Ioan Fetea, ACA: Peste 50% din mierea românească pleacă la export. Ce varietăți preferă străinii

agrointel.ro » « 22-06-2015
România va exporta și anul acesta mai mult de 50 la sută din producția totală de miere, principalele piețe fiind Germania, Spania și țările nordice, zonele în care se înregistrează și cel mai mare consum pe cap de locuitor, a declarat pentru Agrointeligența, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

“Exportul merge foarte bine mai ales datorită calităților deosebite pe care mierea noastră le are. Este foarte apreciată și avem cereri la export dar nu ca anii trecuți când nu am făcut față. Anul trecut chiar am renunțat la unele contracte pentru că nu am avut producție din cauză că a fost un sezon ploios”, ne-a spus Ioan Fetea.
Potrivit acestuia mierea românească mai ajunge și în China sau în Orientul Mijlociu, dar în cantități minuscule.
El se arată dezamăgit că în România nu este protejată producția internă, dar recunoaște că o posibilă cauză este și nivelul de trai mai scăzut decât cel la nivel european.
România produce, în medie, 20.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins anul trecut 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Mierea de salcâm și cea de mană – printre preferatele străinilor
Cel mai căutat sortiment de miere este cel de salcâm pentru că nu se cristalizează așa repede dat fiind raportul fructoză-glucoză care este în favoarea fructozei și poate rezista mai mult timp în funcție de puritatea ei necristalizată.
Din punct de vedere al calității cea mai apreciată este mierea de mană, singura miere pe care albinele o produc fără a folosi nectarul florilor. Acest produs apicol este apreciat pentru conținutul său ridicat de minerale (de șase ori mai mare decât la mierea de salcâm, spre exemplu) și poate fi consumată – în stare pură, și de către cei alergici la polen. Prețul este similar cu cel de anul trecut pentru că în general, spune președintele ACA, prețul îl face piața.



“Dat fiind că în România consumul de miere este foarte scăzut, cel mai scăzut din Europa, nu ne permitem să impunem poate chiar prețul la adevărata ei valoare. Ne avantajează și această scădere a TVA-ului care a dus la o diminuare la 12 la sută la fiecare produs apicol ceea ce nu este deloc de neglijat. Prețurile variază între 10 lei și 60 de lei, în funcție de tipul de miere, combinații și cantitate”, a declarat pentru Agrointeligența Ioan Fetea.
2015 se anunță promițător pentru apicultori
Producția de miere din acest an se anunță promițătoare după ce în 2014 apicultorii români au avut unul dintre cei mai slabi ani, iar producția națională de miere a fost, pentru mulți, un dezastru.
Cel mai mult i-a afectat pe crescătorii de albine vremea capricioasă, iar mulți dintre ei se aflau în pragul falimentului. Se știe deja că seceta este oarecum benefică pentru albine care o preferă în detrimentul unui sezon ploios.
“Anul acesta a debutat promițător cu producții mulțumitoare la rapiță iar la salcâm cu producții peste media anuală. Problema este că nu am avut suficiente familii de albine dezvoltate, am venit cu familii slăbite de anul trecut cu rezervă de iernare insuficientă sau acoperită în mare parte de tot felul de biostimulatori și prea puțină miere. Este posibil ca aceste depopulări să apară din cauza rapiței și a culturii de floarea soarelui care au fost tratate cu neonicotinoide. Deși efectele acestor pesticide nu sunt imediate, ele apar în timp, sunt efecte subletale asupra puietului și a generațiilor următoare. Au avut loc depopulări de 25-30 la sută chiar mai mult în unele regiuni ale țării. Din această cauză culesul de rapiță nu a asigurat producție dar a fost un cules care a asigurat dezvoltarea familiilor de albine. Dezvoltarea am putut-o valorifica apoi la culesul de salcâm. Eu sper că și floarea-asorelui care deja mijește să înflorească va asigura un cules pe profit”, ne-a declarat președintele ACA.
Românii sunt codași la consumul de miere
Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe cap de locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ne situăm încă în coada clasamentului european.
http://agrointel.ro/35370/ioan-fetea...fera-strainii/