NEBIRUITELE ARME
POSTUL ŞI RUGĂCIUNEA
- 134-

Pocăinţa ninivitenilor e o pocăinţă cu răsunet.
Mai aveau 40 de zile şi-i aştepta soarta Sodomei. Ioan proorocul a fost forţat să se ducă să le spună, să se pocăiască, altfel peste 40 de zile toţi vor pieri. Cetatea era păgână, Ioan evreu. Pântecele chitului şi fundul adâncului l-au făcut să treacă peste îndoielile sale misionare şi astfel să dea lumii, pentru toate veacurile sale, acest model de rugăciune şi post care, în ultimele zile dinaintea dezastrului, au schimbat osânda morţii înfricoşate, în model de ascultare de Dumnezeu.
Fărădelegile puternicei cetăţi ajunseseră până la Cer. Ioan le vesteşte pieirea: „Mai sunt 40 de zile şi Ninive va fi pierdută !"
„Atunci ninivitenii, ne spune Scriptura, au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat în sac, de la cei mai mari până la cei mai mici." A ajuns vestea până la împăratul Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul împărătesc, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă. A trimis crainici în cetate să dea ordin împărătesc:
„Oamenii, ca şi dobitoacele, vitele mari ca şi cele mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi să nu bea apă. Iar oamenii să se îmbrace în sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea, şi fiecare cu pocăinţă să se întoarcă de la calea lui cea rea şi mâinile lui să nu mai săvârşească fapte silnice. Cine ştie, poate că Domnul iarăşi se va îndura şi va opri în loc iuţimea mâniei Lui, ca să nu mai pierim !" (Ioan 3,5-9).
Tâlcuirea cea mai bună a acestei pocăinţe colective o dă sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: „Era ciudat să vezi cum sacul se bucură de mai multă trecere ca purpura. Căci ceea ce n-a putut face porfira a izbutit sacul, ce n-a putut duce la bun sfârşit coroana, a izbutit cenuşa. Căci beţia şi lăcomia au zguduit cetatea şi era să o dărâme; iar postul a pus-o în picioare când se clătina şi era gata să cadă" (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Despre pocăinţă", Sibiu, 1938, p. 49).

Prislop,
19.11.950. Matei 6,14-21

https://invitatielaortodoxie.files.w...vinte-vii1.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU
https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk