Marturii despre Arhanghelul de la Prislop

Parintele Arsenie Boca in amintiri – Marturiile Parintelui Ioan Sofonea

“Avea atata forta de convingere, incat schimba constiinta oamenilor”
Parintele Ioan Sofonea are astazi 83 de ani si traieste la Sibiu, alaturi de doamna preoteasa Aurelia Sofonea. Nu o data ne-a mangaiat cu amintirile sale despre marele duhovnic de la Sambata, pe care l-a cunoscut inca din copilarie. S-a nascut si a crescut la Dragus, localitatea fagarasana atat de apreciata de etnografii si muzicologii din echipele de cercetare sociologica ale profesorului Dimitrie Gusti. Contemporan cu oameni de valoare ai neamului romanesc, multi trecuti prin iadul inchisorilor comuniste, Parintele Ioan a avut el insusi de facut fata unor incercari grele.
Continuarea articolului – dand click pe acest link http://www.formula-as.ro/2012/1017/s...-sofonea-15016
Mărturie despre Părintele Arsenie Boca

Aurelia Petcu – Alexandria

Era în primăvara anului 2006, când am plecat către o mănăstire, măcinată fiind de o întrebare: Oare care să fie cea mai ascultată rugăciune?
În acea zi, după serviciu, am ajuns la o mănăstire din judeţul Teleorman. Am ajuns la sfârşitul vecerniei. Sfinţii Părinţi de acolo tocmai ieşiseră în curtea mănăstirii. Am început un dialog cu părintele N. Lângă sfinţia sa erau şi alţi părinţi. Ajungând în mijlocul convorbirii noastre, îl întreb:
- Părinte, care este cea mai ascultată rugăciune?
- Toate rugăciunile sunt ascultate: paraclise, acatiste, tropare.
Acest răspuns nu m-a mulţumit. Într-o zi, citind în cărţile de mărturii ale Părintelui Arsenie, am găsit răspunsul: fraţilor, cea mai ascultată rugăciune este aceea de a nu mai face niciodată păcatul, fărădelegea, greşeala pe care ai făcut-o. Aşa ne-a învăţat Părintele Arsenie.

Pe data de 8 mai 2012 am fost la Prislop în ziua hramului. Biserica de acolo poartă hramul „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” – „Ucenicul Iubirii sau Fiul Tunetului” aşa cum este cunoscut de către noi toţi. Am fost numeroşi creştini adunaţi acolo, consider că undeva pe la 15 000. Am ajuns dis-de-dimineaţă în jurul orei 7. Ajunsă fiind la crucea Părintelui Arsenie, m-am rugat, am plâns şi am mulţumit. În rugăciunea mea, adresată sfinţiei sale, au fost şi cereri pentru sănătatea mamei, a tatălui, pentru întărirea tatălui meu, pentru mântuirea credincioşilor veniţi cu mine, dar nici o clipă nu m-am rugat pentru sănătatea mea cu toate că eram încă bolnavă (în luna martie am avut temperatură foarte mare, simţeam că toată cavitatea toracică este în foc, gâtul mi se umflase atât de tare încât îl simţeam ca o bute; tusea era continuă, severă, seacă şi de multe ori m-a condus în stare de vomă). De mâncat nu puteam să mănânc. În ultima perioadă, luată de alte griji şi fiind foarte ocupată, nu am mai reuşit să îmi urmez tratamentul medicamentos, cu toate că mai aveam şi dureri. Văzând aşa, am zis în gândul meu: lasă că ai să ajungi la Părintele Arsenie şi o să îţi treacă durerile. Lucru care s-a şi petrecut.

La două zile după ce am ajuns acasă din nara dreaptă a început să curgă o apă de culoare maro şi tot pica şi pica într-una. Am stat cu capul aplecat pentru a curge în continuare. A început să curgă şi un cheag de culoare maro închis. Am aşteptat să curgă şi după aceea am simţit o uşurare şi la nivelul capului şi la sinusuri, dar şi ochiul drept am simţit că s-a uşurat şi că s-a luminat. Primisem un alt dar de la Părintele Arsenie. De data aceasta o tămăduire organică pentru că fusesem grav afectată bronho-pulmonar.

Părinte Sfinte îţi mulţumesc pentru tot şi pentru toate câte mi-ai dăruit.
Îţi mulţumim noi toţi, cei care suntem prezenţi acolo şi pe data de 28 noiembrie, pentru toate învăţăturile pe care ni le-ai lăsat, pentru operele „Cărarea Împărăţiei”, „Cuvinte vii” pentru pictura Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Drăgănescu – care aşa frumos a fost numită de către Preasfinţitul Părinte Daniil Stoenescu Capela sixtină a Ortodoxiei româneşti – pentru poarta de lemn în stil maramureşan, pentru Clopotniţa concepută şi zidită în stil athonit de către Sfinţia Voastră.

Maica Gherasima mi-a povestit următoarele:
O maică a fost întrebată de către o creştină care auzise şi ea că Părintele Arsenie a lucrat şi a pictat şi la Prislop, dar nu ştia cu exactitate ce anume:
- Care este lucrarea Părintelui Arsenie şi care nu?
- Tot ceea ce vezi aici este lucrarea Părintelui Arsenie



https://cuvintecezidesc.wordpress.co...espre-parinte/