Saveta Zegrean


4 ore




Cu mâna asta nu vei mai da tu în nimeni, cât vei trăi!
Pr. Todor Nechifor (Sibiu) rămâne una din figurile de păstori de suflete care au covârşit, prin bogăţia lor spirituală, spaţiul pastoral în care şi-au dus crucea bucuriei de a fi ai lui Hristos. Mutat de curând la Domnul, Părintele Nechifor a strămutat cu el nu doar o viaţă de jertfă, ci şi nestemate de amintire şi întâlniri memorabile. Una din aceste întâlniri e şi cea cu Părintele Arsenie Boca.
Când am terminat Teologia, Părintele Stăniloae m-a chemat secretar la el. Plecase Părintele Mihăilescu din funcţia de secretar – s-a dus la parohie – şi a rămas postul vacant. Părintele Rector Dumitru Stăniloae mă cheamă şi îmi spune: „Rămâi secretar la mine.“ Lucram cu dânsul, în acelaşi birou. Era de o modestie rară. Eu eram şi dactilograf, şi telefonist, şi secretar. El lucra la o masă, eu la alta. Era foarte modest! Locuia cu familia în camera din spatele celei în care lucram. Extraordinar! Acolo s-a întâlnit apoi cu Părintele Arsenie Boca şi cu Părintele Serafim Popescu, când au venit de la Sâmbăta.
Am scris şi eu o prefaţă la o carte a Părintelui Arsenie, tipărită la Iaşi. Nu ştiu de unde o fi ştiut că eu îl cunosc aşa bine…
După ce am trimis prefaţa, mă iau credincioşii de la Cisnădie: „Părinte, vrem să vă ducem la Prislop!“ Pe 8 aprilie, 2003. Zic: „Eu n-am mai fost la Prislop de dinainte de Revoluţie… No, dar dacă voi stăruiţi atâta, hai să mă duc…“ Deşi aveam soţia bolnavă acasă, m-am dus. Ne-am dus şi erau 30-40 de preoţi, protopopi, consilieri în sobor la Liturghia de la altarul din pădure şi trei vlădici: P. S. Timotei al Aradului, P. S. Daniil Partoşanul al Vârşeţului şi P. S. Streza al Caransebeşului. Am slujit şi eu împreună cu dânşii, a predicat Presfinţitul Streza, iar după aceea ne-am dus cu toţii la mormântul Părintelui. Pe drum mi s-a spus să vorbesc eu. Şi am vorbit acolo. M-am aşteptat să vorbească altcineva, însă m-au preferat pe mine. Şi am vorbit aproape douăzeci de minute acolo, la mormânt. După aceea am sărutat mormântul, am făcut nişte poze şi apoi am plecat pe jos până la maşină, să mergem către Haţeg. Au tăbărât credincioşii pe mine şi n-am mai scăpat de ei. Să le dau binecuvântare, să lase câte un pomelnic, să le spun câte ceva… Şi am ajuns la o bisericuţă construită, pe drumul din pădure, între Haţeg şi Prislop, în 50 de zile, de către P. S. Daniil. A scos piatră naturală din râu şi a făcut un gard de aproape doi metri, împrejmuită ca la mănăstire. Şi pe interior, bisericuţa, ca un giuvaer! Şi cu marmoră, şi cu pietre, şi cu ce mai trebuie, şi în spatele ei două camere pentru credincioasele care mai vor să stea pe acolo, ca la ele acasă, să se îngrijească de biserică. Ne-am oprit şi acolo, am făcut o poză cu cei de acolo, după care am plecat cu maşinile spre Haţeg. Am ajuns seara pe la unsprezece acasă, în Sibiu. M-au mai chemat mereu de atunci la Prislop, însă nu am mai putut merge. Nu am mai putut să mă distanţez de soţie, fiindcă e suferindă.
La închisoare, unul l-a bătut pe Părintele Arsenie. Şi i-a zis Părintele: „Cu mâna asta nu vei mai da tu în nimeni, cât vei trăi!“ Şi i-o secat mâna aceluia, i-a paralizat! Omul s-a cutremurat şi s-a rugat de Părintele să-l ierte. Şi Părintele nu numai ca l-a iertat, dar l-a şi vindecat. Asta a fost minune pe loc făcută.
L-am căutat la Drăgănescu şi l-am invitat aci, la mine, să facă pictura la biserica mea. A spus că nu poate, că aici nu are voie să picteze.






Îmi place · · Distribuie