ASCEZA... RAŢIUNII...
- 45 -

Din pricina că Iisus nu poate fi înţeles prin categoriile raţiunii, prin felul de a fi al lumii, ci numai prin Revelaţie - iar omul anevoie se ridică la înălţimea Revelaţiei - faptul acesta îl sileşte pe om să-şi vadă cu ochii toată mizeria întreprinderii sale în cunoaşterea lui Dumnezeu.

Neputinţa cuprinderii lui Dumnezeu îl constrânge pe om să-şi vadă marginile, caducitatea, neajunsul cunoaşterii, tragedia raţiunii. Raţiunea trebuie să admită credinţa, această asceză a raţiunii.

De aci, faţă de Iisus, care se impune, rezultă numai două atitudini:
sau e refuzat şi osândit la moarte, ca o absurditate în lume, ca pe unul ce ameninţă lumea cu sfârşitul, sau e primit ca un sfârşit al lumii, ca o cruce a raţiunii, o smerenie a ei. Sau picătura de apă va nega oceanul fiindcă... nu-L poate cuprinde şi ca urmare îl va tăgădui ca obârşie a sa, sau picătura de apă nu va nega oceanul, deşi nu-L poate cuprinde, ci îşi va recunoaşte obârşia sa în El. Este prin urmare şi o răstignire a minţii.

Luarea crucii lui Hristos e totuna cu smerenia, iar smerenia e recunoaşterea măsurii de om şi primirea misterului ce ne depăşeşte, ca mister.

Dacă cunoaşterea, superioritatea subiectului faţă de „obiect" e tot sufletul nostru, atunci faţă de Iisus suntem în situaţia să ne pierdem sufletul, fiindcă Iisus se impune, dar nu ca „obiect".
Iisus ne impune un alt mod de a-L cunoaşte; şi ne povăţuieşte simplu, divin de simplu: să ne pierdem sufletul pentru El, căci numai aşa-L vom câştiga.
Numai aşa va învia sufletul nostru.

Cu alte cuvinte, în faţa lui Iisus, să nu ne mai ţinem de zidul chinezesc al mărginirii noastre, decât ca de un puternic motiv de smerenie.

Altfel nu se lărgeşte fiinţa noastră; altfel nu pierdem lumea, preferând pe Iisus.

Cine va face aşa, va fi mărturisit de Iisus înaintea Tatălui ca unul ce a înfruntat pe pământ riscul mărturisirii lui Dumnezeu.

Cine răstigneşte în sine cunoaşterea lumii (care nici pentru lumea aceasta nu e toată bună), preferând cunoaşterea care era în Iisus, „în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii" (Coloseni 2,3), acela pune viu fiinţa sa în faţa lui Dumnezeu.

Abia aceasta e „cunoaşterea Adevărului", „care ne va face liberi !"

Prislop Marti XXII
17.X.49 Luca 9,23-26

https://invitatielaortodoxie.files.w...vinte-vii1.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU
https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk