Marele Lup Alb Dacic






MARELE LUP ALB (Adevar Tulburator)
Întuneric peste minţi
Se lasă pierzând lumină
Şi o mie de părinţi
Ne tulbură fără vină.
Adevăr tulburător
Nu stă scris pe un perete,
Ci pe chipul tuturor
Ce joacă după ureche.
Mă faceţi să curg mai tare
La Zamolxe să ajung,
Să-l întreb:
Cine a fost cel mai mare
Dac care te-a tras pe rug?
Cine ai fost tu, Zamolxe?
Spune-mi mie-n astă zi,
Să le dau la toţi în doxe
Până când vor ameţi !
Tu ghidează-mă, părinte,
Că mă toacă dacii tăi,
Se dau toţi precum nu sunt
De răsună munţi şi văi !’’
Simt în juru-mi albe plete,
Mă străpung doi ochi albaştri,
Îmi e teamă să mai dorm
Să nu mă înţepe aştrii.
Cu curajul mă învălui
Şi cu Cel in care cred,
Ating tot ce-n lume tăinui
Şi-n Zamolxe mă dezleg.
Un glas cald ca de părinte
În ureche îmi răsună,
Ca o muzică fierbinte,
Şi aud ce vrea să-mi spună:
‘’Când nu erau lumea asta
Decât vreo trei naţii de om,
Eu am fost făcut de-a gata
Preot Marelui meu Domn .
Erau lupii fraţii noştri,
Munţii erau curţi şi case,
Erau brazii stâlpii noştri
Şi-aveam ape de mătase.
Daci eram fiind d’aci,
De pe locul ăsta sfânt,
Şi eram una cu Tata,
Şi o apă, şi-un pământ.
Până când veni potopul
Şi ne rupse ape, case,
Şi căzurăm precum dopul
Tot aci, da’n alte case.
Ne-am dat jos din legământ
Şi-am făcut case în stânci,
Şi ne-am legat prin cuvânt
Să nu mai fim cuib de cuci.
Dar avurăm o credinţă
Ce-o făcură alţii lege,
Şi trecând în nefiinţă
Au vrut cu ea să ne lege.
Eu i-am adunat pe daci,
Şi-am fost făcut primul rege,
Nu aveam aci săraci,
Nici stăpân ca să ne lege.
Am făcut legi şi pedespe,
Şi aveam cetăţi sub munte,
Şi aveam un lupişor
Care ne striga prin multe.
Era Marele Lup Alb
Cel care ne-a fost furat,
Şi ne-a fost înjunghiat
Când evreii l-au blamat !
Şi-a dat viaţa pentru lume
Şi pentru patria lui,
S-a întors la noi cu-n nume
Frânt în gura orişicui.
El de-atunci hălăduieşte
Ajutându-i pe părinţi,
Şi în voi vă tăinuieşte
Pe când voi vă credeţi sfinţi.
Nu sunt Noe, nu Magog,
David e mlădiţa mea !
Eu sunt preot ce mă rog
Să renască Dacia !
Rădăcina noastră-i viaţa,
În Bucegi aveam focarul,
Însă e cuprins de ceaţa
Care-n voi vă-neacă jarul.
Suntem centru de pământ
Şi columna nemuriri,
Suntem noul legământ
Şi mlădiţele iubirii !
Suntem fraţii Lui Iisus
Noi am fost născuţi divini,
Suntem copiii de sus,
Noi am fost născuţi creştini.
Nu e unu-n lumea asta
Să treacă de vorba mea,
Eu sunt regele dintâi
Care-a slujit Dacia !
Sunt aici şi-oi fi de-a pururi,
Lângă mine-i Lupul Alb,
Curge-n mine şapte miruri
Şi cu toate vă îmbrac.
Nu e unu-n lumea asta
Să mă tulbure pe mine,
Ce vă spun, e spus şi basta,
Iar Hristos mi-e Rege mie !
De mă credeţi sau nu credeţi,
Într-o zi vă veţi convinge,
Pân-atunci nu mai visaţi
Că visele vă vor stinge.
Cine e aci roman
Să se ducă-n ţara lui,
Nu sunteţi fii de Traian,
Nici copiii nimănui !
Voi sunteţi copii d’aci,
După loc primordial,
Eu sunt preotul d’aci
Ce-o veni cu Domnul iar.
Pân-atuncea, staţi în pace,
Că aveţi prea mulţi duşmani,
Care vă toacă torace
De vreo 2000 de ani !
Şi e greu, copiii mei,
Să le ţineţi piept voi singuri,
Sunt veniţi pe negre căi
Şi cu multe negre gânduri.
De aici va veni El,
Va porni lupta finală,
Şi vor străluci pe cer
Limbile ce vă-nconjoară.
Nu fiţi trişti, voi staţi de-o parte
Şi-ascultaţi cuvântul meu,
Va veni curând o noapte
Şi voi fi cu Domnul meu.
Voi aveţi salvarea-n voi,
Adăpostul în Carpaţi,
Domnul ce îl avem noi
Va numit de-a pururi fraţi .
Har Tios când vi l-am dat
Mi l-a suflat Tatăl nostru,
Cel care m-a luminat
Să vă învăţ crezul vostru.
Patriarhul cel dintâi
Am fost eu în Dacia,
Voi sunteţi minţiţi, copii,
Şi plângeţi ca salcia .
Nu vă temeţi, Domn avem !
Şi e Domnul tuturor !
Nu vă temeţi, Viaţă avem
Şi copacul tuturor !
Va veni curând şi vremea,
Veţi vedea pe trădător,
Căci îl va învinge stema
Domnului nemuritor !
E Lupul Alb biruitor