IISUS
ÎN FATA PREJUDECĂŢILOR
- 60 -

Printre păcatele minţii sunt înşirate şi prejudecăţile. În faţa lor Iisus a ieşit osândit. Acestea au şi alte nume: bănuieli, presupuneri, formalisme, etc., după intensitatea lor.

Prejudecăţile nu sunt judecăţi. Judecăţile cer un efort, o verificare; prejudecăţile nu cer nimic. De aceea stau mai la îndemână şi câştigă pe mai mulţi. Unul din gânditorii vremii noastre are cuvântul acesta: „E de-ajuns să primeşti o singură idee greşită, ca principiu conducător, ca pe urmă să nu existe absurditate posibilă, la care să nu se ajungă în chipul cel mai logic cu putinţă" (Henri Bergson).

Decăderea în formalism şi prejudecăţi era multă şi veche în Israel.
De aceea Iisus a avut multe de îndurat cu ei; iar printr-unul din prooroci le atrăgea aminte: „Vai celor ce zic răului bine şi binelui rău; vai celor ce zic luminii întunerec şi întunerecului lumină; vai celor ce zic adevărului minciună şi minciunii adevăr" (Isaia 5,20).

Punctul lor de vedere: - ochiul lor - aşa vedea; iar mintea judeca, în consecinţă, greşit. Acesta e „ochiul care trebuie scos" (Matei 5,29).

Structura aceasta sufletească a ochiului curat sau viciat, o descrie Iisus. Capacitatea de adevăr şi strădania întregii vieţi pentru el, luminează ochiul şi ochiul luminat de Adevăr luminează lucrurile; iar incapacitatea, refuzul Adevărului, le întunecă.

Structura interioară se proiectează în afară în câmpul realului, pe care-l vede, după starea subiectivităţii sale, luminat de sens, sau întunecat şi fără semnificaţie.

Iisus a avut multe de îndurat de la structura formalismului iudaic; lumina lui Hristos supăra ochiul lui Israel, îmbolnăvit de prejudecăţi.
Lumina aceasta le scotea ochii: ochii nopţii, punctele de vedere ale întunerecului, ale iluziei. Fariseii se sminteau de El pentru nimicuri, ca de pildă: că nu se spală pe mâini înainte de mâncare; că dacă sfărâmau ucenicii câteva spice sâmbăta (după ei însemna că treieră), El e călcător de Lege.

Dar, de câte ori a fost provocat, Iisus n-a rămas dator, ci le-a făcut fariseilor cele mai aspre mustrări - deşi cu linişte -, chiar dacă era invitatul lor la masă. Iisus nu putea suferi încremenirea religiei în formalism, obiectivare sau socializare. Aceasta era o decădere în Israel, permanent combătută de Iisus: căderea în literă, care ucide şi confiscă duhul; ori El aducea duhul care dă viaţă şi face liber. Iată deci obârşia conflictului ireductibil dintre Iisus şi farisei: dacă Iisus nu se poartă, nu face şi nu respectă Legea ca ei, El e un călcător de Lege şi va trebui pedepsit cu Legea. - Ceea ce au şi făcut.
Sfinţenia vieţii Sale, minunile pe care nimenea nu le-a mai făcut între oameni, în loc să fie motive suficiente de a le lumina ochiul cunoaşterii Adevărului, puctul nopţii lor de vedere le răstălmăcea în cea mai gravă bănuială: că toate le face cu ajutorul dracilor.

Dar, zice Scriptura, cu veacuri înainte: „Drepte sunt căile Domnului, şi cei drepţi merg pe ele; iar ceilalţi, pe aceleaşi căi, se împiedică şi cad" (Oseia 14,10).
... E grea mântuirea câte unora, şi propoveduirea ei între ei, plină de riscuri, - chiar propoveduită de Iisus: Lumina lumii (Ioan 8,12).

Cu toate acestea, şi peste acestea, e în firea luminii să lumineze şi iarăşi să lumineze...

Prislop. Miercuri XXIV
31.X.49 Luca 11,34-41

https://invitatielaortodoxie.files.w...vinte-vii1.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU
https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk