Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Ingerul Pazitor

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.843

    Ingerul Pazitor

    Mantuirea Sufletului a distribuit o fotografie postată de Ingerul Pazitor.











    Ingerul Pazitor cu Iordache Aurel

    Rugăciune către Îngerul păzitor -( se citeşte în fiecare seară )
    Sfinte Îngere, îndrumătorul necuratului meu suflet şi al vieţii mele celei ticăloase, nu mă părăsi pe mine, păcătosul, nici nu te îndepărta de mine pentru neînfrînarea mea; nu da loc diavolului viclean, ca să-mi stăpînească cu silnicie acest trup muritor. Întăreşte întinata şi neputincioasa mea inima şi mă călăuzeşte pe calea mîntuirii. Aşa Sfinte Îngere, păzitorul şi acoperitorul întinatului meu suflet şi trup, iartă-mi toate faptele cu care te-am necăjit în toate zilele vieţii mele şi orice am greşit în această zi. Acoperă-mă în această noapte şi păzeşte-mă de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mînii cu nici un păcat pe Dumnezeu; roagă-te pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa şi vrednic să mă arate pe mine, bunătăţii Sale. Amin.

    http://izestrea.wordpress.com/2013/0...tim-ivireanul/



  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    23.609

    Aurora Sitarus







    INGERUL PAZITOR

    Pentru cei nascuti:
    Duminica ingerul pazitor este arhanghelul Mihail, chakra corespondenta este chakra 1 iar piatra protectoare este ochiul de tigru sau hematitul

    Luni ingerul pazitor este arhanghelul Gabriel , chakra corespondenta este chakra 2 iar piatra protectoare este citrinul , carneolul sau topazul auriu
    Marti ingerul pazitor este arhanghelul Chamuel , chakra corespondenta este chakra 3 iar piatra protectoare este piatra soarelui, chihlimbarul sau citrinul galben
    Miercuri ingerul pazitor este arhanghelul Raphael , chakra corespondenta este chakra 4 iar piatra protectoare este aventurinul , cuartul roz sau smaraldul
    Joi ingerul pazitor este arhanghelul Metatron , chakra corespondenta este chakra 5 iar piatra protectoare este lapis lazuli, turcoaza sau acvamarinul
    Vineri ingerul pazitor este arhanghelul Uriel , chakra corespondenta este chakra 6 iar piatra protectoare este ametistul , fluoritul sau azuritul
    Sambata ingerul pazitor este arhanghelul Cassiel , chakra corespondenta este chakra 7 iar piatra protectoare este cuartul de stanca sau diamantul
    Posted in: dezvaluiri,mistere,numele ingerului tau pazitor,spiritualitate
    CODUL OMEGA

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •