ÎN PUSTIA CARANTANIEI
- 132 -

Precum în ordinea naturală a lucrurilor, aşa şi în ordinea spirituală, a destinelor, nu lipsesc verificările. Oriunde te afli trebuie să-ţi ştii puterile şi să-ţi cunoşti împotrivirile.
Deşi Iisus îşi avea un destin lămurit, încă de la 12 ani în Templul din Ierusalim şi confirmat în pustia Iordanului la 30 de ani, totuşi n-a fost scutit de verificarea lui în pustia Carantaniei.
Între aceste două pustii cresc marile destine. Într-una se nasc, în a doua se verifică. Abia oamenii marilor singurătăţi pot să învingă, ca pe-un lucru cunoscut, singurătatea lor între oameni.
Oamenii mărunţi, bursierii vieţii, se acomodează lumii, - n-o combat ieşind din ea în pustie. Oamenii împovăraţi de un destin însă, caută să acomodeze lumea la ei. De aceea ei ies din lume şi-şi meditează destinul în liniştea marilor singurătăţi. Ei trebuie să iasă în pustie.
„Duhul L-a mânat (pe Iisus) degrabă în pustie" (Marcu 1,12).
Deci Iisus a mers în pustie din ascultare, „mânat de Duhul Sfânt".
Nu El, de la El, a mers să postească - şi încă până la istovire.
Nu El a chemat ispita. Ea trebuia să vină, ca la tot omul.

Simţi o misiune ? - împotrivirile te-aşteaptă !

De aceea ai nevoie de post şi rugăciune către Cel Atotputernic, care ţi-a dat misiunea, să o sprijinească. Acestea oţelesc sufletul în faţa adversităţilor, în faţa jertfei.

Cunoaştem pustia Iordanului: Ioan învăţa pe oameni lupta cu ei înşişi, lupta pocăinţei.
În pustia Carantaniei, coama unui munte uscat, nu locuiau decât fiarele, vulpile şi şacalii. Aci a venit Iisus. Iar la sfârşitul celor 40 de zile, cu a căror număr s-a numit însăşi pustia, a venit şi fiara cea mare: diavolul.

Fioroasă întâlnire: Iisus şi diavolul: antipozii singurei dialectici ireductibile. Singurii între care e exclusă, din principiu, orice înţelegere sau compromis.
Atunci de ce s-au întâlnit ?
- Ca această neînţelegere absolută între Dumnezeu şi Satana, să devină neînţelegere absolută şi între oameni şi Satana.
Ei s-au mai întâlnit odată, înainte de zidirea omului pe pământ.
Atunci a plănuit Lucifer uzurparea lui Dumnezeu: dar cu aceasta „ca fulgerul a căzut din Cer" (Luca 10,18). Pe pământ a găsit omul, prima pereche de oameni, pe care i-a înşelat şi i-a scos din ascultarea lui Dumnezeu în ascultarea sa. I-a scos din starea fericită a contemplaţiei lui Dumnezeu, în nefericirea de-a-1 vedea pe el, şi pe ei înşişi goi. I-a aruncat în tragedia cunoaşterii contrazicerii, a cunoaşterii răului, a nefiinţei sau nimicului.
Diavolul ţinuse minte metoda cu care a câştigat la început: îi strecurase omului îndoiala în Dumnezeu.
Cu aceeaşi perfidie se furişează şi acum înaintea lui Iisus, acestui Om nou, care nu venise în lume pe calea poftelor firii şi care, deşi la 30 de ani, nu făcuse niciun păcat. Diavolul veni „ca înger al luminii" să-I propună primul păcat: îndoiala.
De sorţii acestei întâlniri fioroase, a lui Iisus cu Satana, pe câmpul de luptă al acestei lumi, avea să atârne soarta mântuirii omului. Satana, duşmanul lui Dumnezeu, era şi duşmanul omului, căruia îi falsificase orientarea în lume, îl robise şi pe om destinului său decăzut.
„De aceea a venit Iisus în lume, ca să strice lucrările diavolului".
„In hoc apparuit Filius Dei ut dissolvat opera Diaboli" (I Ioan 3,8).
Acesta e unul din înţelesurile „mântuirii" - izbăvirea de sub tirania diavolului.
El nu putea să nu vină să-şi apere „stăpânirea".
El „trebuia" să facă şi pe Iisus să „cadă" în îndoială de Dumnezeu, în „stăpânirea" sa.
„Dacă eşti tu Fiul lui Dumnezeu" arată-ţi puterea ta şi ieşi din cleştele acesta grozav al foamei, „poruncind pietrelor să se facă pâini".
Propunerea diavolului cuprindea toată perfidia răului: voia să arunce pe Iisus în îndoială de dumnezeirea Sa. Diavolul întindea lui Iisus o dilemă: dacă crezi despre Tine că eşti Fiul lui Dumnezeu, fă pâini din pietre. Dacă nu faci, e semn că Te îndoieşti; dacă nu poţi face e semn că te-a părăsit Dumnezeu, te-a minţit. Dacă vei face, Tu părăseşti pe Dumnezeu şi-ţi grijeşti singur de viaţa Ta. De fapt aceasta şi urmărea diavolul: nu urmărea să se convingă el că Iisus e Fiul lui Dumnezeu, ci voia să-L compromită pe Iisus, împingându-L prin foamea firii, să facă o minune pentru Sine. Aceasta n-ar mai fi fost o minune pentru iubirea de oameni, ci una pentru iubirea de Sine.
Dar în Iisus nu se află iubirea de Sine. îndoiala de Dumnezeu nu I-a putut-o strecura în inimă. Iisus nu i-a făcut minunea cerută, deşi putea să facă din pietre nu numai pâini ci şi fii lui Avraam şi putea şi pe el, pe diavolul, să-1 încremenească într-o piatră a pustiei.
Dar Iisus n-a venit în pustie în Slava Lui de Dumnezeu, ci în firea smerită a omului, ca în aceasta să bată pe diavolul. Iisus nu avea acum să lichideze pe diavol, ci avea să dezrobească libertatea omului de sub tirania lui, chiar sub focul ispitelor sale şi chiar în condiţia aceasta de oameni, cu fire slăbită de păcat.

Un răspuns totuşi i-a dat Iisus: „Scris este: nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul ce vine de la Dumnezeu".

Cel ce ţine în suferinţe neamul omenesc, propunea lui Iisus minunea ieşirii din suferinţă.
O propunere la aparenţă raţională.
Acestei „raţiuni" perfide Iisus îi răspunde cu „Scris este", îi răspunde cu Revelaţia.
Vicleanul ia şi el Scriptura. Căci dacă n-a isprăvit nimic cu acul îndoielii, încearcă o săgeată mai ascuţită: ispitirea de Dumnezeu:
verificarea concretă a Scripturilor: altă îndoială ! „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de pe aripa Templului, că «scris este»:
îngerilor Săi va porunci să Te sprijinească, să nu loveşti piciorul Tău de piatră".
Dar capătă răspunsul categoric: „Şi iarăşi «scris este»: ispitirea de Dumnezeu e interzisă !" - Până aci cu îndoiala, - această „virtute" a raţiunii.
Nu-i mai rămânea diavolului decât legitimarea nebuniei sale:
cumpărarea lui Iisus. Deci, de pe vârful unui munte înalt I-a arătat, într-o clipită, toată strălucirea împărăţiilor pământului, - toată slava lor deşartă, toată minciuna lui îmbrăcată în trufie -: „Toată Ţi-o dau Ţie, închină-Te mie !"
Diavolul credea (şi crede nebuneşte) că de la căderea lui pe pământ şi mai ales de la căderea omului în „lumea" aceasta a lui, lumea aceasta e a lui. Acum tacea marea concesiune: voia să i-o dea lui Iisus. -
„Şi aşa ai venit să mi-o iei. Inchină-Te mie şi Ţi-o dau".
Trufia dă lumea (deşi era o danie mincinoasă şi perfidă) numai să rămână ea deasupra.
Iisus îi răspunde diavolului că cere o închinare interzisă: „Singur lui Dumnezeu se cade să I te închini".
„Înapoia Mea satano !"
Atunci i-a simţit Satana puterea dumnezeiască, căreia a trebuit irezistibil să se supună şi să se plece.
Şi a plecat Satana „până la o vreme"; până când, prin oamenii robiţi de el şi slugi ale sale, L-au dus pe Iisus în a doua pustie fioroasă:
dealul Golgotei şi i-au spus aceleaşi cuvinte ale începătorului răutăţii:
„Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce şi vom crede în Tine !" (Matei 27,40)
Răspunsul lui Iisus a fost învierea. Dar pentru ei nici acesta nu era răspuns fiindcă ei nu erau fiii învierii, ci fiii diavolului Diavolul a fost luat de unii drept delegat al raţiunii, care cere lui Dumnezeu evidente. Iisus i-a refuzat diavolului orice dovadă a dumnezeirii Sale.
A concede diavolului delegaţia raţiunii, „a celui mai înalt for omenesc", înseamnează a nu fi departe de raţionamentul demonic: a-ţi încredinţa raţiunea diavolului şi nu lui Dumnezeu, înseamnează a lua locul diavolului împotriva lui Iisus.
Orice răspuns ar fi dat Iisus, altul decât a dat, nu dovedea diavolului nimic. De aceea nu i-a răspuns.
«Aceasta e raţiunea divină. »
„Raţiunea" demonică cere lui Dumnezeu „dovezi".
Raţiunea divină rămâne în certitudine, în atârnare şi închinare de Dumnezeu.
De atunci aceste două raţiuni se luptă în pustia fiecărei vieţi omeneşti. Dacă eşti om şi vrei „dovezi" trebuie să te lupţi cu Dumnezeu, ca într-o noapte, Iacov.
Vai de tine de vei învinge tu pe Dumnezeu:
Vei constata pe câmpul tău de luptă că învingătorul a fost diavolul, moartea.
Iată ce a „câştigat" Iuda.

Prislop,
5.II.950; 24.111.50

https://invitatielaortodoxie.files.w...vinte-vii1.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU
https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk