Rezultate 1 la 4 din 4

Subiect: Despre tescovina

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    24.969

    Despre tescovina


    Ce este tescovina? Este un amestec de coji, pulpa si seminte de struguri rosii rezultat in urma procesarii strugurilor in vederea obtinerii mustului care prin fermentare se transforma in vin. De cele mai multe ori se face din ea tuica sau se da la pasari sau animale, se arunca



    Calităţi terapeutice

    Tescovina este o adevărată "mină” de resveratrol, cel mai puternic antioxidant natural descoperit până în prezent, şi care preia o mare parte din calităţile terapeutice ale acestuia. Antioxidanţii sunt substanţe care împiedică atacul moleculelor numite "radicali liberi” asupra celulelor şi ADN-ului din organismul uman. Din acest motiv, preparatele pe bază de tescovină au capacitatea de a preveni degradarea tuturor tipurilor de celule existente în corp, grăbind totodată regenerarea ţesuturilor datorita acestui polifenol numit resveratrol.
    Astfel, deghizată într-o apariţie modestă, tescovina ne apără de boli şi echilibrează funcţiile vitale, încetinind îmbătrânirea.
    Remediile pe bază de tescovină au efecte benefice atât asupra inimii, cât şi a vaselor de sânge. Cu puternice proprietăţi vasodilatatoare, reglează nivelul colesterolului şi previn accidentele vasculare.

    Concluziile oamenilor de ştiinţă declară resveratrolul, prezent din abundenţă în coaja şi pulpa strugurilor roşii, drept cel mai eficient protector cardiovascular care poate fi găsit în natură, fiind de 50 de ori mai puternic decât vitamina E.

    Utilizările tescovinei

    A. Pentru uz intern

    1. Pulberea

    Se obţine simplu, prin măcinarea cât mai fină a tescovinei uscate şi cernute. Se consumă câte o linguriţă, de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă, prin simpla înghitire, pulberea nefiind rea la gust. Pentru cei mai mofturosi, se poate amesteca cu un suc natural sau miere.

    Tescovina uscată şi măcinată este recomandată şi bolnavilor de diabet, deoarece zahărul conţinut de struguri a trecut în must. Resveratrolul şi celelalte principii active din boasca îmbunătăţeste metabolizarea glucidelor din organism şi reprezintă un bun adjuvant în tratament. Acesta este de fapt marele avantaj al tescovinei: te poţi bucura de calităţile vindecătoare ale strugurilor roşii, fără să consumi zahăr sau vin!


    2. Tinctura din tescovină

    Contine de 8 ori mai mult resveratrol decât vinul. Poţiunea reprezintă un adevărat elixir care încetineşte îmbătrânirea şi ţine la distanţă bolile ce apar odată cu înaintarea în vârstă.

    Mod de folosire: de 2 ori pe zi cate 30 pic. timp de cateva luni de zile



    3. Siropul de tescovină împotriva avitaminozei

    Lipsa vitaminelor şi incapacitatea organismului de a le asimila pot fi îndepărtate prin prepararea unui sirop. Se prepară simplu, amestecând 100 g tescovină uscată și mărunțită foarte fin cu 100 g miere de albine şi 200 ml suc natural de portocale. După omogenizare, siropul se păstrează în frigider.
    Este recomandată o cescuta pe zi, cel putin 20 zile pe lună.



    4. Capsule semen vitis vinifera
    contin seminte micronizate de struguri rosii ele avand concetratia cea mai mare in resveratrol

    Se folosesc 2 cps. pe zi timp de cel putin 3 luni de zile



    B. Pentru uz extern



    1. Cataplasme cu tescovină şi argilă


    Tescovina uscată, mărunţită foarte fin, se amestecă cu argilă şi ceai troscot pana la obţinerea unei paste care se întinde pe o fâşie de tifon şi se aplică pe zona afectată, fără a bandaja strâns. Pentru un efect maxim, cataplasma se ţine cel puţin 30 de minute, timp în care este strict interzis efortul fizic.
    Ce vindecă: calmează durerile provocate de artroze, varice, contuzii.



    2. Preparate cosmetice

    Tescovina poate fi şi o nepreţuită sursă de frumuseţe, un adevărat elixir pentru tenul uscat şi ridat, care şi-a pierdut luminozitatea. Industria cosmetică a profitat din plin de calităţile terapeutice ale strugurilor roşii, care, alături de afine, constituie principala sursă de extragere a moleculei antiîmbătrânire.

    Simplu de preparat, ieftine şi poate mai eficiente decât alte proceduri cosmetice, măştile pe bază de tescovină sunt la îndemâna oricui.


    a. Masca din tescovină şi castravete
    îndepărtează petele de pe faţă şi aduce strălucire tenului. Se prepară amestecând 30 g de tescovină proaspătă si foarte fin măcinată cu suc de castravete până se obtine o pastă moale care se aplică pe faţă şi gât, evitând zona ochilor. După 20 de minute se îndepărtează cu apă călduţă.


    b. Masca din tescovină şi argilă
    pentru faţă are proprietăţi detoxifiante, calmante şi nutritive. Se prepară simplu, tescovina foarte fin măcinată împreună cu o cantitate egală de argilă se amestecă cu apă călduţă până la obţinerea unei paste, care se poate întinde uşor pe faţă. Se poate adăuga si putină miere.
    Se aplică seara, pe tenul curat, se ţine 30 minute după care se spală.



    Nota:
    Amanunte despre tescovina puteti gasi in revista Formula As nr.1086 din 2013

    Articol preluat si de Realitatea.

    Pret capsule: 60 cps = 20 lei; pulbere: 150g = 20 lei



    "Farmacistul Bobaru - farmacistul tău şi al familiei tale"



    SURSA: http://farmaciafaltis.ro/pages/tescovina.html



  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    24.969
    http://www.formula-as.ro/2013/1086/medicina-naturii-44/remedii-in-reluare-tescovina-16867




    http://www.formula-as.ro/2015/1188/m...escovina-19874



    D-l farmacist ION BOBARU poate fi contactat la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galaţi nr. 29, tel. 0239.61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@yahoo.com



    Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.11.2015 la 21:50.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    24.969
    Ce tratează pulberea de tescovină





    De cele mai multe ori aruncată sau folosită ca îngrășământ, tescovina este însă și un produs terapeutic important.

    Pulberea de tescovină se obține din tescovina bine uscată, mărunțită și cernută. Pentru a obține efecte terapeutice maxime este recomandat a se folosi doar tescovina care provine de la strugurii roșii și negri, organici sau bio, deoarece aceștia au o cantitate ridicată de antioxidanți.
    Între beneficiile consumului de pulbere de tescovină amintim:

    • benefică bolnavilor de diabet deoarece nu conține zahăr și contribuie la similarea insulinei
    • menține sănătatea sistemului cardiovascular
    • menține suplețea vaselor sangvine
    • previne hipertensiunea arterială
    • previne tensiunea arterială oscilantă
    • previne osteoporoza
    • ameliorează simptomele gutei
    • diminuează simptomele artritei
    • ameliorează circulația periferică deficitară
    • reglează tranzitul intestinal
    • combate contipația cronică.

    Se administrează câte o linguriță de pulbere, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor principale. Pentru a potența efectul, țineți pulberea timp de 10 minute sublingual, după care înghițiți. Cura durează 21 de zile, după care se face pauză 7 zile și se poate relua, la nevoie.
    Se poate amesteca cu miere de albine bio sau organică sau sucuri naturale de fructe și legume.
    Pentru mai multe informații referitoare la beneficiile tescovinei, aici.
    *Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.


    SURSA: http://www.doxologia.ro/familie/stil...a-de-tescovina




    Cura cu tinctură de tescovină





    Cunoscut sub numele de antioxidantul longevității, resveratrolul este un antioxidant puternic care se regăsește din belșug în tescovină.

    escovina reprezintă amestecul de sâmburi, coajă și pulpă presată a strugurilor, care rămâne după separarea mustului.
    Pentru prepararea tincturii de tescovină aveți nevoie de 20 g de tescovină uscată și 100 ml de alcool de cel puțin 70ş. Cele două ingrediente se amestecă și se lasă la macerat într-un borcan din sticlă închis ermetic pentru 10 zile, agitând recipientul zilnic de 3-4 ori. După scurgerea celor 10 zile se strecoară, iar lichidul se lasă la decantat în frigider pentru 6 zile, apoi se mai filtrează încă o dată și se păstrează în sticluțe mici, închise la culoare.
    Pe lângă efectul intens protectiv pe care antioxidanții din tescovină îl exercită asupra organismului, aceștia au și rol regenerant, grăbind vindecarea țesuturilor.
    Se administrează câte 30 de picături de tinctură diluate în 100 ml de apă, de 2 ori pe zi, cu 15 minute înaintea meselor principale. Cura durează 14-21 de zile, după care se face pauză 7 zile și se poate relua, la nevoie.
    Între beneficiile acestei curi cu tinctură de tescovină amintim:

    • previne apariția bolilor cronice
    • previne și contribuie la tratarea cancerului și a tumorilor benigne
    • încetinește procesul de îmbătrânire
    • previne accidentul vascular
    • previne osteoporoza
    • fluidizează sângele
    • stimulează sistemul imunitar
    • previne bolile reumatismale
    • stimulează circulația sangvină
    • întărește vederea
    • energizează organismul
    • menține sănătatea sistemului muscular
    • întărește sistemul osos
    • contribuie la eliminarea calculilor renali și biliari
    • reglează activitatea hormonală
    • previne formarea cheagurilor de sânge
    • echilibrează funcțiile vitale.

    Consumul de tinctură de tescovină este contraindicat femeilor însărcinate, celor care alăptează și copiilor cu vârste până în 3 ani.
    La prepararea tincturii se va folosi doar tescovina care provine de strugurii negri sau roșii, bio sau organici.
    *Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.




    SURSA: http://www.doxologia.ro/familie/stil...a-de-tescovina

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    963
    Cine ar fi bănuit că tescovina este un tratament natural revoluționar antiîmbătrânire, combate infecțiile, alergiile de orice natură, detoxifică organismul, îmbunătățește circulația sângelui si vederea ?!

    Singurul farmacist din Braila, Ion Bobaru, care prepară cu mâna lui leacuri unicat de pe vremea bunicilor, a prezentat publicului larg un medicament natural revolutionar antiimbatranire, fiind considerat o adevarata mina de antioxidanti: TESCOVINA!

    In popor, acesteia i se mai spune si boasca sau bostina si care reprezinta acele resturi de pulpa, samburi si coji de struguri ramase dupa prepararea vinului.

    ”Putini sunt cei care stiu ca tescovina este, de fapt, cel mai important produs obtinut din struguri. Unii o folosesc pentru prepararea tuicii, dar cei mai multi o dau ca hrana la animale sau o arunca. Coaja, pulpa si samburii strugurilor de culoare inchisa au cel mai ridicat continut de resveratrol, cel mai puternic antioxidant descoperit de cercetatori. In vinul rosu trece doar 10% din resveratrol, restul de 90% ramane in tescovina si este aruncat”, spune Ion Bobaru.

    Potrivit specialistilor, resveratrolul este cel mai puternic antioxidant. Este mai puternic de 4-5 ori decat betacarotenul, de 50 de ori decat Vitamina E si de 20 de ori decat Vitamina C.

    Resveratrolul indeparteaza din organism radicalii liberi, normalizeaza nivelul de lichide in sange, imbunatateste circulatia sangelui, arterele ramanand elastice, scade nivelul colesterolului rau si creste nivelul celui bun.

    De asemenea, resveratrolul are un puternic efect antiinflamator si antibacterian, mentine fermitatea pielii, elasticitatea, impiedica imbatranirea prematura, imbunatateste capacitatea memoriei, creste imunitatea organismului impotriva stresului, scade nivelul de glicemie si imbunatateste vederea.

    Pasionat de leacuri si retete naturale pe care tine sa le prepare cu mana lui in propria farmacie din Braila si apoi sa le recomande cu incredere tuturor celor interesati, farmacistul Ion Bobaru a dezvaluit ce secrete ascunde banala tescovina si cum poate fi ea folositoare omului pentru incetinirea procesului de imbatranire.

    ”Imbatranirea este un fenomen oxidativ. Noi imbatranim din cauza acestor fenomene oxidative, care sunt, de fapt, niste reactii chimice. S-a demonstrat ca resveratrolul din tescovina ar bloca fenomenele oxidative si ar impiedica imbatranirea. Imbatranirea se adreseaza atat partii interne a organismului, cat si celei externe. Cel mai bine observi omul cand imbatraneste dupa pielea fetei”, explica farmacistul.

    Farmacistul Bobaru recomanda pentru aceasta reteta strugurii rosii sau negri, tinand cont ca acestia sunt mai rezistenti la boli si la daunatori, motiv pentru care pe ei nu sunt folosite tratamente fitosanitare, ca in cazul soiurilor nobile.

    ”Procedeul este simplu: se separa mustul de coaja si de seminte, se preseaza foarte bine tescovina sa nu mai ramana must sau vin in ea si se usuca. Locuri de uscare le are si cel de la bloc, pe un mic balcon, si cel de la casa, pe o veranda. Uscarea are un rol foarte important, trebuie uscata in strat subtire, in spatii aerisite, rascolita zi de zi, ca sa nu mucegaiasca. Uscarea naturala nu-i suficienta, pentru ca, oricat s-ar usca, semintele si cojile de tescovina mai au o asa-numita umiditate reziduala. Se continua uscarea la un aragaz, cu usa bucatariei intre-deschisa, exact cum se usuca bucatile de paine pentru pesmet. Dupa ce se usuca, tescovina se rasneste printr-o rasnita de cafea. Pulberea obtinuta se consuma ca atare o lingurita inainte de masa, de trei ori pe zi, luata cu un suc natural sau cu putina miere. Este un aport de antioxidanti contra imbatranirii de exceptie”, spune farmacistul Bobaru.

    Tescovina se mai poate folosi ca infuzie, pentru ca ajuta la tratarea depresiei si a nevrozelor.

    Este recomandata, de asemenea, persoanelor in varsta, cu pierderi de memorie.

    Se pun 40 de grame de pulbere, doua linguri, intr-un litru de apa si se fierb jumatate de ora. Ceaiul se lasa la decantat un sfert de ora, apoi se strecoara. Se bea cate o cana de ceai caldut, inainte de fiecare masa”, spune farmacistul.

    Impotriva alergiilor de orice natura, pentru detoxifierea organismului, regenerarea tesuturilor, in lupta cu obezitatea si ca tratament dupa bolile infectioase, farmacistul recomanda un preparat mai concentrat decat infuzia, decoctul de tescovina.

    ”Este un preparat mai concentrat decat infuzia, iar doza recomandata este de 30-40 picaturi pe zi. Se prepara astfel: la o cana cu apa de 250 ml se pun doua linguri de tescovina uscata. Se fierbe la foc mic un sfert de ora, completand treptat apa care se evapora. Dupa racire, se tine in frigider cel mult doua saptamani”, explica farmacistul.

    Pentru persoanele care sufera de reumatism, osteoporoza si spondiloza, farmacistul recomanda bai cu infuzie de tescovina:

    ”In apa din cada se pune un amestec concentrat obtinut din fierberea a 250 grame de tescovina uscata in trei litri de apa, timp de 5 minute. Timp de doua saptamani, cu pauze de o zi, se face o baie, care dureaza aproximativ 15 minute. Baile se recomanda si pentru a reda elasticitatea pielii, avand in vedere ca tescovina indeparteaza celulita si vergeturile”.

    Tescovina combinata cu argila poate fi folosita pentru calmarea durerilor provocate de artroze, varice, contuzii, intinderi musculare.

    ”Tescovina uscata, maruntita foarte fin, se amesteca cu argila si ceai de troscot pana la obtinerea unei paste, care se intinde pe o fasie de tifon si se aplica pe zona afectata, fara a bandaja strans. Pentru un efect maxim, cataplasma se tine cel putin 30 de minute, timp in care este strict interzis efortul fizic”, afirma Bobaru.

    Farmacistul brailean mai spune ca, de asemenea, se pot obtine foarte usor in casa si creme cosmetice pe baza de tescovina.

    ”Se pun la macerat doua linguri de tescovina cu alcool de concentratie 70-80 grade. Se lasa zece zile, agitandu-se din cand in cand. Dupa zece zile, se filtreaza si tinctura aceea se pune la baie de aburi, unde se lasa sa se evapore alcoolul, pana cand ramane la fundul vasului un extract moale de consistenta siropos, ca mierea. Acest extract se poate incorpora foarte usor intr-o crema pe care doamnele o folosesc zilnic, care li se potriveste. Se obtine o crema antiimbatranire, recomandata dupa 40 de ani. Noi continuam procedura in farmacie si avem un produs finit antiimbatranire. Pentru cei care nu au timp, nu au experienta, preparatele acestea le pot gasi in Farmacia Faltis”, recomanda farmacistul.

    Extractul obtinut se mai poate incorpora in unt topit sau lanolina, care se gaseste in farmacii, si folosit cu incredere si in tratarea ranilor si a arsurilor, scrie expunere.com.

    Farmacistul Ion Bobaru este pus la curent si cu termenii noi din cosmetica, cum ar fi peelingul, definit ca un procedeu de indepartare a celulelor moarte si a excesului de sebum.

    ”La moda este peelingul cosmetic. Acum exista peeling cu laser, care e destul de dur, cu zeama de lamaie, care este acid. Eu va recomand un peeling din seminte de struguri albi rasnite si radacina de tataneasa. Pulberea aceasta se amesteca apoi cu un piure, un terci din dovleac fiert. Este un produs pe care femeile si-l pot face usor in casa. Se iau o lingurita de radacina de tataneasa si cu o lingurita de seminte de struguri albi si se rasnesc pana se fac pulbere. Se fierb apoi cateva cubulete de dovleac si se fac piure. Pulberea obtinuta se pune in acest piure impreuna cu cateva picaturi de miere de albine si ulei de masline. Se amesteca pana se obtine o pasta. Cu acest produs abraziv se curata fata de pielea imbatranita si vergeturi. O sa vedeti ce usoara si catifelata va fi pielea dupa aceea”, mai spune Bobaru.

    Farmacistul brailean avertizeaza, insa, ca nu tot ceea ce exista acum pe internet ca leacuri si retete miraculoase trebuie aplicat acasa, pentru ca unele dintre acestea pot fi periculoase pentru sanatate.

    ”Cati dintre cei care pun retete pe internet le-au si incercat pe pielea lor? Internetul este plin cu sfaturi din cele mai diverse, dar lumea trebuie sa inteleaga ca a pune in practica astfel de informatii poate fi, uneori, foarte periculos, pentru ca sunt retete neverificate, nedocumentate. Trebuie sa stii sa selectezi ce ti se ofera si sa ai in spate girul celui care iti propune un tip de tratament sau un produs”, atrage atentia Bobaru.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •