„MARELE" IUDA
- 102 -

Trădătorul...
Omul care a vândut pe Dumnezeu.
Omul meschin, îngust, orbit, obsedat.
Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de-un ideal al neamului său: dezrobirea politică a lui Israel. Iisus îi înşela aşteptările.
De aceea avea dreptate să apere pe Israel de un „om" care-l conduce contra intereselor sale.
Au dreptate. Dar atâta dreptate câtă poţi da unui om care raţionează just pe principii false.
Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului.
Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător.
S-a prezentat Iuda.
„Iar ei s-au bucurat şi s-au tocmit să-i dea bani."
Pe urmele explicaţiei:
Fariseii, cu gândul ucigaş în inimă, erau deja „fiii diavolului"; le-a spus-o Iisus în Templu (Ioan 8,44).
Le mai trebuia un „mijlocitor."
„Şi a intrat Satana în Iuda" (Luca 22,3).
Aceasta-i explicaţia faptului.
De-acum Iuda nu mai era un anonim; de acum Iuda e o mare putere: a devenit o minte satanică.
„Marele" Iuda.
- Iată oamenilor mici o cale de-a ajunge „mari".
De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii, care, aceeaşi treabă vor face-o: vânzând, reclamând mincinos stăpânirilor, trădând, dând la moarte: părinţi, copii, fraţi, soţii, bărbaţi, preoţi, sfinţi....
Iuda multiplicat vinde pe Iisus mereu.
Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici.
- Şi cu preţuri derizorii, fiindcă se îmbie mulţi.
Explicaţia lui Iuda:
Credea în Dumnezeu, dar nu credea în Iisus.
Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea operă a lui Iisus: mântuirea omului. Pe aceasta n-o înţelegea Iuda. Se crampona într-o contradicţie surdă cu Iisus.
Nu l-au putut scoate din contradicţie nici darurile excepţionale, pe care li le dase Iisus la toţi; nu-l lărgise sufleteşte nici însăşi Iubirea, care strălucea în Iisus. (Tradiţia spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus mai mult îl iubeşte pe Ioan decât pe el.)
Adevărul n-a încăput în Iuda, cum n-a încăput în farisei.
Structura lui era o dizarmonie - un haos.
De aceea Satana întru ale sale a intrat.
Explicaţia metafizică: e mai grea. După Scriptură a fost cineva prevăzut cu trădarea. E scris şi preţul şi ce s-a făcut cu preţul trădării.
Nu e scris ce se va alege cu vânzătorul; - semn că Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui. Deci dacă în planul Providenţei era prevăzută „moartea cea de bună voie" a lui Iisus - fără ca aceasta să fie o sinucidere, ci o jertfă mijlocirea lui Iuda nu şi-ar fi atras pierderea mântuirii, dacă nu se sinucidea.
Vânzarea şi răstignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care Satana şi-a aruncat ucenicul în zbilţul unui ştreang, din care l-a mai aruncat o dată „cu capul în jos de a crăpat în două şi i-au ieşit toate măruntaiele" (Faptele Apostolilor 1,18).
De atunci e desenat de zugravi pe genunchii şi în braţele lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului: „fiul pierzării".
A fost sau nu predestinat Iuda ?
Putea să fie şi altul. El s-a ales: el !
Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.
Putea să nu cedeze ? I s-a retras Harul ? Nu i s-a dat ca şi celorlalţi ?
Dumnezeu n-are nicio vină.
O are toată numai Satana ?
„Mai bine i-ar fi fost omului aceluia, de nu s-ar fi născut !"
- E misterul fiilor pierzării, în care mârâie un rânjet de drac.
„La semn alerg, dar nu mă socotesc să fi ajuns" (Filipeni 3,14):
La starea de-a nu mai putea păcătui, a mântuirii.
- Aşa îşi atrăgea aminte Apostolul Neamurilor, care de fapt i-a luat locul între ucenicii lui Iisus.

Prislop.,Vineri XXIX
8.XII.49 Luca 21,37-38
Luca 22,1-8

https://invitatielaortodoxie.files.w...vinte-vii1.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU
https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk