Constantin Brancusi

[latan.elena]

Brâncuși - sculptorul ideilor



DOOROFPERCEPTION.COM

Constantin Brâncuşi — The Serenity of Essence
When I look at the sculptures of Constantin Brâncuşi I feel a deep serenity. It is the revelation of the essence, the archetypal idea behind the…

DOP

THE DOOR OF PERCEPTION
06—21—2016
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
THE SERENITY OF ESSENCE

When I look at the sculptures of Constantin Brâncuşi I feel a deep serenity. It is the revelation of the essence, the archetypal idea behind the thing instead of its ever-changing form. Pause for a moment and taste the spiritual potency of these objects.

They are imbeciles who call my work abstract;
that which they call abstract is the most realistic,
because what is real is not the exterior form
but the idea, the essence of things.
CONSTANTIN BRANCUSI

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

[latan.elena]

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

[latan.elena]

• 
• 
• 
• 
• 

TOPICSABSTRACT ART MEDITATION SCULPTURE STONE
SHARE THIS POST

[latan.elena]

O dovadă scrisă despre cât de mult iubea Brâncuși România.

O scrisoare document, trimisă de Constantin Brâncuși pe data de 3 decembrie 1914, la aproape zece ani de la sosirea sa la Paris, lui nea Vasile, fratele său mai mare – (frate vitreg, din prima căsătorie a tatălui) și lui nea Petrică, personaj despre care se crede ca era fratele soției lui Vasile Brâncuși.Notă: subtitlurile ne aparțin.


Nea Vasile şi nea Petrică,
Nici măcar nu mă mai aşteptam să-mi scrieţi, dar iată că de vreo lună nu mai trecui prin Place Dauphine. Ieri, când trecui pe la un amic de’l lăsai în locul meu la mansardă, mă strigă portaru şi’mi dete vreo 8 scrisori sosite din ţară în care o găsii şi p’asta de la aldi matale. Nea Vasile şi nea Petrică io vă dădui adresa asta că aci mă cunoaşte şi poştaşu şi portaru casei şi mi le păstrează.


În casa în care am atelieru de vreo 7 ani îmi mai dădu proprietaru încă o cămăruţă care are uşe în atelieru meu. Acolo io mai dormeam din când în când, dară fiind şi chiria mică cam preţ de 8 pâini. Când mă întorsei din ţară mă aflai cu un bun amic care’i bucătar la un restaurant din Paris, care taman că se însură şi venea cu muierea după el, unde stătea mai era cu vreo 3 în cameră. Mă rugă dacă ştiu o cameră şi io mă oferii să’l las în locu meu de atunci îmi luai catrafusele şi mă mutai cu totu, dormii o lună cu pietroaiele şi buştenii la un loc până mă procopsi proprietaru cu încă o cămăruţă.

“Mă gândesc că ghini mi’ar fi prins să fi lucrat în ţară”

Când plecai din Bucuresci tare mâniat plecai, vă zisei io că după ce sunt gata cu lucrarea coanei Elisa, plec la Bucuresci cu proiectu fântânii lui Haret din faţa Universităţii. Când ajunsei la ministru de cine credeţi că dau, de Morţun, un vechi amic care mă ajută pă la ’906 la o expoziţie să vând capu de copil din bronz (Cap de copil, lucrare din bronz care se află în colecţia Muzeului de Artă din Craiova -n.n), iată că ajunse ministru. Dar ce credeţi mai mare mâhnire nici că se putea, bunul meu amic (Vasile Morţun – ca ministru al Lucrărilor Publice, i-a respins lui Brâncuşi proiectul “Fîntînii lui Haret”, care urma să fie amplasată în faţă a Universităţii din Bucureşti – n.n.) nici nu se uită la mine şi mă refuză cu a mai mare neruşinare. Daia vă zic că fusei tare mâniat. Acu stau cu proiectu în atelier şi mă gândesc că ghini mi’ar fi prins să fi lucrat în ţară.

Mă întrebaţi ce făcui cu expoziţia, cum tare mă mâniai lăsai măiastra mea şi capu Muzei în grija Dnei Cecilia (pictoriţa Cecilia Cuţescu, soția sculptorului Fr. Stork – n.n) pictoriţa a de mă vizitează la Paris am mare încredere în ea. Io atunci zisei să le pui într’o expoziţie, da mâhnit cum fusei plecai cam pe 17 Iunie din ţară. Acu îmi mai trecu şi cum găsii scrisoarea de la aldi matale ia că mă prinse iar doru de acasă. Pe aici începu răzbelu şi tătă lumea fierbe, încă la Paris îi linişte. În iarna asta mă pregătesc să plec la Chicago în America, unde mă invită ăi de la muzeul lor să le torn şi lor măiastra mea în oţel inoxidabil.

Nea Vasile îmi pari ghini că ţi plăcu Călăreaţa şi icoana de ţi’o lăsai la nea Petrică. Mă întrebaţi dacă fac şi aici Călăreţe şi Vânoase d’alea. Apăi, să ştiţi că de ar fi de pe ăştia ar trebui să cioplesc în fiece zi câte una. Păi, io numa cu astea mă ţiu că le vând ăl mai ghini din tăte cioplelile mele. Numa ieri ce vândui una la un pictor american de’i vecin de uşe cu mine, e vinit taman din nordu Americii fiu de telectuali cu mari legături în tăt Parisu.

Mămăliga românească

V’am zis că aici stau într-o casă cu 6 etaje, am mulţi amici dă tate naţiile. Io stau jos şi uşa mea dă la atelier dă chiar în bătătură şi cum până acu nu dădu neaua p’aici şi nici frig nu e aseară scosei chirostriili în curte şi pusei de’o mămăligă cu 3 pui fripţi pă jar cu usturoi, dă câte ori fac mămăligă miaduc aminte de nopţile pe care le petrecurăm în Mai la Măgura şi mă învăţă tanti Manda să las mămăliga să se lichească de fundu ceaunului.

Aşa făcui io aseară dă’i băgai pă toţi în draci, ieşiră pe la ferestre dă ziceai că’s lupi flămînzi. Le strigai să coboare da fie ce să aducă şi vreo două sticle de vin. S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului ş’a italienilor de ziceai că nu mîncară de cînd îi fătară muică sa şi să’ncinse un chef pă cinste.

Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului. Dapăi când mă gândesc că vine Crăciunu şi tare îi ghini acolo la aldi matale mai că mi vine să sui în tren că e gara lângă mine s’aud trenurile fluierând zi şi noapte, dacă n’ar fi cu plecarea în America mai că aş fi venit.

“Să petreceti cum numa la noi pă pămînt Românesc se poate”




Mă întrebaţi cum o duc. Ce să zic, no duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut. V’am spus că aici în mahalaua asta s’adunară din toate părţile lumii, italieni, ruşi, chinezi, ăştia au o droaie de restaurante, tăţi mă învită în ţara lor că aş duce’o ghini şi io le zic dacă ghini îi la ei ce dracu caută la Paris.

Io cu mare drag mă apucai să vă scriu fiindu’mi tare dor de pămîntu nostru. Să vă mai zic şi una hazlie, veni la mine un cîrciumar de’şi făcu cîrciumă nouă şi mai făcu şi cîteva camere de adună muieri cu felinar roşu, asta ar vrea să’i fac eu un gard dă piatră da în fiece par să’i fac cîte o Vînoasă. Mă prinsă rîsu la început, da el nimic, aşa să il fac, greu scăpai de el zicîndu’i că nu’l lasă ăl dă sus şi pă mine malungă din oraş.

Nea Vasile şi nea Petrică nu trebuie să’mi mulţămiţi dă cioplelile ce vi le făcui, io trebuie să vă mulţămesc pentru cîte făcurăţi pentru mine, că mai văzui io fraţi da ca aldi matale mai rar. Acu că se apropie sîntu Crăciun şi sărbătorile de iarnă vă urez multă sănătate lu tanti Didina lu tanti Manda şi la toţi copchii multe felicitări de sărbători şi să petreceti cum numa la noi pă pămînt Românesc se poate.

Vă mai scriu aci adresa mea

54 rue de Montparnasse
Paris FrancePentru toată viaţa cu tot devotamentul
C. Brâncuşi
3 Decembrie 1914

Sursa:https://webcultura.ro/cum-scria-constantin-brancusi/?

[latan.elena]

“Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; și se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se și sfâșie între ei și sunt cu totul nefericiți… Pe când, dimpotrivă, dacă ar crește și s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca și spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi…”
1. Oamenii nu își mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai știu să privească minunile Naturii.
2. Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubești tu cu toată puterea și cu toată ființa.
3. Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindește sufletul.
4. Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.
5. A «vedea» în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo este cu totul altceva.
6. Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuți.
7. Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul și nu descifrează nici viața.
8. Diavolul și bunul Dumnezeu nu se află separați, în realități; și nu sunt nici aici și nici acolo, ci ei sunt… simultan și pretutindeni.
9. Cine nu se luptă în contra Răului s-a și predat deja inamicului.
10. Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.
11. Ceea ce legi tu aici pe pământ – se leagă și în ceruri.
12. Ceea ce ne face să trăim cu adevărat este sentimentul permanentei noastre copilării în viață.
13. Când nu mai suntem copii, suntem deja morți.
14. Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.
15. La umbra marilor copaci nu crește nimic.
16. Suferințele îl întăresc pe om și sunt mai necesare decât orice plăcere pentru formarea unui mare caracter.
17. Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează.
18. Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.
19. Lumea poate fi mântuită prin artă.
20. Arta nu este o întâmplare.
“Țăranii români știu de la mic și până la mare ceea ce este bine și ceea ce este rău. Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbele, în datinile și în doctrina străbunilor – ca și în filosofia naturalității. (…)Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu știu că rugăciunea bătrânilor noștri olteni era o formă a meditației – adică o… tehnică filosofică.”
Constantin Brâncuși

[latan.elena]

Constantin Brâncuși vorbind despre sculpturile sale




Reflecțiile lui Brâncuși asupra propriilor sculpturi, din ,,Aforismele și textele” sale, date publicității de către Constantin Zărnescu, au un rol covârșitor pentru interpretarea acestora.
,,Sculpturile mele, arată Brâncuși, sunt fecioarele mele! Le gătesc ca de nuntă”. ,,Rugăciunea”, bronz, 1907, ,,Cuminţenia pământului”, piatră, 1907-1908, în care a folosit stilizarea, procedeu existent în vechea artă egipteană, în scenele mitologice de pe vasele greceşti sau în arta populară românească, reprezintă o cotitură a formaţiei sale de artist, era un pas în direcţia independenţei artistice.
,,Cuminţenia pământului”, afirmă Brâncuşi, a fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). ,,Cuminţenia pământului” a fost, pentru mine, ceea ce este mult mai adânc, femeia dincolo de psihologia dumneavoastră!” (45). În textul 82, vine cu precizarea: ,,Înapoi la natură! – şi la naturalitatea filosofică, adică la ,,Cuminţenia pământului”. Creată la Paris, 1908, expusă la Bucureşti, în 1910, făcând parte din colecţia Muzeului de Artă din România, reprezintă, în concepţia lui Petru Comarnescu şi a filosofului Constantin Noica, un simbol al înţelepciunii acumulate pe pământul nostru de-a lungul mileniilor. Sugerează comuniunea cu natura, cu pământul, fapt evidenţiat şi de prietenul său, James Joyce, scriitor irlandez, deschizător de drum nou în proza modernă, aşa cum Brâncuşi este în sculptură, iar Ezra Pound, în poezie: ,,Marile mişcări, care declanşează revoluţiile spiritului, nasc din visurile, viziunile unui cioban de pe coline, pentru care pământul nu e un câmp de exploatare, ci o mamă vie.” Contopirea arhaicului cu modernul, în ,,Cuminţenia pământului”, este sugerată, metaforic, chiar de Brâncuşi (,,fundul oceanului”), fapt constatat şi de Henri Rousseau, supranumit Douanier, ,,Vameşul” (1844-1910) care, în faţa statuii, a exclamat: ,,Tu ai transformat anticul în modern!”
,,Sărutul”, această capodoperă de tinereţe, a reprezentat pentru mine drumul Damascului.” În evul mediu, din Damasc, erau aduse, în teritoriile româneşti, stofe scumpe de mătase numite damasc, precum şi renumitele săbii de Damasc (asemănător cu Drumul mătăsii). În viziunea lui Brâncuşi, ,,Sărutul”, eliminând din sculptură neesenţialul, evocă, prin procedee plastice, eterna iubire: ,,Găsiţi în această sculptură numai o sugerare a braţelor şi a picioarelor, o sugerare a fizionomiilor”. Sculptura ,,Sărutul”, înălțată în cimitirul Montparnasse din Paris și bazată pe folclorul românesc, este compusă în forma literei ,,M” -moartea”(78).
Aproape toate sculpturile lui Brâncuși cunosc mai multe forme, realizate în timp.
Despre sculptura ,,Prometeu”, marmură și bronz polizat, 1911, în formă ovoidală sau oviformă, afirmă: ,,Prometeul meu, dacă este așezat cum trebuie (pe soclu) îi poți vedea capul cum i se lasă pe spate, peste umăr, în vreme ce vulturul îl devorează” (84). (anacolut)
Multe din sculpturile lui Brâncuși au o formă ovoidală. Prețioase precizări ne furnizează și despre sculptura ,,Nou-născutul”, în marmură (1915) și în bronz polizat, 1920: ,,Ce vedem, oare, atunci când privim un Nou-născut? O gură larg deschisă, avidă după aer! Nou-născuții vin pe această lume supărați, pentru că îi aducem fără voia lor”(85).
Oul semnifică începutul lumii, prima celulă din care a luat ființă lumea. ,,Începutul lumii (Oul)” și ,,Sculptură pentru orbi”, șlefuite intens, păreau ,,entități perfecte ale universului”. ,,Cu această formă (,,Oul” sau ,,Începutul lumii”) eu aş putea să mișc Universul. Noi ne aflăm într-o sferă, însă ne jucăm mereu cu alte sfere” (88). Basarab Nicolaescu, în exegeza sa asupra lui Ion Barbu, constată unele similitudini între ,,Oul dogmatic” barbian și sculpturile lui Brâncuși, ,,Începutul lumii” și ,,Nou-născutul”. Oul, simbol al creației, imaginea eternă a increatului, ,,Făcut e să-l privim la soare”, pentru a se putea intui sensurile iniţiatice, în acelaşi timp Oul e ,,Palat de nuntă şi cavou”, adică posedă potenţial viaţa şi moartea. În Ou se află izvorul Creaţiei la scară macroscopică. Cosmogoniile originare susţin naşterea mitică a universului dintr-un Ou.
Sculpturile ce reprezintă animale, temă esenţială, în creaţia brâncuşiană, au o origine mitică. ,,Trăiesc ca într-un deşert singuratic, cu animalele mele” (159).
,,Leda”, bronz polizat, 1920, ca şi ,,Foca”, este montată pe o platformă rotitoare, asemănătoare cu ,,Masa tăcerii”. Despre ,,Leda”, Brâncuşi a spus: ,,E Leda, nu e Jupiter – prefăcut în vreo lebădă. Lebăda, în schimb, ca şi corpul femeii, prezintă unduiri de o mare gingăşie. ;;Leda” este o poezie fără sfârşit.”
,,Foca” mea, în acea rotire electrică (cinetică) fără sfârşit!…”. Brâncuşi regretă că a vândut sculptura ,,Foca”-Miracolul, aflată la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, cealaltă variantă aflându-se expusă la Muzeul Naţional de Artă al Franţei.
Motivul păsării, care apare des cioplită în lemn, pe acoperişuri şi pe porţi, ca aducătoare de noroc, iar în muzica populară, o găsim în cântecul ciocârliei, este esenţial în sculpturile brâncuşiene. Despre sursele folclorice româneşti ale ,,Păsărilor” sale, vorbeşte chiar Brâncuşi: ,,Măiastra aparţine unui basm românesc, pe care toată lumea îl cunoaşte în România: clasica istorisire a unui îndrăgostit, călăuzit de o pasăre măiastră, întru a-şi afla iubita, pe care o regăseşte, în cele din urmă, chiar pe tărâmul acela, în care ea fusese reţinută prizonieră. Pasărea – călăuzitoare, măiastră, nu cântă, ci glăsuieşte, iniţiindu-l pe acel tânăr prinţ, fecior de împărat, de-a lungul vieţii sale”. (99)
Prin urmare, acest cuvânt, ,,măiastra”, n-a existat decât în folclorul românesc, în basme, denumind o pasăre deosebită, excepţională, binefăcătoare, ,,o pasăre miraculoasă, de proporţii neobişnuite, cu penajul de o mare frumuseţe, multicolor sau de aur, luminând ca soarele ori ca focul şi având un viers minunat sau vorbind cu oamenii”. ,,Legenda ciocârliei”, de Vasile Alecsandri, în care se povesteşte despre ,,frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă” îndrăgostită de soare, îşi are obârşia tot în folclor: ,,Lie, Lie,/Ciocârlie, /zbori în soare,/Cântătoare/Şi revină/Din lumină/Pre pământ/Cu dulce cânt”. Ciocârlia, pasăre cântătoare, cu penaj pestriţ, zboară vertical la mari înălţimi. Celebrul cântec popular imită trilul ciocârliei.
După mărturisirile sale, a lucrat la ,,Păsări” vreme de peste patruzeci de ani. ,,Eu nu creez ,,Păsări”, ci zboruri.” (105) Brâncuşi a urmărit să exprime, prin aceste sculpturi, ,,jubilaţii ale Spiritului”, esenţa zborului. ,,Zborul – ce fericire!” exclamă sculptorul. ,,Pasărea măiastră, afirmă Brâncuşi, este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte.” Păsările lui Brâncuşi au făcut înconjurul lumii, ,,Măiastrele” şi ,,Coloana fără de sfârşit”…ar putea să umple toată bolta cerească şi s-o susţină.” (109). Atât ,,Păsările” cât şi ,,Cocoşii” lui Brâncuşi sunt nişte simboluri. Cocoşul era ceasornicul oamenilor de la sate, i-auzeai mereu spunând ,,pe la cântatul cocoşilor”, de asemenea, cocoşul anunţă sosirea zorilor, a luminii. ,,Doresc, spune Brâncuşi, ca ,,Păsările” şi ,,Cocoşii” mei să împodobească întreg Universul şi să exprime marea Eliberare!….Păsările zboară, însă Cocoşii cântă.” (163). ,,Păsările” lui Brâncuşi parcă săgetează, creează impresia că ţâşnesc ca nişte săgeţi.
Referindu-se la cele două sculpturi, ,,Leda” şi ,,Cocoşul”, Ion Minulescu afirmă: ,,Prima se întregeşte parcă cu pământul rotund ca şi ea, iar al doilea se desprinde de pe soclul vieţii provizorii, ridicându-se spre soare, în ritmul elocvent al primei.”
,,Broasca ţestoasă” e un simbol al teluricului. Prin ,,Peştele” (1929), Brâncuşi a urmărit să sugereze agerimea peştilor, mişcările fulgerătoare ale acestora.
,,Prinţesa X”, marmură şi bronz polizat (1916), este un simbol al feminităţii, reprezintă ,,eternul feminin al lui Goethe” (92). În legătură cu ,,Domnişoara Pogany” (1912, 1913, 1933) în mai multe variante, vorbeşte despre lupta susţinută cu materialele, marmură şi bronz polizat, pentru a atinge perfecţiunea, în ultima, ,,capul, braţele, părul se unduiesc la unison” (93)
,,Coloana fără de sfârşit”, spune Brâncuşi, este negarea Labirintului construit de Daedalus, este ,,un obelisc.” (142, 143). Motivează rostul construirii ,,Coloanei nesfârşite” în romboedri: ,,Pentru că suişul nu-i un drum neted şi nici calm. Urci trepte, desăvârşite prin muncă şi prin forţă!…” Prin ,,Coloana fără de sfârşit”, ,,O scară spre ceruri”, doreşte ,,să-l apuce pe Dumnezeu”. Dumnezeu reprezintă perfecţiunea, absolutul. ,,Dumnezeu suntem noi înşine, cu mintea, cu munca şi creaţia noastră…”(142).
Brâncuși ne dezvăluie secretul, taina ,,Porții sărutului”: ,,Pe poarta cea mare intră întregul neam frățesc! ” ,,Poarta sărutului” vă vorbește despre marea bucurie că iubirea este nemuritoare. În schimb, ,,Masa tăcerii” este o ,,Masă a frăției ori a păcii” (142), este o altă, o nouă ,,Cina cea de taină” (148). Deși afirmă că nu crede în ,,suferința creatoare” (11), într-unul din texte (169) declară: ,,M-am sacrificat întotdeauna pe mine însumi. Mi-am lăsat dalta și ciocanul și am șlefuit materia cu propriile mâini.”
Un împătimit al perfecțiunii, cu dorința să atingă absolutul, Brâncuși a luptat toată viața pentru desăvârșirea materiei, deviza sa de artă și de viață fiind aceasta: ,,Totul sau Nimic! ”
Brâncuși avea conștiința valorii sculpturilor sale: ,,Nici nu vă puteți, încă, da seama de ceea ce vă las Eu! ”
Parcurgerea ,,Aforismelor și textelor” lui Brâncuși înseamnă un ,,itinerar spiritual”, plin de învățăminte, despre ,,artistul revoluționar”, un însemnat reformator al artelor plastice, un profund gânditor, căpătându-și celebritatea pe toate meridianele!
Constantin E. Ungureanu

https://gorjeanul.ro/constantin-bran...a9LagCNGnjN3RU

[latan.elena]

“Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; și se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se și sfâșie între ei și sunt cu totul nefericiți… Pe când, dimpotrivă, dacă ar crește și s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca și spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi…”

1. Oamenii nu își mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai știu să privească minunile Naturii.
2. Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubești tu cu toată puterea și cu toată ființa.
3. Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindește sufletul.
4. Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.
5. A «vedea» în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo este cu totul altceva.
6. Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuți.
7. Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul și nu descifrează nici viața.
8. Diavolul și bunul Dumnezeu nu se află separați, în realități; și nu sunt nici aici și nici acolo, ci ei sunt… simultan și pretutindeni.
9. Cine nu se luptă în contra Răului s-a și predat deja inamicului.
10. Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.
11. Ceea ce legi tu aici pe pământ – se leagă și în ceruri.
12. Ceea ce ne face să trăim cu adevărat este sentimentul permanentei noastre copilării în viață.
13. Când nu mai suntem copii, suntem deja morți.
14. Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.
15. La umbra marilor copaci nu crește nimic.
16. Suferințele îl întăresc pe om și sunt mai necesare decât orice plăcere pentru formarea unui mare caracter.
17. Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează.
18. Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.
19. Lumea poate fi mântuită prin artă.
20. Arta nu este o întâmplare.

“Țăranii români știu de la mic și până la mare ceea ce este bine și ceea ce este rău. Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbele, în datinile și în doctrina străbunilor – ca și în filosofia naturalității. (…)Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu știu că rugăciunea bătrânilor noștri olteni era o formă a meditației – adică o… tehnică filosofică.”
Constantin Brâncuși

[latan.elena]

• Home
• Biografie
• Opere
• Arta
• Targu Jiu
• Ro/En

Constantin Brancusi

19 februarie 1876 - 16 martie 1957

Constantin Brancusi a fost un sculptor roman cu contributii covarsitoare la innoirea limbajului si viziunii plastice in sculptura contemporana.
Constantin Brancusi a fost ales postum membru al Academiei Romane.
Viziunea lui Brancusi asupra vietii era influentata atat de Platon cat si de conceptele filosofilor orientali.

Constantin Brancusi a eliberat sculptura de preponderenta imitatiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativa a realitatii, a preconizat exprimarea esentei lucrurilor, a dinamismului formei, a unit sensibilul cu spiritualul.
In opera sa, Brancusi a oglindit felul de a gandi lumea a taranului roman.
Prin obarsia sa taraneasca, si-a aflat radacinile adanci ale operei sale in traditiile, miturile si functia magica a artei populare romanesti.

Brancusi este, neindoielnic, un asemenea moment al constiintei artei moderne, care concentreaza sensurile unei intregi ere a evolutiei spiritului creator.
Reprezentant al miscarii artistice moderne, Constantin Brancusi este considerat de multi ca fiind cel important sculptor ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare romanesti cu rafinamentul avantgardei pariziene.
Brancusi a dat veacului nostru constiinta formei pure, a asigurat trecerea de la reprezentarea figurativa a realitatii, la exprimarea esentei lucrurilor si a reinnoit in mod revolutionar limbajul plastic, imbogatindu-l cu o dimensiune spirituala. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brancusi. Studiile referitoare la opera lui Brancusi impartasesc, fara exceptie, o concluzie formulata in termeni lipsiti de echivoc: arta brancusiana constituie una din sursele ideilor esentiale pe care se cladeste civilizatia vizuala a secolului al XX-lea. Brancusi a scos in evidenta lumii occidentale dimensiunea sacra a realitatii.

Din 1963 pana astazi, au aparut in toate partile lumii peste 50 de carti si monografii si mii de articole si studii despre Constantin Brancusi, determinand in mod decisiv locul lui ca artist genial si chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean Cassou). In 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore scria: " Brancusi a fost acela care a dat epocii noastre constiinta formei pure". Unul dintre cei mai importanti arhitecti contemporani, Frank Gehry indica cu precizie influenta pe care a avut-o asupra sa marele sculptor roman Constantin Brancusi.

„Am slefuit materia pentru a afla linia continua.Si cand am constatat ca n-o pot afla,m-am oprit; parca cineva nevazutmi-a dat peste maini - Constantin Brancusi”

Cele mai cunoscute lucrari ale lui Constantin Brancusi :

Constantin Brancusi - Coloana Infinitului -	Constantin Brancusi - Supliciu -	Constantin Brancusi - Poarta sarutului-	Constantin Brancusi - Masa tacerii -
Constantin Brancusi - Pasari in vazduh-	Constantin Brancusi - Carol Davila -	Constantin Brancusi - Orgoliul -	Constantin Brancusi - Sarutul -
Constantin Brancusi - Pogany -	Constantin Brancusi - Cumintenia pamantului -	Constantin Brancusi - Rugaciune -	Constantin Brancusi - Prometeus -

• Home
  
• Biografie Brancusi
  
• Opere Brancusi
  
• Arta Brancusi
  
• Targu Jiu
  
• RO/EN
  

• Contact
  

Sursa:http://brancusi.1dez.com/index.html

[latan.elena]

Păsările lui Constantin Brâncuși

Publicat în 2019
Spre deosebire de numele “Cumințenia pământului”, creat de Brâncuși în consonanță cu diverse denumiri folclorice, numele “Păsării măiestre” aparține mitologiei românești, fiind luat fie de pe meleagurile natele, fie cules din literatura populară de la sfârsitul secolului XIX.

Este vorba de o zburătoare frumoasă, cum n-a mai stat în toata lumea, frumoasă ca soarele, cu penajul colorat în mii și mii de culori și având pe aripele-i amândouă numai fire de beteală, având harul de a vindeca orbii, de a ghici trecutul și chiar viitorul. În alte legende apar Măiestre cu puteri asupra vântului, ce zboară ca vulturii. Acestea ar fi atributele însumate ale legendarei Păsări maiestre, pe care Brancuși o va fi întrezărit în visele sale.

Subiectele solare și aparența falică a Măiestrei lui Brâncuși, datorate probabil credințelor păgâne, adânc înrădăcinate în firea sa, sunt mai mult decât compatibile. Totuși, în dezvoltarea Pasării, forma vertical ascendentă, (elemental solar) a dominat asupra formelor curbe și a formei ovale. Schița păsării, care trebuie să fi fost prima reprezentare a subiectului, împreună cu celelalte două păsări sculptate în relief simplificat pe soclul Măiestrei nr. 2. Sunt singurele în care gâtul, îndoit grațios, atinge pieptul. În prima versiune sculpturală a Măiestrei, gâtul, desi, încă aplecat, este ridicat în mod hotărât. După versiunea a șasea, gâtul este complet ridicat, iar după versiunea a șaptea, rotunjimea pieptului dispare treptat.În evoluția elementelor reprezentării Măiestrei se disting trei tipuri, diferențiate de Brâncuși prin folosirea a trei titluri: “Măiastra”, “Pasărea de foc”, și “Pasărea în văzduh”.

Penele, prezentate în desen, au dispărut în primul stadiu al sculpturii Măiastra (nr. 1-3), care este încă foarte aproape de proporțiile unei păsari reale. Picioarele au fost simplificate într-o coloană dreptunghiulară, susținute, în primele două versiuni, de o mică placă pătrată, substituind ghearele. În al doilea stadiu al Măiestrei ( nr. 4-5), în esență similar celui dintâi, Brâncuși a lungit partea de jos (coada și picioarele). La pasărea nr. 6, gâtul și capul, ridicate drept în sus, sunt încorporate în trup. Ochii dispar, iar ciocul se înconvoiae în două planuri semicircular întretăiate, deschizându-se spre cer.

Cu toate că evoluează, Măiastra din toate cele 7 versiuni reprezintă clar o pasăre corpolentă, stând cu gâtul întins și cu ciocul deschis: “am voit ridicarea capului la Măiastră fără expresia mândriei, orgoliului sau provocării în această mișcare”, spunea Brâncuși. ”A fost cea mai dificilă problemă și am ajuns după un îndelung efort să intergrez această mișcare în avântul zborului”.

Tipul al doilea (nr. 8-11) este foarte diferit de pasărea originală. Toate versiunile sale sunt mai înalte, cam de un metru, picioarele au dispărut complet, iar ciocul deschis este singurul detaliu specific care leagă acestă operă de pasărea originală. Dar, în ciuda extremei sale simplificări, această formă a păsării nu este chiar o urnă alungită, perfect modelată. Ea palpitează de viața lăuntrică a corpului organic din care s-a dezvoltat. Pieptul, ieșit în afară, are rotunjimea caldă a păsării vii, iar forma pătrată a gâtului, cu mușchii coborând de la ciocul deschis, este o rămășiță a ciocolui plat din stadiile de la început.

Prima versiune a celui de al doilea tip, bronzul nr.8, a fost de cele mai multe ori numit “Pasărea de aur”. Brâncuși, pe de alta parte, a grupat toate păsările acestui tip sub titlul Păsările de aur. Ele, deși departe de orice pasăre adevarată, sunt o dezvoltare naturală a ultimei Măiestre. Cu toate că reprezintă, fără îndoială, o pasăre stând în picioare, închisă în sine, izolată, idea zborului încolțise deja în mintea lui Brâncuși.

Idea zborului, a aerianului a existat, așadar, încă de la început în al doilea tip al Păsării. Lungimea și micșorarea extremă a părții de jos arată efortul lui Brâncuși de a detașa lucrarea de soclu și de sol, de a ușura forma și de a o împinge în sus. Această luptă contra gravitației este prezentă nu numai în motivul păsării, ci și într-un număr însemnat de alte sculpturi ale lui Brâncuși. “Peștele”, “Leda”, “Începutul lumii” abia ating soclu. Ele plutesc în spațiu, plasarea lor frecventă pe socluri în care se oglindesc sporind această impresie.

De aceea, titlul “Pasărea în văzduh”, a apărut foarte natural. La al treilea tip al păsării (nr. 12-28), Brâncuși a încercat să accentueze sentimentul de zbor spre înălțimi, legând corpul păsării de un picior conic. A făcut întregul volum mai suplu și mai inalt; a ascuțit vârful, eliminând planul frontal al ciocului deschis; a diminuat proeminența pieptului și a îndreptat conturul spatelui. Totuși, în ciuda extremei simplificări, un lucru leagă încă foarte clar “Pasărea în văzduh” de “Măiastra” cântătoare: rămașita ciocului deschis, planul oval, plat din față, din partea de sus a sculpturii, care în iconografia lui Brâncuși a devenit echivalentul unei guri deschise. Dar această transformare este atât de îndepartată vizual de realitate, încât trebuie sa ne întoarcem la Măiastră pentru a-I descifra sensul.

Examinând evoluția și simplificarea treptată a Păsării, ne dăm seama că Brâncuși a redus forma până la limita posibilului. Arta sa este un echilibru pe muchie de cuțit între abstract și figurativ. Pentru a-și păstra înrădăcinate în realitate formele pure, Brâncuși menține o cantitate minimă de elemente figurative . Pe de altă parte, eliminând fiecare detaliu de prisos, Brâncuși s-a concentrat asupra lucrurilor esențiale, cuprinzând astfel, mai complet, natura subiectului său. în cazul Păsării, a ajuns, plecând de la ființa nemișcată, la însuși actul zborului.

Titlul românesc al lui Brâncuși pentru ultimul tip de pasăre (nr. 12-28) este “Pasărea vazduhului”, ceea ce poate înseamna că pasărea, eliberată de legăturile pământești, aparține deja unei lumi diferite.

(Georgiana Grigoraș, Istoria artei românești)

Sursa:https://www.evaluari-arta.ro/pasaril...ntin-brancusi/

[latan.elena]

Brâncuși - sculptorul ideilor


”Nu se pot trece cu vederea desenele făcute de Brâncuși la școală în fața modelelor, la lecțiile de anatomie, acasă și în parcul Cișmigiu, în creion și mai rar în cărbune..” (sursa: cartea ”Constantin Brâncuși - Enigma ansamblului monumental de la Târgu Jiu” de Ștefan Sgandăr și Constantin Crăcea).

Brâncuși - desene, schițe, portrete
4 fotografii

Împreună cu profesorul Gerota în 1937, la Săftica
sursă: cartea Brâncuși de Petre Comărnescu