Pagina 10 din 12 PrimulPrimul 123456789101112 UltimulUltimul
Rezultate 91 la 100 din 114

Subiect: Constantin Brancusi

  1. #91
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895

  2. #92
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895

    Ziua în care Brâncuși a dat în judecată Statele Unite. Și a câștigat





    “Brâncuși vs. SUA” – un proces care a redefinit înțelegerea artei.
    Octombrie 1926: la o săptămână de la îmbarcarea lor din Franța, cutiile din lemn în care se aflau o serie de sculpturi ale lui Brâncuși ajungeau, în sfârșit, la New York. Plecaseră din Paris însoțite de Marcel Duchamp, un apropiat al sculptorului român, și urmau a fi expuse în Galeria Brummer, una dintre galeriile renumite pentru promovarea avangardismului.

    “Chestia asta e… o pasăre?!”



    La vamă, funcționarii au desfăcut cutiile și, spre surprinderea lor, au descoperit 20 de “obiecte ciudate” – în formă de discuri, ouă sau flăcări – confecționate din lemn, metal sau marmură. Dintre toate, unul avea să-i lase perplecși: o structură subțire și galbenă din bronz strălucitor, înaltă de aproape 1,5 metri, puțin umflată la mijloc, purtând numele de “Pasărea în spațiu”. Cum lucrul acela nu arăta absolut deloc ca o pasăre, vameșii au refuzat să o considere operă de artă și, prin urmare, să o scutească de taxe. Așa că au taxat-o cu 40% din valoarea ei de vânzare, obligându-l pe Brâncuși ca, în cazul în care dorește să reintre în posesia sculpturilor, să plătească 240 de dolari (sumă care astăzi ar echivala cu aproximativ 2.500 de dolari).

    La categoria “ustensile de bucătărie și echipament spitalicesc”

    Firește, Brâncuși – care în acel moment se afla deja în SUA pentru a pregăti expoziția – a fost indignat. La fel și Duchamp și Edward Steichen, fotograful american care cumpărase sculptura și care spera că, după ce aceasta va fi expusă, să poată intra în posesia ei. În scurt timp, în rubricile de artă ale unor ziare au prins să apară articole care înfierau “sculpturile fără sens” ale lui Brâncuși. Însă cum Brâncuși era deja cunoscut în SUA (de la expoziția la care participase în 1913) și avea deja mulți prieteni și admiratori, “cealaltă parte a presei” a prins a-i lua apărarea și a condamna ignoranța funcționarilor vamali. Și astfel, sub presiunea media și a admiratorilor lui Brâncuși, vameșii au catalogat sculpturile drept “ustensile de bucătărie și echipament spitalicesc” și au făcut astfel posibilă expunerea lor în cadrul galeriei Brummer din New York, iar apoi în cadrul Clubului Artei din Chicago.Ambele expoziții au fost un succes. Cu toate acestea, în februarie 1927, evaluatorul vamal F.J.H. Kracke avea să întărească primele încadrări ale colegilor săi și să decidă că orice sculptură vândută de Brâncuși în SUA va fi supusă taxelor:
    “Mai multe persoane foarte respectate în lumea artei au fost rugate să-și exprime opiniile și astfel să ajute Guvernul în această privință… Una dintre aceste persoane ne-a declarat că «dacă asta este artă, atunci eu sunt zidar». Iar o alta ne-a spus că «punctele și liniuțele sunt la fel de artistice ca orice lucrare a lui Brâncuși». Opinia generală a fost că Brâncuși a lăsat prea multe pe seama imaginației.” (F.J.H. Kracke, în cadrul unui interviu publicat de New York Evening Post, februarie 1927)
    Iar acestea fiind spuse, mai multe lucrări ale lui Brâncuși au fost luate în custodia vămii, urmând să stea acolo până când vor fi plătite taxele cuvenite “obiectelor”.

    Proba nr. 1: împricinata “Pasăre în spațiu”



    O lună mai târziu, în martie 1927, Edward Steichen a depus actele prin care Brâncuși contesta în instanță decizia reprezentaților guvernamentali ai Statelor Unite. Și astfel începea procesul Brâncuși vs Statele Unite. Un proces care arta avea să fie judecată. La tribunal, în mod oficial.
    Dezgustat de circul mediatic în care fusese târât, Brâncuși a reuzat să apară la proces: a preferat să rămână în atelierul său din Paris și a lăsat soarta procesului în mâinile lui Edward Steichen, ale avocatului Maurice Speiser, un iubitor de artă care acceptase cazul fără a solicita vreun onorariu și al lui Charles Lane, avocatul personal al lui Vanderbilt Whitney, cea care mai târziu avea să fondeze renumitul Whitney Museum of American Art.Prima înfățișare a avut loc pe 21 octombrie 1927. Iar în fața judecătorilor George Young și Byron Waite aveau să se prezinte, pentru a pleda cauza lui Brâncuși, unii dintre cei mai respectați oameni de cultură americani din acea perioadă: sculptorul Jacob Epstein; Forbes Watson, redactor al publicației The Arts; Frank Crowninshield, redactor la Vanity Fair; William Henry Fox, directorul Muzeului de Artă din Brooklyn și criticul de artă Henry McBride. Din partea guvernului american au depus mărturie sculptorii Robert Aitken și Thomas Jones, doi artiști care astăzi sunt uitați de mult, dar care în epocă se bucurau de o mare recunoaștere academică.În sala de judecată era prezentă, de asemenea și ea, îm pricinata, “Pasărea în spațiu”. Așezată pe o masă și denumită, profesionist, “proba nr. 1”, aruncându-și lucirile de bronz galben spre tavan în timp ce avocații dezbăteau dacă au de a face cu o “sculptură originală” sau cu “un obiect sau articol metalic care nu intră sub incidența legii din 1922 privind scutirea de taxe vamale”.

    “Dacă ai fi văzut-o în pădure, ai fi ghicit că este o pasăre?”

    Pentru ca Pasărea să se poată încadra sub incidența legii americane, avocații trebuiau să demonstreze că Brâncuși este un sculptor profesionist, că Pasărea este o lucrare de artă, că era o lucrare originală și că nu avea o întrebuințare practică. În 1927, după patru expoziții personale la New York, nu exista niciun dubiu că Brâncuși, pe atunci în vârstă de 51 de ani, era un sculptor profesionist. Sigur, se putea spune că este un artist controversat, dar, în același timp, era un artist deja foarte cunoscut. De asemenea, nu exista niciun dubiu asupra faptului că Pasărea nu avea nici o utilitate practică, deși vameșii o trecuseră în categoria “ustensile de bucătărie și echipament spitalicesc”.Probleme erau în a demonstra că este o lucrare originală de vreme ce Brâncuși, doar la expoziția de la galeria Brummer, expusese alte patru versiuni ale sculpturii. Și, de asemenea, mai erau probleme în a dovedi că este o lucrare de artă de vreme ce nimeni până atunci nu mai văzuse ceva asemănător.În timpul audierilor, judecătorii Young și Waite au pus un mare accent pe denumirea lucrării: chiar dacă legea din 1922 nu specifica faptul că lucrările de artă ar trebui să fie realiste, exista o decizie a Curții (dintr-un proces din 1916, care astfel devenea un precedent) în care se specifica faptul că o sculptură se încadrează în categoria operelor de artă doar dacă este o “imitație dăltuită sau cioplită a unui obiect natural, și mai ales dacă reprezintă un corp uman, în proporțiile sale naturale”. Prin urmare, tactica judecătorilor a fost de a pune presiune pe Steichen.
    Waite: Cum numești acest lucru?
    Steichen: Folosesc același termen pe care l-a folosit și sculptorul: «oiseau» – pasăre.
    Waite: Ce te determină să o numești pasăre? Seamănă cu o pasăre?
    Steichen: Nu seamănă cu o pasăre. Dar simt că este o pasăre. Și este caracterizată de artist ca fiind o pasăre.
    Waite: Simplul fapt că el a numit-o pasăre o face să fie pasăre pentru tine?
    Steichen: Da, onorată instanță.
    Waite: Dacă ai fi văzut-o pe stradă, nici nu ți-ar fi trecut prin minte să o numești pasăre, nu-i așa?
    Steichen:…
    Young: Dacă ai fi văzut-o în pădure, ai fi ghicit că este așa ceva?
    Steichen: Nu, onorată instanță.

    “Dacă aceasta este o pasăre, împușcați-o!”



    În pledoariile lor, avocații au arătat că, la începutul carierei sale Brâncuși sculptase anatomic. Că Jupuitul (sculptura din imagine; da, este un Brâncuși!), ecorseul pe care artistul l-a realizat în 1900 – 1902 , era atât de realist încât Spiru Haret, ministrul român al Educației, îl cumpărase pentru a fi expus în școli. Că Brâncuși urmase faimoasa Școală de Arte Frumoase din Paris și că însuși mareleRodin îl invitase să lucreze în atelierul său și că artistul român refuzase politicos, motivând că “nimic nu crește în umbra marilor copaci”.
    Firește, presa savura întregul proces: în timp ce The New York Mirror titra “Dacă aceasta e o pasăre, împușcați-o” și publica o fotografie a sculpturii întrebându-se dacă nu cumva este vorba de o pasăre pe care judecătorii au stropșit-o u ajutorul unui ziar împăturit, Warren Times Observer ironiza judecătorii în cadrul unui articol cu titlul “Unchiul Sam nu reușește să o vadă”, afirmând că, potrivit acestora, “cea mai perfectă operă de artă este mulajul din ghips al unui picior pe care medicii îl pot folosi drept proteză”.La rândul lor, apărătorii lui Brâncuși au argumentat că denumirea lucrării este un lucru “minor și irelevant din punct de vedere al calității artistice” și că mult mai importante sunt “armonia proporțiilor” și “minunatul simț artistic”. Însă, de partea cealaltă, Thomas Jones, pe atunci Universitatea Columbia a afirmat că Pasărea este “prea abstractă și reprezintă o folosire eronată a termenului de sculptură”, iar Robert Aitken, celălalt martor guvernamental, a spus că “arta ar trebui să stârnească o reacție emoțională și simțul estetic”, reacții pe care, “în mod evident, Pasărea nu a reușit să le stârnească”.

    “Rodul muncii mele legitime”

    În același timp, originalitatea sculpturii a fost pusă la îndoială, judecătorul Waite suspectând faptul că toate cele cinci variante expuse de Brâncuși în cadrul expoziției din Galeria Brummer erau identice sau copii ale aceleiași creații. Ca răspuns la aceste acuze, Brâncuși -a scris o scrisoare lui Duchamp:
    “Funcționarii vamali fac eroare de a crede că toate Păsările pe care le-am expus sunt la fel toate și doar titlul diferă. Pentru a sfârși cu acestă eroare ar trebui să le expunem public pe toate, iar abia atunci își vor da seama ce greșeală fac. Vor realiza atunci că acestea sunt rodul muncii mele legitime și că scopul meu nu a fost acela de a produce articole de serie pentru a face profit”.
    La rândul lui, Steichen a depus mărturie în fața Curții că știe că Brâncuși lucra la acest concept de peste 20 de ani, că îl văzuse lucrând în atelierul său exact la lucrarea aflată în discuție și că “nu exista nicio o altă lucrare în bronz de aceeași formă și dimensiune”. În plus, în cadrul unei mărturii trimise Consulatului American pentru a fi folosită în proces, Brâncuși declara următoarele:
    “Am avut pentru prima dată ideea acestei forme din bronz în 1910, iar de atunci am reflectat pe marginea ei, şi am studiat-o îndelung. Am conceput-o ca o creație în bronz, şi am făcut un model în ipsos. L-am dat apoi la turnat, împreună cu formula pentru aliajul de bronz și alte indicații necesare. Când am primit forma turnată, a trebuit să astup găurile de aer și miezul, să corectez defectele de turnare și să șlefuiesc bronzul cu pila și cu un șmirghel foarte fin. Toate acestea le-am făcut singur, manual; finisajul artistic presupune foarte mult timp și este similar cu a lua totul de la început. Nu am permis nimănui să facă finisajul, deoarece acest bronz era propria mea creație specială și nimeni în afară de mine nu ar fi putut să-l facă suficient de bine încât să mă mulțumească”.

    Verdictul unui proces care a redefinit înțelegerea artei

    Și, chiar dacă Marcus Higginbotham, unul dintre avocații Vămii a încercat să spună că “Brâncuși este un minunat șlefuitor al bronzului, dar această calitate nu îl transformă într-un sculptor”, în data de 26 noiembrie 1928, judecătorul Byron Waite avea să citească verdictul. Un verdict în favoarea lui Brâncuși:
    “Obiectul luat acum în discuție este frumos și simetric în formele sale și, chiar dacă pot exista unele dificultăți în asocierea sa cu o pasăre, nu este mai puțin plăcut de privit și de apreciat din punct de vedere ornamental, iar acum că avem dovezile că este produsul original al unui sculptor profesionist și că, de fapt, este o sculptură și o operă de artă în conformitate cu declarațiile persoanelor mai sus menționate, susținem protestul și decidem că are dreptul la intrarea în țară fără a se supune taxelor vamale. (…)Școala numită «de artă modernă» se dezvoltă pe tendința de a reprezenta idei abstracte în loc de a încerca să imite natura. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu aceste idei noi și școlile pe care le reprezintă, noi credem că existența lor și influența lor asupra lumii artistice trebuie recunoscute de către instanțele de judecată”.
    “Brâncuși vs SUA” a fost extrem de important pentru istoria artei de vreme ce a fost primul care a început să schimbe formele prin care era legiferată arta modernă. Este procesul care a influențat decisiv creșterea interesului pentru investițiile în artă, chiar dacă a fost doar un prim pas dintr-un drum destul de anevoios: de pildă, în 1931, o serie de tapiserii au fost taxate de către vameșii americani pentru că erau confecționate din lână; iar în 1971, șase sculpturi din lemn destinate împodobirii unor uși dintr-o biserică au fost taxate pentru că, dacă urmau a fi încastrate în uși, înseamnă că erau “obiecte utilitare”.În cele din urmă, așa cum avea să declare Steichen după proces, “Pasărea însăși a fost cel mai bun martor al său. A fost singurul lucru cu adevărat neprihănit din curtea de judecată. Și strălucea ca un giuvaer.”Cât despre Brâncuși…

    25 de ani mai târziu avea să-i fie contestată din nou calitatea de artist. De această dată în România, propria țară.



    (surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6)

    Sursa:http://webcultura.ro/ziua-in-care-br...si-a-castigat/

  3. #93
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895

    https://www.youtube.com/watch?v=AZ0h9ZZ5J4k




    Constantin Brancusi: Bucuria de a fi

    CONSTANTIN BRANCUSI(19 februarie 1876 – 16 martie 1957)

    ”In sufletul meu nu a fost niciodata loc pentru invidie, nici pentru ura, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poti culege de oriunde si oricand.

    Consider ca ceea ce ne face sa traim cu adevarat, este sentimentul permanentei noastre copilarii in viata.

    Trupul omenesc este frumos, numai in masura in care oglindeste sufletul.

    Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul si nu descifreaza nici viata.

    Ceea ce legi tu aici pe pamant – se leaga si in ceruri.

    In timpul copilariei, am dormit in pat. In timpul adolescentei, am asteptat la usa. In timpul maturitatii, am zburat inspre ceruri…

    Sa creezi ca un zeu, sa poruncesti ca un rege, sa muncesti ca un rob!

    Simplitatea nu este un tel in arta – dar ajungi fara voie la ea, pe masura ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

    Nu trebuie sa silim materialele sa vorbeasca in limba noastra, ci trebuie sa le aducem pana la acel punct, unde altii vor intelege limba lor.

    As vrea ca lucrarile mele sa se ridice in parcuri si gradini publice, sa se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre si monumente nascute din pamant, nimeni sa nu stie ce sunt si cine le-a facut – dar toata lumea sa simta necesitatea si prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.

    Sunt imbecili cei care spun despre lucrarile mele ca ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor.

    Eu am pornit, intotdeauna, de la o idee, de la Natura.

    Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul.Iubirea cheama iubire.

    Nu este atat de important sa fii iubit, cat sa iubesti tu cu toata puterea si cu toata fiinta.

    Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.

    Noi nu intelegem, nu vedem viata reala, decat prin rasfrangerile, prin stralucirile ei!

    Cand creezi, trebuie sa te confunzi cu Universul si cu elementele. Si pentru ca sa realizezi ceva, nu trebuie sa nu fii tu insuti si sa te distrugi. Si trebuie sa cauti mereu sa scapi de maestri. Nu ajunge sa posezi idei.

    Eu nu dau niciodata prima lovitura, pana cand piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie sa ii fac. Astept pana cand imaginea interioara s-a format bine in mintea mea. Cateodata dureaza saptamani intregi, pana cand piatra imi vorbeste. Trebuie sa privesc foarte atent inlauntrul ei. Nu ma uit la vreo aparenta. Ma departez cat mai mult posibil de aparente.

    Simplitatea este in sine o complexitate – si trebuie sa te hranesti cu esenta, ca sa poti sa ii intelegi valoarea.

    Prietenia ramane oglindirea in alter-ego…

    Exista un scop in orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie sa te lepezi de tine insuti.

    Elibereaza-te de pasiuni, elibereaza-te de pofte, elibereaza-te de greseli – acestea sunt trei precepte, zale si scut, pentru orice Spirit. Purtand aceasta armura, esti puternic in contra raului – devii invulnerabil.

    Viata se aseamana cu o spirala. Nu stim in ce directie este tinta ei, dar trebuie sa mergem in directia pe care o credem cea justa.Oamenii vad lumea ca pe o piramida fatala si se inghesuiesc inauntru-i, pentru a ajunge cat mai sus, inspre varfu-i; drept pentru care, se si sfasie intre ei si sunt cu totul nefericiti (nemultumiti)… Pe cand, dimpotriva, daca ar creste si s-ar implini in chip firesc, daca s-ar dezvolta ca si spicul de grau pe campie, fiecare ar fi ceea ce trebuie sa fie, sau ce ar putea fi…

    Toate dilemele se rezolva prin unificarea contrariilor.

    Imi este cu mult mai usor sa prind radacini si sa fac sa creasca in mine forme noi, decat sa le cioplesc in marmura.

    Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup – ma aflu printre lucrurile esentiale.

    Arta – poate cea mai desavarsita – a fost conceputa in timpul copilariei omenirii. Caci omul primitiv uita de grijile cele domestice si lucra cu multa voiosie. Copiii poseda aceasta bucurie primordiala. Eu as vrea sa redestept sentimentul acesta, in sculpturile mele.

    Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in starea de a le face.

    Teoriile nu-s decat mostre fara de valoare.

    Numai fapta conteaza.

    Frumosul este echitatea absoluta.

    Nu cred in suferinta creatoare.

    Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindca nici nu il cautam; insa trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.

    Din toata lumea, numai romanii si africanii au stiut cum sa sculpteze in lemn.

    Lectura-viciu si conversatia-sporovaiala ne impiedica si meditatia, si visarea. Lectura-viciu, fara de studiu, nu ar trebui sa ramana nepedepsita.

    Pasarea de aur!… O lucrez incontinuu!… Insa nu am gasit-o inca!”




  4. #94
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895

  5. #95
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895


    “Şi popa ăla de ne înjura gorjeneşte era Brâncuşi…” - I.D.Sîrbu

    Ion Desideriu Sîrbu, ilustrul scriitor , supraviețuitor al temnițelor comuniste, omul din al cărui dramatic destin s-a inspirat Marin Preda atunci când l-a creat pe Victor Petrini, personajul principal al romanului “Cel mai iubit dintre pamânteni”, este autorul tulburătoarei povestiri ce va urma. Asupra acestei întâmplări s-a întors de mai multe ori în timp și a expus-o de fiecare dată în alte nuanțe cromatice. Mulţumiri domnului Toma Velici, ( omul care i-a rămas credincios prieten lui I.D.Sîrbu pâna în ultimele sale clipe, care postum s-a îngrijit de opera sa, fapt pentru care i-au fost acordate premiile Perpessicius şi Titu Maiorescu), pentru ajutorul ce mi l-a oferit, prin materialele ce mi le-a pus la dispoziție ! Mai jos am îtrepătruns şi îmbinat aducerile aminte ale marelui scriitor, ce zugrăvite în maniere diferite de-a lungul timpului, completându-se, dezvăluie fiecare dintre ele, cel puţin un detaliu distinct. “Prin 1937, foștii colegi de ucenicie mi-au propus să lucrez cu ei, în acord, la o muncă specială. De după-masă. Era vorba de niște forme trapezoidale, mai mari, mai mici, ieșeau de la turnătorie, trebuiau curățite lună de praful și sârmele de după turnare. D-l magazioner Lampe era foarte zgârcit cu periile de sârmă. Frecam, frecam, ne ieșeau ochii frecând. Din când în când venea însuși directorul, ing.-șef al Atelierului, domnul Georgescu-Gorjan (mai târziu și-a fondat o editură proprie), însoțit de un fel de popă, mic, bărbos și repezit. Să nu rămână fir de praf – ziceau ei – figurile acestea intră la zincografie, vor fi acoperite cu un strat subțire de aramă. Îmi părea rău că mă angajasem la această corvoadă, Degetele îmi erau zdrelite, aş fi plecat, nu puteam : nu se mai terminau trapezele acelea, popa cel mic venea şi ne înjura mărunt şi într-o oltenească repezită, el una știa: suprafețele să fie curate, lise, fără fir de praf. Nimeni nu ştia la ce servesc, nici nu ne interesa…Mai târziu, în război, având eu o febră mare, după un tifos exantematic, tot asta visam: că sosesc suprafețele de la turnătorie, vine popa ăla afurisit, trebuie să frecăm, să tot frecăm să nu rămâie niciun fir de praf undeva. În 1965 […], fiind secretar literar al Teatrului Național din Craiova, a trebuit să însoțesc, ca ghid-interpret, un grup de colegi (actori, regizori, secretari literari) din R.D.G. I-am dus și la Târgu-Jiu, să vadă monumentele lui Brâncuși. Îmi făcea plăcere acest drum. Colegii mei germani erau veseli, vroiau să afle și să știe totul despre viața și opera marelui nostru sculptor. Eram pregătit teoretic. La Craiova, am ținut câteva conferințe despre semnificația operei sale. Dar, din decență sau din prudență – nu le-am mărturisit că, spre rușinea mea, deși orașul Târgu-Jiu este în drumul meu spre casa părintească, n-am coborât niciodată să văd de aproape acele monumente […]. Era frumos și liniște în parcul de lângă Jiu. Am stat mult în jurul acelei Mese a Tăcerii. Un fior de taină și vrajă ne încerca, ne copleșea. La Poarta Sărutului, a fost mai ușor: simbolurile ei păreau mai explicite atât pentru mine, cât și pentru musafirii noștri…Am vizitat apoi biserica din centru, am luat masa și abia pe seară, însoțiți de astădată de gazdele noastre din acest oraș, am pornit-o încet spre ultimul monument. Am trecut linia ferată […]. Deodată, în lumina calmă a înserării, am zărit Coloana Infinită. Ceva ca o spaimă ca o mână înfiptă în gâtlej m-a obligat să tac. Tremuram. Coloana se înălța în cântarea ei spre cerul înstelat. Din adâncimile amintirilor mele pierdute urca un țipăt; o presimțire și un țipăt. Și abia când mi-am lipit palmele de obrazul rece al coloanei, am aflat, am știut în sfârșit la ce și pentru cine a folosit chinul acelor luni – în care – ignorant și nenorocit – am lucrat la șlefuirea acestei minuni. Şi Popa ăla, de ne înjura gorjeneşte, era Brâncuşi… Întâmplarea aceasta nu are nevoie de comentarii. Așa cum nu are importanță faptul că a doua zi am cumpărat o perie de sârmă și, de astădată – în loc să simt în asprimea ei, asprimea unor dureroase apercepții – mi s-a părut blândă și înduioșătoare. „Dacă mi s-ar fi explicat atunci – îmi ziceam – dacă știam ce vor deveni acele plăci de fontă, poate că viața mea…“. I.D.Sîrbu ( La cumpăna apelor : Mirabila Sămânţă, revista Teatru, 1974 - scrisoare către Virgil Nemoianu, 1983 - Caiet jurnal, 1989, manuscris )
    ( Ţîrlea IonTargu Jiu Odinioara )

  6. #96
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895
    „ Patria mea este pământul care se-nvârteşte, briza vântului, norii care trec.”




    HISTORIA.RO


    Brâncuşi: N-aveam unde dormi pe vreme rea. Am întâlnit un vagabond care m-a îndrumat la un adăpost..




  7. #97
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895


    Brâncuși - sculptorul ideilor

    Astăzi se împlinesc 143 de ani de la nașterea lui Brâncuși

    “Brâncuși a fost un faur și îmblânzitor al stihiilor firii… Brâncuși răzbise și evoluase singur, ajungând să fie considerat nu numai un sculptor care depășise – nu o spunem noi – pe maestrul Auguste Rodin, dar și unul dintre cei mai renumiți meșteșugari pe tărâmul artelor plastic: arta statuată – scria de pildă poetul André Salmon – nu are un mai bun lucrător decât pe Brâncuși. Nimeni altul nu știe ca el să cioplescă și să șlefuiască. Este bântuit, stăpânit ți pustiit de patima formelor pure.. Din zori și până la asfințitul zilei auzi unealta acestui sculptor tot ciocănind mereu”. .. Mâinile lui Brâncuși erau, afirmă sculptorița Barbara Hepworth: mâini care gândesc, descoperind gândurile materiei”. articol de Barbu Brezianu
    ”Opera lui Brâncuși a exercitat o mare influență asupra lumii artistice de astăzi, nu numai în sculptură, dar și în arhitectură și în desenul industrial, observa sculptorul American William Zorach. Forma aerodinamică a automobilelor, inmovațiile în desenul de mobile, silueta zveltă a noilor catedrale, curbele și parabolele construcțiilor modern, realizările în drăznețe ale arhitecturii contemporane vădesc constiința aceasta a formei pure pe care Bâncuși a presimțit-o. Gândirea lui era bogată pentru că era profundă. Era simplă pentru că era autentică. Era adevărată pentru că-și trăgea forța chiar de la izvorul vieții. Arta lui Brâncuși a putut să fie definită ca o nouă metodă pur sculptural de a gândi lumea. Dar este o gândire animată de o mare generozitate, care sfârșește totdeauna printr-un sentiment profund uman. El nu ajunge la abstracțiune, să băgăm de seamă, ci la spiritualizarea materiei, creînd propria sa geometrie, scria Paul Fierens. Structurilor pe care le realizează, li se adaugă elanul spiritului, li se asociază o viață într-un fel organic: totul palpită, se pare că se deschid aripi și se aude bătând o inimă. Inima lumii.” Articol de Ionel Jianu – Inima lumii 1963.
    foto: internet contrabasist pe prispa casei părintești din Hobița

  8. #98
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895


    Brâncuși - sculptorul ideilor a distribuit un album — înComuna Peștișani, Gorj.

    143 de ani, de când pe aceste meleaguri, într-un mic sat gorjenesc, la Hobița, s-a născut un alt Luceafăr al românilor, Luceafărul sculpturii moderne universale, Constantin Brâncuși.











    +44





    Brâncuși - sculptorul ideilor a adăugat 47 de fotografii noi în albumul Hobița - locul unde s-a născut Brâncuși.26 august 2013

    Satul Hobița se află la 24 km de Târgu-Jiu și la 3 km de drumul național Târgu Jiu–Tismana, din Peștișani.
    Prima atestare documentară este din 30 aprilie 1518 (7026), prin care Neagoe Basarab confirmă lui Datco și altora stăpînirea peste cinci părți de ocină din Ohabița.
    foto: Cristina Lăpădat







  9. #99
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895



    În 1876, astăzi, s-a născut în satul hobita / România Marele Constantin Brancusi
    Fotografie de florence homolka
    1948

  10. #100
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    22.895

Pagina 10 din 12 PrimulPrimul 123456789101112 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •