Save Savi cu Georgianaa Denisa Constantin


16 iulie la 10:33








Rugăciunea eliberării (a Părintelui Arsenie Boca)


Doamne, Tu eşti mare,
Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti Tatăl,
Pe Tine Te rugăm, prin mijlocirea
Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail
Să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit

De nelinişte, de tristeţe şi de obsesii,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!

De ură, de desfrânare şi de invidie,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!

De gelozie, de mânie şi de frică,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!

De gândul sinuciderii ori al avortului,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!

De orice formă de destrăbălare,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!

De farmece şi de vrăjitorie,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!

De destrămarea familiei şi de orice rău ascuns,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!

Tu, Doamne, care ai spus:
„Pacea Mea o las vouă, pacea Mea o dau vouă!”
Dăruieşte-ne, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria,
eliberarea de orice formă a răului
Şi bucuria veşnică, întru împărăţia Ta

Amin!

Rugăciunea mulţumirilor¹

Îţi mulţumesc, Doamne
Îţi mulţumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine.
Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine.
Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieţii mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântână,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână.
Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.
Mulţumesc pentru omul blajin şi sincer,
Munţumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.
Îţi mulţumesc pentru cântecul de păsărele,
Pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.
Îţi mulţumesc că ai înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucruri pentru care să-ţi mulţumesc,
Că nu ar fi deajuns o mie de ani să trăiesc!

1 Această rugăciune „a mulţumirilor”, ca şi cea pe care am numit-o „a eliberării”, se află într-o carte foarte veche de rugăciuni, într-o broşură de circa 60-70 pagini, pe care Părintele Arsenie Boca a dăruit-o unei credincioase, o carte unicat. Această carte cuprinde mai multe rugăciuni care nu sunt cunoscute, acesta fiind un semn că, cel mai probabil, în marea lor majoritate sunt alcătuite chiar de Sfântul Părinte Arsenie Boca.