Rezultate 1 la 3 din 3

Subiect: Recoltarea polenului

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    7.912

    Recoltarea polenului

    Recoltarea polenului este in prezent o preocupare rentabila si de aceea tot mai multi apicultori folosesc colectoarele de polen la stupii lor.

    Albinele ce se intorc de la cimp sint obligate la intrarea in stup sa treaca prin asa numita placa activa (in general o placa de plastic), care are perforata cu diametrul de 5 mm. Placa poate fi si din plasa de sirma cu ochiuri de 5 mm. Incarcaturile de polen numite si granule sau ghemotoace, ce sint strinse in cosuletele tibiilor picioarelor posterioare, se desprind si cad intr-un sertaras (unde nu pot intra albinele), amplasat sub placa activa, de unde pot fi preluate de apicultor, conservate si folosite, fara a periclita dezvoltarea normala a familiei de albine.

    Greutatea granulelor de polen transportate de catre albine variaza intre 5-7 mg, atingind chiar 15 mg. Diferentele in greutatea medie a granulelor sint datorate sursei polenifere precum si altor factori cum ar fi capacitatea diferita de transport a polenului de catre albine sau conditiile atmosferice variabile. Intre cantitatile de polen recoltate de familii asezate pe aceeasi vatra pot fi diferente importante.
    Culoarea granulelor de polen din colector poate fi uniforma, atunci cind polenul este colectat de la o singura specie de planta sau poate fi policroma, avind doua sau chiar mai multe culori cind albinele colecteaza polen de la mai multe specii de plante.
    Depozitarea de catre albine a polenului in stup

    Intoarsa in stup, albina care a recoltat polen cauta o celula goala sau una cu polen in care mai este spatiu de depozitare.
    Ea introduce picioarele posterioare in celula aleasa si granulele de polen sint desprinse de pe cosulete sau corbicule cu ajutorul picioarelor mijlocii. Lucratoarea este apoi urmata de o alta albina, in general mai tinara care preseaza polenul cu capul spre fundul celulei eliminindu-se aerul din masa acestuia. Acest polen inmagazinat in celule de catre albinele lucratoare, care a suferit modificari in timpul depozitarii este numit pastura. Intr-o celula pot fi depozitate aproape 150 mg polen. Deoarece in operatia de inmagazinare diferitele granule de polen sint amestecate, depozitele sint stratificate, ocupind numai 2/3 din volumul celulei si sint acoperite la suprafata (glazurate) cu miere, aceasta avind rol protector.
    Factorii care influenteaza cantitatea de polen pe care o poate realiza apicultorul sint reprezentati de specia de planta ca sursa de polen, condi-tiile atmosferice, puterea familiilor de albine (cantitatea de puiet) si tipul de colector intrebuintat. Intr-un sezon favorabil si intr-o zona bogata de polen, productia medie atinge cca. 12 kg polen/familie, maximele variind intre 15 si 40 kg/familie. La noi sporul zilnic pe familia de albine este intre 0,5 si 1 kg, uneori chiar doua kg polen.
    Deosebirile intre familiile de albine in privinta cantitatilor de polen colectate, se datoreaza unora din urmatoarele cauze:

    • diferente in privinta cantitatii de puiet si deci a necesarului de hrana
    • marimea familiei si cantitatea de polen depozitata anterior de catre familie
    • existenta unor surse bogate de nectar si de polen in apropierea vetrei stupinei
    • conformatia terenului si a microclimatului zonei

    O vatra lipsita de cules de polen pe o raza de 400 m, priveaza albinele de substantele proteice atit de necesare.
    Flora existentala un moment dat constituie un factor important pentru stimularea activitatii de colectare. In zonele tropicale, albinele colecteaza polen mai tot timpul anului. Albinele manifesta preferinte pentru diferite specii de polen deja folosite, dar in functie de disponibilitati, ele pot colecta chiar polenuri inferioare calitativ. Se cunosc purine plante de la care albinele colecteaza de obicei numai nectar (bumbac, mazariche, palamida) sau numai polen (alun, plop, mesteacan, porumb). La stabilirea vetrei stupinei, in vederea asigurarii resurselor de polen, trebuie sa ne asiguram ca pe o raza de 400 m in jurul stupilor din vatra respective, se gasesc plante vizitate de albine pentru polenul lor.
    Principalele plante din flora tarii noastre al caror polen prezinta atractivitate pentru albine sunt :

    • Alunul februarie-martie
    • Zalogul martie-aprilie
    • Salcia capreasca martie-aprilie
    • Salcia alba apriiie-mai
    • Ciresul aprilie-mai
    • Visinul aprilie-mai
    • Marul aprilie-mai
    • Parul aprilie-mai
    • Porumbarul aprilie-mai
    • Corcodusui aprilie
    • Rapita de toamna aprilie-mai
    • Papadia aprilie-octombrie
    • Artarul tataresc mai-iunie
    • Macul rosu mai-iunie
    • Castanul salbatic mai-iunie
    • Mustarul alb mai-iunie
    • Rapita de vara mai-iunie
    • Sparceia mai-iulie
    • Facelia mai-octombrie
    • Trifoiui alb mai-octombrie
    • Salcimul mic (amorpha) iunie-iulie
    • Zmeurul iunie-iulie
    • Dovleacul iunie-iulie
    • Sulfina alba iunie-septembrie
    • Sburatoare iulie-august

    Pajistile naturale, cringurile, unele plante entomofile cum sint culturile de castraveti, dovlecei, seminceri de leguminoase si o serie de plante entomofile ca : porumbul, sorgul, reprezinta resurse bogate de polen.
    Temperatura este de asemenea un factor cfare influenteaza activitatile albinelor legate de cules. La temperaturi scazute (sub 10°C) albinele nici nu ies din stup. In zonele montane, albinele recolteaza polen cu preferinta la amiaza, in zonele mai calde din sudul tarii ele prefera sa recolteze polen dimineata si dupa amiaza. Daca ne gindim la umectarea de catre albine cu saliva si nectar a ghemotoacelor de polen, este usor sa ne explicam ca pe caldura mare ghemotoacele se aglufineaza mai greoi.
    Luminozitatea mediului ambiant are un rol important. In zilele luminoase, albinele incep sa zboare la temperaturi mai scazute decit in zilele noroase.
    Prezenta sau absenta puietului necapacit in familie, adica a puietului in crestere, influenteaza recolta de polen. Este indicat sa se monteze colectoare de polen numai la familiile puternice cu suficiente provizii de miere, care au mult puiet in crestere. Familiile orfane si fara puiet colecteaza doar mici cantitati de polen. Prezenta puietului necapacit, stimuieaza albinele culegatoare sa colecteze polen si aetivitatea de colectare a polenului variaza deci in functie de acftivitatea de crestere a puietului.

    O familie cu o matca buna si cantitati considerable de puiet necapacit, este deci mult mai valoroasa pentru a fi folosita in actiunea de polenizare cu albine decit una cu putin puiet necapacit. Acest lucru poate constitui un indicator al valorii familiei pentru polenizare. Consumul de polen al unei familii de albine cu o populatie numeroasa poate atinge sau chiar depasi 50 kg/an. In general se admite ca pentru a creste 1 kg albina tinara, se consuma 1,5 kg polen.
    Fiecare familie manifesta un comportament propriu fata de flora existenta in zona. Se cunoaste ca in domeniul ameliorarii albinelor s-au efectuat lucrari de selectie a albinelor prin care s-a urmarit accentuarea trasaturilor de a recolta polen cu preferinta de la o anumita planta (lucerna, trifoi etc.).
    Nivelul activitatii albinelor si perioada cind ele descopera o sursa de polen joaca un rol important in colectarea polenului. Perioada din zi de colectare a polenului, variaza in functie de specia plantei si depinde in primul rind de momentul cind se deschid florile (dimineata sau dupa amiaza, unuele flori stau deschise.toata ziua). Intre activitatea maxima de colectare si dantitatea maxima de polen disponibil exista un decalaj de aproximativ doua ore, necesare brientarii si mobilizarii majoritatii albinelor culegatoare.
    Starea fizica a grauncioarelor de polen, valoarea lor nutritiva (continutul de azot) si substantele chimice specifice din polen (unele componente volatile in functie de specie) servesc ca atractanti pentru albine. Valoarea biologica reprezinta de fapt gradul de folosire a proteinelor din hrana de catre organismul albinelor in vederea cresterii puietului, refacerii celulelor corpului si pentru activitatea secretorie. Valoarea biologica a polenului (gradul de utilizare a lui) este determinate de cantitatea si calitatea proteinelor pe care le contine, de felul si proportia aminoacizilor depinde capacitatea proteinei de a satisface cerintele organismului albinelor corelate cu diversele activitati vitale.
    Continutul in proteina bruta a polenului variaza intre 13,5 pina la 41,9% la salcia capreasca. Cea mai mare parte a polenurilor folosite de albine au un continut de proteina cuprins intre 24 si 33%.
    Anna Maurizzio clasifica polenurile astfel :


    • polenuri cu valoare biologica ridicata: salcia, castanul comesti-bil, cerealele, macul, trifoiul rosu si trifoiul alb. O. Wahl mai incadreaza la aceasta grupa: pomii fructiferi, rapita, castanul salbatic, ridichea sal-batica si muztarul de cimp ;
    • polenuri cu valoare mijlocie pina la relativ buna: floarea-soarelui, plopul, papadia si porumbul. O. Wahl mai incadreaza aici alunul, mesteacanul, fagul, stejarul, ulmul si artarul.
    • polenuri inferioare: alunul, arinul, mesteacanul, plopul de munte, pinul si bradul. Despre aceasta ultima categorie, O. Wahl afirma ca le grupeaza pe cele fara eficienta in cretterea albinelor, cum ar fi polenul de molid.

    Prezenta proviziilor de hrana in stup (rezervele de miere sau hranirile cu sirop) influenteaza cresterea puietului si implicit colectarea polenului, care este de intensitate mai redusa atunci cind in stup se gasesc deja polen si substituenti de polen. Cresterea de puiet scade ca intensitate la familiile la care cantitatea de miere si polen este limitata. Acest lucru a fost observat la familiile la care nu s-au aplicat hraniri.
    Toate acestea confirma afirmatia ca stimulentul pentru depunerea oualor de catre matca este mierea si nectarul, iar activitatea de colectare a polenului este corelata cu cantitatea de puiet necapacit existenta in familie si stimulata de aceasta. Prezenta in faguri a unor rezerve mari de pastura, frineaza colectarea polenului de catre familiile de albine.
    Factorii enumerati influenteaza ciclul anual de recoltare a polenului de catre albine.
    Pastrarea polenului in stup se face prin depozitarea lui de catre albine in celulele fagurilor, sub forma de pastura. Pentru recoltarea mai eficienta a polenului, trebuie desprinse ghemotoacele de pe picioarele posterioare ale albinelor inainte ca acestea sa fie descarcate si indesate in celule.

    Initial s-a recoltat polenul pentru a se suplimenta hrana proteica a familiilor de albine in perioadele de carenja proteica. Ulterior polenul si-a gasit numeroase intrebuintari in alimentatia dietetica a omului. Una din cele dintii referiri mai amanuntite la recoltarea polenului o face americanul Lorenzo L. Langstroth in 1863.

    Articol preluat din manualul apicultorului
    http://www.apicolehar.ro/recoltarea-polenului.html

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    7.912
    Istoric
    Cu 4000 ani în urmă, egiptenii încărcau stupine întregi pe vase, transportând stupii primitivi de-a lungul malurilor Nilului. La noi apicultura pastorală este atestată încă din 1645, păstrându-se şi azi unele denumiri ce ne duc cu gândul la practicarea stupăritului.


    Condiţii şi circumstanţe
    În vederea practicării pastoralului apicultorul trebuie să cunoască:

    • flora meliferă dintr-o anumită localitate,
    • perioadele de înflorire şi durata lor,
    • numărul stupilor repartizaţi în localitatea respectivă (care nu trebuie să fie suprasaturată cu albine),
    • specificul localităţii în care merge,
    • starea culturilor şi eşalonarea lor,
    • izvoarele şi fântânile cele mai apropiate cât şi posibilităţile de aprovizionare,
    • regulile sanitar-veterinare stabilite pentru stupăritul pastoral,
    • drumul ce trebuie parcurs.

    Odată ajuns la destinaţie apicultorul trebuie să înştiinţeze Primăria, Ocolul Silvic etc. de prezenţa sa, pentru a fi anunţat în cazul efectuării unor tratamente cu fungicide.
    Practicarea pastoralului nu asigură întotdeauna producţii mari. Există atâtea condiţii şi circumstanţe pentru ca floarea să secrete nectar încât nici un stupar nu poate să aibă siguranţă că merge la sigur.


    Plante spontane sau de cultură care secretă nectar şi/sau polen


    • albumeală - canafi, albiniţe, flocoşele, prescurele, siminic, studeliţe - fac parte din familia Compositae - înfloresc în iulie-august;
    • anason - bădean, pătrunjel de câmp - înfloresc în lunile iunie-iulie;
    • angelica sălbatică - plantă perenă bianuală - înfloreşte în iulie-august oferind un cules de durată (100 kg miere la ha);
    • arăriel, limba câinelui, turbarea câinelui, plescăiţă roşă, poamele mâţei - dă 100-400 kg miere la ha (mai-iunie) crescând prin locuri pietroase;
    • armurariu, argenţică - înfloreşte în iulie-august, florile fiind activ cercetate pentru nectar şi polen;
    • barba caprei, salată de iarnă, ţâţa caprei - înfloreşte în lunile iunie şi iulie, crescând prin fâneţe şi colini calcaroase;
    • barba lupului - înfloreşte în iunie-iulie şi ţine 30 de zile;
    • bănănică, achinuţa, plantă perenă - înfloreşte în iunie-august - creşte prin poieni muntoase;
    • bibilică, coroană, lalea pestriţă - este o plantă meliferă ce creşte şi în grădina cu flori înflorind în aprilie-mai;
    • bob - bobuşor, oreşniţă - plantă erbacee din familia Leguminoase, se cultivă în grădina de legume şi înfloreşte în mai-iunie, putând atinge, atunci când se irigă 250 kg miere la ha;
    • borage - vizualizare ce apare dacă accesaţi site-ul: http://www.essencesonline.com/KortePhiFlowers.html; source: http://www.essencesonline.com; a se vedea şi limba mielului;
    • bostan, dovleac - plantă erbacee agăţătoare, are o durată prelungă de înflorire fiind foarte apreciate pentru polen;
    • brânduşa, şofran galben, brânduşa galbenă - este o plantă erbacee perenă ce înfloreşte în martie prin poieni şi margini de păduri;
    • brustur, lapac, lipan - plantă erbacee din familia Compositae - dă nectar mai ales în primele 2 zile de la înflorire (200 kg miere la ha şi polen); brusturul negru e şi mai melifer (300 kg miere la ha) fiind şi o excelentă plantă furajeră bună pentru însolizare;
    • bubernic, brâncă, frunză de bubă rea, urzica neagră - este o plantă erbacee din familia Scrophulariaceae - având un miros neplăcut- albinele o cercetează toată ziua în luna mai şi uneori şi toamna (când înfloreşte pentru a doua oară);
    • bulbuci, balbor, bulbar (toxic) - sunt cercetate pentru nectar şi polen timp de 25 de zile - pe păşunile de munte (mai-iunie);
    • busuiocul, basilic, nălăcică - sunt plante din familia Labiataelor, ca şi busuiocul sălbatic - vizitate de albine toată ziua pentru nectar şi polen (100 kg la ha), mierea având un parfum deosebit - înfloreşte din iunie până în octombrie;
    • calcea calului, bulba de baltă, capra nemţească, scălci - este bună producătoare de polen dând şi ceva nectar (martie-mai);
    • calomfir, calamfir, calapăr, spilcuţe - înfloreşte în august-septembrie şi este cultivată în grădini şi cimitire;
    • cânepa codrului, dumbravnic - oferă polen şi nectar (iulie-august) preferând terenurile umede;
    • capul călugărelui - înfloreşte din iunie şi ţine până toamna, când florile sunt avid cercetate de albine mai ales pentru polen;
    • capul şarpelui - înfloreşte timp de 30 de zile (mai-iunie) dând 120-170 kg miere la ha şi polen;
    • castravete, cucumăr - dă 30 kg miere la ha;
    • căldăruşă, candeluţa, cinci clopoţei, cinci cozi, toporaşi - plantă perenă erbacee din familia Ranunculaceae - înfloreşte în lunile iunie-iulie preferând locurile mai umbroase şi nu prea umede - este căutată pentru nectar şi polen;
    • călţunul doamnei, cerenţel, comănacul ciobanului, crânceş - dă mult nectar şi polen timp de 20 de zile în aprilie - creşte la umbra şi umezeala pârâielor şi izvoarelor de la munte;
    • căpşuni, fragi de câmp - florile sunt cercetate mai ales pentru polen (20 kg miere la ha);
    • cătuşe - dă 100 kg miere la ha (iulie-august);
    • ceapă seminceri - dă 100 kg miere la ha - cu condiţia ca să nu se afle alte plante melifere prin jur - mierea fiind foarte bună pentru iernare - oferă u cules de 20-25 de zile;
    • ceara albinei, cuişoara - dă 600 kg miere la ha, iar în anii cu umiditate urcată culesul poate fi şi mai abundent - înflorirea începe în iulie şi ţine 60 de zile;
    • cebareea - este considerată una dintre cele mai melifere plante - înfloreşte la 15 mai timp de 1 lună, fiind mult cercetată de albine chiar şi pe timp secetos;
    • chimen, chimion de câmp, chimion sălbatic, secărea - sunt foarte căutate (25 zile iunie-iulie în regiunile de munte, şi mai devreme cu o lună în regiunile de şes), planta fiind căutată în industria alimentară şi farmaceutică;
    • cicoarea - plantă tehnică şi meliferă (100-200 kg miere la ha), creşte natural prin fâneţe pe marginea drumurilor şi câmpurilor - prin selecţie obţinându-se o plantă tehnică industrială din care se fabrică surogatul de cafea;
    • cimbru - înfloreşte timp de 40-50 de zile (iulie) şi poate da o producţie de până la 80 kg miere la ha;
    • cimişir, banghiu, bănuţel - oferă mult polen în iunie şi dă şi nectar (fructele - toamna);
    • cinsteţ, busuioc de mirişte - plantă meliferă de prim rang, dă o producţie de 50-120 kg la ha, în funcţie de regimul de temperatură şi umezeală, în anii ploioşi şi călduroşi atingând maximum - este foarte capricioasă;
    • ciocârlan, coronişte, cununi, floare de trânji, sămăschişă, unghia găii - în anii ploioşi dă recolte bune;
    • ciucuşoară, albiniţa - oferă un bun cules aproape 3 luni (iulie-septembrie) - creşte pretutindeni prin culturi pe lângă drumuri şi prin ogoare (toamna);
    • ciulin, scai - este denumirea ce se dă plantelor purtătoare de ţepi, în special celor care fac parte din familia Compositae - toate soiurile sunt bune melifere, începând cu holera spinoasă, crăpuşnicul sau scaetele (90-100 kg miere la ha), limba oii, castravanul, scaietele şi terminând cu spinul dracului (scaiul vântului) înflorind în iulie-august-septembrie;
    • clopoţei - înfloreşte în iulie-august prin livezile şi poienile alpine şi de la marginea pădurilor;
    • coada racului, iarba gâştei, scrântitoare - are o înflorire prelungită (mai-septembrie) fiind mult căutată pentru nectar şi polen putându-se ajunge la circa 200 kg miere la ha - putând fi găsită mai peste tot (pe suprafeţe împrăştiate);
    • cocoşeii de câmpie, cocoşel tomnatic sau văratic - specii ce înfloresc din aprilie câte 3-4 săptămâni - în unii ani polenul fiind toxic;
    • condurul doamnei, bostănei, colţunaşi, bobidrag, nemţoaice - plantă agăţătoare erbacee ce dă polen şi nectar din iulie până în septembrie;
    • coriandru - plantă erbacee din familia Umbeliferae, dă 150-300 kg miere la ha;
    • coroabe, busuioc de pădure, busuioc negru, iarba neagră, înrudită cu busuiocul sălbatic - sunt plante perene erbacee ce înfloresc în iunie-august prin păduri şi coastele calcaroase expuse la soare;
    • cosaci - plantă erbacee - înfloreşte în iunie-august şi creşte prin islazuri, livezi, câmpii şi locuri uscate;
    • crucea pământului - înfloreşte din iunie până în septembrie, prin poieni, păduri, coline, în special la munte - este o plantă furajeră excepţională pentru însilozare, foarte bună meliferă, cultivându-se şi pentru protecţia solurilor erodate;
    • cruşăţea, bărbuşoară, gărgat - este foarte meliferă şi poleniferă (mai-august) - creşte prin locurile umede şi prin mlaştini, în culturile cerealiere şi locuri înţelenite;
    • cupa vacii - înfloreşte din iulie până în septembrie;
    • cuscrişor, mierea ursului, plămănăriţă - dă mult nectar - creşte prin păduri, tufişuri, poieni, colinele subcarpatice, locuri umbroase;
    • cutcurig, bojoţel, spânz - apar de cum se topeşte zăpada, fiind prima floare împreună cu podbalul, care dă nectar şi polen;
    • degeţelul roşu, degeţărică, năpârstoc - înflorirea ţine 30 de zile iar mierea recoltată trebuie amestecată cu alte sorturi, căci dacă e consumată în stare pură dă tulburări digestive, vomitări etc.;
    • dintele dracului, iarba iute, iarba roşie, piperul bălţii, piperul broaştei - are o înflorire prelungă (iulie-septembrie) şi creşte în locuri băltoase, deltă, pâraie;
    • dioc, floarea florilor, ghioc, sglăvoc, smoc - dau recolte bune, mierea trebuind lăsată mult timp în stup ca să se maturizeze şi să-şi piardă mirosul puţin neplăcut (iulie-august);
    • drobuşor, boiangioaie, cardamă - este cercetată pentru nectar şi polen (50 kg miere la ha);
    • dumbeţ, buruiană de spulberături, jugărel, sclipeţ (oferă 60 kg miere la ha iulie-august);
    • dumbravnic - dă nectar şi polen (mai-iunie - prin păduri şi tufişuri);
    • enţiura, ghinţura, genţiana, ochingea - secretă însemnate cantităţi de nectar şi "favila" substanţă mult căutată în farmacie, ca şi olenul (iulie-octombrie);
    • facelia - este o plantă meliferă originară din ţările tropicale ce se prezintă sub formă de tufă cu 15-20 ramuri ramificate, cu flori grupate (câte 6-9 aşezate în rând, ca nişte spirale) de culoare violet, cu polen de culoare albastru închis; producţia de miere la hectar variază între 400 kg la cultura de primăvară şi 120 în mirişte; înfloreşte după 45-50 zile de la însămânţare pe o perioadă de 25-50 zile şi poate fi folosită, împreună cu borceagul la furajarea animalelor de fermă; însămânţarea este de dorit a se face în mustul zăpezii şi apoi eşalonat la intervale de 15-20 de zile, pentru ca albinele să aibă 2-3 serii de cules înaintea culesului mare de la salcâm; seminţele se seamănă la o distanţă de 40-50 cm, pentru ca tufele să poată ieşi viguroase (planta având nevoie de un pământ cât mai afânat); atunci când se seamănă toamna târziu (împreună cu muştarul) trebuie dată o cantitate dublă de sămânţă (pentru pierderile din iarnă); mierea de facelie are o culoare galbenă deschisă şi cristalizează în masă ca o pastă; (seminte pentru Facelia se gasesc la Statiunea de Cercetari Lovrin - tel. 0256-3814040256-381404)
    • filimică, călinică, filnicică, gălbinele, roşioară (iunie-septembrie);
    • floarea cucului, cuculeasă - dă mult nectar şi polen- creşte prin fâneţe şi păduri (mai-iunie);
    • floarea soarelui - răsărită, soreancă - este o plantă uleioasă din familia Compositae originară din Mexic, fiind şi meliferă; în anii secetoşi nu dă prea mult nectar; florile din mijlocul capitulului secretă puţin nectar, iar producţia cea mai mare corespunde cu momentul în care anterele sunt pline cu polen;
    • gherghine galbene - ruji galbene - are o înflorire lungă (iunie-septembrie) şi se înmulţeşte singură prin seminţe;
    • ghiocei - clopoţei, aişori, coconei, primăvăriţe - dă ceva nectar dar mai mult polen;
    • ghizdei - plantă perenă erbacee dar şi cultivată - fiind bună furajeră este şi meliferă cu o înflorire îndelungată, mierea având un gust excelent şi o culoare alb verzuie;
    • greghetin - andrişcă, ciocul berzei, săgeţica - plantă erbacee perenă - dă nectar abundent (iulie-august), creşte în stare naturală prin poieni, livezi şi mlaştini la şes şi chiar în regiunea subcarpatică;
    • hasmaciuca - plantă erbacee ce înfloreşte în mai-iunie prin poienile pădurii, tufărişuri, mai ales în regiunile muntoase;
    • hilimica - ilinică sau arnică - ca şi filimica, este folositoare pentru substanţa ei tinctorială folosită în farmacii, folosită de apicultorii care nu pot suporta înţepăturile de albine şi suferă de şoc anafilactic;
    • holeră - cornuţa, ghimpa, scai rusesc, spin muscălesc - înfloreşte îndelung (iunie-octombrie) şi este meliferă mai ales în anii ploioşi;
    • hrana vacii - plantă erbacee meliferă (iunie-iulie), bună şi pentru nutreţ însilozat, preferând terenurile nisipoase;
    • hrişca - grâu negru, grâu tătărăsc, tătarca - este o plantă de cultură agricolă cultivată mai ales în nordul Moldovei oferind polen (mult căutat în preparatele farmaceutice) şi miere (30-40 kg la ha) mai ales în prima perioadă a înfloririi; perioada de vegetaţie până la înflorire este de 45-50 zile şi înflorirea ţine 6 săptămâni; mierea de hrişcă este folosită pentru prepararea turtei dulci şi, deşi este vâscoasă şi de culoare închisă, conţine multe vitamine (C, PP, W, B2);
    • iarba broaştei - izma apei, menta broaştei, busuiocul cerbilor sau izma măciucată - creşte pe locuri inundabile (iulie-august), în special în valea Dunării, ostroave şi deltă, dă recolte bune (220 kg miere la ha) în special când apele nu stau prea mult şi băltesc;
    • iarba ciutei - iarba lupului, nevăstuica - plantă perenă erbacee (un fel de floarea soarelui în miniatură) este mult cercetată pentru polen (mai-iunie);
    • iarba de şoldână - şoaldină, buruiană de trânji, oloiasa, şopârliţa - mică plană perenă erbacee are o floare cu gust acru şi piperat nectariferă şi poleniferă (iunie-iulie) ;
    • iarba fiarelor - briliona, harnial, rânduniţă - produce mult nectar în special dimineaţa şi seara dar, nu dă polen; mierea are multă dextrină;
    • iarba lui Sfântul Ion - şerlai (Salvia scarleea) - plantă bianuală erbacee - este una din cele mai bogate plante melifere pe care albinele o cercetează timp de 30 de zile (iunie) - dă 250-300 kg miere la ha; florile conţin substanţe antibiotice pe care albinele le duc în stup luptând cu succes împotriva locei;
    • iarba moale - coada găinii, ghiungurele, iarba fetei (aprilie-mai);
    • iarba osului - ferestrău, mălăcel, ruja soarelui, stârniţa - plantă perenă, una din cele mai mari producătoare de polen (mai-august) din colinele aride şi poienile uscate;
    • iarba roşie - iarba purecelui - plantă erbacee ce creşte prin locurile umede de pe lângă pâraie (iunie-septembrie);
    • iarba şarpelui- ochiul mâţei, ochiul veveriţei, viperină - este una dintre cele mai melifere plante erbacee (poate fi şi cultivată, fiind folosită la hrana păsărilor de curte), neputând fi fecundată decât prin polenizare încrucişată producţia de miere fiind estimată la 300-700 kg la ha (iunie-august), în funcţie de condiţiile meteorologice, producţia cea mai mare fiind dată după ploi şi nopţi călduroase; o specie asemănătoare numită capul şarpelui este mai rară şi mai slabă producătoare de nectar;
    • iarbă de urechi- dragoste, iarbă grasă, verzişoara - plantă perenă erbacee meliferă (august);
    • izma - mentă, izma proastă sau sălbatică, voeştiniţă - este bună meliferă(iulie-august), crescând lângă izvoare şi locuri umede;
    • izma broaştei - izma apei, menta broaştei, busuiocul cerbilor sau izma măciucată - iulie-august - sunt plante erbacee melifere;
    • izma de câmp - bună meliferă;
    • împărăteasa - brei, curcubeţea, mutătoarea, tidvă de pământ - florile sunt melifere (iunie-iulie) iar fructul otrăvitor; rădăcina este folosită în farmacie ca purgativ;
    • jaleşul - salvia de grădină - este o plantă vivace semiarbust care dă o miere bogată în substanţe minerale (fier, cupru, mangan, cobalt etc.), producţia la ha fiind estimată la aproximativ 300 kg (înfloreşte în a doua parte a verii); cultura se face prin butăşire sau prin sămânţă (pe un teren perfect lucrat, bine mărunţit, pufos şi potrivit de uscat); salvia de câmp, o specie înrudită, înfloreşte pe terenurile aride, pe lângă drumuri şi şanţuri (mai-septembrie); există câteva specii asemănătoare (iunie- septembrie);
    • laleaua pestriţă - coroana împăratului - plantă erbacee perenă - este o plantă meliferă cu nectar bogat în acid ascorbic (vitamina C), dar cu o concentraţie slabă de zahăr (aprilie-mai); este cultivată prin grădinile de la ţară;
    • laptele cucului - aior, buruiană de friguri, laptele câinelui, laptele lupului - plantă erbacee perenă de la care albinele nu adună polen (e repulsiv şi toxic) dar adună nectar (mai-august); creşte pe locurile joase din valea Dunării;
    • lăcrămioarele - cerceluş, clopoţele, floarea turcului, georgiţe, mărgărit, sufleţele - oferă nectar şi polen în luna aprilie - creşte la umbra pădurii;
    • lăptucul oii - brustan, brusturul oii, floare de brusture, amar, sora soarelui de munte - (iulie-august) înfloreşte pe lângă torentele pădurilor umbroase ale munţilor;
    • limba mielului - arăţel, boroanţă - plantă rustică meliferă (trăieşte pe acelaşi teren ani la rând) rezistentă la uscăciune; temperatura (25-30 0C), umezeala şi îngrăşămintele pe bază de calciu şi fosfor măresc mult producţia de nectar (150-300 miere la ha);
    • limba peştelui - este o plantă erbacee ce trăieşte pe locurile sărăturoase, fiind bună meliferă în anii secetoşi, când planta prezintă reflexe sclipitoare pe frunze; mierea este căutată doar de suferinzii de bolile stomacale (culoare liliachie bătând spre violet) şi este bună pentru iernare; în anii ploioşi are multe flori dar acestea nu dau nectar; după 10-12 zile de la înflorire culoarea roşiatică a câmpului cu flori este dovada că culesul s-a terminat;
    • limbariţa - limba bălţilor, limba broaştei, limba oii, podbeal de apă - plantă erbacee acvatică ,perenă şi nectaro-meliferă, are o înflorire prelungită (iulie-septembrie), trăind pe locurile aride sau cultivate, pe drumuri şi ziduri;
    • linariţa - buruiană de in, floarea jelei, gura mâţei, inişor, jale, trăpănag - înfloreşte prelung (mai-septembrie), pe locuri aride sau cultivate, dărâmături, pe lângă drumuri şi ziduri;
    • lintea pratului - trăieşte pe pajişti, livezi, păduri şi tufişuri;
    • lipicioasa - este căutată de albine mai ales dimineaţa (iunie-iulie) având numai 20 de zile de înflorire;
    • lucerna - este o plantă furajeră cu însemnătate meliferă numai dacă este lăsată pentru seminţe (25 kg la ha), mai ales dacă aceasta coincide cu o perioadă umedă; atunci când este irigată producţia poate atinge 250 kg la ha iar dacă terenul a fost îngrăşat cu azot, potasiu şi fosfor producţia poate atinge şi 500 kg la ha;
    • luminiţa - iarba asinului, luminiţa nopţii (iunie-august) - trăieşte pe locuri umede, nisipoase, pe malurile pâraielor şi pe lângă drumuri;
    • lumânărica - coada lupului, coada vacii (iulie-august) preferă locurile nisipoase şi uscate;
    • lupin - cafeluţa - este o plantă furajeră ce se cultivă pentru îngrăşământul verde al tarlalelor epuizate, fiind mai mult poleniferă (mai-septembrie);
    • mac - somnişor - plantă erbacee - are un polen foarte căutat de albine, recoltat în primele ore ale dimineţii (iulie);
    • mănărei de pădure - plantă perenă erbacee agăţătoare, nectaro-poleniferă (iulie-august);
    • măseaua ciutei - cocorei, ghicitori, turcaleţi - plantă erbacee perenă ce trăieşte în păduri, face o singură floare care oferă albinelor mult nectar şi polen (martie);
    • mătăciunea - busuiocul de munte, roiniţă, busuiocul stupului, melisă turcească - plantă erbacee, seamănă cu melisa şi creşte în tufă deasă; atât frunzele cât şi florile secretă eteruri volatile care, prin distilare dau uleiuri folosite în industria cosmetică; înflorirea ţine 20-30 zile şi cea mai mare cantitate de nectar este secretată la amiază (150-200 kg miere la ha), în condiţii de secetă producţia scăzând la jumătate;
    • măzăriche - borceagul, măzărichea păroasă - cea mai mare parte a nectarului este extrafloral şi apare cu 10 zile înainte de înflorire (2-3 săptămâni - 20 kg la ha) când florile dau nectar mai puţin;
    • melisa - roiniţa, floarea stupilor - are multiple întrebuinţări în stupină: la ungerea roiniţei, la unirea coloniilor (esenţa de melisă), la vindecarea diareei, la îndepărtarea fluturilor de găselniţă (pusă în mănunchi în camera de păstrare), la ungerea mâinilor înainte de a umbla la cuiburile coloniilor etc.;
    • menta - izma brună, ghiazmă, giugiumă, izma de leac, menta de grădină - are o înflorire prelungită (iulie-octombrie), mierea (200 kg la ha) fiind de culoarea chilimbarului (galbenă), cu gust caracteristic şi aromă de mentă, păstrându-se multă vreme fără să granuleze; polenul are o culoare cenuşie;
    • micsandră - micşunele, şiroi, vioară roşie, micsandra sălbatică (iunie-iulie) - înfloreşte în zonele calcaroase şi muntoase;
    • micşunele ruginite - floare de vioară, foaltine, şiboi, viorea galbenă - este plantă erbacee perenă poleno-nectariferă (mai-iunie);
    • miruţa - miruţa, limba boului - dă 50-100 kg la ha (iulie-octombrie);
    • moartea puricelui - plantă erbacee bianuală (iulie-august), poate fi găsită prin locurile pietroase şi aride;
    • molura - chimen dulce, anason, fincen, fenicul - este o plantă poleno-meliferă numai în primele 2 săptămâni de la înflorire, mierea având o culoare galbenă-deschis, cu miros de mărar, fiind foarte bună pentru iernarea albinelor;
    • morcovul - este poleno-melifer atunci când se pune rădăcina în pământ primăvara, pentru a da floare; rădăcina rasă şi apoi stoarsă dă un suc bogat în vitamine (mai ales A), fiind folosit la prepararea siropului de stimulare a coloniilor crescătoare de mătci, în doze de 100 g suc la 10 litri sirop;
    • mur - armură, rug de munte - înfloreşte 30 de zile (mai-iunie) şi dă o recoltă de 20-50 kg la ha;
    • muscata dracului - muşcată de câmp, călugăraş, ochiul boului albastru - şi floarea văduvei - sunt plante melifere (iulie-septembrie) ce dau miere mai multă pe timp secetos, dar şi pe timp umed;
    • muştar de câmp - creşte natural pe toate câmpiile şi se aseamănă cu muştarul alb sau galben, rapiţa albă - dă mult polen şi nectar; înfloreşte înainte de salcâm sau odată cu acesta; mierea de muştar are o culoare galben deschis, cu aromă plăcută şi gust uşor înţepător, gust pe care îl pierde după 10-12 zile de maturare; se cristalizează după 20-25 zile de la extracţie;
    • nalba - colăceii babii, malangă - dau mai ales mult polen; caşul popii (dă nectar ceva mai mult); nalba de grădină şi nalba creaţă sunt specii bune furajere folosite pentru însilozare; toate speciile au înflorire lungă (iunie-septembrie);
    • nap - napii porceşti, broajbe, mere de pământ, picioarcă, napi turceşti - dau ceva nectar şi mult polen (iulie-octombrie) foarte important pentru stimularea de toamnă a coloniilor de albine; tuberculii lor sunt folosiţi pentru hrana omului şi a animalelor;
    • napraznic - închizătoare, priboi căpresc - dă nectar şi ceva polen (mai-septembrie); se găseşte mai ales în regiunea montană;
    • năsturel - bobâlnic, brâncuţă, cardamă de izvoare, chreniţă, creson, măceş de baltă - dă nectar mai ales în locurile umede;
    • negrilică - ceruşcă, chimen negru, negrosică, negruşcă - ca şi rudele ei chica voinicului şi negruşa, sunt plante erbacee poleno-nectarifere;
    • nemţişorii de câmp - cizma cucului, gâlceavă, mărarul câmpului, toporaş - plantă erbacee anuală poleno-nectariferă (mai-septembrie); în anii nefavorabili conţine alcaloizi toxici;
    • nopticoasa - liliacele, mirodea, micşunea, sibiog, viola de primăvară, vioară de noapte - plante perene erbacee, care înfloresc la doi ani o dată - plantă poleniferă - creşte prin tufişuri şi la margini de păduri;
    • nu mă uita - befele, miozotis, ochii păsăricii, ochiul şarpelui, urechea şoricelului - plantă perenă erbacee poleno-nectariferă (mai-iunie), creşte prin pădurile de munte;
    • odogaci - săpunăriţă, floarea călugărului, floare de săpun, flori albe, săpunele - plantă erbacee poleno-nectariferă (pn), creşte prin fâneţe umede, pe lângă pâraie şi păduri umbroase;
    • odolean - guşa porumbelului, năvalnic - plantă peren erbacee, stufoasă (mai-iulie), preferă terenurile mai umede;
    • omagul - mărul lupului - plantă perenă erbacee din familia Ranunculacee, înfloreşte în iulie-august prin pădurile subcarpatice şi este bună poleniferă şi nectariferă, polenul, în anii nefavorabili conţinând alcaloizi toxici;
    • pălămidă -crăpuşnic, scaiete - pe timp umed dă 70-200 kg miere la ha (după 1 an de umiditate);
    • pana zburătorului - înfloreşte din aprilie până în mai la umbra pădurilor muntoase;
    • păstârnac - plantă erbacee aromatică bianuală (50 kg la ha);
    • pătlagina - limba oii, mama ploi, pătlagina îngustă şi cea moale - specii ce dau polen, înflorirea fiind prelungită până în septembrie;
    • pepene - verde şi galben şi toate speciile de bostănoase (dovleacul, dovleacul furajer etc.) - florile dau polen mult (iulie-august) şi nectar (30 kg la ha); sucul dulce al pepenilor zaharoşi tăiaţi în felii subţiri poate fi transformat în miere dar aceasta nu este bună pentru iernare (fermentează);
    • pesmă - măturică - plantă erbacee şi meliferă, înrudită cu ea fiind şi spoitorul;
    • piciorul caprei - înfloreşte în mai-iunie, oferind recolte bune (acolo unde creşte în masiv); creşte prin locuri umbroase şi umede;
    • poala Sfintei Mării - este o plantă erbacee ce dă polen şi mult nectar (100-240 kg la ha), înflorind în lunile iunie-august;
    • podbeal - este prima floare cu polen şi nectar ce apare primăvara (martie-aprilie), crescând pe locurile argiloase, pe sub maluri, pe lângă pâraie şi coaste;
    • pufuliţa de baltă - limbricaş, zburătoare de baltă - oferă o producţie de 30 kg la ha, mierea 30 kg la ha) fiind de o calitate aleasă, cu gust plăcut, culoare deschisă (ca cea de salcâm), fiind chiar ceva mai albă (iunie-august);
    • răchitan - călbăşoară, floarea zânelor, lemnie, zburătoare bărbătească - secretă mult polen şi nectar, cu atât mai mult cu cât vremea e mai caldă (chiar şi pe ploaie) producţia estimată fiind de 200 kg la ha; mierea are o culoare galbenă-închisă, cu gust plăcut puţin astringent (iulie-septembrie);
    • rapiţa - colza şi naveta - ambele varietăţi sunt plante oleaginoase şi bune melifere (np) înfloreşte înaintea salcâmului (10-15 aprilie) timp de 10-15 zile, mai ales dacă sunt semănate ambele varietăţi, colza fiind prima care înfloreşte; se recomandă ca, în cazul practicării stupăritului pastoral la rapiţă, stupina să fie aşezată cât mai aproape de lan, întrucât vremea fiind foarte capricioasă, multe albine pot pieri pe câmp până să ajungă la stupi (în cazul ploilor sau vânturilor reci); floarea secretă nectar şi în zilele mai puţin calde (chiar la 11-12 0C; rapiţa sălbatică creşte prin culturile de primăvară, fiind de asemenea bogată în polen, a cărei valoare proteică este întrecută doar de cel de piersic.
    • răscoage - vezi zburătoare;
    • ridiche sălbatică - rapiţa de ogoare, rapiţa sălbatică - este foarte răspândită prin lanurile de mazăre şi grâu (iunie-iulie) şi este foarte meliferă;
    • roşăţea - crinul de baltă, fânul cămilei, micşuneaua apei, păpurică - înfloreşte prelungit (iulie-august) prin locuri mlăştinoase;
    • rocoină - coada de găină, rocoţel, rocovina - înfloreşte din martie până în octombrie (np);
    • rostogol - ariciul, măciuca ciobanului, scaietele - înfloreşte în lunile iulie-august (np), cea mai mare cantitate de nectar fiind dată pe timp umed (uneori nectarul se revarsă inundând toată floarea) iar pe timp de secetă producţia se reduce la jumătate; creşte pe terenuri calcaroase şi locuri virane;
    • rostopască - calcea mare, crucea voinicului, iarba de negi, iarba rândunelului - secretă nectar şi polen (aprilie mai);
    • rotăţele albe - iarba de strănut - înfloreşte prelung (iulie-septembrie);
    • rozeta - rezeda, zmeurica - înfloreşte din mijlocul verii până în octombrie (200 kg miere la ha) şi dă şi polen abundent- favorizând o bună populare pentru iarnă;
    • ruşuliţa - sângeroasă, struguraş - înfloreşte în iunie-iulie (np) în zona alpină şi în locuri deschise;
    • salvia albă - este asemănătoare cu toate speciile de nalbă, înflorind în iulie-august (200 kg la ha), contribuind la formarea unor populaţii puternice de iernare; creşte prin tufişuri, fâneţe şi semănături;
    • saschiu - bobârnac, cucuniţă, foaie de fier, foi-foi, merişor, pervincă - este o bună plantă meliferă (np) înflorind din martie până în mai; unele varietăţi înfloresc din iulie până în octombrie;
    • scaiul - este denumirea ce se dă plantelor purtătoare de ţepi ce fac parte din familia Compositae. Scaieţii se găsesc în toate locurile nelucrate, părăsite, la margini de drum şi locuri virane. Toate soiurile sunt bune melifere şi polenifere.;
    • scara Domnului - scăricea - dă nectar şi mai ales polen (iunie-iulie) preferând poienile de munte;
    • scăiuşul sau varga ciobanului - este o plantă rezistentă la secetă, dând nectar mult (una dintre cele mai melifere plante), mierea şi polenul conţinând foarte multe vitamine.
    • sica - garofiţa de mare, limba boului, apărătoare - este o plantă meliferă valoroasă ca şi sora ei limba peştelui, înflorind prelung (iunie-septembrie) şi dând polen şi nectar din belşug; creşte pe terenurile sărăturoase;foarte rezistentă la frig (apare în primele zile ale primăverii), cu o vegetaţie bogată mai ales când terenul se află în preajma unei ape curgătoare; dă o miere de culoare deschisă cu aromă puternică care mai dispare cu timpul;
    • sângeric - sorbestrea - este asemănătoare cu trifoiul de munte, având însă 4 sepale eliptice colorate în roşu purpuriu, în prima perioadă a înfloririi dând mult nectar (iunie-august); creşte prin păduri, fâneţe şi păşuni umede din regiunile muntoase; rădăcina acestei plante conţine fitoncide ce pot fi folosite împotriva locei; înfloreşte în anul al 2-lea şi se menţine pe loc 5 ani;
    • sipică - e una din cele mai melifere plante (np) erbacee (iulie-august), mierea obţinută fiind de culoare albă (asemănătoare cu cea de salcâm); preferă terenurile joase de la câmp (deal şi munte);
    • slăbănog - brie, pomuşor băieţesc - înfloreşte în iulie-august prin pădurile de munte, la umbra pomilor;
    • smântânica - buruiană împuşcată - plantă vivace erbacee care dă polen şi mai ales nectar (40 kg la ha), înflorind din aprilie până în octombrie;
    • sovârv - origan, broască, drost, milot, şolovârf - plante ierboase din familia Labiatae, se găsesc pe pantele deluroase mai înalte, în păduri şi tăieturi, fiind cercetate de albine îndelung (iulie-septembrie), florile dând nectar şi pe timp secetos, mierea asemănându-se cu cea a trifoiului;
    • spanac sălbatic - înfloreşte prelung (iulie-septembrie) şi creşte aproape peste tot;
    • sparceta - este o plantă leguminoasă meliferă (np) perenă ce se cultivă pentru furaj, considerată superioară lucernei şi trifoiului, putând sta pe acelaşi teren 6 ani (primii ani dă producţii crescute); cu cât terenul e mai calcaros cu atât plantele sunt mai melifere (60-270 kg la ha - începând cu al doilea an de la însămânţare), totul depinzând de sol, umiditate (uneori, dacă sunt multe ploi poate înflori şi în primul an), temperatură (22-25 0C temperatura optimă); nectarul e incolor iar mierea are o culoare galbenă aurie fiind parfumată ; planta este o bună fixatoare pentru malurile râpoase; specia înrudită a sparcetei numită Solidago canadensis L. este şi mai meliferă (iulie-septembrie);
    • splinuţa - floarea boierească, mănunchi, smeoaică, splinariţă sau vargă de aur - este o plantă consolidatoare, medicinală şi nectaro-poleniferă ce atinge 60-100 cm, înflorind din iulie până în octombrie;
    • spumeală - limba şarpelui, paştele calului, stupitul cucului - înfloreşte din aprilie-mai timp de 30 de zile şi creşte pe pajişti, fâneţe şi poieni umede;
    • steliţă - ochiul boului, ruşă de toamnă vânătă - este o plantă bine cercetată de albine pentru nectar şi polen (60 kg la ha), înflorind prelung (iulie-septembrie), pe coline, coaste, tufişuri şi locuri pietroase;
    • steluţa - steaua fetei - e meliferă şi înfloreşte îndelung (mai-iulie), la umbra arborilor în păduri şi locuri umede;
    • strigoaie - este o plantă bună meliferă (iulie-august), dar în anii secetoşi polenul conţine sponină şi devine toxic; acolo unde strigoaia este în masiv nu se va pune colectorul pentru polen;
    • sugărel - înfloreşte din iunie până în august (np) în locuri stâncoase şi calcaroase;
    • sugelul - urzica albă, urzica moartă, sugelul roşu şi galben - sunt plante melifere, cea mai însemnată din punct de vedere melifer fiind sugelul roşu (50-100-180 kg la ha) înflorind din aprilie; mirosul florilor e neplăcut dar ele dau mult nectar şi polen;
    • sulfina - iarbă de piatră, molotru galben, sufulg, trifoi mare - plantă furajeră (bogată în albumină digestibilă), erbacee, bianuală, din familia leguminoase, foarte meliferă, are diferite soiuri: sulfina albastră, sulfina albă etc. , cele obţinute prin selecţie înflorind din primul an de la însămânţare, timp de 30 de zile; varietatea galbenă înfloreşte cu 3 săptămâni înaintea celei albe; este foarte meliferă şi secretă nectar chiar şi pe timp rece (200-600 kg la ha), creşte pe orice teren (chiar şi pe cele sărăturoase) pe care le îmbunătăţeşte căci are o tulpină pivotantă (atinge 2 m); pe petalele florilor se află numeroşi bacteriofagi buni pentru vindecarea locei; dacă se recoltează polen de la sulfină trebuie avut în vedere să nu fie umed, căci fermentează foarte repede şi produce (în aceste condiţii) o substanţă otrăvitoare "dicumarina" care provoacă hemofilia (o boală a sângelui foarte periculoasă);
    • suliţica - falcata, sunătoarea, trifoiul caprelor, trifoi sârmă - are un miros puternic îmbătător şi înfloreşte 4-6 săptămâni de la finele lunii iunie până în august; mierea este albă-deschisă, cu un gust plăcut;
    • surguci - ciocănaş, ciocul ciorii, nemţişori de grădină, ţâţa caprei (iunie-august);
    • susai - iarba iepurelui, susan, tâlhărea - este o plantă oleaginoasă ce oferă mari cantităţi de polen; înfloreşte în iulie-august pe semănături, ogoare, margini de drum, având multe specii ce trăiesc pe diferite terenuri în păduri, vii sau mlaştini;
    • talpa gâştei -, cione, coada leului, creasta cocoşului, iarba flocoasă, somnişor - înfloreşte în iunie-august (200 kg miere la ha), mierea fiind limpede, de culoare deschisă cu gust uşor amărui;
    • talpa ursului - matruna - e cercetată de albine pentru polen şi nectar (iunie-august), înflorind prin poieni, tufişuri şi crânguri;
    • tătarnică - măciuca ciobanului, rostogol, scaiete - plantă perenă erbacee, galbenă spinoasă, foarte bună meliferă (350 kg la ha), înfloreşte prin păduri şi mărăcinişuri ((iulie-august);
    • tătăneasă - iarba băloasă - iarba lui Tatin - înfloreşte prelung (mai-septembrie) şi creşte prin locuri umede; este folosită şi în industria farmaceutică, în special pentru rădăcini;
    • tătăiş - măciuca ciobanului, rostogol, scaiete - este o plantă perenă spinoasă foarte bună meliferă, creşte prin poieni, margini de păduri şi mărăcinişuri (350 kg miere la ha);
    • toporaşii - hioară, ligoarce, micşunea, lămâioară - înfloresc printre cei dintâi primăvara (martie-aprilie), prin păduri, poienuri, tufişuri, livezi; se cultivă în paturi calde în grădinile din jurul oraşelor mari;
    • topoşnic - bălibaşă, chipul mâţei, zeabre - înfloreşte în iunie-august (np) şi preferă terenul nisipos;
    • trifoiul - face parte din familia leguminoase şi este şi poleno-meliferă (uneori albinele necesitând dresaj); înflorirea durează 25-30 zile, mierea de trifoi având o calitate excepţională;
    • troscotul - hericică, sporiş, târsoacă - dă mult polen şi puţin nectar (40 kg la ha), înflorind prelung (iunie-septembrie) pe drumuri şi locuri necultivate;
    • turtă - ceapă ciorească, cioropor, ciumuhaiul, ciurul zânelor, punga-babei, turtea - înfloreşte în iulie-august şi creşte prin livezi, coaste aride, pajişti şi păşuni pietroase de munte;
    • tutunul - bacon, duhaniţa, tabac - este o plantă erbacee din familia Solanaceae care dă şi nectar ce se transformă într-o miere aproape fără culoare, puţin acidulată şi chiar amăruie - foarte recomandată pentru iernare; planta oferă şi polen abundent dar, în unii ani e toxic (conţine în proporţii exagerate alcaloizii nicotină şi anabazină);
    • ţelina - telar - are o rădăcină comestibilă - înfloreşte din iulie până în septembrie;
    • unguraş - bălţătură, cătuşnică sălbatică, voronic - înfloreşte în iunie-august şi dă o producţie de 50 kg miere la ha şi foarte puţin nectar; voronica este asemănătoare cu unguraşul şi este mult mai căutată de albine;
    • urechea porcului - jale, salvie - dă o producţie de 300 kg miere la ha, înflorirea în masă durând 2 luni (iunie-august); se aseamănă cu salvia de câmp şi cu iarba Sfântului Ion - specii ce înfloresc 30-35 zile (în iunie-septembrie);
    • urechelniţă - iarba ciutei, iarba de urechi, iarba grasă, iarba tutunului, jintură, prescurariţă, verzişoară - înfloreşte în iulie-august pe stâncile calcaroase din munţi;
    • urzică moartă - înfloreşte din martie până în august, prin păduri, tufişuri, poieni, în regiunile de deal şi de munte;
    • usturoiţă - aişoară, frunza voinicului, iarba de lingoare, vindecătoare, voinicica - înfloreşte în aprilie-mai;
    • varga ciobanului - cârdu, iarba voinicească, lugaci, scaiete, scai voinicesc - plantă spinoasă erbacee, oferă mult polen şi nectar (120 kg la ha), înflorind în iulie-august prin fâneţe, tufişuri, păduri, locuri necultivate, nisipoase şi umede;
    • vătămătoare - iarba ranei, trifoiul racului - are o înflorire prelungă (mai-iulie) crescând pe pajiştile de munte şi pe terenurile calcaroase;
    • verbina - sporici, măturiţă - înfloreşte în iulie-august prin locuri necultivate pe lângă drumuri şi dărâmături, secretând din abundenţă nectar şi polen;
    • verigariu - arţar tătăresc;
    • vetrice - ferecea, mătrişe - dă mult polen şi foarte puţin nectar;
    • vinariţă - cearta casei, lavrentină, tămâiţă, vineţică - înfloreşte în mai-iunie prin pajişti umede, păşuni şi păduri;
    • vineţele - albăstrele, corobatica, dioc, neghina - secretă polen şi nectar (chiar şi pe timp secetos) 60 kg miere la ha (mai-iunie);
    • viorele - găurele, zambile de câmp - sunt printre primele flori ale primăveri care dau nectar şi mult polen (martie-aprilie);
    • virnant - ruta - înfloreşte în iunie-august şi este căutată pentru produsele farmaceutice, polenul său conţinând însemnate cantităţi de rutină; se găseşte prin vii, locuri nisipoase şi pe lângă ziduri;
    • voinicica - e cercetată pentru polen şi nectar (mai-august);
    • voronica - cătuşnică, gutuiţă, unguraş - dă polen şi nectar (50 kg la ha) şi înfloreşte în iunie septembrie;
    • zburătoarea - roşcove, răchiţica, iarba Sfântului Ion - plantă perenă vivace din familia Oenotheraceae, are rădăcini cu rizomi, frunze asemănătoare cu ale sălciei, florile roşii purpurii, înfloreşte 35-40 de zile dând 500-600 kg miere la ha; producţia este însă nesigură, datorită larvelor unor musculiţe ce-şi depun ouăle pe flori, albinele renunţând să mai adune nectarul.



    Organizarea pastoralului
    Planul deplasării în pastoral trebuie pregătit din vreme, stabilind:

    • numărul de stupi ce vor fi transportaţi,
    • vetrele temporare,
    • procurarea mijloacelor şi documentelor de transport cu respectarea legislaţiei în vigoare,
    • efectuarea tratamentelor antivarroa etc.



    Densitatea recomandată
    Densitatea recomandata de stupi la hectar este următoarea:

    • 14-18 colonii la salcâm,
    • 6-10 la tei,
    • 1-2 la floarea soarelui,
    • 0,5 la bostănoase în culturi intercalate,
    • 1-2 în culturi pure,
    • 4-6 la leguminoasele perene,
    • 3-5 la zmeuriş.



    Închiderea stupilor
    Stupii nu se pot închide oricum şi oricât. Închiderea stupilor în perioadele în care se fac stropiri cu insecticide să se facă cu ajutorul unor dispozitive speciale, tip triunghi de aerisire, care pot fi folosite şi în timpul deplasărilor prelungite în pastoral, cu condiţia ca acestea să fie bine prinse de pereţii stupilor. În situaţiile în care transporturile se vor face la distanţe foarte mari stupii se vor asigura şi cu apă în faguri.



    Metode si mijloace
    Stupăritul pastoral cuprinde aspecte organizatorice, ştiinţifice, tehnice, economice etc. În cazul nerespectării regulamentului privind organizarea stupăritului pastoral, a normelor sanitar-veterinare, a codului silvic şi a oricăror reglementări legale, se aplică sancţiuni. Stupăritul pastoral se practică în două forme: cu stupii vărsaţi (transportaţi cu ajutorul unor camioane, remorci etc.);cu ajutorul pavilioanelor apicole special amenajate, existând o multitudine de tipuri şi variante constructive.



    Pregătirea deplasării stupinelor
    Înainte de a se efectua deplasarea familiilor de albine se execută din vreme recunoaşterea masivelor melifere, stabilindu-se locul în care urmează a fi amplasată stupina. Pentru a se evita strivirea albinelor fagurii trebuie să fie bine fixaţi, asigurându-se şi un spaţiu de refugiu, deasupra cuibului. Circulaţia aerului se asigură prin deschiderea sitelor de ventilaţie. Dacă stupii sunt foarte puternici este nevoie să li se asigure spaţiu suplimentar de refugiul albinelor. Pentru eliminarea bioxidului de carbon acumulat pe timpul transportului cele mai bune rezultate se obţin dacă pe fundul stupilor se practică un orificiu prevăzut cu pânză metalică. Dacă în stupi se află miere nematurată este bine să stropim fiecare colonie cu apă (circa 1 litru), ori vom transporta stupii cu urdinişurile deschise având montate şi sitele de ventilaţie deasupra ramelor. Trebuie avut grijă însă ca sosirea la destinaţie să se facă în primele ore ale dimineţii iar la destinaţie să se pulverizeze pe deasupra sitelor apă. Pe timpul transportului se fac scurte opriri de control. Toamna şi primăvara dacă timpul este friguros transportul se poate continua chir şi pe timpul zilei. După instalarea stupilor la nouă vatră se instalează adăpătorul. La aşezarea pe noua vatră se va avea în vedere ca plasarea stupilor să nu fie în aceeaşi direcţie cu cea a vecinului căci dacă stupina va fi amplasată în spatele altei stupine vom pierde o parte din culegătoare. La câteva ore după deschiderea urdinişurilor se acoperă sitele şi se desfac legăturile care au fixat părţile componente.


    Valorificarea unor tehnologii noi
    Pentru a nu avea neplăceri la transport trebuie să folosim cu precădere faguri armaţi sau ramele trebuie însârmate atât orizontal cât şi vertical (cel puţin pe mijloc). Pavilioanele apicole sunt net superioare stupinelor divizate sau clasice. Dezavantajele acestora pot fi înlăturate prin adaptări de dispozitive cum ar fi cele referitoare la cele 2 puncte redate mai jos:
    Împerecherea mătcilor în stupina pavilion.
    Mătcile ies din familie pentru împerechere şi la înapoiere nu mai revin dacă nu au un semn distinct vizibil, necesar pentru orientarea lor. Înlăturarea neajunsului se face prin:

    • vopsirea tuturor feţelor stupilor în culori diferite: galben, maro, crem, albastru, bleu, alb etc. suprafaţa vopsită nedepăşind 0,4-0,5 metri pătraţi;
    • aplicarea unor forme confecţionate din plăcuţe de tablă cât mai variate pe feţele stupilor (ţinându-se cont de modul de percepţie al albinelor);
    • folosirea unor repere (arbuşti, pietre, steaguri etc.);
    • nucleele de împerechere vor fi plasate la înălţimi diferite, in apropierea pavilionului, cu urdinişurile orientate cât mai variat.


    Paravânturile
    Paravânturile, folosite la urdinişuri, duc la eliminarea aproape în totalitate a curenţilor reci, mărindu-se astfel efectivul de albine. Nefolosirea acestor paravânturi determină încetarea ouatului mătcii de timpuriu - toamna, iar primăvara depunerea ouălor începe mult mai târziu decât în stupii plasaţi jos şi feriţi de curenţii reci. Familiile de albine intră astfel în iarnă cu efective îmbătrânite şi uzate, iar primăvara pier mai timpuriu, neavând timp suficient să se dezvolte până la primul mare cules. Dacă avem paravânturi montate la pavilion, acesta se poate orienta în orice direcţie, fără a lua în seamă din care parte bate vântul. Paravânturile se pot confecţiona din tablă de aluminiu de 1 mm grosime şi pot fi mărite sau micşorate în raport de dorinţă şi necesităţi. Pentru detalii se poate consulta Apicultura în România, 12 decembrie 1986.



    Culesurile târzii
    Ca surse de cules la sfârşitul verii se pot folosi fâneţele din luncile râurilor, zonele inundabile, grădinile de zarzavat, bostănoasele etc., care până la efectuarea arăturilor de toamnă oferă culesuri de întreţinere.
    http://stuparit.3x.ro/teo/stuparitul-pastoral.htm#start

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    7.912
    Planta care poate salva albinele – aclimatizată de cercetătorii de la Buzău. Fermierii o pot cultiva pentru a scăpa de rozătoare

    Roxana Dobre » « 10-09-2015
    Cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău au reuşit să aducă și să aclimatizeze, în premieră pentru ţara noastră, o plantă aromatică, Lophantus Anisatus, considerată printre primele patru plante melifere din lume.
    Cercetările au durat 10 ani ani, iar recent planta a fost introdusă în cultură, fiind foarte valoroasă și pentru că rămâne înflorită o perioadă lungă de timp, ceea ce ar putea constitui o sursă de hrană continuă pentru albine.

    Doctor inginer Costel Vânătoru, cercetător în cadrul staţiunii de la Buzău, ne-a explicat că înființatea unei astfel de culturi nu este deloc costisitoare, iar cultivatorii o pot folosi pentru a planta “perdele” de protecție a culturilor având în vedere că planta ajută și la protecţia împotriva iepurilor sau a şoarecilor de câmp.
    “Fermierii din Franța sau Germania o folosesc pentru a-și proteja culturile împotriva rozătoarelor. Din cauză că este mentolată, îndepărtează iepurii sau șoarecii care ating planta deoarece acesta degajă niște substanțe înțepătoare mirositor. Astfel dăunătorii sunt ținuți la distanță”, ne-a explicat cercetătorul de la Buzău.

    Cultura se înființează primăvara. Prețul unui fir de răsad variază între 30-50 de bani
    Lophantus Anisatus se poate planta direct în câmp după 15 aprilie – 1 mai, în funcție de zonele țării, fiind recomandat ca cultura să fie înfiinţată prin răsad. Prețul unui fir de răsad disponibil în primăvară la Stațiunea de Cercetare de la Buzău este de 30-50 de bani.
    “Noi am făcut cercetări aici la stațiune și am ajuns la concluzia că nu se pretează să fie semănată direct în câmp. Răsadul se plantează după schema porumbului adică 70 de cm între rânduri şi 30 cm între plante pe rând. Aceasta este distanța cea mai potrivită dar suportă și alte forme, depinde de cultivator. Unul care pune un rând poate să aleagă altă distanță dar dacă ar fi să înființăm o cultură pe care să o îngrijim mecanizat, aceasta a fost formula cea mai bună găsită de noi. La înfiinţarea culturii trebuie să se ţină cont și de o sursă de apă pentru că aceasta ar fi de fapt singura cerință a plantei. Rezistă foarte bine în iarnă iar odată înființată cultura o ții ani de zile”, ne-a declarat dr. ing. Costel Vânătoru.
    În plus, cultivatorul își poate procura singur sămânța în primul an după ce a înființat cultura. “Aceasta se recoltează toamna dar trebuie foarte multă atenție pentru că sămânța este de dimensiuni foarte mici. Dar o plantă produce sămânţa necesară pentru un hectar de cultură. Deci practic investiția pentru răsad se face doar o dată, la înființarea culturii”, ne-a mai explicat cercetătorul.

    Planta poate fi cultivată în toate zonele climatice
    Lophantus Anisatus nu are pretenţii ridicate faţă de solul în care este plantată și poate fi îngrijită la fel ca și legumele. Mai mult, ea poate fi intercalată și prin diferite culturi cum ar fi livezi, legume, porumb.
    “Ca și la mentă se tund lăstarii toamna târziu iar anul următor din rădăcină pornesc din nou plantele tinere și se reface tufa. Plantele sunt chiar mai viguroase de la an la an. Dacă în primul an înălțimea ajunge undeva la 1, 20 m, în anul doi depășește 1,50 m depinde și de zonă și bineînțeles cum au fost îngrijite plantele. Aşadar, poate fi cultivată pe tot teritoriul României”, ne-a mai spus cercetătorul. El mai completează că planta prezintă o rezistenţă crescută la boli şi dăunători ceea ce o face foarte ușor de cultivat în sistem bio. “Ea poate fi cultivată cu succes în sistem ecologic putând fi folosită și ca plantă medicinală. Recoltarea lăstarilor se face după ce planta şi-a format tufa iar plantele sunt puse la uscat, de preferat în spații întunecate. După aceea pot fi comercializate sau păstrate în pungi de hârtie pe un termen îndelungat”, ne-a mai spus Costel Vânătoru.


    Cum îi poate ajuta pe apicultori

    Lophantus Anisatus înflorește la începutul lunii iunie și rămâne înflorită până la îngheț, ceea ce i-ar ajuta pe apicultori să stea cu stupii pe loc.
    “Aici este foarte util din punctul meu de vedere pentru că apicultorii sunt nevoiți să meargă și la sute de kilometri distanță pentru floarea-soarelui, salcâm sau tei. Această plantă i-ar ajuta pe unii dintre ei care ar putea să își facă o astfel de plantație, ceea ce i-ar scuti de aceste drumuri. Ar economisi timp și evident bani. Bineînțeles că asta înseamnă un nou sortiment de miere care nu neapărat înlocuiește mierea de salcâm, tei, floarea-soarelui dar este o variantă foarte bună cu atât mai mult cu cât celelate surse de hrană pentru albine nu înfloresc decât într-o anumită perioadă a anului și rămân așa o lună, două. Mierea de Lophantus este foarte scumpă în Europa pentru că așa cum și planta are beneficii recunoscute antidepresive, antistres, pentru imunitate și mierea obținută are calități medicinale deosebite”, ne-a mai declarat cercetătorul.
    În completarea virtuților medicinale el adaugă că aportul principal medicinal al plantei este dat de conţinutul ridicat de antioxidanţi şi uleiul esenţial specific. De asemenea, contribuie la eliminarea toxinelor din organism iar în medicina naturistă tibetană este cunoscută ca planta care menţine tinereţea.

    Pe lângă calitățile medicinale valoroase, planta poate completa cu succes și coloristica buchetelor de flori.
    http://agrointel.ro/39217/planta-car...-de-rozatoare/

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •