Morisena, viitorul Cenad cu cei 7000 de ani de existenta atestati, confirma romanisnul si crestinismul in Transilvania Capitala țării lui Glad, este aşezat n cmpia Banatului, n imediata apropiere a rului Mureş. Pe Ruinele Cetăţii şi ale fostei mănăstiri Sfntul Ioan Botezătorul din secolul al X-lea a fost infiintata in anul 2003 o nouă mănăstire pentru motivul ca aici exista in jurul anului 1002 o mănăstire de calugari rasariteni, cea mai veche atestată documentar de pe teritoriul tarii noastre.







Ioan Monahulpnă n Romania Crestina Ortodoxa3 ore
Prezenţa umană este semnalată pe teritoriul comunei Cenad, vechea Morisenie, ncă din perioada neolitică, acum circa 7000 de ani, atestnd continuitatea romnil...or și crestinismului răsăritean n Transilvania. La Cenad n 1987 au fost descoperite temeliile a ceea ce pare să fie o rotondă (biserica mănăstirii lui Achtum de la Morisena) Temelia din piatră legată cu mortar de forma unei abside circulare, avea n capătul de sud-vest un stlp construit pe o bază de piatră. A fost dezvelită faţa nordică a temeliei acestui stlp, precum şi a unei alte abside circulare, ceea ce ntăreşte posibilitate că avem de a face cu fundaţia unei rotonde cu plan hexalobat, o mnăstire de rit răsăritean (grecesc), cu hramul Sfntul Ioan Botezătorul
Culturile arheologice de tip Starcevo-Criş, Vinča, Tisa şi Tiszapolgar, prin descoperiri n mai multe puncte, demonstrează consistenţa locuirii umane ncă din perioada neolitică, acum circa 7000 de ani. Din epoca următoare, cea a bronzului, există descoperiri arheologice de obiecte casnice şi de urne funerare.
Epoca romană este bine reprezentată prin numeroase descoperiri, att de ceramică, unelte, cărămizi, din diverse construcţii, purtnd stampilele unor unităţi militare romane, dar şi monede emise de diverşi mpăraţi romani. Mai apoi, alte descoperiri au confirmat influenţa bizantină şi existenţa unei aşezări din secolele VIII-IX d. Hr.
n procesul cristalizării feudalismului, organizării cnezatelor, voievodatelor şi ţărilor, Banatul a avut un rol extrem de important; n cadrul Banatului, Cenadului i-a revenit rolul de capitală.
Izvoarele istorice amintesc despre existenţa unei ţări (regnum) care se ntindea din sud, de la Dunăre, pnă la Crişuri, n nord, şi de la Tisa, la vest, pnă-n Carpaţi, la est. Dar şi mai important şi unicat pentru ntreg evul mediu romnesc preetatic , ţara aceasta era condusă de o familie care-şi desemna urmaşii la conducere n funcţie de vrednicia lor. Aşa nct primul principe/duce/voievod pe numele său Glad ce stăpnea Banatul n secolul al X-lea este urmat de alţi membri ai familiei sale. Ţara sa este puternică, cu pămnturi fertile, turme mari de vite, slujitori dăruiţi cu pămnturi şi vite, oameni cu diverse ocupaţii.
Cu alte cuvinte, o ţară constituită, nchegată, cu credibilitate n interior şi exterior, dar şi cu duşmani.
n deceniile care urmează anului 1000 d. Hr., ţara era condusă de ducele Ahtum, nepot al lui Glad. Acesta domnea de ani buni, avnd drept aliat Imperiul Bizantin. Puterea sa se baza pe bogăţia solului, a subsolului şi a oamenilor. Creştin, el ridicase n capitala sa urbs Morisena, viitorul Cenad o mnăstire de rit răsăritean (grecesc), cu hramul Sfntul Ioan Botezătorul.
Puterea sa i permite să vămuiască transporturile de sare de pe Mureş. Provoacă astfel invidia regatului maghiar. Pentru a-l nlătura de pe tron, regele Ştefan I se aliază cu nsuşi vărul lui Ahtum, pe nume Chanadinus, doritor să-i ocupe tronul.
Luptele se desfăşoară n mai multe campanii, n jurul anului 1028. După victorii iniţiale ale lui Ahtum, la Tomnatic, urmează victoria finală a oştilor maghiare. Ahtum se retrage n capitală urbs Morisena. Acolo este ucis şi Chanadinus i ia locul, acceptnd suzera-nitatea regală.
n fond, voievodatul bănăţean şi continuă existenţa ncă mai bine de un secol, pnă sfrşeşte prin a fi mpărţit n comitate şi integrat administraţiei regale. La scurt timp, numele oraşului este schimbat din Morisena n Cenad. Călugării greci din mnăstirea Sfntul Ioan Botezătorul sunt siliţi să plece la Majdan (Iugoslavia) şi n locul lor vin călugări de rit latin.
n teritoriile intracarpatice, din secolele IX-X, poate chiar mai de mult o dată cu cristalizarea primelor formațiuni politice cunoscute (Gelu n Transilvania propriu-zisă, se pare cu centrul la Dăbca, Menumorut n Bihor și Arad, Glad n Banat, altul n jurul orasului Alba-Iulia), locul horepiscopilor și al episcopilor misionari a fost luat de episcopii propriu-ziși (eparhioți).
Cu alte cuvinte, n noua situație politică, cu conducători care și aveau reședința ntr-o cetate, instituția horepiscopilor s-a dovedit necorespunzătoare, ntruct fiecare conducător politic voia sa aibă n cetatea sa un episcop, care să-și ntindă crmuirea peste preoții și credincioșii din formațiunea politică respectivă.
Astfel de episcopii ortodoxiei romnești au putut exista la Dăbca centrul stăpnirii lui Gelu Romanul, la Alba-Iulia, pe lngă conducătorul politic de acolo, la Biharea centrul stăpnirii lui Menumorut, la Morisena, pe lngă ducele Glad. ntr-o diplomă a mpăratului Vasile II Bulgaroctonul al Bizanțului (976-1025) din anul 1020, era menționat un castru episcopal la Dibiscos, probabil vechiul Tibiscum din timpul romanilor (Jupa Caransebeș, după alții Timișoara de azi).
După cucerirea Transilvaniei de către Regatul catolic maghiar (secolele XI-XIII), n locul vechilor formațiuni politice romnești s-au creat așa-numitele comitate (Bihor, Alba, Hunedoara etc.). Același lucru s-a ntmplat și cu instituțiile bisericești ale romnilor, adică n locul episcopiilor ortodoxe de aici au luat naștere episcopii catolice maghiare.
Deci, o data cu crearea comitatului Bihor, cu reședința n Biharea, n locul episcopiei ortodoxe s-a creat o episcopie latină, mutată mai apoi la Oradea, unde a rămas pnă aproape de zilele noastre, fapt recunoscut și de unii istorici maghiari. Tot așa, sediul comitatului Alba a fost stabilit n Alba-Iulia, unde s-a creat și o episcopie romano-catolica, existentă pnă azi, n locul celei ortodoxe.
Episcopia catolică de Morisena (Cenad) a fost creată de regele Ștefan cel Sfnt al Ungariei, n anul 1038, după ce a cucerit cetatea de la principele Ohtum sau Ahtum (tot aici a adus și călugări latini n mănăstirea ortodoxă Sfntul Ioan Botezătorul ). Deci, episcopiile catolice din Transilvania au luat ființă pe locul vechilor scaune episcopale sau horepiscopale ortodoxe de la Biharea (Oradea), Alba-Iulia și Morisena Cenad.
Fenomenul nlocuirii unor biserici și mănăstiri ortodoxe cu altele, catolice, poate fi urmărit și n alte părți ale Transilvaniei.
n ciuda acestor schimbări și a politicii de catolicizare a romnilor dusă de regii Ungariei, de multe ori instigați de papă, organizarea bisericească a romnilor ortodocși a supraviețuit. De pildă, ntr-o scrisoare a papei Inocențiu III către arhiepiscopul de Calocea, din 1205, era menționată o episcopie ortodoxă pe moșiile fiilor cneazului Blea.
Episcopia respectivă putea fi ori n părțile Bihorului ori ale Hunedoarei, unde existau cneji cu acest nume, unii dintre ei ctitori de biserici.
O organizație bisericească superioară la romnii transilvăneni este sugerată de nsăși existența unor mănăstiri ortodoxe din secolele XI-XIV. n afară de bisericile de la Dăbca, sunt atestate documentar mănăstirile de la Morisena, la nceputul secolului al XI-lea, de la Meseseni, n satul Moigrad-Salaj, de la Hodoș jud. Arad, cteva biserici rupestre n părțile Silajului și la Cheile Cibuui, n jud. Alba etc.
n 1204 regele Emeric al Ungariei informa pe papa Inocențiu al III-lea, că unele biserici ale călugărilor greci, adică ortodocși, din regatul său, se ruinează din lipsa de grijă a episcopilor diecezani și din pricina acelor greci nșiși. nseamnă că n Transilvania ființau ncă din secolul al XII-lea puternice nuclee de viață monahală ortodoxă, care presupun și existența unor ierarhi ce ndrumau ntreaga activitate bisericească.
n afară de acestea, n toată Transilvania existau numeroase biserici romnești de piatră, din care unele dăinuiesc pnă astăzi, cele mai multe n județul Hunedoara, ctitorii ale cnejilor romni din acele locuri: Densus (menționată mai sus, refăcută n secolul al XIII-lea), Streisngeorgiu (secolul al XII-lea) cu fresce din 1313-1314 și cu o inscripție n care sunt menționați preotul Nanes și zugravul Teofil, refăcută n 1408-1409 de cneazul Candres și soția sa Nistora , Strei, Sntămăria Orlea, Cetatea Coltului, Gurasada (toate din secolul al XIII-lea), Ostrov, Snpetru, Nucșoara, Peșteana, Leșnic, Criscior, Ribița, mănăstirea Prislop (toate din secolul al XIV-lea).
Iar n alte părți ale Transilvaniei: mănăstirea Rmeți jud. Alba (secolul al XIV-lea), cu o inscripție din 1377 care consemna numele arhiepiscopului Ghelasie și al zugravului Mihu, Zlatna și Lupșa, n județul Alba, biserica Sfntul Nicolae din Șcheii Brașovului (secolul al XV-lea, pe locul uneia mai vechi), Vad și Feleac, n județul Cluj (secolul al XV-lea) și multe altele.
Același lucru se poate spune despre mănăstirile din Banat: Bezdin, Partoș, Lipova, Semlac, Sangeorge, Sredistea Mica, Varadia, Mesici, Voilovita, Cubin, Zlatita, Cusici, Bazias, Ciclova, Ogradena Veche, toate din secolele XIV-XV.
n Bihor, cnejii romni au ridicat mănăstirea de la Voievozi (secolele XII-XIV), bisericile din Seghiste, Remetea, Tileagd (secolele XIV-XV) s.a.
n Maramureș consemnăm mănăstirea Sfntul Mihai din Peri, pusă sub jurisdicția Patriarhiei din Constantinopol n 1391, bisericile din Cuhea, Ieud, Biserica Alba, Apsa de Mijloc, Sarasau, Barsana etc., toate din secolele XIV-XV.
n actele medievale sunt menționați ncepnd cu a doua jumătate a secolului XIV numeroși protopopi, preoți și egumeni, care slujeau n bisericile și mănăstirile respective.
Existnd attea biserici și mănăstiri, precum și egumeni, preoți și călugări, n mod firesc trebuie să admitem că au existat și episcopi care să sfințească bisericile și mănăstirile respective, să hirotonească preoți, să numească protopopi și egumeni.
Pentru existența unor episcopi romni din Transilvania pledează și numeroasele măsuri de asuprire luate de papi sau de regii maghiari (ndeosebi de Ludovic cel Mare n 1366 și Sigismund de Luxemburg n 1428) mpotriva Bisericii ortodoxe romnești de aici.
Asemenea măsuri nu erau necesare dect mpotriva unei Biserici bine organizate și nicidecum mpotriva unor creștini izolați și fără crmuitori bisericești care ar fi putut fi convertiți ușor la catolicism.
Toate acestea constituie mărturii sigure asupra continuității și permanenței elementului romnesc ortodox n teritoriile intracarpatice.