Constantin Brâncuși a adăugat o fotografie nouă în albumul Le Prince Paysan.
Brâncuși cu Louvre, câinele prietenului său, Edward Steichen, în timpul demontării Coloanei fără sfârșit, din grădina acestuia de la Voulangis, ca. 1927. (C) Centre Pompidou
#brancusi #constantinbrancusi #endlesscolumn #colonnesansfin #coloanafarasfarsit #voulangis
Constantin Brâncuși
„Noi vom rămâne pe vecie neconsolați, pentru că Brâncuși ne-a părăsit de două ori: o dată când a luat-o spre apus, să-și caute norocul, pe care, de fapt îl purta în desagă - și a doua oară, acum, nu prea demult, când a fost chemat să execute niște lucrări în cer.
Poate e chiar deasupra noastră - instalat în atelierul lui și trebăluind de zor. Căci trebuie să existe în continuare pentru noi, un Brâncuși al săracilor, care face pietre de râu și le dă drumul mai ales pe râurile de munte, și din ele, abia dacă mai netezite puțin cu podul palmei, scoate domnișoare și muze adormite și cocoși măeștri fluierând a veșnică pagubă.” (Marin Sorescu - Insomnii)
Foto: Dana Oniga
#brancusi60 #brancusi #constantinbrancusi #endlesscolumn #coloanafarasfarsit #marinsorescu
Constantin Brâncuși a adăugat o fotografie nouă în albumul Bucurie fără sfârșit.
„Coloana lui Brâncuși dacă vă uitați bine, e orizontală. E infinită pe orizontală, sau pe spirală, paralelă cu pământul, ca o bară de fier pusă să oprească presiunea mortală a cosmosului. Fără coloana lui, cerul s-ar lăsa mai repede pe noi.” (Marin Sorescu - Insomnii)
Foto: Dana Oniga
#brancusi #constantinbrancusi #coloanafarasfarsit #endlesscolumn #brancusi60 #marinsorescu
Constantin Brâncuși
Brâncuși ridică pentru prima dată o „Coloană infinită” în 1926, la Voulangis, în grădina prietenului său, Edward Steichen.
Era din lemn de plop și avea 9 module întregi.
Coloana va fi secționată și mutată în atelierul sculptorului, la puțin timp după.
Momentul a fost imortalizat pe peliculă de Man Ray și transformat într-un scurt film documentar.
Foto (C) Centre Pompidou, Sucssesion Brancusi
#constantinbrancusi #brancusi #coloanafarasfarsit #endlesscolumn #colonnesansfin #coloanainfinita #manray #voulangis #edwardsteichen
Constantin Brâncuși a adăugat o fotografie nouă în albumul Le Prince Paysan.
Brâncuși și muzica
Brâncuși îl întâlnește în 1919 pe compozitorul francez Erik Satie care îi devine cel mai bun prieten.
De asemenea a legat o frumoasă prietenie cu Marcel Mihalovici, compozitorul român care îi dedică multe din compozițiile sale în 1924.
Prin muzică, Brâncuși găsește un bun mijloc de a-şi satisface pasiunea pentru alte culturi ale lumii. Colecția sa de discuri se îmbogățește constant. Dovedește ingeniozitate, folosind sisteme de sonorizare create de el din aparate disecate și apoi reasamblate. Sonoritatea rezultată fiind excelentă.
In afara interesului constant pentru folclorul Europei centrale, al lumii de fapt, Brâncuși se lasă inițiat de prietenul său Şaliapin, în foarte fecunda muzică rusă post-revoluționară.
Este interesat deopotrivă de demersul etno-muzical al lui Bela Bartok, jazz-ul lui Count Basie și Louis Armstrong cât și de rock’n roll-ul lui Bill Haley.
În colecția sa muzicală s-au găsit atât discuri de Bach, Gold Diggers of 1933, muzică balineză, folclor transdanubian, Mussorgski, Monteverdi, folclor țigănesc, Erik Satie, folclor sud-american, ş.a.
Să nu uităm că Brâncuși, însuși, cânta la vioară și la fluier. Avea de asemenea o voce foarte bună care i-a permis să facă parte din coruri bisericești, atât în România cât și în Paris.
Autoportret, 1922 (C) Centre Pompidou, Succession Brancusi
#constantinbrancusi #brancusi
Constantin Brâncuși a adăugat o fotografie nouă în albumul Le Prince Paysan.
"Cina la Brâncuși - splendidă. Faimosul său pure rece de fasole cu oțet și usturoi. Cotletele sale la grătar. El e pretutindeni, gătind, servind, făcând de toate. Acolo - Syb, Booth, Satie, Serge. Sunt acolo două viori. Brâncuși, Satie și Booth fac cu schimbul ca să cânte în duet și se tachinează între ei. Ne dor falcile de râs. Un galop între membrele inferioare. Agilitatea lui Brâncuși. Lume drăguță și oameni mari : el și Satie."- mărturisește scriitorul francez Henri-Pierre Roché. (Brâncuși - O biografie de Al. Buican).
Autoportret cu Coloana Sărutului, ca. 1930 ( C ) Centre Pompidou, Sucssesion Brancusi
#constantinbrancusi #brancusi #colonnedubaiser #autoportret
http://romania-misterioasa.blogspot....nui-geniu.html
Secretele si revelatiile unui geniu : Brancusi
11:19:00 Istoria secreta a Romaniei , Personalitati romanesti
Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Începînd din acest an, în fiecare 19 februarie, îl vom sărbători pe Constantin Brâncuşi. Această zi a fost declarată sărbătoare naţională. Era şi timpul să avem o „Zi Brâncuşi“, numele sculptorului figurează de mult în calendarul cultural universal. Se împlinesc 140 de ani de la naşterea acestui geniu. Ţăranul român care a intrat în istoria artei punînd bazele sculpturii moderne a avut o viaţă şi o moarte plină de semne de întrebare. Dar cele mai multe mistere s-au adunat în jurul operelor sale, cărora nu li s-au descoperit toate înţelesurile. De altfel, cînd a plecat la Paris, după ce-a terminat Coloana, Brâncuşi a spus: „habar n-aveţi ce vă las eu aici“. Nici astăzi nu ştim cu adevărat care este moştenirea pe care ne-a lăsat-o, deşi privind Coloana Fără Sfîrşit, Masa Tăcerii şi Poarta Sărului, vedem simbolurile străbunilor noştri.
Pe jos, pînă la Paris
Constantin Brâncuşi s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, ca al şaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuşi (1833-1885) şi Maria Brâncuşi (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peştişani, apoi a continuat şcoala la Brădiceni. În copilărie a ucenicit în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi. Primul obiect sculptat de el a fost o vioară, din materiale găsite în prăvălia unde lucra. S-a înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Apoi s-a înscris la Şcoala de bellearte din Bucureşti.
Chiar în primul an, în 1898, a obţinut cîteva premii. „Bustul lui Vitellius“ a fost distins cu „menţiune onorabilă“, „Capul lui Laocoon“ a primit medalia de bronz, iar „Studiu“ medalia de argint. A realizat şi un studiu asupra corpului omenesc, folosit în şcolile româneşti de medicină. În 1903 a realizat bustul generalului medic Carol Davila, aflat şi azi în curtea Spitalului Militar din Bucureşti. Consiliul care a făcut recepţia monumentului a fost nemulţumit de lungimea nasului. Brâncuşi a ieşit furios din sala de şedinţe, renunţînd la ultima tranşă de bani. Nemaiavînd cu ce să îşi ia bilet pentru Paris, a pornit la drum pe jos către marea capitală. „Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei cîţiva bani cît îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier pînă la Paris. Dar nu am mai putut răbda. Am făcut stînga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota, de faţă, şi dus am fost, pomenind de mama lor“, avea să povestească mai tîrziu celebrul artist.
A refuzat să lucreze cu Auguste Rodin
Înainte de a pleca la Paris, Brâncuşi a trecut pe acasă, în Hobiţa, ca să-şi ia rămas bun de la mamă. Următoarea oprire a fost la Viena, unde a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier, ca să strîngă bani de drum. În acest timp a vizitat muzeele, unde a descoperit sculpturile egiptene care i-au influenţat opera de mai tîrziu. Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după şase luni, a călătorit din nou pe jos prin Bavaria şi Elveţia, pînă la Langres, în Franţa. În apropiere de Lunéville, după o ploaie torenţială, s-a îmbolnăvit grav de pneumonie. A fost tratat la un spital de maici, singurul care l-a primit. Slăbit, Brâncuşi a ajuns la Paris cu trenul, chiar de Ziua Naţională a Franţei, 14 iulie, ceea ce i s-a părut şi s-a dovedit de bun augur. În 1905, a reuşit la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. S-a întreţinut spălînd vase la restaurante.
Regina Elisabeta a României l-a rugat pe Auguste Rodin să-l primească pe Brâncuşi ca practician în atelierul lui, dar românul a refuzat spunînd: „La umbra marilor copaci nu creşte nimic“. A expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris în 1906. În 1907, a ieşit din mîinile lui prima versiune a „Sărutului“, temă pe care o va relua sub diferite forme pînă în 1940, cînd a apărut „Poarta Sărutului“. În 1907, a închiriat un atelier în Rue de Montparnasse, al cărui prag l-au călcat artişti importanţi parizieni. A început „Rugăciunea“, o comandă pentru un monument funerar din Buzău. În 1909, a participat la o expoziţie din România, unde n-a obţinut decît locul doi, la egalitate cu Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Dar măcar a reuşit să vîndă ceva, sculptura „Somnul“. La întoarcere s-a îmbolnăvit de tifos.
Americanii au confundat-o pe Pogany cu un ou
În 1912 a realizat prima „Măiastră“. În 1914, Brâncuşi a trecut Oceanul şi a inaugurat prima expoziţie în SUA, la Photo Secession Gallery din New York. A fost un succes care a dat peste cap toată America, după ce „Domnişoara Pogany“ a fost confundată cu un ou. Colecţionarul John Quin i-a cumpărat mai multe sculpturi şi astfel Brâncuşi şi-a asigurat existenţa materială. În 1915, a început să lucreze şi în lemn. În 1919, apărut la Paris, volumul „La Roumanie en images“ menţiona cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Americanii îl pomenesc şi ei în revista Little Review din New York, în 1921, cu 24 de reproduceri comentate şi lăudate de poetul american Ezra Pound.
Pînă la izbucnirea războiului, Brâncuşi a avut o perioadă incredibil de prolifică. Marile lui opere s-au născut atunci. Cele din ciclul „Pasărea în văzduh“, ciclul „Ovoidului“ precum şi sculpturile în lemn au apărut în atelierul cumpărat în strada Impasse Ronsin 8, atelier mobilat cu mobilă sculptată de el. Aici au ucenicit mulţi artişti români, dar şi marele Modigliani. Brâncuşi nu şi-a plătit ucenicii, convenţia fiind ca în schimb să-i înveţe meserie. Creaţiile lui au fost expuse în SUA, Franţa, Elveţia, Olanda şi Anglia. În 1923 a fost decorat de Regele Ferdinand I cu Steaua României. În 1929 a realizat mai multe portrete ale scriitorului James Joyce. A terminat şi „Piatra de hotar“ pentru cele două ţări surori separate: România şi Basarabia.
Sticla de Dubonnet
A rămas toată viaţa celibatar, dar a iubit mai multe femei, printre care şi pe cîntăreaţa Maria Tănase, dar şi pe unguroaica Pogany, care se pare că l-a respins din cauza diferenţei de vîrstă. Cu pianista Vera Moore a avut un fiu, născut pe 15 septembrie 1934, pe care nu l-a recunoscut. Ultima idilă a lui Brâncuşi a fost Peggy Guggenheim care-şi pierduse tatăl (celebrul colecţionar de artă Solomon Guggenheim), în tragedia Titanicului. După 1950, a cerut cetăţenie franceză, ceea ce a stîrnit reacţii dure ale regimului bolşevic din România. A fost atacat de George Călinescu, Iorgu Iordan, Alexandru Graur şi apărat timid de Geo Bogza, Camil Petrescu, colecţionarul Zambaccian şi sculptorul Ion Jalea. În 1955, şi-a rupt piciorul împiedicîndu-se în baston. Iar peste un an şi-a făcut testamentul şi şi-a cumpărat loc de veci.
În 1957, Brâncuşi l-a chemat pe arhiepiscopul Teofil, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, spunînd că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea“. S-a stins din viaţă pe 16 martie 1957, la ora 2 dimineaţa, iar la 19 martie a fost înmormîntat la cimitirul Montparnasse din Paris, în coşciug, deşi ceruse să-i fie lăsat corpul în pămînt. La ceremonie, au sosit coroane din partea Franţei, USA. Reprezentanţii Ambasadei României au fost huiduiţi. Rămîne un mare mister de ce Brâncuşi a murit din cauza unui picior rupt. Apropiaţii spun că nu obişnuia să consume alcool, îi era chiar teamă de alcool. Cu toate acestea, primea cadou lăzi întregi, iar în ultima lui zi, a băut singur o sticlă întreagă de vin. Nu se ştie cine i-a dat acel Dubonnet fatal.
Comuniştilor nu le plăcea Coloana
Moştenirea Brâncuşi s-a împrăştiat. O mare parte a lucrărilor şi întreg atelierul artistului român se află la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou). Operele fuseseră lăsate României, dar guvernul comunist din anii ’50 le-a refuzat. De altfel, regimul comunist din ţara natală a acestui geniu nu l-a iertat că a părăsit România, considerîndu-l un burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost recunoscut de compatrioţi ca geniu naţional şi astfel ansamblul monumental de la Tîrgu-Jiu cu „Coloana (Recunoştinţei) fără sfîrşit“, „Masa tăcerii“ şi „Poarta sărutului“ a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi ameninţat cu demolarea.
În aprilie 1991, Banca Naţională a României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei, pe aversul căreia era reprezentat Constantin Brâncuşi, din faţă. Pe reversul aceleiaşi bancnote artistul era reprezentat împreună cu cîteva din operele sale. În zona părţii albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vedea imaginea din faţă, a lui Constantin Brâncuşi, în filigran. Între anii 1998 şi 2000, Coloana Infinită a fost restaurată prin intermediul unei colaborări dintre Guvernul României, Fondul Mondial al Monumentelor, Banca Mondială şi alte asociaţii româneşti.
Mai multe proiecte în lume, o singură Coloană
În 1926, la Salonul de la Tuileries, Brâncuşi a expus pentru prima oară Coloana. Erau doar două module identice în formă de romb din ceea ce avea să se numească mai tîrziu Coloana fără Sfîrşit. În scurt timp, Coloana a avut 9 metri şi a fost expusă în curtea unui prieten, adică exact acolo unde o voia autorul, în natură. Zece ani mai tîrziu, în 1937-1938, atunci cînd i s-a propus proiectul coloanei sub forma unui monument în memoria soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial pe Valea Jiului, Brâncuşi s-a gîndit din nou la ea. Coloana Infinitului de la Tîrgu-Jiu a fost construită din fontă, turnată în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. E compusă din 15 module octaedrice întregi şi două jumătăţi de module, pe care Brâncuşi le numea mărgele. Are o înălţime de aproape 30 de metri. Nu există niciun document care să confirme prezenţa lui Brâncuşi la inaugurarea ansamblului monumental de la Tîrgu-Jiu, din 27 octombrie 1938, probabil din cauza situaţiei politice tensionate de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
Artistul a vrut să facă o Coloană şi mai mare, imediat după ce a fost instalată cea din România. În timpul unei vizite la Chicago în 1939, şi-a imaginat Coloana pe malul lacului Michigan, înaltă de 400 de metri, mai mare decît Empire State Building din New York. Fabricată din oţel inoxidabil, coloana ar fi trebuit să fie o clădire cu apartamente. Proiectul a fost sprijinit de Barnet Hodes, un fost consilier al oraşului Chicago, dar nu s-a materializat niciodată. Coloana sau alte lucrări brâncuşiene ar fi trebuit să se concretizeze în dimensiuni gigantice şi lîngă Philadelphia, în faţa clădirii Seagram din New York, în faţa clădirii UNESCO din Paris, în Parcul Central din New York, în Bucureşti şi India. Nu se ştie de ce niciunul din aceste proiecte nu s-a mai realizat.
Numărul de aur al egiptenilor
Coloana a fost rezultatul căutării echilibrului perfect în formele simple. E formată dintr-o structură simplă care se repetă la nesfîrşit. Tocmai această simplitate geometrică, ce urcă spre cer sfidătoare, într-un echilibru perfect, i-a pus pe gînduri pe căutătorii de simboluri şi mistere. Autorul descria sculptura astfel: „Realitatea pe care Stîlpul, laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele, o întrupează este avîntul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfîrşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut“. După ce Brâncuşi a părăsit această lume, operele sale au fost măsurate şi cîntărite cu precizie. Coloana are o înălţime de 29,33 metri şi o greutate de 29,173 Kg. Fundaţia din beton ajunge la adîncimea de 5m.
Trunchiurile de piramidă, goale pe dinăuntru, sînt fixate cap la cap pe un miez central de oţel, cu secţiune pătrată, uniformă pe toată înălţimea. Exteriorul Coloanei a fost curăţat prin sablare cu nisip special, ulterior fiind pulverizate două straturi de praf metalic, unul de zinc şi celălalt de alamă, la o temperatură mai ridicată. Formula lui Brâncuşi ar fi: 1-2-4, unde 1=45 cm. Nicolae Oancea a calculat că monumentul înglobează 512 Triunghiuri de Aur (Sacre, la egipteni), adică 8 x 8 x 8. Însuşi Brâncuşi spunea că „eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi“. De altfel, se spune despre Coloana Infinită că este singura sculptură a timpurilor moderne care poate fi comparată cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renaşterii. Perfecţiunea Coloanei a fost afectată de încercarea de demolare din anii ’50, în 1984 vîrful prezentînd o deviaţie de aproape 25 cm.
Efectul Brâncuşi
Specialiştii români consideră că monumentul este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Însă mulţi cred că, dincolo de simbol, Coloana înglobează şi alte mesaje. Misterul e întreţinut şi de faptul că sculptorul lucra în secret şi nu explica nimic. Dădea doar precizări vagi: „Aceluia care nu găseşte cheia, eu nu am cum să i-o ofer“. Sau „ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat să fac. Căci am venit pe lume cu o misiune“. Sau „Nu îmi doresc să fiu la modă. Tot ceea ce este la modă, dispare apoi odată cu moda. Nu contează dacă, din contră, munca ta este contestată în prezent. Pentru că atunci cînd într-un final va fi înţeleasă, ea va exista în eternitate“. Prof.dr. ing. A. Măruţă a făcut anumite măsurători şi a constatat că această Coloană emite radiaţii de energie pe patru direcţii.
El crede că sub Coloana Infinitului există o anomalie magnetică, care se poate măsura. Că ar fi un fel de piramidă egipteană care emite energii misterioase, resimţite pînă la 300 de metri, un fel de efect de piramidă. Nici amplasarea Coloanei nu e întîmplătoare, ea stă chiar pe axul paralelei 450 latitudine nordică. Radiaţiile emise de sculptură au fost confirmate şi cu măsurători radiestezice. Cea mai benefică energie ar fi cea emisă noaptea, pe Lună Nouă sau Plină, iar cea mai puţin benefică se manifestă în timpul zilelor însorite. Mai mult, amatorii de teorii controversate au lansat ipoteza că energiile Coloanei sînt tămăduitoare.
„Nenumăratele pulsaţii ale universurilor“
Rezultate surprinzătoare au apărut şi la Masa Tăcerii. Măsurătorile radiestezice au arătat că, la cele 12 scaune de piatră există nişte cîmpuri energetice polarizate diferit, „alternînd semnul pozitiv cu cel negativ, iar în centrul mesei de piatră am măsurat un cîmp rotitor cu o elongaţie destul de mare, adică avînd o energie uşor sesizabilă de către persoanele senzitive“. Se pare că, aşa cum susţine cercetătorul Paul Duţă, acest cîmp este benefic celulei vii. Aşa s-ar explica de ce persoanele care se aşază pe aceste scaune se simt deodată mai liniştite. Autorul susţine că efectul e şi mai vizibil dacă toate cele 12 scaune sînt ocupate de femei şi bărbaţi, alternativ.
Măsurătorile radiestezice pe centrul Porţii Sărutului au arătat o alternanţă a polarităţii, mai precis, timp de 60 de secunde, aceasta e pozitivă, alte 60 secunde, devine negativă. În fine, există şi o categorie de conspiraţionişti care consideră că Brâncuşi avea înalte cunoştinţe de fizică, pe care le-a înglobat în ansamblul de la Tîrgu-Jiu. Astfel, monumentele ar fi o sursă puternică de emisie pe distanţe intergalactice şi receptor de mesaje extraterestre. Însă nu se ştie cum poate fi activat.
Ipoteza comunicării cu stelele se bazează pe ceea ce spunea însuşi Brâncuşi: „o coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească“, „Într-o zi şi Stîlpul meu va prinde în jurul lui hora lumilor din cosmos“ şi „Oare ritmul său lăuntric, din clepsidră în clepsidră, nu înfăţişează oare şi nenumăratele pulsaţii ale universurilor, care necontenit explodează şi se contractă?“. Că sculptura ar adăposti chiar o tehnologie avansată se deduce din spusele autorului: „Acesta este mesajul Stîlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă. Să arzi ca o flacără. Să te prefaci în fulger legînd cerul cu pămîntul“. Cert e că Brâncuşi ne-a lăsat o operă care oglindeşte miturile, spiritualitatea, tradiţia din România, combinate cu rafinamentul avangardei pariziene. De la el, sculptura, pictura, desenul nu au mai fost aceleaşi.
Trei monumente, zeci de nume
• Pentru cele trei monumente brâncuşiene de la Tîrgu-Jiu au existat mai multe propuneri de denumiri, conform biografilor marelui sculptor.
- „Masa rotundă“ este denumită astfel în actele oficiale din 1937-38, la propunerea chiar a sculptorului. Tot el ar fi înlocuit-o mai tîrziu cu „Masa flămînzilor de spirit“, „Masa omeniei“, „Masa pomenirii“, „Masa tăcerii“. Alte variante: „Masa familiei“, „Masa cinei nupţiale“, „Masa cinei cea de taină“, „Masa apostolilor“, „Masa dacică“, „Masa căpitanilor“, „Masa de piatră şi cele 12 scaune“.
- „Poarta sărutului“ sau „Monumentul sărutului“ au fost nume date de Brâncuşi, dar constructorii îi spuneau „Portal“. „Portal de piatră“ şi „Portalul din grădina publică“ au fost denumiri oficiale cînd monumentele au fost donate primăriei. Alte denumiri: „Poarta eroilor“, „Poarta“, „Arc de triumf“, „Poartă de triumf“.
- „Coloana Recunoştinţei Fără Sfîrşit“ este denumirea dată de localnici, lucrători şi unii cercetători. Brâncuşi folosea expresiile „Coloana fără Sfîrşit“ şi „Coloana Infinită“. Alte variante: „Monumentul Recunoştinţei“, „Coloana Recunoştinţei“, „Monumentul Păcii“, „Monumentul Eroilor“, „Coloana Eroilor“, „Turnul Eroilor“, „Coloana Infinitului“, „Columna Dorului“.
161,8 - numărul lui Brâncuşi
• Cercetătorul Gyorgy Tozser crede că Brâncuşi ne-a lăsat indicii care ne pot ghida către descifrarea mesajului ascuns al sculpturilor lui. El consideră că întreaga lui operă se constituie într-un veritabil Cod al lui Brâncuşi. Pavel Floresco a înmulţit numărul elementelor (15) cu înălţimea acestora (aproximativ 10,8 metri) şi a obţinut 161,8 - exact cifrele din care este constituit numărul de aur, PHI, 1,618 (seria lui Fibonacci). În „Poarta Sărutului“ acelaşi număr s-ar ascunde în raportul dintre semilungimea grinzii şi grosimea acesteia. Mai mult, pe fiecare latură mare a părţii inferioare a coloanei sînt inscripţionate cîte 16 săruturi înşiruite. Dacă la acestea le adunăm pe cele două de pe stîlpi se ajunge la cifra 18. Deci cele două numere, 16 şi 18, trimit din nou la PHI. Iar sărutul propriu-zis, cele două semicercuri sînt, de fapt, un cerc barat, reprezentare artistică a simbolului grecesc FI, prin care matematicienii antichităţii îl exprimau pe 1,618.
COLOANA INFINITULUI
Energia cea mai benefica este emisa noaptea, pe luna noua sau luna plina. Cea mai putin benefica este energia emisa, in zilele insorite.
Constantin Brâncuşi (19.02.1876 – 16.03.1957) a creat la Târgu Jiu un complex nemuritor de trei sculpturi în aer liber, unic în lume: Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana Infinitului. Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate până la distanţa de 200 de metri.
Date despre Coloana InfinituluiColoana Infinitului din Târgu Jiu are o înălţime de 29,330 metri şi o greutate de 29,173 Kg. Este construită din metal feros (plăci din fontă), după formula 1/2 + 15 + 1/2 şi după “legea armoniei plastice”, descoperită şi perfecţionată de Brâncuşi, de forma 1 – 2 – 4, unde 1 = 45 cm (mărimea laturii mici a triunghiului de piramidă, de forma unui pătrat), 2 = 90 cm (mărimea laturii mari a trunchiului de piramidă, de forma unui pătrat), 4 = 180 cm, înălţimea trunchiului de piramidă. Trunchiurile de piramidă, goale pe dinăuntru, sunt fixate cap la cap pe un miez central de oţel, cu secţiune pătrată, uniformă pe toată înălţimea Coloanei Infinitului. Exteriorul Coloanei a fost curăţat prin sablare cu nisip special, ulterior fiind pulverizate două straturi de praf metalic, unul de zinc şi celălalt de alamă, la o temperatură mai ridicată.În timpul celui de al doilea război mondial, Coloana Infinitului a rezistat eforturilor zadarnice de a fi doborâtă la pământ de tancurile nemţilor şi ruşilor. În urma acestui fapt, coloana prezintă o deviere la vârf semnificativă, de mărimea unui triunghi echilateral cu latura de 33 cm.
Coloana Infinitului a devenit obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă din ţara noastră. Astfel, profesorul universitar dr. ing. A. Măruţă a făcut anumite măsurători şi a constatat că această Coloană emite radiaţii de energie pe patru direcţii. Nu cunoaştem cauza care l-a determinat pe ing. Măruţă să facă această cercetare şi descoperire uimitoare, dar ne permitem să avansăm următoarele considerente privind emanaţiile de energii ale Coloanei Infinitului.
Curentul electric teluric şi efectul de piramidă al componentelor Coloanei InfinituluiIntesitatea câmpului magnetic al Terrei este relativ slabă. În general, neperceptibilă de om, variază între 0,3 gauss la Ecuator şi de 0,7 gauss la poli. Dar există locuri pe Terra unde intensitatea câmpului magnetic este de peste 10.000 de ori mai puternică, formând anumite anomalii magnetice. Este foarte probabil că sub Coloana Infinitului există o astfel de anomalie magnetică, care se poate măsura.S-a constatat că Terra este o gigantică pilă electrică alcalină, care mai primeşte electricitate şi din exterior. Oceanul Planetar (apa lui are un gust sărat şi amar) este un veritabil electrolit alcalin care, în interacţiune pemanentă cu rocile limitrofe heterogene (amestec de numeroase elemente chimice distribuite neuniform), roci ce au devenit veritabili electrozi masivi, au produs curentul electric teluric. Acest curent electric este amplificat atât de particule electrice provenite din radiaţia cosmică (particule ce se înscriu în spirală pe liniile de forţă ale câmpului geomagnetic), cât şi de electrizarea prin frecare datorită vânturilor şi mareelor. Considerăm că pe sub fundaţia Coloanei Infinitului trece o fâşie de curent electric teluric, datorită configuraţiei terenului din acel loc.
Numeroşi cercetători au constatat că piramidele prezintă energii enigmatice, care se manifestă în două planuri verticale, perpendiculare pe laturile bazei şi care se intersectează către vârf. Aceste energii au fost numite “radiaţii de formă”, iar efectul lor poartă numele de “efectul de piramidă”. Energia emanată de piramidă este maximă într-o zonă din centrul unei secţiuni orizontale, plasată la înălţimea de 1/3 de la baza piramidei. Coloana Infinitului este formată din trunchiuri de piramidă, cu baza pătrată, pe toată înălţimea ei.Energiile terestre se prezintă sub forma unor reţele geobiologice, iar intersecţiile lor pe direcţii perpendiculare formează, pe suprafaţa pământului, noduri geopatologice. S-a constatat că fundaţia Coloanei Infinitului s-a pus în centrul unui astfel de nod, colector de energii. Deci, Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior.Suprafeţele laterale ale acestei Coloane (de forma unor trapeze răsturnate) emit radiaţii pe direcţii perpendiculare ale acestei suprafeţe, de natură magnetică şi telurică, generate de factorii arătaţi mai sus. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate pînă la distanţa de 200 de metri.Cateva întrebări necesare1. Pentru ca Brâncuşi să poată amplasa Coloana infinitului în centrul unui nod geobiologic a fost oare înzestrat cu “al şasele simţ”, care să-i fi permis găsirea acestui nod?2. Brâncuşi ştia oare atunci că această Coloană este amplasată chiar pe axul paralelei 45° latitudine nordică?3. Brâncuşi cunoştea la acea veme (anii 1935/1936) efectul de piramidă? Coloana infinitului putea fi construită din elemente de sfere metalice, retezate la capetele unui diametru, din elemente de clepsidră, din elemente din trunchi de con etc.4. Brâncuşi a fost înzestrat şi cu o putere sacramentală? Indiferent cîte întrebări s-ar putea formula, un lucru este sigur: această Coloană a infinitului poate fi asemuită cu o scară la ceruri, o prefigurare a zborului interplanetar, un simbol al infinitului.Pe de alta parte, un cercetator stiintific, lucrand in cadrul unui laborator de Tehnologia Metalelor si Sudura, al unui institut de cercetari energetice, fizicianul Stratulat Vasile, a efectuat masuratori radiestezice de specialitate la Complexul Brancusi din Tg. Jiu. Aceste masuratori au fost efectuate deoarece se punea problema restaurarii si punerii in valoare internationala a acestui Complex. In acest scop Coloana Infinitului trebuia demontata si trimisa in Statele Unite pentru restaurare.
Tinand cont de situatia conjuncturala din acea vreme acest lucru ar fi insemnat pierderea acestui monument original. Pentru a impiedica dezmembrarea complexului Brancusi cercetatorul Vasile Stratulat a intocmit o documentatie de specialitate pentru restaurarea coloanei, fara a fi demontata, pe care a depus-o la primaria orasului Tg. Jiu si impreuna cu Lidia Birsan au editat in 1994, in editura Kogaion, o brosura cu titlul “Lacrima Brancusi” pe care au distribuit-o forurilor competente si populatiei din Tg. Jiu, in scopul impiedicarii distrugerii acestui complex. Aceasta actiune a avut drept rezultat inceperea restaurarii complexului pe plan local, fara dezmembrarea Complexului.
Iata ce se spunea, pe scurt, in aceasta carte:MOTTO:
O teorie trebuie verificată,
Un fapt trebuie dovedit
Un adevăr trebuie trăit!
ALAN SPENCE
Ansamblul de la Tg. Jiu are capacitati vindecatoareSă ne imaginăm următorul aspect : privim la o sferă, în interiorul căreia se află un om, iar în exteriorul ei un altul. Amândoi privesc sfera. Cel dintâi va afirma că sfera este concavă iar cel de-al doilea că sfera ste convexă. Amândoi au dreptate, pentru că fiecare priveşte sfera dintr-un alt unghi de vedere.Să ne imaginăm, acum, că sfera este mare cât Universul.Omul care priveşte din afara ei, este omul de ştiinţă – cel care poate descrie, desena, analiza structura, culoarea sau forma lumii pe care o priveşte. Aceasta este lumea obiectivă.Omul care se află în interiorul sferei, este misticul, iniţiatul, paranormalul, adică cel care simte lumea în interiorul căreia se află, lumea subiectivă.Realitatea este alcătuită din cele două ipostaze. Ele trebuiesc îngemănate, pentru a obţine imaginea corectă, reală a Întregului.
Pentru că un Om, nu este numai o masă de oase, muşchi şi nervi. El este, în mod egal, o lume de simţiri, sentimente, gânduri. El însuşi este un Univers care respiră, creează, trăieşte eşecuri şi bucurii, tristeţi şi victorii.În interiorul acestui Univers îşi desfăşoară activitatea alte Universuri, cu legile lor şi care, la rândul lui, el însuşi trăieşte în interiorul unui alt Univers. Între aceste Universuri există o strânsă interdependenţă şi o buna comunicare şi nu pot fi luate şi tratate separat.Omul este o carte deschisă. O imensitate.
În rândurile de mai jos noi vă propunem doar o cale către taina descifrării lui, cale pe care Brâncuşi a mers toată viaţa lui.Ceea ce am simţit şi trăit la Tg. Jiu, în faţa Ansamblului Sculptural al lui Constantin Brâncuşi, nu poate fi descris decât ca o parte din realul lui. Este o parte din adevărul lumii profunde a sculpturilor acestui neegalat Artist, adevăr pe care ni l-au confirmat, în mare parte, mărturiile celor care au ştiut să vadă, să simtă şi să-i asculte mesajul în tăcere. Acest adevăr rămâne să-l cautaţi şi să-l aflaţi prin trăirea voastră personală.Despre Opera lui Brâncuşi şi despre el însuşi, s-au scris mii de pagini. Este firesc, când ne gândim că tot ceea ce creează un om născut cu har divin, indiferent de domeniul pe care îl abordează, este ca o fântână insondabilă, din care poţi să-ţi potoleşti setea de nesfârşit.
Despre Mioriţa, balada solară a inimii neamului românesc, sau despre versul fără seamăn al lui Eminescu, s-a scris şi se va mai scrie cât vom dăinui pe acest pământ. La fel se întâmplă şi cu creaţia lui Brâncuşi. Toţi trei, Cântăreţul anonim, Eminescu şi Brâncuşi sunt fântâni cu apă vie, săpate în pământul românesc de mâna Divinităţii.Prin rândurile de mai jos dorim să vă relatăm câteva din cercetările făcute de noi, din alt unghi de vedere decât cele obişnuite, cercetări care au vizat mai ales aspectele subtile, vibratorii, misterioase ale creaţiei brâncuşiene, aspecte mai puţin, poate, palpate cu ceea ce reprezintă conştienţa noastră, dar care operează sigur şi precis în profunzimile subconştientului nostru.Una din metodele pe care le-am folosit pentru a ne apropia de adevărul cuprins în opera lui Brâncuşi, a fost radiestezia. Pentru cei care care nu cunosc cuvântul, radiestezie înseamnă : sensibilitatea fiinţei umane la radiaţii, la influienţele care se degajă din lumea înconjurătoare. Este un mod particular de a şti sau de a percepe lucrurile, altfel decât cu cele cinci simţuri obişnuite şi care se bazează pe fenomenele rezonanţei.
Şi acum iată ce ne-au relevat măsurătorile radiestezice făcute asupra Ansamblului de la Târgu-Jiu. După cum se ştie, Complexul monumental, aşa cum l-a conceput şi materializat sculptorul, cuprinde mai multe piese de sine stătătoare şi anume : – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului. Acestea, împreună cu biserica existentă pe Calea Eroilor, gândită de Brâncuşi şi luată de el în consideraţie, ca făcând parte din ansamblu, alcătuiesc un întreg dinamic şi operant. Biserica a fost prevăzută în planurile sale, sub forma unei biserici cu o arhitectură foarte modernă, dar aceasta nu s-a putut construi din cauza lipsei de fonduri şi a unor neînţelegeri. Ea nu poate fi gândită ca exclusă din ansamblu şi o să vedem de ce.Mai târziu, după terminarea fixării pieselor în ansamblu, a fost amplasată încă o masă de piatră, în parcul unde se află Coloana Infinitului, nu în mod întâmplător, de către o persoană necunoscută autorităţilor.Toate piesele sunt aşezate în linie dreaptă, orientate pe axa est-vest, pe Calea Eroilor şi traversează oraşul Târgu-Jiu.Prin măsurători radiestezice, am stabilit că la Masa Tăcerii, o masă masivă din piatră, înconjurată de 12 scaune asemănătoare, există nişte câmpuri energetice polarizate diferit. Cele 12 scaune au câmpuri energetice polarizate, alternând semnul pozitiv cu cel negativ, iar în centrul mesei de piatră am măsurat un cămp rotitor cu o elongaţie destul de mare, adică având o energie uşor sesizabilă de către persoanele senzitive. Câmpul rotitor, având sensul de rotaţie trigonometric, este generat de cele 12 scaune, ce au polaritatea alternativă. Se pare că, prin natura lui, câmpul energetic rotativ este cel mai benefic câmp pentru celula vie. Nu ştim câţi trecători s-au aşezat la Masa Tăcerii, pe unul din cele 12 scaune, ca să se odihnească sau să mănânce şi au conştientizat faptul că se simt mai bine şi că oboseala le-a trecut mai repede, ca de obicei. Dacă toate cele 12 scaune ar fi ocupate în acelaşi timp, fenomenul ar fi şi mai bine pus în evidenţă. Polaritatea diferită a scaunelor, indică faptul că la masă ar trebui să se aşeze alternativ o persoană de sex feminin şi apoi o persoană de sex masculin, pe scaunele corespunzătoare polarităţii lor. Chiar dacă nu este cunoscută polaritatea primului scaun, trebuie să se respecte alternanţa persoanelor de sex masculin şi a celor de sex feminin. Dacă lipseşte o persoană sau mai multe, polarităţile se păstrează prin existenţa scaunelor rămase neocupate.. Câmpul rotitor al mesei funcţionează bine dacă se păstrează alternanţa amintită.
Aleea Scaunelor poate funcţiona ca un câmp vibratoriu de sine stătător, aşa cum, de altfel, poate funcţiona fiecare din cele 5 elemente ale ansamblului.Din electrostatică se ştie că orice denivelare sau un vârf de pe o suprafaţă, se încarcă cu sarcini electrice de sens opus suprafeţei pe care se află aşezată piesa respectivă. În cazul nostru, orice denivelare de pe suprafaţa pământului – deal, munte sau ori ce alt ceva- se va încărca pozitiv faţă de pământ, care este polarizat negativ. Deci fiecare scaun de pe Alee va avea o polaritate pozitivă.Dacă aşezăm două scaune, ca să fie alături unul de altul, vom observa că unul dintre ele va avea o polaritate pozitivă, iar celălat o polaritate negativă, formând în acest fel un dipol. Dar dacă mai aşezăm un scaun lângă celelalte două, toate trei vor avea o polaritate care se va schimba după următorul program:. scaunul nr. 1 se va încărca pozitiv timp de 45 secunde, va deveni nul timp de 45 de sec., după care iar se va încărca pozitiv timp de 45 sec., ş.a.m.d.. scaunul nr. 2 se va încărca în acelaşi timp cu scaunul nr. 1, dar cu sarcini negative, timp de 45 sec., după care se va încărca pozitiv tot timp de 45 sec., în perioada când scaunul nr. 1 va avea câmpul nul.. Scaunul nr. 3 va respecta polaritatea şi ciclul primului scaun.Deci, în timp ce scaunele 1 şi 3 au o polaritate pozitivă, timp de 45 sec., scaunul din centru va avea polaritatea negativă, timp de 45 sec., iar când scaunele 1 şi 3 vor avea câmpul nul, scaunul nr. 2 va avea polaritatea pozitivă. Distanţa dintre scaune nu schimbă frecvenţa de oscilaţie, dar mărimea ei este invers proporţională cu distanţa.Acum, dacă gândim că pe Aleea Scaunelor sunt aşezate, de o parte şi de alta a aleei, câte 5 grupuri de scaune, fiecare grup având 3 scaune, vom avea în final un câmp rotitor central, având sensul de rotaţie trigonometric – sensul spiralei vieţii. E plictisitor, nu?Să trecem acum la Poarta Sărutului . Efectuând măsurătorile radiestezice pe centrul porţii am constatat următoarele oscilaţii :. timp de 60 sec. va exista o polaritate pozitivă, timp de 60 sec. va exista o oscilaţie circulară, în sens trigonometric, timp de 60 sec. va avea o polaritate negativă şi timp de 60 sec. va exista iar o oscilaţie circulară în sens trigonometric, după care se va repeta ciclul de oscilaţii.
Mergând mai departe, ajungem la Biserica de pe Calea Eroilor care, la rândul ei, produce un câmp rotitor, având sensul trigonometric.Ultima piesă a ansamblului este Coloana Infinitului care se compune din mai multe trunchiuri de piramidă suprapuse, cap la cap. Două trunchiuri de piramidă, ce au baza mare pusă în comun, dau o polaritate negativă, iar două trunchiuri de piramidă ce au baza mică pusă în comun, dau o polaritate pozitivă.În spaţiu, Coloana fiind alcătuită din module de trunchiuri de piramidă, ce formează nişte clepsidre, suprapuse cap la cap, va avea polarităţi alternative de-a lungul ei iar, la capul coloanei, câmpul energetic va fi nul. Să observăm că Coloana este alcătuită dintr-un număr de 17 clepsidre.Prin executarea de telemăsurători am constatat că deasupra Coloanei, la distanţa de un modul (1,80 m), apare un cămp rotitor de valoare mică, ca rezultantă a suprapunerii tuturor modulelor.Integrând Coloana în ansamblu, va apare în vârful Coloanei o oscilaţie circulară în sens trigonometric de elongaţie mare, care porneşte din capul Coloanei, ca un fascicol ce se duce până la distanţe foarte mari, păstrându-şi dimensiunile, asemeni unei raze laser.După cum am văzut, fiecare piesă luată separat, are o acţiune vibratorie specifică, personală, în spaţiul în care se află. Aceasta este un lucru firesc, dacă ne gândim că fiecare dintre elemente desenează în spaţiu câte un simbol universal, simbol care nu este altceva decât o cheie, prin care se obţine accesul într-o lume tangibilă doar cu simţurile interioare.
Dar ceea ce ni s-a părut tulburător, a fost modul în care Brâncuşi, sculptorul esenţei, a închegat ansamblul, ordonând energiile după o Lege Universală, pe care numai intuiţia i-o putea releva, obţinând efecte care ţin de taină şi miracol.De altfel, când a plecat la Paris, după ce-a terminat Coloana, a spus locuitorilor şi notabilităţilor oraşului că “habar n-aveţi ce vă las eu aici”. Şi a avut dreptate.În epoca în care Brâncuşi a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea se ştiau prea puţine lucruri despre televiziune şi microunde, iar despre sculptor nu avem informaţii cum că ar fi avut noţiuni de electronică.Şi totuşi dacă privim desenul de mai jos vom observa că întregul Complex de la Târgu-Jiu funcţionează ca un emiţător de microunde, în careMasa Tăcerii poate fi comparată cu o sursă de emisie de electroni, Aleea Scaunelor poate fi gândită ca un tun electronic accelerator de particule,Poarta Sărutului ca un modulator, Biserica jucând rolul unui amplificator puternic şi, în fine, Coloana Infinitului ca o antenă cu ghiduri de unde rezonatoare. Să fie o pură intâmplare? Un electronist poate recunoaşte cu uşurinţă toate acestea şi poate confirma această realitate.Lipsea din acest ansamblu acea piesă pe care electroniştii o numesc reflector şi spre surprinderea noastră am găsit-o. Ea a fost gândită şi realizată de Brâncuşi, dar ea fost aşezată la locul ei, după ce el a plecat din acest plan fizic, de către un locuitor al oraşului, acolo unde aceeaşiintuiţie-călăuză a omului l-a îndemnat şi unde era chiar locul ei firesc să stea, funcţional.Este vorba de ceea ce noi numim Masa Singuratică şi care se află astăzi în spatele Coloanei, la câteva sute de metri, jucând rolul de reflector.Întâmplare?. Providenţă?. De fapt nimic nu este întâmplător.
Limbajul simbolistic, care este un limbaj universal, reprezintă chintesenţa Înţelepciunii. Plecând de la un simbol este posibil să regăseşti ideile, adevărurile pe care el le reprezintă. Iată de ce, aceia care practică contemplaţia pot, privind un simbol, să se ridice până în planul cauzal, în lumea arhetipurilor şi astfel să aibe acces la o lume întreagă de idei şi imagini care se nasc natural în jurul acelui simbol. Lumea simbolurilor este lumea vieţii şi pentru a descifra taina vieţii trebuie să lucrezi cu simbolurile.Brâncuşi a fost un iniţiat, cunoştea valoarea de aur pur a simbolurilor şi opera cu ele în lumea noastră fizică. Aşa cum natura reuşeşte să rezume, într-o singură sămânţă, un arbore întreg cu: rădăcină, tulpină, ramuri, frunze, flori, puterea lui de a creşte şi de a rodi mai departe, tot aşa, Brâncuşi a sintetizat în opera sa o întreagă ştiinţă ezoterică, acea ştiinţă divină a Vieţii şi a Universului. Fiecare sculptură a sa este o sămânţă care poate rodi în cel care o priveşte, un arbore magnific – Arborele Vieţii. De altfel, ghidul lui spiritual care îl îndruma din astral a fost Milarepa, după cum singur a afirmat.Fiecare sculptură a sa este capabilă să te facă să înţelegi “tâlcul adevărat al lucrurilor”, cum singur obişnuia să spună, căci fără esenţă nimic nu poate dăinui.Să analizăm acum, din punct de vedere simbolistic, mai întâi fiecare element al ansamblului, aşa cum am făcut-o radiestezic şi apoi să contemplăm întregul.Gânditorii tuturor timpurilor au căutat, prin meditaţie, să afle simbolul Universului, ca viziune sintetică, care să permită să fie perceput în unitatea sa. Acest simbol, confirmat de întreaga tradiţie, este cercul cu centrul său. Cercul, este deci simbolul Universului, iar centrul reprezintă Forţa Creatoare, Fiinţa Supremă care îl animă şi îl susţine.Aşa dar Masa Tăcerii, este simbolul Creatorului şi al Creaţiei Sale, este Simbolul celui care vorbeşte în Tăcere. Cercul, format din cele 12 scaune, reprezintă Sufletul, Creaţia Manifestată care se hrăneşte din punctul Central -masa din piatră-, Spiritul.
Masa Tăcerii te invită la o Cină de Taină, ritual sacru în care fiinţa poate să se nască din nou, în Spirit şi Duh, în limbaj Christic.Poarta Sărutului este tot simbol al Divinităţii, dar la o altă dimensiune. Aici ne mişcăm într-un nivel vibratoriu mai subtil, al Sferei, un spaţiu a cărei a treia dimensiune este Profunzimea. Este un alt limbaj mărturisind despre acelaşi unic Adevăr. Poarta Sărutului este poarta care duce spre Împărăţie, filtrul iubirii desăvârşite, a Iubirii Călăuză, cea care este Lumina pe Cărare – Aleea Scaunelor.
Ca să poţi face saltul către Spirit ai nevoie de graţie, de Har.
Putem constata cu uşurinţă că ansamblul monumental, aşa cum a fost gândit şi realizat de Brâncuşi, conţine două lasere. Un laser orizontal, cu axul format din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Biserica şi Masa Singuratică – care alcătuieşte laserul inferior şi Coloana Infinitului, care are forma verticală şi formează laserul superior. Important este să ştii să treci dela linia orizontală la cea verticală, de la materie la spirit. Iată transformarea pe care ansamblul, aşa cum l-a conceput Brâncuşi, o operează în structura intimă, subtilă a persoanei care îl parcurge pe jos de la un capăt la celălalt.
Sublimarea grosierului în subtil, a întunericului în lumină, a letargiei în zbor, este darul pe care Brâncuşi l-a lăsat urmaşilor săi. Brâncuşi a fost un Vindecător prin Opera lui.
Puteţi încerca singuri această experienţă parcurgând, acum avizaţi, ansamblul de la Masa Tăcerii către Coloană, ca şi cum aţi face o meditaţie.
Porniţi de la Masa Tăcerii în pas lent, ritmat, observându-vă doar respiraţia. Lăsaţi privirea să mângâie, pe măsură ce înaintaţi, fiecare element al ansamblului. O să sesizaţi că privirea vă este purtată de la un registru la altul, într-un mod firesc, natural: de la registrul cel mai de jos – Masa şi Aleea Scaunelor, urcă apoi în al doilea registru pe care îl marchează Poarta Sărutului, pentru ca, în final, să ţâşnească pur şi simplu către Înaltul Înaltului, fiind purtată către lumina bolţii fără margini, de către spirala Coloanei.
În timp ce privirea voastră se va înălţa tot mai sus, fantastica energie care somnolează la baza coloanei vertebrale va începe să urce blând, dulce către centrul energetic din creştetul capului.
Brâncuşi, prin tot ceea ce a creeat, dovedeşte că a fost un Învăţător autentic.
El reuşeşte să conducă cu o mână sigură pe cel care parcurge ansamblul, indiferent de nivelul spiritual la care a ajuns, iar procesul trezirii are loc firesc, natural, asemeni înfloririi unui boboc de floare.Cei care caută să evoluieze pe toate cele trei planuri de existenţă: – fizic, spiritual, divin, cei care caută iubirea, înţelepciunea, adevărul, cei care caută forţa şi fericirea, trebuie să ştie că nu vor putea găsi toate acestea, decât dacă vor merge într-o singură direcţie, de la obscur la lumină, de la jos la înalt, de la tăcere la cântecul sferelor.Acestea ne învaţă creaţia lui Brâncuşi, aceasta este sămânţa divină pe care mâna sculptorului o sădeşte în inima celor care parcurg acest ansamblu, chiar dacă puţini conştientizează fenomenul. Lucrul se face în taină, profund şi precis.Brâncuşi ne învaţă să găsim vârful muntelui, să vibrăm la unison cu acest vârf, căci momentul în care vom realiza aceasta, forţele extraordinare, latente, potenţiale care ni s-au dat prin naştere, vor putea face miracole în viaţa noastră.Brâncuşi este un vindecător spiritual. Simbolurile dăltuite de el, activează în cei care le privesc, planurile profunde, intime, eliberând energiile blocate, ridicând calitatea conştiinţei şi a iubirii necondiţionate. Ca orice vindecător – iniţiat, Brâncuşi a luat în consideraţie aspectele multidimensionale ale omului, urmărind trezirea lui spirituală cu implicaţiile binecuvântate, care decurg de aici: regăsire, armonizare, reîntregire. Sculpturile lui îndumnezeiesc Omul prin bucuria pe care o trezeşte în cel care le priveşte.
“Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”, spunea el şi ce altceva poate însemna Bucuria, dacă nu îndumnezeire, adică armonia trăită pe toate planurile?Dincolo de formă, sculpturile lui Brâncuşi sunt lacrimi de bucurie, pe care acesta le lasă să cadă continuu peste sufletul celui care ştie să vadă. Este omagiul pe care maestrul îl aduce pământului sfânt din lutul căruia, cândva, într-un an solar şi unic, cântecul lui de Om s-a născut.Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă “stat” în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !
Crişul, Mureşul , Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui…
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români!
Sursa:https://totceimaibun.wordpress.com/2013/05/18/coloana-infinitului/
Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje