Pagina 1 din 14 1234567891011121314 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 140

Subiect: Constantin Brancusi

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941

    Constantin Brancusi





    "Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa."
    "O sculptură desăvârşită trebuie să aibă darul de a-l vindeca pe acela care o priveşte."
    "Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil."
    "Simplitatea nu este un ţel în arta - dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor."
    "Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă."




    sursa : http://www.fundatia-luceafarul.ro/article/constantin-brancusi.










    Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.04.2017 la 16:46.

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.02.2016 la 16:50.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941
    Constantin Brâncuşi:Bucuria artistului, inima artei sale





    Autor: Rodica Mandache

    20 Feb 2008 - 00:00
    Rompres/





    Astăzi este ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi, cel mai celebru artist pe care România l-a dat omenirii. Cuvintele sunt atât de puţine pentru a-l descrie şi pentru a vorbi despre el. Vizionaţi pe Jurnalul Online un film despre Brâncuşi realizat de regizorul Romulus Popescu. Un film deosebit, ce tratează aspecte inedite din viaţa lui Brâncuşi. VIDEO
    La 19 februarie 1876 se năştea Constantin Brâncuşi. Dacă ar fi rămas în ţară, la mâna noastră, ar fi stârnit uimire şi indig*nare, cum spunea Bla*ga, deşi este cel dintâi artist român care joacă un rol european în evoluţia artei.
    "Brâncuşi este exponentul major al ge*niu*lui românesc. Unul dintre cei mai mari sculptori din toate timpurile. A deconcertat su*blim, pentru că nimeni n-a re*vo*lu*ţi*onat arta mai subtil, mai adânc şi mai autoritar. El este clasicul sculpturii moderne"
    Dan Hăulică

    S-A NĂSCUT LA HOBIŢA. Înfigându-şi nuiaua de drumeţ şi filozof la Tg. Jiu în 1938, după ce pe*regrinase prin India, America şi destul prin Europa apuseană, Brân*cuşi se întoarce acasă... pentru totdeauna. Trupul lui a zăbovit până în 1957, e drept, la Paris, unde s-a aşezat cuminte în ţărâna cimitirului Montparnasse. Dar sufletul lui va rămâne aici la Tg. Jiu pentru totdeauna, să se rotească în ju*rul Coloanei la infinit. Aici nu Ma*sa, Coloana şi Poarta, ci el e cel mai la el acasă, cum spune Marin Sorescu. “E o deprindere din copilărie, spunea Brâncuşi. Când mă trimitea jupânul să aduc vin din pivniţă, cântam doar pentru mine, cu jumătate de glas, să nu m-audă cei de sus. Şi aşa a ră*mas cântecul în mine ca o şoaptă.”

    EVENIMENTE MINUNATE. Toţi cei care l-au cunoscut pe Brân*cuşi în atelierul său de la Paris au rămas marcaţi pe viaţă. A intra în atelierul lui Brâncuşi era ca şi cum ai fi pătruns într-o altă lume.
    “În atelierul lui Brâncuşi am avut sentimentul minunat al veşniciei (Barbra Hepworth). Acolo am văzut pentru prima dată Pa*să*rea măiastră.”
    Era ceva rupt din fi*in*Ţa lui. “Marea pasăre mă*ias*tră”… totul fusese dăruit acestei păsări măiestre care trebuie să se schim**be arta din trecut într-o artă nouă. Când s-a despărţit (cum*pă*ra*tă de Peggi Guggenheim – co*lec*ţionara americană) de la Pa*să*rea Măiastră “pe obrajii lui Brân*cuşi curgeau lacrimi”. Brâncuşi a trăit plenar mare bucurie a vieţii. Către sfârşitul vieţii a spus: “Viaţa mea n-a fost decât o înşiruire de evenimente miunate, iar cel mai minunat este că opera de apogeu a rămas pe pământul natal stră*bun.” Pe 17 martie 1957 a trecut în nefiinţă. “Eu sunt în faţa perdelei negre. Sunt foarte aproape acum de Dumnezeu. Nu trebuie decât să-ntind mâna şi să-l prind.”

    PORTRETUL ARTISTULUI. Cum arăta? Hmm… Brâncuşi era mic de statură. Avea voce frumoasă. Bani puţini. Cam bol*nă*vi*cios. Nu lua nici droguri, nici somnifere. “Că şi aşa sunt frânt de somn, tot timpul”. A fost un om nor*mal. Şi un artist genial. S-a năs*cut în România şi a murit în Franţa. Ca român a fost un bun francez. Ca francez a rămas toată viaţa un înflăcărat român. Brân*cuşi vorbea precum cioplea: simplu şi esenţial.

    MĂRTURISIRI. Iată ce spunea Brâncuşi: “Am venit să vă aduc bu*curie curată. Bucuria – pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Priviţi lucrurile până când o să le vedeţi, până când vi se arată bucuria lor. Eu aproape de Dumnezeu le-am văzut. (…) O pasăre fără somn care vrea să fie om. Vreau ca pasărea mea să umple tot văz*du*hul. (…) Oameni înapoi la natură, la cuminţenia pământului. La iubire. Iubirea cheamă iubire. A iubi? A zbura? Toată viaţa am cântat esenţa zborului. (…) Artiştii sunt cei care au omorât arta! În artă nu trebuie să fie străini! Lumea poate fi salvată prin artă! Pentru că ceea ce legi tu aici pe Pă*mânt se leagă şi-n Ceruri. Arta nu este întâmplare. Arta este iubire. Numai aşa îi putem mul*ţu*mi lui Dumnezeu. (…) Viaţa trebuie luată de piept. Viaţa e ca ba*nul. Trebuie să ştii cum s-o prinzi şi cum s-o risipeşti. Eu cu veselia am dus-o. Mizeria era crun*tă. Dar alunecam deasupra ei cu veselia. Eram tânăr, iubeam viaţa şi mă bu*curam. Bucuria cu care lucrează ar*tistul e inima artei sale. (…) Când încetăm la a mai fi copii suntem deja morţi. Copiii, numai co*piii, posedă acea bucurie esenţială. Asta vreau eu s-aduc cu sculpturile mele”.

    MODIGLIANI ŞI BRÂNCUŞI. Mo*digliani: “Constantin, tu se*meni cu un bloc de piatră. Eu nu pot să te pictez. Nu pot să te fixez. Nu pot să te fixez. Eşti viclean ca o vul**pe, dar nu te pot picta ca o vul*pe, fiindcă ai o inimă fierbinte şi bu*nă de ţăran, dar şi una rece – eşti de*ta*şat ca un savant. Eşti un mare mân**cău, un bucătar cum n-am mai văzut, dar cum să te pic*tez aşa când te văd că postezi zile în*tregi până la înfometare, pen*tru a atinge iluminarea sfin*ţi*lor. Şi cum să te pictez ca pe un sfânt când văd cum ţi licăresc ochii de fiecare dată când aduc târfe pe aici. Ai atâtea feţe. Care o fi cea esen*ţială. Cine eşti tu? Cine? Cine?”.
    Brâncuşi: “Hai să-ţi cânt un bocet din Gorj. «Doamne, nu este bine de omul frumos/ Că se duce-n pământ păcătos./ Doamne, nu este bine de omul urât,/ Fiindcă se duce cu inima ruptă-n mormânt./ Şi-o inimă zdrobită vai,/ Se vindecă greu chiar şi în Rai»“.
    Modigliani: “Brâncuşi, tu eşti un năzdrăvan. Tu ai să trăieşti mult, Constantin, dar eu o să mor tânăr”.
    Brâncuşi: “Modigliani, cine nu se luptă cu răul s-a predat lui. Modi, vrei să ajungi invulnerabil? Ascultă şi tu de sfaturile sfinţilor: 3 sunt zalele şi scuturile sufletului: eliberare de pofte şi dorinţă, elibe*ra*re de slăbiciuni, eliberare de va*ni*tăţi. Ţi-aduci aminte de Mi*ha*re*pa cel filozof?

    Orice lucru are suflet

    “O pasăre a intrat odată pe fe*reas*tra deschisă a atelierului meu. Încerca să iasă, bătând în geam şi nu găsea ieşirea, căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. A încercat din nou să iasă, bătând în geam. Şi iarăşi, şi iarăşi! Până a găsit ieşirea. Arta este la fel. Dacă vei găsi acel geam, acea ieşire, poţi să te ridici spre nori, intri în Îm*pă*ră*ţia Cerurilor. Arta este altceva decât copiere. Arta este transfi*gurare. Când priveşti un peşte, nu-ţi concentrezi atenţia asupra solzilor. Eşti atent la corpul în zvâcnire. La iuţela mişcărilor la scânteierea coloritului, la dâra luminoasă pe care o lasă-n apă. Dacă i-aş fi reprodus aripioarele, i-aş fi oprit mişcarea.
    Orice lucru, fiinţă sau nefiinţă are un suflet. Eu nu dau niciodată prima lovitură până nu-mi spune piatra ce trebuie să fac”, povestea Brâncuşi.


    Astăzi este ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi, cel mai celebru artist pe care România l-a dat omenirii. Cuvintele sunt atât de puţine pentru a-l descrie şi pentru a vorbi despre el. Vizionaţi pe Jurnalul Online un film despre Brâncuşi realizat de regizorul Romulus Popescu. Un film deosebit, ce tratează aspecte inedite din viaţa lui Brâncuşi.C





  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941
    Întâlnirea titanilor

    Câteva secunde de nemurire.

    Singurele secunde filmate prezentând întâlnirea dintre doi titani ai neamului românesc și ai culturii mondiale: George Enescu și Constantin Brâncuși.(Notă: secundele care vă interesează încep la minutul 0:52.)


    O întâlnire care a avut loc în 1947, în sediul Ambasadei României din Paris.








    IMAGINI RARE George Enescu şi Constantin Brâncuşi, filmaţi la Paris, în 1947, la Ambasada României. Sursa video: Raluca Stirbat/Youtube/@EnescuHouseMihaileni.
    http://www.ziarulmetropolis.ro/viata...na-Infinitului

    https://www.facebook.com/video.php?v...type=2&theater

    http://webcultura.ro/intalnirea-titanilor/

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941

    I-aţi văzut „Coloana infinitului”, „Poarta sărutului”, „Pasărea măiastră”. Dar ştiaţi că Brâncuşi era şi un foarte bun povestitor? Conversaţiile sale cu ucenicii şi cu prietenii surprind teme variate: de la arta lui Michelangelo şi satul românesc, la vinul de Drăgăşani, femei şi biserică.
    Un articol de Liliana Matei|7 Februarie 2015

    Viața lui Constantin Brâncuşi: de la spălător de vase la Paris, la Coloana Infinitului" style="margin: 0px; padding: 0px; border: none; font-size: inherit; font-style: inherit; font-variant: inherit; font-weight: inherit; font-stretch: inherit; line-height: inherit; vertical-align: baseline;">
    În cartea publicată la Editura Vremea, „Brâncuși. Amintiri și exegeze”, Petre Pandrea – care a stat de vorbă în mai multe rânduri cu Brâncuși – a cules fragmente de conversații și comentarii despre sculptor. În paragrafele de mai jos, vă povestește însuși Constantin Brâncuși:


    ● Plecarea de acasă: Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobița-Peștișani. Tate era gospodar cu slugi în curte. […] La Craiova, am fost băiat de prăvălie la restaurantul «Spirtaru», din fața gării. Am stat șase ani și munceam câte 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineața, mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriștii de la biciușcă în ușa odăiței unde dormeam.
    Veneau pentru mușteriii de la trenurile matinale și cereau, înainte de a pleca încărcați de pasageri, să-i servesc cu crenvurști calzi, pelin rece și hrean iute. Am făcut școala de meserii din Craiova și școala de Belle-Arte din București. Pentru a învăța în Capitală, mi-am vândut partea de moștenire de la părinți.
    ● Primii ani la Paris: La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câștiga existența, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor.
    Am făcut chiar o invenție pentru spălatul paharelor cu rapiditate. Până la mine, se spălau în două ape: un rând cu apă caldă și un rând cu apă rece. Eu am suprimat apa rece și utilizam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grăsimile, era igienică și paharele se și uscau mai repede… Îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnasem.
    ● Prieteniile artistice: La Paris, am fost prieten cu Matisse, cu Erik Satie, cu Modigliani și, în special, cu Guillaume Apollinaire, a cărui moarte a fost un dezastru pentru arta modernă. Era un camarad minunat. Te simțeai cot la cot cu el. Am intrat ca elev în atelierul lui Mercier, unde ajunsesem la o mare dexteritate tehnică. Făceam câte o sculptură pe zi, în genul lui Rodin. Deși mă iubea, n-am mai putut trăi în preajma lui, a maestrului Mercier. «Făceam» ca și el. Pastișam, inconștient, pe Rodin, ca și Mercier, dar vedeam pastișa. Eram nenorocit. Au fost anii cei mai grei, anii căutărilor, anii de regăsire a unui drum propriu.
    ● Despre vin: Îndeobște, bărbatul adevărat nu bea până când nu-și înjghebează gospodăria. Cine n-a fost frumos la 20 de ani, țapăn la 30 de ani, bogat la 40 de ani și înțelept la 50 de ani, acela nu mai poate fi nici frumos, nici țapăn, nici bogat și nici filosof.
    Așa spune și un proverb englez. După 60 de ani, un gorjean nu mai bea. […] Când bei, mai cazi prin șanțuri sau vorbești măscări. Nu se cuvine. […] Vinul nostru ușor de Drăgășani și din Corcova Bibeștilor este doftorie și bucurie curată, dacă-l bei cu șart. Dacă-l bei fără cap, te dă peste cap. Vinul e o slugă, un ajutor al euforiei. Din sluga ta, ajungi sluga vinului și te înhami la carul pierzaniei, împreună cu carnea ta.
    ● Despre biserică: Nu am niciun respect pentru legile, pentru relicvele și pentru mătăniile propriei mele biserici răsăritene în care am fost botezat. Și, totuși, îmi place să cânt în fiecare duminică în biserica românească din Paris. Fiecare confesiune creștină pretinde că posedă doctrina cea adevărată și denunță pe celelalte ca având niște doctrine ticăloase. Acest fel de religii sunt fără de Sfântul Duh, un creștinism fără Iisus și un rai fără de Iad.
    ● Despre cunoaștere: În fond, puțini oameni își dau seama că mai sunt și alte forme ale cunoașterii. Împrejurul nostru operează alte sfere ale existenței de care suntem separați doar prin cele mai subțiri fire. Câți dintre noi le recepționează? Nu avem acces la duhul lumii, fiindcă nu îl căutăm. Trupul omului nu este diferit de structura universului. Curentele polare ale energiei curg prin trupul nostru în același mod cum curg în univers. Forțele psihice dinlăuntrul trupului nostru ne pot otrăvi sau ne pot elibera.
    ● Într-o discuție cu Modigliani: Vă pot da o daltă și un ciocan, însă ați putea distruge această bucată de piatră calcaroasă. Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ce trebuie să fac. Aștept până când imaginea interioară s-a format în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra vorbește.Trebuie să privesc atent în interiorul pietrei. Nu mă uit la aparență.
    ● Despre căsătorie: Un artist nu trebuie să se însoare, fiindcă poate fi masacrat de femeia lui, care se lăbărțează, încearcă să-l subjuge și să-l transforme în eroul papucului. Bărbatul pleacă în bătălii, moare ca ostaș, se ia de piept cu viața. Femeie lui trebuie să aștepte, ca Penelopa, întoarcerea lui Ulysse.
    ● Despre rolul artei: Arta trebuie să odihnească și să vindece contrarietățile interioare ale omului, aceste contrarietăți din destinul omului, din tragedia lui firească sau din prostiile societății. Arta are și această misiune terapeutică. Să ne amintim numai de Katharsisul aristotelic.
    Arta lui Michelangelo nu odihnește și nici nu vindecă. Ațâță rănile tragice ale omului sau îl îngrozește fără descifrare. Nu poți trăi în casă cu Moise al lui Michelangelo. Te înspăîmântă… Poți trăi în casă Venera din Milo… Îți vine chiar s-o bagi în pat. Pe vremea când grecii creau pe Venera din Milo, credeau în viață, în iubire, în zei. Michelangelo nu credea în nimic.
    ● Despre satul românesc: Am revenit acasă, după atâtea decenii de vagabondaj pentru realizarea artei mele, și ce-am văzut în Gorj nu-mi place. S-a distrus sentimentul comunității. Satul meu este azi segmentat sufletește în cinci felii, cărora ei le zic partide.
    Preoții și învățătorii au ajuns nenorocirea satelor. De la ei pornește focarul de infecție sufletească. Nu-s vinovați personal sau ca o breaslă, ci prin breasla lor se face infecția. Este o evoluție socială urâtă. Să luăm și să analizăm pe preotul de odinioară și pe preotul de astăzi. Pe popa al meu îl vedeam primăvara la coarnele plugului, cu părul făcut coadă peste anteriu.
    Popa de azi este un domn, un fel de boier, care se duce de trei ori pe săptămână la oraș pentru a face intrigi. Uneori stă acolo mai multe zile. Putrezește mortul în casă, fiindcă popa n-a venit de la târg și nu poate țăranul îngropa mortul fără popă.
    ● Despre arta țărănească de azi: În arta țărănească actuală din Gorj am simțit prea multă virtuozitate. Furcile de tors sunt prea migălite și prea înflorate. Înainte, crucerii și iconarii lucrau pentru plăcere și din evlavie. Aveau un meșteșug sacru: plăcerea intimă și conștiința unei misiuni. Azi, artistul popular s-a molipsit de la artistul cult și face treaba cu virtuozitate și fără evlavie.
    ● Despre virtuozitate: „Academiile și școlile de Belle-Arte ne învață virtuozitatea. Dar poți imita un nud viu? Minunea vieții este inexprimabilă. Pe pânză și din marmură ies numai cadavre. Arta este altceva decât redarea vieții, este transfigurarea ei. Învățăm virtuozitatea de la alții, din muzee și din școli. Ar trebui ca fiecare să fim artistul nostru, artist pentru noi, iar nu pentru alții.
    În fiecare om zac energii nebănuite, asemeni diamantelor ascunse în pământ. Fiecare îți are diamantul lui. Care este rolul artistului? Artistul prelucrează diamantul brut, îl șlefuiește și îl taie în zeci de fațete, după forma pe care a vizionat-o în măruntaiele pământului și după visul interior al artistului.

    Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/viata...na-Infinitului

  6. #6
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941



    Brâncuşi, amantul de geniu: cum le-a atras în patul lui pe cele mai frumoase şi deştepte femei. Doar „Vrăjitoarea” l-a sedus definitiv şi i-a dăruit un copil

    Citeste mai mult: adev.ro/nlru9w




    JOHN MOORE, fiul lui CONSTANTIN BRÂNCUŞI s-a stins din viaţă la ...


    Renegatul. Povestea lui John Constantin Brâncuşi Moore

    Documentarul „În căutarea tatălui pierdut”, realizat de Ionuț Teianu, a avut recent premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania. E povestea lui John Constantin Brâncuși Moore, fiul nelegitim al sculptorului român.
    Mama sa, pianista Vera Moore, a ajuns la maturitatea artistică la sfârșitul anilor ’20, perioadă în care l-a cunoscut pe Brâncuși la Londra. Relația lor era celebră în lumea artiștilor. Fructul acestei relaţii, nașterea lui John în 1934, a rămas unul interzis.
    În certificatul său de naștere există trei prenume: John, Constantin și Brâncuși. La numele tatălui este un spațiu gol.
    Vera Moore i-a cerut fiului ei să nu vorbească niciodată despre identitatea tatălui său. John Moore l-a văzut o singură dată pe Brâncuși, pentru câteva secunde, de la volanul mașinii cu care își conduse mama la atelierul sculptorului din Impasse Ronsin (Paris).
    S-au privit puțin, apoi ușa s-a închis în urma tatălui. Pentru John Moore, faptul că Brâncuși l-a respins a rămas o rană deschisă. A trăit cu povara asta aproape întreaga sa viață.
    Scenaristul și regizorul român Ionuț Teianu, stabilit în 1991 în Franța, l-a întâlnit pe John Moore în 2012, an în care acesta s-a adresat justiției franceze pentru a obține recunoașterea publică a ascendenței sale paterne.
    Filmările pentru documentarul pe care Teianu l-a dedicat poveștii lui John Moore s-au întins pe o perioadă de trei ani. Materialul surprinde și momentele în care Moore, fost fotograf la cabaretul Crazy Horse, ajunge pentru prima oară la mormântul tatălui său din cimitirul Montparnasse, dar și în România, la Hobița.
    Ajuns între timp la 82 de ani, tată a doi copii, John Moore umblă printre amintiri. Câteva dintre ele sunt surprinse cu delicatețe în filmul lui Teianu.


    John Moore, fiul nerecunoscut de Constantin Brâncuși. Foto: Ionuț Teianu





    *
    – Domnule Teianu, i-ați dedicat filmul tatălui dumneavoastră, spunând că ați văzut mereu în ochii lui că v-a iubit…
    – Mi-am dat seama ce cadou extraordinar e să simți că părinții te iubesc, asta mi se pare extraordinar. Și, făcând filmul acesta, mi-am dat seama de importanța acestui lucru, care e extrem de simplu.
    Un lucru care vine în mod natural într-o familie: iubirea față de copii se naște pur și simplu. Nu e nici un efort de făcut acolo. Și, când iubirea asta simplă nu există, se creează consecințe foarte grave, care se întind de la o generație la alta.
    De exemplu, în familia lui John Moore, care a fost respins de tatăl lui, copiii lui John nu-i spun tată. I se adresează spunându-i John, ceea ce mi se pare semnificativ pentru ceea ce s-a întâmplat în familia lui. Adică rolurile în familie nu sunt foarte clare. Am făcut această dedicație pentru a sublinia că lucrurile astea foarte simple și naturale sunt și extrem de importante.
    – Cum v-ați apropiat de această poveste? Pare, într-un fel, și un demers jurnalistic.
    – Într-un fel, da, dar n-am vrut să fac un reportaj. De fapt, este punctul meu de vedere asupra a ceea ce se întâmpla în viața lui John în momentul în care ne-am întâlnit.
    L-am întâlnit lucrând la altceva. Am scris scenariul filmului „Despre oameni și melci”, regizat de Tudor Giurgiu, și am dorit să continuăm colaborarea. Și Tudor mi-a spus că ar trebui să facem ceva legat de Brâncuși, și că ar trebui să găsim un unghi diferit față de ceea ce s-a povestit până acum.
    Și am început să caut în viața lui Brâncuși ceva interesant pentru noi. Așa am descoperit că avea o relație foarte aparte cu femeile. Femeile doar i-au traversat viața, n-au rămas niciodată.
    El n-a trăit niciodată cu o femeie în viața cotidiană, în atelier. În schimb, foarte multe femei veneau, plecau, erau muze sau iubite pentru o perioadă de timp, după care dispăreau.
    Și i-am propus lui Tudor să scriu scenariul despre femeile din viața lui Brâncuși. Căutând date concrete despre diversele femei care i-au traversat viața, am dat de Vera Moore, care era o pianistă engleză și care a făcut un copil în 1934.
    Practic, în toate cărțile de referință despre Brâncuși se vorbește despre acest copil. Și atunci am încercat să-l găsesc, și l-am găsit. Am nimerit la el exact în momentul în care se hotărâse să spargă acest secret de familie.
    Când s-a născut, mama sa i-a dat trei prenume – John, Constantin, Brâncuși, și i-a spus că tatăl lui este Constantin Brâncuși, dar că nu are voie să spună asta nimănui, niciodată. Și a păstrat toată viața acest secret și, în același timp, nu i-a dat importanță.
    Dintr-odată, la sfârșitul vieții, a devenit important pentru el acest lucru.
    – De ce credeți că și-a dorit, în jurul vârstei de 80 de ani, să-i fie recunoscută legătura de sânge cu Brâncuși?
    – Din două motive, cred. O dată, pentru că el a suferit, cu siguranță, din cauza acestei respingeri, dar nu și-a mărturisit-o niciodată. Și-a creat un fel de carapace, respingându-și, la rândul lui, tatăl.
    Și-a dat seama și el că, în viața lui și a copiilor lui, au fost consecințe ale acestei răni. Și cred că voia nu o să repare, pentru că nu se mai putea repara, dar să vorbească despre asta, să nu rămână secretul acesta de familie, povara asta mai departe, și să o ducă și copiii lui.
    Și a început să vorbească, mai întâi în familie și în cercul de prieteni. Mai târziu, dorește nu numai să fie recunoscut ca fiu, ci să și moștenească ceea ce i s-ar cuveni fiului lui Brâncuși. Asta, din dorința de a lăsa ceva copiilor lui, pentru că el nu mai are cum să profite de o eventuală moștenire.
    Filmarea s-a întins mai mult pe trei ani, din 2012 până-n 2015, pentru că nu am vrut să influențez realitatea. Am vrut ca lucrurile să decurgă în ritmul în care decurg normal. Bineînțeles că, atunci când filmezi pe cineva, realitatea se modifică. Oamenii știu că sunt filmați, deci nu reacționează ca în viața de zi cu zi.
    Dar, în afară de această modificare, nu voiam eu să intervin și nu voiam să mă adresez nimănui altcuiva în afară de John. Practic, eu am vorbit tot timpul doar cu John. Chiar și cu fiii lui am vorbit foarte puțin.
    Mă interesa ce se întâmplă în viața lui John și am vrut să spun această poveste pentru că mi se părea un privilegiu ca omul acesta să aibă încredere în mine și să mă lase să fiu martorul a ceea ce se întâmplă în viața lui într-un moment nu foarte simplu și nu foarte ușor de arătat.
    – Cum l-ați abordat pe John Moore?
    – M-am dus să-i spun că vreau să scriu un film despre femeile lui Brâncuși și să-mi povestească cine a fost mama lui și cum era mama lui, pentru că trebuia să scriu un rol pentru o actriță care s-o joace pe mama lui într-un film de ficțiune.
    Așa am început și, încet-încet, am văzut cât de frământat era el de toată povestea cu paternitatea. Și atunci am hotărât împreună cu Tudor Giurgiu să regizez eu un film documentar.
    Lui i s-a mai propus să fie filmat, mai mult într-un scop jurnalistic, în scopul de a publica un articol cu o poză: uite, acesta este fiul lui Brâncuși!
    Au fost și câțiva cineaști interesați, dar întotdeauna a refuzat, nu a vrut niciodată să fie filmat. N-aș putea să spun de ce a avut încredere în mine. Cred că am nimerit în momentul potrivit și nu i-am cerut nimic, practic. Am fost un interlocutor pentru el de-a lungul întregului proces.


    Ionuț Teianu, Doina Lemny (muzeograf-cercetător la Centrul Pompidou din Paris) și Tudor Giurgiu, producătorul documentarului. Foto: Raul Ștef





    – Ce reacție a avut în momentul în care i-ați prezentat documentarul?
    – A văzut filmul și i-a plăcut. El mi-a zis că pot să filmez orice vreau, oricând. Dar limita pe care mi-am fixat-o eu a fost să nu facem voyeurism, să nu povestim lucruri care n-au nici o importanță în dramaturgia poveștii lui. Să rămânem pe firul unei povești, nu să facem o cronică. Cronicile nu sunt interesante în film.
    Voiam să spun povestea acestui personaj care voia să fie recunoscut ca fiind cine e, iar ce n-a avut legătură cu lucrul acesta nu am pus în film.
    – Ați filmat momentul în care John ajunge pentru prima oară la mormântul tatălui său. Au fost clipe emoționante?
    – Brâncuși a murit în 1957. John povestește că a aflat câteva zile mai târziu. Mama lui nici nu îi spusese că Brâncuși a murit. John locuiește la 15 kilometri de cimitir, dar din 1957 până-n 2012 n-a fost niciodată la mormântul lui Brâncuși, din dorința de a-l respinge și el, la rândul lui.
    De altfel, pentru mine a fost jenant să constat că primul lucru pe care l-a făcut a fost să se așeze pe mormântul lui Brâncuși și să fumeze, spunând că sigur nu l-ar deranja, pentru că și sculptorul fuma.
    N-am simțit o emoție în gestul ăsta, ci un fel de provocare din partea lui John.
    – John spune la un moment dat că Vera Moore l-a iubit pe Brâncuși ca pe Dumnezeu, or asta l-ar face să fie „fiul lui Dumnezeu”…
    – Cred că Vera a fost îndrăgostită orbește de Brâncuși. L-a iubit enorm, respectându-l. În general, la femei iubirea și respectul sunt foarte legate. O femeie care nu respectă pe cineva nu poate iubi.
    Iar Vera era o femeie de cultură și avea conștiința geniului lui Brâncuși, și conștiința că ea are șansa enormă ca omul ăsta să-i deschidă o mică parte din viața lui. Și mai cred că nașterea lui John este foarte legată de această admirație și conștientizare a Verei că Brâncuși era un geniu.
    John povestește o anecdotă care nu e în film, dar este foarte semnificativă pentru mine. Când era mic, desena ca toți copiii, un cap, două picioare, un copac, un soare…Vera îl pândea, aștepta să termine desenul, după care i-l lua.
    Ea avea foarte mulți prieteni din lumea artei; Piet Mondrian era unul dintre ei. Când prietenii care erau artiști plastici veneau în vizită, scotea desenele lui John și le arăta tuturor, întrebându-i ce cred, dacă a moștenit talentul tatălui.
    John mi-a povestit că, după ce a văzut că mama lui face lucrul acesta, n-a mai desenat niciodată.
    – John a fotografiat 30 de ani pentru cabaretul Crazy Horse. Ați văzut imagini din albumele sale?
    – Da, erau potrivite pentru a face reclamă unui cabaret. De altfel, John n-are nici un fel de pretenții de artist. El însuși spune că e un artizan, care trebuia să facă niște fotografii corecte tehnic. John nu s-a considerat niciodată un artist fotograf.
    – Ați putea încerca o explicație pentru faptul că Brâncuși și-a renegat fiul?
    – Nu cred că poate înțelege nimeni de ce. Doar Brâncuși știe de ce l-a respins. Putem să facem ipoteze, și una dintre cele mai simple este că Brâncuși și-a consacrat într-adevăr viața sculpturii și artei lui. Pur și simplu nu mai era loc pentru altceva în viața lui.
    De asta cred că l-a renegat: din dorința de a-și consacra timpul și energia și preocupările sculpturii, și nu grijii pentru un copil. Pentru că, atunci când avem un copil, suntem îngrijorați pentru el, vrem să nu i se întâmple nimic rău. Cred că Brâncuși nu voia să-i fie văduvit timpul pentru lucru.
    A fost un sacrificiu și pentru el. Cred că nu e ușor pentru un tată, indiferent dacă și-a dorit sau nu copilul, să-l respingă. Cu siguranță, și Brâncuși a suferit.
    – Spuneați la premieră că John rătăcește printre amintiri și că l-ați simțit aproape din perspectiva asta. Puteți detalia?
    – Da, acesta a fost un punct comun între mine și John. În fiecare familie există secrete de familie. Nu există familii fără secrete, și e normal să fie așa.
    Și am observat că în fiecare familie este cineva, în general nu din generația imediat următoare celei în care a apărut secretul, cineva care e mai puțin expus durerii dezvăluirii secretului şi care se apucă și răscolește secretele de familie.
    În familia mea, eu mi-am asumat acest rol în mod spontan, fără să vreau să distrug familia sau să încerc s-o schimb, dar din dorința de a vorbi deschis despre lucrurile pe care toți le bănuiam. Într-un fel, m-am identificat cu John, care și el voia să dezvăluie secretul ăsta de familie ca să nu mai trebuiască să fie purtat de nimeni mai târziu.
    La John, secretul era mult mai interesant, pentru că el nu este fiul unei persoane anonime. John este fiul părintelui sculpturii moderne. Era și mai interesant de povestit pentru el și din perspectiva asta: țineți minte, Brâncuși, când a fost în atelierul lui Rodin, ar fi spus că nu rămâne acolo pentru că nimic nu crește în umbra marilor copaci.
    Gândiți-vă cât de complicat a fost pentru John să trăiască în umbra marelui Brâncuși, el fiind în același timp respins de Brâncuși.
    Rămâne și constatarea că, dacă o viață întreagă trăiești cu un secret și te apuci prea târziu să încerci să rezolvi această problemă, nu se mai poate face nimic. Când un moment din viață e pierdut, e pierdut pentru totdeauna.
    – Mai e o posibilă pentru John un fel de reparație târzie, o restabilire a adevărului?
    – Nu, cred că nu va fi. Cred că a început prea târziu, procedurile astea durează ani de zile. Nu pot fi categoric, dar cred că are extrem de puține șanse să fie recunoscut.


    John și unul dintre cei doi copii ai săi, la Masa Tăcerii. Foto: Ionuț Teianu





    – În România sunteți cunoscut mai ales pentru scenariul filmului Despre oameni și melci. Sunteți atras mai degrabă de regie sau de suportul ei?
    – Sunt foarte atras de munca de scenarist, cred că e preocuparea mea principală. Ficțiunea îți permite să-ți exprimi ideile cu mai multă libertate. Când faci un documentar ești legat de ceea ce s-a întâmplat de fapt. Nu poți să inventezi nimic și nici nu e onest să deturnezi lucrurile.
    – Ați studiat și jurnalism în Franța. Unde se desparte perspectiva regizorului de cea a jurnalistului?
    – Perspectiva regizorului mi se pare mai interesantă, pentru că are în plus un punct de vedere. Într-un reportaj, există o dorință de a fi obiectiv. E o dorință care nu se materializează în realitate, pentru că nu suntem niciodată pe deplin obiectivi.
    Prin faptul de a alege asta, și nu cealaltă, de a îndrepta camera în partea asta sau în cealaltă, subiectivitatea se exprimă tot timpul. Dar rămâne o dorință de a fi complet, de a spune și părerea lui x, și părerea lui y, pentru ca apoi lumea să-și facă ea însăși o părere. Și e mult mai puțin interesant decât să-ți asumi un punct de vedere și să povestești din acel punct de vedere.
    De asta sunt foarte interesat de documentare și de ficțiune, pentru că mă interesează să-mi exprim punctul de vedere.
    – Câți ani aveați la revoluție? În ce context ați ajuns să lucrați la documentarul „Piața Universității”?
    – La revoluție, în ’89, aveam 24 de ani. Am fost unul dintre directorii de imagine, pentru că filmul „Piața Universității” a fost făcut de Stere Gulea și de Vivi Drăgan cu imagini de la toți cameramanii care filmaseră acolo. Poate nu chiar toți, dar în orice caz foarte mulți cameramani care într-o zi sau alta au filmat în Piața Universității.
    Eu am filmat de foarte multe ori acolo și o parte dintre imaginile din film sunt ale mele. Terminasem Institutul de Film, IATC-ul. Apoi am câștigat o bursă. Nu mă așteptam să câștig bursa asta, pentru că eram 70 pentru două locuri. Astfel, am plecat la Lille pentru doi ani, dar deloc cu gândul să rămân.
    Ceea ce voiam în momentul în care am plecat era să mă întorc în România, să fac o casă de producție și să fac reportaje pe care să le vând televiziunilor românești și străine. Pe vremea aceea era o cerere foarte mare de reportaj.
    Stând acolo doi ani de zile, mi s-au întâmplat două lucruri. În primul rând, mi-am dat seama că, dacă mă întorc, voi face reportaj în România și va fi foarte greu să merg mai departe.
    Dacă rămâneam în Franța – începusem deja să lucrez pentru televiziunile franceze – mi se deschidea posibilitatea de a merge, practic, oriunde cu camera pe umăr, ca să spun povești. Iar eu asta voiam: să spun povești cu camera pe umăr, să întâlnesc oameni și să spun povestea lor. Asta a fost principala motivație pentru care am rămas.
    Și a doua a fost pentru că la facultate mi-am întâlnit viitoarea soție.
    – Cu ce frecvență reveniți în România? Cum s-au schimbat lucrurile în raport cu momentul plecării dumneavoastră?
    – S-au schimbat foarte mult. Eu revin destul de rar, o dată la doi ani, e foarte ciudat… S-au schimbat lucrurile enorm, în bine. Pentru mine, amintirile din Piața Universității parcă ar fi dintr-o altă viață. Lucrurile s-au schimbat atât de mult, încât eu nu mai găsesc reperele mele din trecut, nici la București, nici la Cluj.
    E senzația asta că viața s-a schimbat total, și că trecutul ăla a dispărut.
    – Există o imagine din Piața Universității pe care s-o extrageți și să o privilegiați în raport cu celelalte?
    – Nu e o imagine, e o ambianță. Îmi aduc aminte de discuții interminabile, în care fiecare dintre noi aveam argumente. Eu am filmat o perioadă pentru Grupul de Dialog Social, care avea un studio video și eram mai mulți cineaști acolo. Îmi aduc aminte atmosfera de atunci.
    Toți cei care au devenit după aceea intelectuali de frunte ai României și care erau deja importanţi pe vremea aceea provocau niște dezbateri care nu se terminau niciodată. De asta îmi aduc aminte, de vânzoleala și de forfota oamenilor și a ideilor.
    Era așa o forță în fiecare dintre noi și o dorință de schimbare, într-adevăr, de a face bine, de a ameliora în orice caz lucrurile.
    – Schimbarea pe care ați visat-o a avut loc?
    – Schimbarea pe care o visam n-a avut loc, dar visurile nu se împlinesc în realitate. Au avut loc schimbările pe care realitatea le-a permis sau pe care diverși oameni le doreau. Viața este nedreaptă. Dar, atâta timp cât lucrurile merg înainte, noi nu avem încotro, nu putem spune stop. Suntem obligați să continuăm.
    Acolo a fost tinerețea noastră, poate și un amestec de naivitate și idealism. Am înțeles, între timp, că schimbarea poate surveni în legătură cu noi odată cu lucrurile bune pe care le putem face în jurul nostru.
    Sursa:https://pressone.ro/renegatul-povest...brancusi-moore









    Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.02.2020 la 21:00.

  7. #7
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941
    FOTO de colecţie / Sculptorul Constantin Brâncuşi a fost ipodiacon al Catedralei Ortodoxe din Paris?



    Brâncuşi: "Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu" (FOTO: Facebook)



    TOT ARTICOLUL IN :http://www.activenews.ro/cultura-ist...e-din-Paris-89

  8. #8
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941
    Constantin Brâncuși

    Constantin Brâncuși

    Constantin Brâncuși
    Date personale
    Nume la naștere Constantin Brâncuși
    Născut 19 februarie 1876
    Hobița, România
    Decedat 16 martie 1957 (81 de ani)[1][2][3]
    Paris, Franța[4]
    Înmormântat Cimitirul Montparnasse
    Părinți Radu Nicolae Brâncuși
    Maria Deaconescu
    Frați și surori 5
    Cetățenie România
    Franța (15 iunie 1952)[5][6]
    Ocupație sculptor[*]
    fotograf
    Activitate
    Domeniu artistic sculptură
    Studii Școala de Arte și Meserii din Craiova,Școala Națională de Arte Frumoase dinBucurești, École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris
    Pregătire Wladimir Hegel[7], Dimitrie Gerota, Ion Georgescu, Antonin Mercié, Auguste Rodin
    Profesor pentru Hanna Ben Dov[*], Milița Petrașcu, Gheorghe D. Anghel, Alexandru Călinescu, Amedeo Modigliani, Romulus Ladea
    Mișcare artistică Modernism, Tinerimea artistică
    Opere importante Sărutul, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Rugăciunea,Muza Adormită, Domnișoara Pogany,Pasărea Măiastră, Fațǎ de Copil
    Patronaj Colecționarul John Quinn
    A influențat pe Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură șidesen.
    Membru post-mortem alAcademiei Române
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.02.2019 la 16:53.

  9. #9
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941
    Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, România – d. 16 martie 1957,[1][2][3] Paris, Franța[4]) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.
    Cuprins




    Anii de început[modificare | modificare sursă]

    Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie,prăvălii și birturi.
    În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
    După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitelliusobține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctoruluiDimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

    Carol Davila - sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din București

    În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medicCarol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.[8]
    Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
    Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.[8]Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.[8]
    Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până la Langres, înFranța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
    În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse ŕ l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.02.2019 la 16:54.

  10. #10
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    29.941
    Opera[modificare | modificare sursă]


    Coloana fără sfârșit pe o marcă poștală din Republica Moldova (1998), cu valoarea nominală de
    1 leu moldovenesc.

    Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutuluiparte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cuGuillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnuliar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.

    Poarta Sărutului

    Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
    În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis.

    Masa Tăcerii

    În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide șiFiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Reviewdin New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.
    Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea luiTristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.

    Coloana fără sfârșit

    Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclulOvoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
    În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
    În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii șiPoarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.
    Ofertă respinsă[modificare | modificare sursă]

    Constantin Brâncuși i-a făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. La 7 martie 1951, într-o ședință prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare Române a luat în discuție această propunere. La ședință au participat George Călinescu,Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[9] Academicienii șiintelectualii români au respins oferta lui Brâncuși, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente[10] și astfel atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.[10]
    Despre opera lui Brâncuși[modificare | modificare sursă]

    Anii 1897 - 1906[modificare | modificare sursă]

    La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
    Din această perioadă datează operele:


    Referințe critice despre Brâncuși[modificare | modificare sursă]

    Din 1963 până azi au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.
    Volumul lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală consacrată marelui sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 (Rizzoli) și a fost ales cartea anului de bibliotecarii americani și de principalele ziare și publicații din Statele Unite. Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989 (Gallimard), și ulterior la Tokio în 1993 (New Art Seibu).
    Locul lui Brâncuși în sculptură[modificare | modificare sursă]

    Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
    Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
    Decesul[modificare | modificare sursă]

    În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.[necesită citare]
    La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
    Constantin Brâncuși despre opera sa[modificare | modificare sursă]

    „Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu'ils qualifient d'abstrait est ce qu'il y a de plus réaliste, ce qui est réel n'est pas l'apparence mais l'idée, l'essence des choses.”

    „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.”
    „Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini. - Constantin Brâncuși”
    [necesită citare]
    Filatelie[modificare | modificare sursă]


    Portretul lui Constantin Brâncuși, pe o marcă poștală românească emisă în 2016, cu valoarea nominală de 1 leu


    • Serviciile poștale din Republica Socialistă România au emis, în 1982, la comemorarea a 25 de ani de la moartea sculptorului, o marcă poștală, cu valoarea nominală de [...] lei, care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși.
    • Serviciile poștale din România au emis, în 2016, o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1 leu, în seria „Geniu al sculpturii moderne universale”, care are reprodus portretul lui Constantin Brâncuși, din față.
    • În 1998 serviciile poștale ale Republicii Moldova au emis o marcă poștală care reprezintă Coloana Infinitului / Coloana fără sfârșit, de la Târgu Jiu; valoarea nominală a mărcii poștale este de 1 leu moldovenesc.

    Notafilie[modificare | modificare sursă]


    Portretul lui Constantin Brâncuși pe o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), emisă în aprilie 1991


    • În aprilie 1991, Banca Națională a României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), pe aversul căreia era reprezentat Constantin Brâncuși, din față. Pe reversul aceleiași bancnote artistul era reprezentat împreună cu câteva din operele sale. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran.


    Portretul lui Constantin Brâncuși pe o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), emisă în decembrie 1992


    • În decembrie 1992, Banca Națională a României a pus în circulație o nouă bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși privind spre stânga noastră, împreună cu două dintre operele sale. Pe revers, sunt reprezentate alte lucrări ale artistului. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vedea imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran. Alte tiraje îl prezintă pe artist, în filigran, privind spre dreapta noastră.

    Numismatică[modificare | modificare sursă]


    • La 15 martie 2001, la sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de aur cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL). Moneda are diametrul de 35 mm și greutatea de 31,103 grame. Marginea monedei este netedă și a fost emisă de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare.

    Pe avers, este reprezentată Coloana infinită. În stânga coloanei, central este reprezentată stema României sub care este gravat milesimul emisiunii: 2001. Denumirea țării emitente, ROMANIA este gravată urmând circular. În dreapta coloanei, pe vertical, sunt așezate valoarea nominală a monedei 5000 și denumirea LEI. Pe revers, este reprezentat bustul sculptorului Constantin Brâncuși. Circular, au fost gravate inscripția CONSTANTIN BRANCUSI și datele care marchează evenimentul emisiunii 1876-2001. În stânga portretului, este reprezentată, în facsmil, semnătura sculptorului.[11]

    Revers al unei monede comemorative de argint, cu valoarea nominală de 50 lei, emise de Banca Națională a Moldovei în 2001, cu efigia lui Constantin Brâncuși, alături dePoarta sărutului și Masa tăcerii, comemorând 125 de ani de la nașterea acestuia.[12]


    • La data de 5 noiembrie 2001, cu prilejul sărbătoririi a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de argint cu titlul de 925‰, având valoarea nominală de 50 de lei moldovenești. Pe reversul monedei a fost gravată efigia lui Constantin Brâncuși, spre stânga, anii 1876 - 1957, alături de două dintre sculpturile sale din ansamblul monumental de la Târgu Jiu, Poarta sărutului și Masa tăcerii; circular, în partea de jos a monedei, este gravat textul: CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Moneda este rotundă, are diametrul de 30 mm, greutatea de 16,5 grame, fiind emisă într-un tiraj de 1.000 de exemplare, întregul tiraj fiind de calitate proof.

    Distincții[modificare | modificare sursă]

    În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[13]
    Constantin Brâncuși în conștiința publică[modificare | modificare sursă]


    Statuia lui Constantin Brâncuși deIon Irimescu

    Cartierul și parcul Constantin Brâncuși din București îi poartă numele.[14]
    Diverse străzi din București, Chișinău, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Arad, Timișoara, Oradea, Petroșani, Motru, Șelimbăr, unități de învățământ din Satu Mare, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Medgidia îi poartă numele.
    Regizorul Mick Davis intenționează să realizeze un film biografic despre Brâncuși numit „The Sculptor”.[15]
    În Parcul Regele Mihai I al României din București se află statuia lui Constantin Brâncuși, dăltuită de Ion Irimescu.
    Note[modificare | modificare sursă]




    Bibliografie[modificare | modificare sursă]


    • Dan Grigorescu, Brâncuși și secolul său, Editura Artemis, București, 1993
    • Mircea Eliade, Coloana infinită, piesă de teatru
    • Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Ionel Jianu, Mărturii despre Brâncuși (Témoignages sur Brâncuși), Ed. *Fundației "Constantin. Brâncuși", Târgu Jiu, 1997
    • Bach, Teja Friedrich, Constantin Brâncuși. Metamorphosen Plasticher Form, Koln, 1987.
    • Brezianu, Barbu, Opera lui Constantin Brâncuși în România, Editura Academiei Române, București, 1974.
    • Comarnescu, Petru, Brâncuși. Surse arhetipale, Editura Junimea, Iași, 1982.
    • Comarnescu, Petru; Eliade, Mircea; Jianou, Ionel; Témoignages sur Brâncuși, Paris, Arted, 1982.
    • Giedion-Welcker, Carola, C. Brâncuși, Basel, Stuttgart, 1958.
    • Grigorescu, Dan, Brâncuși, Editura Meridiane, București, 1980.
    • Hăulică, Dan, Brâncuși ou L’anonymat du génie, Editura Meridiane, București, 1967.
    • Hulten, Pontus; Dumitrescu, Natalia; Istrati, Alexandra; Brâncuși, Flammarion, Paris, 1986.
    • Jianou, Ionel, Brâncuși, Editura Artes, Paris, 1963.
    • Jianou, Ionel; Noica, Constantin; Introduction a la sculpture de Brâncuși, Editura Artes, Paris, 1982.
    • Paleolog, Vasile Georgescu, Tinerețea lui Brâncuși, Editura Tineretului, București, 1967.
    • Shanes, Eric, Brâncuși, Published by Abbeyville Press, New York, 1989.
    • Spear, Athena T., Brâncuși’s Birds, CAA monographs XXI, NYU Press, New York, 1969.
    • Vainer, Nelson, Brâncuși e outros maestras da escultura Romena, Rio de Janeiro, 1968.
    • Radu Varia, Brâncusi, Éditions Gallimard, coll. « Livres d'art », 1989, 319 p. ISBN: 978-2070111619
    • Zervos, Christian, C.Brâncuși, Cahiers d'Art, Paris, 1957.
    • Fundația Culturală META, Un secol de sculptură românească. Dicționar A-D Colecția Sinteze, Editura META, 2001, pp. 77 – 82.
    • Vlasiu, Ioana (coord.), Dicționarul sculptorilor din România. Secolele XIX-XX, vol. I, lit. A-G, Editura Academiei Române, București, 2011, pp. 83 – 92.
    • Deac, Mircea, Brâncuși. Surse arhetipale, Editura Junimea, Iași, 1982.
    • Geist, Sidney, Brâncuși. A Study of the Sculpture, U.S.A. Grossman Publishers, New York, 1968.
    • Mocioi, Ion, Brâncuși: Ansamblul de la Târgu-Jiu, Editura Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, 1971.
    • Pogorilovschi, Ion, Comentarea capodoperei, Editura Junimea, Iași, 1999.

    Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]


    • Brancusi, Radu Varia, Random House Incorporated, 2003
    • Sfîntul din Montparnasse, Peter Neagoe, Editura Dacia, 1977
    • Brâncuși și Transilvania, Constantin Zărnescu, Editura "Grinta", 2001

    Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]




    • Coloana Infinitului, pe Stema municipiului
      Târgu Jiu



    • Casa memorială Constantin Brâncuși din Hobița, Gorj


    Vezi și[modificare | modificare sursă]



    Legături externe[modificare | modificare sursă]



    Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate deConstantin Brâncuși



    La Wikicitat găsiți citate legate deConstantin Brâncuși.


    Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.02.2019 la 16:56.

Pagina 1 din 14 1234567891011121314 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •