"Epifania" - Praznicul Arătării Domnului în lume - 6 ianuarie

[Adrian Pop]

Saveta Zegrean




Luni, 5 ianuarie, Sf. Sfinţit Mc. Teopempt şi Sf. Mc. Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Ajunul Bobotezei) este POST NEGRU.
Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate, potrivit CreştinOrtodox.ro.
Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.
"Botezul Domnului" sau Boboteaza, prăznuită în fiecare an la 6 ianuarie, alături de ziua de pomenire a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Nașterii Mântuitorului. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Această îndoită sărbătoare era numită "Epifania" - Praznicul Arătării Domnului în lume.

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Biserica din Drăgănescu






Boboteaza sau Botezul Domnului - 6 Ianuarie
La 30 de ani, la plinătatea vârstei bărbatului desăvârșit, a venit Hristos la Iordan, unde Sfântul Ioan Botezătorul învață și boteză cu botezul pocăinței; iar despre Iisus le spunea: "Se află în mijlocul vostru Acela pe care voi nu-L știți." (Ioan 1, 26). "Nici eu nu-L știam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu." (Ioan 1, 33-34).
Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sfântul Ioan, luminat de Duhul Sfânt, Îl recunoaște și-L arată mulțimilor, zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii." (Ioan 1, 29). Această mărturie era foarte necesară israelitenilor, care așteptau pe Mesia cel profețit cu multe veacuri înainte. Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, primește să-L boteze, după rânduiala lui. După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!" (Matei 3, 17).
Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania - arătarea Sfintei Treimi - moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan și, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu și ca Mesia.
Botezul Domnului, frescă a părintelui Arsenie Boca la Biserica din Drăgănescu.

[Adrian Pop]

Busuiocul Bobotezei și curiozitatea aflării viitorului


Nicolae Pintilie





Ghicitul viitorului nu este o practică demnă de un creștin care rostește, cu toată credința, „Facă-se voia Ta”. Dacă credința noastră este sinceră și totală, nu avem nevoie să cunoaștem viitorul, nu avem nevoie să ne visăm soarta, partenerul de viață sau alte evenimente ce vor urma.








Indiferent de cultura în care a trăit, omul a dorit dintotdeauna să afle măcar o frântură din viitor. Istoria popoarelor antice ne demonstrează că principala preocupare din punct de vedere religios a unei comunități, a unui popor, a fost aceea de a afla viitorul. Dacă deschidem un manual de Istoria Religiilor, în fiecare cultură vom găsi măcar o practică de divinație. De la celebrul Oracol din Delphi, la practicile divinatorii din Roma Antică și până la ghicirea în măruntaiele animalelor sacrificate în India și Iran, toate acestea pretindeau că descoperă evenimente ce se vor întâmpla – putând astfel să fie evitate și lumea să continue fericită pe firul vieții.
Timpul și praful s-au așezat peste ele, cele mai multe dintre practicile antichității fiind date uitării. Câteva au supraviețuit, însă, într-o formă mascată. Omului modern, mereu aflat în goana zilei de mâine, nu îi este greu să „ghicească” viitorul. Printr-un singur click, el își poate consulta câteva zeci de horoscoape chinezești, coreene, aztece, mayașe etc. Sau poate ghici pe fundul ceștii de cafea, ori într-o mână de grăunțe… Colțunașii de ghicitoare, apa măsurată, boabe de grâu, usturoi în pâinea dospită, turta de visat, picurii de ceară dintr-un castron cu apă – acestea sunt doar câteva dintre obiceiurile „nevinovate” pe care le întâlnim astăzi, în viața de zi cu zi.
Cunoscută și crezută este și „rețeta” de a-ți afla viitorul partener de viață, cu ajutorul unui fir de busuioc din sfeștocul cu care stropește preotul casele credincioșilor, în ajunul marii sărbători a Botezului Domnului. O practică foarte răspândită și încurajată, parcă, de dragul hazului. Din păcate, am întâlnit femei credincioase care merg constant la biserică și care ajung să ceară „busuioc pentru nepoate, ca să-și ghicească ursitul”! Cum a apărut această practică și care sunt implicațiile actuale ale busuiocului de la Bobotează?
Mai întâi, se cuvine se facem câteva precizări privind folosirea busuiocului în cultul liturgic creștin. Originară din India, această plantă aromată a fost adus în Orientul Mijlociu și apoi în Europa, prin intermediul Drumului Mirodeniilor. Deja în secolul I î.Hr. era cunoscută în tot bazinul Mării Mediterane. Grecii, dar și romanii, considerau busuiocul „iarba dragostei și a fertilității”, o plantă sacră, înflorirea fiindu-i celebrată prin serbări și adevărate ritualuri. Chiar și originea cuvântului păstrat de limba română – basilikon/ basileus are semnificația de „rege” sau „regal”. Popularitatea plantei în arealul cultural al Mării Mediterane, acolo unde s-a plămădit și religia creștină, a făcut ca aceasta să pătrundă în practica noastră.
În acest sens, tradiția populară creștină a dat busuiocului un anumit simbolism. Există unele povestiri legate de faptul că, pe locul în care Sfânta Elena a descoperit Sfânta Cruce, creștea o plantă frumos mirositoare, care a indicat locul unde era ascuns dumnezeiescul odor. O altă povestire populară pretinde că pe tipsia Irodiadei erau presărate frunze de busuioc, pe ele fiind așezat capul Sfântului Ioan Botezătorul. În realitate, nici Sfânta Scriptură, nici o altă scriere istorică nu conțin informații despre folosirea busuiocului în creștinism, ca plantă sacră.
Din necesități practice, unele Biserici Ortodoxe naționale precum Biserica Greciei, Georgiei și a Ciprului folosesc crenguțe de busuioc verzi sau uscate la sfințirea Aghesmei celei Mari, dar și la Agheasma Mică. O precizare este foarte importantă de făcut. În rânduiala celor două slujbe amintite, busuiocul nu este un element indispensabil. Sfințirea apei se face prin venirea harului Duhului Sfânt, invocat de rugăciunea episcopului sau a preotului. Folosirea busuiocului este legată de o necesitate practică – stropirea bisericii și a credincioșilor cu agheasmă. Datorită cupelor pe care le are floarea de busuioc, această plantă este ideală pentru stropirea cu agheasmă, la care se adaugă mirosul frumos. Legat de acest aspect, mai există o întrebuințare liturgică a busuiocului – în Duminica a treia din Postul cel Mare și la Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Cruce, împodobită cu flori și busuioc, este scoasă în procesiune din Sfântul Altar, în mijlocul bisericii și apoi rămâne spre închinarea credincioșilor. Nici în acest caz nu există o interpretare teologică, ci doar una pur practică.
Dacă în practica liturgică busuiocul nu are o încărcătură sacră, în tradițiile populare nu lipsește din niciun ritual. De la prima băiță a pruncului, la nuntă și în ritualurile de înmormântare, busuiocul are un loc bine stabilit, aproape cu valențe magice. Întâlnirea dintre cele două cadre – liturgic și popular – în privința busuiocului, se întâlnește cu precădere în ajunul Botezului Domnului. Fetele nemăritate, încurajate de femeile mai în vârstă, care „așa au prins”, aproape că jumulesc sfeștocul de busuioc al preotului.
Deși pare o practică aducătoare de voie bună, în realitate reprezintă supraviețuirea cosmetizată a divinației păgâne. Tradiția populară obliga pe fetele care luau busuioc de la preot să îl pună sub pernă în noaptea de Bobotează, cu speranța de a-și visa viitorul soț – nimic altceva decât o practică de a dezvălui un eveniment din viitor. Deși camuflat sub semnul nevinovăției, acest obicei este condamnat de canoanele Bisericii Ortodoxe sub numele de „ghicit” sau „ghicitură”.
De ce este păcat? Simplu. Învățătura Sfintei Biserici, bazată pe Sfânta Scriptură, demonstrează că practica aflării viitorului nu este conformă cu voința lui Dumnezeu: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă, nimeni care să întrebe pe morţi” (Deutoronom 18, 10-11).
Ghicitul viitorului nu este o practică demnă de un creștin care rostește, cu toată credința, „Facă-se voia Ta”. Dacă credința noastră este sinceră și totală, nu avem nevoie să cunoaștem viitorul, nu avem nevoie să ne visăm soarta, partenerul de viață sau alte evenimente ce vor urma.
O întâmplare pe care am întâlnit-o de curând poate constitui concluzia acestor rânduri. Este vorba despre un bărbat care a fost depistat cu o formă gravă de cancer. Doctorii i-au zis pe față cât mai are de trăit. După aflarea veștii, când toți se așteptau ca el să fie distrus, viața lui continuat firesc. Nu s-a abătut de la nicio activitate zilnică, iar majoritatea colegilor l-au condamnat: „Mai ai un an de trăit și tu vii la muncă? Du-te, omule și trăiește cât mai ai, fii fericit, stai cu familia”! Zâmbind, omul a răspuns: „Eu știu că voi muri într-un an, voi însă nu aveți garanția că veți trăi nici până mâine și tot veniți la serviciu!”.

[Adrian Pop]

https://www.youtube.com/watch?v=W4GG...ature=youtu.be

[Adrian Pop]

Parintele Arsenie Papacioc & Parintele Arsenie Boca





În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie.

[Adrian Pop]

Ion Boruga a distribuit o postare în cronologia lui Ortodoxie Sfaturi Ortodoxe.


14 ore ·







Doina Stuparu-Ionica a adăugat 2 fotografii noi.
06 ianuarie - Botezul Domnului (Boboteaza sau Dumnezeiasca Aratare)
07 ianuarie - Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezatorul
Icoanele sunt pictate de Parintele Arsenie Boca.

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Manastirea Prislop






Boboteaza - Botezul Domnului


Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare.

Boboteaza - Epifania
La 30 de ani, la plinatatea varstei barbatului desavarsit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezatorul invata si boteza cu botezul pocaintei; iar despre Iisus le spunea: "Se afla in mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiti" (Ioan 1, 26). "Nici eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 33-34). Cand a aparut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfant, Il recunoaste si-L arata multimilor, zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Aceasta marturie era foarte necesara israelitenilor, care asteptau pe Mesia cel profetit cu multe veacuri inainte. Hristos ii cere lui Ioan sa-L boteze, iar acesta, dupa o impotrivire de adanca smerenie, primeste sa-L boteze, dupa randuiala lui. Dupa botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste Iisus, iar Tatal a marturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are si un alt scop: Epifania - aratarea Sfintei Treimi - moment in care El avea sa fie descoperit lui Ioan si, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu si ca Mesia.
Boboteaza - Botezul lui Ioan si Botezul Bisericii
Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul. La Cina cea de Taina intalnim si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus capat celui dintai si i-a dat inceput celui de-al doilea. Si acum la raul Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii. Botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care ii facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor. Acest botez nu era o taina, ci un ritual, pentru ca nu ierta pacatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune insusi sfantul Ioan cand zice : "Acela va va boteza cu Duh Sfant si cu foc". Dar Duhul Sfant nu fu*sese inca dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos insusi, de sus, de la Tatal (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind in lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau sa se imbrace mai intai ei insisi cu toata puterea Du*hului, cum s-a si intamplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei sa boteze cu apa si cu Duh Sfant, cum au si facut incepand dupa Pogorare cand s-au botezat adaugandu-se apostolilor "ca la trei mii de suflete" (Fapte, 2, 41).
Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mantuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curatire de pacate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arata importanta si lucrarea botezului pe care il va institui si a implini Legea, ca sa se descopere lumii taina lui Dum*nezeu cel in Treime inchinat, in numele Caruia sa ne botezam si noi. Taina botezului a fost instituita de Hristos insusi indata dupa in*vierea Sa din morti, odata cu trimiterea apostolilor la propovaduirea Evangheliei catre neamuri: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei, 28, 19-20).
Hristos se afunda in Iordan si Duhul pogoara peste ape. A tre*buit sa se scufunde Fiul in firea omeneasca si prin ea in apa, pen*tru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne inaltam spre viata Sa dumnezeiasca in Duhul Lui cel Sfant. In Cuvan*tul intrupat, apa si Duhul se unesc din nou.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Romano Lachedemonul.
Maine, 7 ianuarie, facem pomenirea Soborului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul.

[Adrian Pop]

CUVÂNT ORTODOX

SITE CREȘTIN ORTODOX DE TEOLOGIE, CULTURĂ ȘI ȘTIINȚĂ.




Menu

Skip to content

• Acasă

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Botezul Domnului (Dumnezeiasca Arătare)

Posted on 6 ianuarie 2015 by CUVÂNT ORTODOX



(Tit 2, 11-14; Mt. 3, 13-17)

Botezul Domnului se mai numește și Dumnezeiasca Arătare, întrucât, cu acest prilej, S-a arătat în chip văzut Singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în Treime închinat:

Dumnezeu-Tatăl, prin glasul in cer; Dumnezeu-Fiul – Cel Întrupat – prin botez; Dumnezeu-
Duhul Sfânt, prin pogorârea asupra Celui Botezat.Aici, se arată și taina legăturilor dintre Ipostasurile Sfintei Treimi:

Dumnezeu-Duhul Sfânt de la Tatăl purcede și întru Fiul Se odihnește, dar nu purcede din El.Se mai arată aici și că iconomia Întrupării pentru a noastră mântuire a fost săvârșită de Dumnezeu-Fiul cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt și a lui Dumnezeu-Tatăl.

Se mai arată și faptul că mântuirea fiecăruia nu se poate săvârși altfel decât în Domnul Iisus Hristos, cu harul Sfântului Duh, prin bunăvoirea Tatălui.

Toate tainele creștinătății strălucesc aici cu lumina lor dumnezeiască și luminează mințile și inimile celor ce cu credință săvârșesc această mare prăznuire.Veniți să ne înălțăm cu mintea și să ne afundăm în contemplarea acestor taine ale mântuirii noastre, cântând: „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat”, care chivernisește în chip treimic mântuirea noastră și ne mântuiește în chip treimic.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Σοφία, București, 1999, p. 13.