Pagina 2 din 2 PrimulPrimul 12
Rezultate 11 la 19 din 19

Subiect: Dr. Deepak Chopra - Realitatea spirituală, o călătorie interioară

  1. #11
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    72.079

  2. #12

  3. #13
    Administrator
    Data nscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    7.913

  4. #14
    Administrator
    Data nscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    7.913
    10 căi spre fericire ale lui Deepak Chopra

    6 februarie 2013, 18:28


    Deepak Chopra, gurul contemporan al milioane de oameni din toată lumea Foto Getty Images
    n „Reţeta pentru fericire”, autorul şi guru New Age Deepak Chopra mpărtăşeşte cele 10 chei către fericirea adevărată. Chopra este unul dintre cei mai bine plătiţi scriitori din lume, pe care „New York Times” l-a descris drept „poetul-profet al medicinei alternative”.





    Fericirea este relativă, n funcţie de viaţa fiecăruia dintre noi. Cţi bani avem? Suntem ntr-o relaţie plină de iubire? Avem cariera visurilor noastre? Un corp grozav? „Mulţi dintre noi şi trăiesc vieţile tnjind după astfel de lucruri, convinşi fiind că sunt căile către fericire şi mpăcăre de sine. Asta pnă cnd le obţinem şi ne trezim dorindu-ne altceva. Mereu va exista o următoare dorinţă care aşteaptă să fie mplinită, cu fericirea alături care atrnă lngă noi, aşteptnd să fie atinsă. Mereu vrem mai mult cnd vine vorba de lumea de afară. Suntem convinşi că şi voi ştiţi oameni care au totul şi nu sunt fericiţi. Şi atunci?”, ntreabă echipa de la Gaiam TV, citată de „Huffington Post”.
    Mai nti, Deepak examinează ntrebarea „Ce este fericirea, oricum?” Acesta spune că oamenii vor, de fapt, doar pace, armonie, rs şi dragoste. El defineşte fericirea drept starea de bine, de bucurie şi uşurinţă, cnd eşti pe val şi lucrurile curg aşa cum ar trebui.
    Dacă eşti fericit, spune el, vei fi şi mai sănătos, vei avea relaţii mai bune, vei munci mai bine şi vei avea succes din abundenţă.
    Deepak susţine că există o formulă a fericirii, care depinde de trei lucruri:
    Cum vede creierul nostru fericirea. Problema unui om poate fi oportunitatea altuia – este această situaţie determinată genetic? Deepak sugerează meditaţia regulată, alături de terapie congnitivă, ceea ce te va face să schimbi convingerile tale asupra lucrurilor care te deprimă. Un mic procentaj din coeficientul nostru de fericire este bazat pe situaţia din viaţa noastră.
    Situaţia vieţii tale. Eşti sănătos? Ai o casă frumoasă? Ai cştigat la loterie? Lucrurile acestea pot fi un factor determinant minor al fericirii. Ne pot face fericiţi pe termen scurt, dar pe termen lung va conta fericirea pe care noi ne-am propus-o.
    Deciziile şi acţiunile noastre voluntare. Să luăm decizii care duc spre mplinirea noastră şi satisfacere profundă ne face fericiţi. Sensul realizărilor noastre, să contăm n vieţile celorlalţi sau n mersul lumii, să ne simţim inspiraţia, să fim intuitivi şi conştienţi. Acestea sunt lucrurile care aduc fericirea, iar făcndu-i pe ceilalţi fericiţi, suntem şi noi fericiţi.
    Printr-un amestec de nţelepciune antică şi cercetări ştiinţifice recente, Deepak a derivat 10 chei către fericire:
    1. Fii conştient de corpul tău. Corpul tău este computer cosmic al inteligenţei universale. Ascultă mesajele de confort şi disconfort pe care ţi le oferă corpul tău şi vei putea, n mod spontan, să iei deciziile corecte n ceea ce-l priveşte.
    2. Trăieşte acum. Nu anticipa evenimente. Lasă-te dus de val şi vei reuşi să te conectezi cu domeniul conştiinţei care se numeşte nirvana.
    3. mbrăţişează liniştea. Meditează şi ascultă-ţi respiraţia. Tăcerea dintre gndurile tale este un ocean al posibilităţilor infinite.
    4. Renunţă să mai ceri aprobări din afară. Eliberează-te att de critici, ct şi de complimente. Nu te simţi nici superior, nici inferior nimănui.
    5. Scapă de emoţiile toxice. Să ai plngeri mpotriva altora este ca şi cum tu ai bea otravă şi te gndeşti că asta o să-ţi omoare duşmanul. Renunţă la ostilităţi şi la furie.
    6. Fii conştient de tine. Lumea este o oglindă a nivelului tău de cunoaştere proprie. ntreabă-te mereu „Cine sunt? Ce vreau?”
    7. Nu-i judeca pe ceilalţi şi nu te judeca pe tine. Trezeşte-te şi fii recunoscător pentru cine eşti. Spune-ţi că nu vei judeca nimic din ce-ţi apare n cale. Iartă-ţi umbra, precum şi umbrele celorlalţi.
    8. Elimină toxinele din viaţa ta. Substanţele toxice, mncarea, obiceiurile, emoţiile, munca, relaţiile, mediul, etc. Creează doar disproporţii n viaţa ta.
    9. Nu mai gndi cu teamă, ci cu dragoste. De fiecare dată cnd alegi ceva, ntreabă-te dacă ţi va cultiva experienţa unităţii şi a dragostei sau experienţa separării şi a stresului.
    10. Fii martorul vigilenţei tale. Urmăreşte-te ca şi cum ai juca ntr-un film. Asta nseamnă să realizezi că nu eşti corpul sau mintea ta, eşti martorul alert al conştiinţei tale.

    sursa: http://adevarul.ro/life-style/stil-d...7a3/index.html

  5. #15
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.617


    Deepak Chopra
    Deepak Chopra este una dintre figurile cele mai interesante si mai remarcabile ale spiritului contemporan.

    S-a nscut la 22 octombrie 1946 la New Delhi, India.

    n ciuda atasamentului fata de literatura engleza si a planurilor de a deveni jurnalist, Deepak Chopra a decis n tinerete sa studieze medicina. A studiat la St. Columbas n India, o scoala condusa de misionari crestini irlandezi. Mai apoi, a urmat cursurile Institutului de Stiinte Medicale din New Delhi, studiind endocrinologia si ncercnd sa afle cum "se traduc gndurile n molecule". S-a mutat n Statele Unite n 1970, unde si-a ncheiat specializarea n endocrinologie la un spital din New Jersey, dupa care s-a mutat la Boston. A predat la mai multe facultati de medicina prestigioase si n 1985 a devenit sef de personal la New England Memorial Hospital (acum, Boston Regional Medical Center). Aflat la Boston, experienta sa l-a facut pe Deepak Chopra sa studieze medicina alternativa si relatia dintre corp, minte si spirit. A nceput de asemenea sa scrie carti - ajungnd n prezent la 25 de volume. Curnd dupa ce a devenit medic, Chopra a citit o carte despre meditatia transcendentala si a devenit interesat de traditia veche hindusa a vindecarii holistice, cunoscuta sub numele de Ayurveda (semnificnd "cunoasterea vietii"). Dezamagit de medicina traditionala, pe care o credea prea dependenta de medicamente, Deepak Chopra si-a dat demisia din functie si a fondat Maharishi Ayur-Veda Products International, Inc. (MAPI) mpreuna cu Maharishi Mahesh Yogi. Educatia sa occidentala si pregatirea n medicina ayurvedica l-au ajutat pe Chopra sa impuna Ayurveda n ochii multor sceptici. Popularitatea clinicilor sale a crescut repede si datorita unor clienti celebri ca Elizabeth Taylor, designerul Donna Karan sau bancherul Michael Milken. n 1993, s-a mutat n La Jolla, California, unde a devenit director al Sharp Institute for Human Potential and Mind/Body Medicine. n 1995, a fondat Chopra Center for Well Being din La Jolla.
    n prezent, este un lider spiritual pentru milioane de locuitori ai lumii. A devenit att de popular, nct revista Time l-a numit "poetul-profet al medicinii alternative", situndu-l printre cele mai importante figuri ale secolului XX.

    Preluat de pe site-ul editurii CURTEA VECHE, de aici
    Site Deepak Chopra aici: http://www.deepakchopra.com/
    Alte fragmente din crtile lui Deepak Chopra aici:

    S-l cunoastem pe Dumnezeu aici

    ...vor mai fi si altele...
    Fragmente din cartea:
    DEEPAK CHOPRA- VINDECAREA SUFLETULUI DE FRICĂ SI SUFERINTĂ,
    Editura FOR YOU

    Anatomia fricii aici
    nftisarea rului aici
    Vindecarea sufletului aici


    Anatomia fricii

    Victimele aflate n zona zero pe data de 11 septembrie au su*ferit cel mai mult, nsă noi toţi am suferit ntr-un fel. Am simţit strnsoarea de gheaţă a fricii, chiar dacă, de fapt, pericolul fizic propriu nu a crescut semnificativ. Incertitudinea şi lipsa de siguranţă au devenit sentimente obişnuite şi, pentru mulţi, ele nu vor dispărea - cel puţin nu complet. n evoluţia naturală a tristeţii,straturile de frică şi suferinţă au ieşit la suprafaţă. Dacă acest proces este negat sau neexprimat, trauma se transformă ntr-o rană profundă şi de durată. Din cauză că jalea provoacă durere, toată lumea este tentată să sară peste această fază; toţi i opun rezistenţă.
    n anii nouăzeci eram cu toţii adormiţi", a spus o tnără, după atacurile teroriste. Trăiam n interiorul unui balon protejat. Att timp ct a durat balonul, nimeni nu a fost rănit. Prosperitatea era fără sfrşit, feri*cirea ne aştepta n viitor. Ştiam că totul era ireal, nsă nu m-am aşteptat niciodată ca balonul să fie străpuns din exterior. Acum, nimeni nu pare să ştie ce să facă."
    n faţa tragediei, cel mai simplu sentiment este mnia. Ca toate sentimentele, mnia nu trebuie să fie negată - dar ea nu va fi un substitut pentru manifestarea suferinţei mai profunde, rănii mai cumplite.
    Vindecarea necesită curaj. Atunci cnd eram copii, exista un de*calaj uriaş ntre lucrurile de care ne era frică şi ceea ce era adevărat - chiar dacă, n acel moment, noi nu ne dădeam seama de asta. n mijlocul nopţii, părinţii ne puteau linişti dacă visam urt, ne asigurau că nu exista bau-bau, ne protejau de fantomele inventate de minţile noastre.
    Adulţii caută aceeaşi protecţie, nsă pentru noi este, cteodată, mult mai greu să astupăm breşa dintre frică şi realitate. Cnd guvernul a reacţionat la atacul asupra World Trade Center, ca şi la cel asupra Washingtonului şi la deturnarea avionului care s-a sfrşit printr-o coliziune n Pennsylvania, jurnd că se va răzbuna pe terorismul din ntreaga lume, patriarhii din societatea noastră au ncercat să fie părinţi buni şi protec*tori. Dar inamicii noştri, ziceau ei, erau invizibili şi se ascundeau n ntuneric. Nimeni nu ştia cu adevărat cine erau şi, după un timp, a fost uşor să ne imaginăm că sunt peste tot. Deci, protecţia ne-a fost refuzată - chiar n momentul n care aveam cea mai mare nevoie de ea. In zilele urmă*toare, bursa de mărfuri s-a prăbuşit. Deşi avioanele zburau din nou, prin aeroporturi se auzeau zvonuri din toate părţile despre colapsul economiei, ncrederea scădea rapid.
    Deoarece scriu acestea la o săptămnă după tragedie, nu ştiu ce urmări a avut acel sentimentul că e sfrşitul lumii. Avem, ntr-un asemenea moment, senzaţia că ar putea fi mai rău, nainte de a fi mai bine. Freud spunea că nici o emoţie nu este mai puţin de dorit dect neliniştea. Ea soseşte - şi refuză să plece, n faţa terorii, gndirea se opreşte. Sistemele de apărare ale corpului lansează avertismente puternice şi gheara fricii pune stăpnire pe tot. Senzaţia fizică de frică este, n realitate, aliatul nostru n momente de criză, pentru că pune n mişcare sistemul hormonal care reacţionează la modul luptă sau fugi". Nu ştim cum răspundeau psihologic strămoşii noştri la ameninţări, dar putem fi siguri că trupurile lor erau echipate să lupte sau să fugă de pericol.
    Frica adoptă o spirală descendentă, atunci cnd ameninţările nu dispar - aşa cum observăm n cazul copiilor care nu pot scăpa de violenţă şi abuzuri. Dar ea este trăită, poate, cel mai evident, n timpul războiului. Am fost la Sarajevo ca membru al unei misiuni umanitare, la mijlo*cul anilor nouăzeci", mi-a spus, de curnd, un bărbat. Imaginea era groaznică. Trăgătorii şi descărcau armele din clădiri. Bombardamentele de artilerie erau cotidiene. Oamenii se plimbau, deşi ştiau că pot muri cumpărnd fructe dintr-o piaţă, sau, pur şi simplu, mergnd de la parcare spre serviciu.
    Ca vizitator n acest iad făcut de om, am simţit frica ce nu te pă*răseşte niciodată. Atunci cnd ţi iei prnzul, sau bei o ceaşcă de cafea la o cafenea, viaţa normală este doar un văl transparent. Ceea ce am simţit tot timpul a fost frica - ea reprezenta fundamentul realităţii. Inima mea găsea un motiv să bată puternic cel puţin de zece ori pe zi - iar să adormi noaptea era aproape imposibil, dacă nu erai extenuat pnă la punctul n care trupul nu mai avea nici o altă alternativă."
    Ştirile din zonele de război adeveresc toate aceste sentimente.
    nsă, chiar dacă evenimentele exterioare creează condiţiile pentru frică, oamenii pot trăi situaţiile care le provoacă ngrijorare ntr-un mod destul de diferit. Bărbatul a continuat. Populaţia din Sarajevo a suferit mult mai mult timp şi mult mai intens dect aş fi putut-o trăi eu vreodată, ca vizitator. Era ciudat cum unii puteau fi aproape bine dispuşi şi normali, n timp ce alţii erau cufundaţi ntr-o letargie profundă, comportndu-se ca nişte somnambuli. Bărbaţii, mai ales, şi manifestau frica prin mnie. Puteai auzi discuţii despre inamic şi revanşă peste tot pe unde mergeai -şi, dacă ncercai să atragi atenţia asupra adevărului că violenţa dă naştere la violenţă, riscai să fii bătut.
    Femeile, pe de altă parte, erau cufundate ntr-o stare jalnică de neajutorare. Nu-ţi dai seama de lumina şi vioiciunea pe care femeile le aduc existenţei de fiecare zi, dect atunci cnd acestea nu mai există. In Sarajevo nimic nu era luminos şi plin de viaţă. Aproape că-mi venea să cred că nu se vor mai putea naşte niciodată fetiţe nevinovate. Va fi doar o negură nesfrşită, veşnică."
    Aş vrea să tratez separat fiecare dintre aceste simptome din ana*tomia fricii, deoarece vindecarea diferă, n funcţie de faza de nelinişte n care se află o persoană şi de reacţiile individuale la acea frică.
    Şoc şi amorţeală: Mintea este folosită pentru a se proteja de ameninţări - trecndu-le cu vederea şi negndu-le. Chiar dacă s-ar putea prevedea cu uşurinţă că urmează să se ntmple ceva foarte rău - o boală de inimă, de exemplu, n cazul unei persoane care nu face niciodată mişcare, fumează şi mănncă numai grăsimi - totuşi, ştirea că este pe punc*tul de a i se ntmpla ceva fatal soseşte cu un şoc. Dacă mintea a reuşit să se amăgească ndeajuns, o cantitate uriaşă de suferinţă, care a fost mult timp năbuşită, erupe acum dintr-o dată. Acest stres este mult prea mare pentru a putea fi acceptat. Reuşind să se amorţească, mintea este capa*bilă să stăvilească, pentru o vreme, torentul suferinţei.
    După un timp, şocul şi amorţeala iau sfrşit. Aşa cum am menţi*onat anterior, aceasta este doar prima fază. Energiile blocate ale mniei, fricii şi tristeţii vor să-şi facă drum spre ieşire. Cu toate acestea, o persoană le poate opri revărsarea naturală, alegnd să rămnă amorţită. Ea poate decide, la un anumit nivel, că rezistenţa este singurul mod de supravieţuire. Ca rezultat, lumea ei interioară se comprimă, ntruct nici unul dintre noi nu poate spune că s-a eliberat complet de traumele trecutului, psihiatrii descoperă rezervoare imense de durere la oameni care aveau impresia că singura lor problemă era insomnia, sau incapacitatea de a păstra o relaţie. Problema amorţelii este mult mai importantă dect ne dăm seama.
    Conştiinţa comprimată vă răpeşte n multe moduri libertatea. Ea este ca o menghină invizibilă, care vă restrnge reacţia emoţională, reducndu-vă la minimum forţa vitală. Deşi sună abstract, conştiinţa comprimată provoacă o gamă largă de probleme. Ele ncep cu indiferenţa: cnd te forţezi să nu simţi, nu poţi fi sensibil faţă de alţii. Nu poţi simţi empatie pentru situaţia n care se află; nu eşti deschis faţă de punctul de vedere al celuilalt. Oamenii indiferenţi par distanţi şi izolaţi. Ei lasă impresia că nu le pasă de sentimentele nimănui - cnd, n realitate, nu sunt capabili să o facă. Conştiinţa lor comprimată este focalizată total pe rezolvarea conştientă sau subconştientă a propriei lor suferinţe.
    Neajutorare şi vulnerabilitate: n cazul celor mai mulţi dintre noi, după ce trece şocul iniţial, mintea ncearcă să activeze vechile sisteme de apărare - nsă, adesea, ele nu mai funcţionează. Impactul stresului este prea puternic; emoţiile care izbucnesc, refuză să mai fie oprite. Cnd ţi dai seama că nu mai ai apărare mpotriva propriei tale frici, ncepi să te simţi vulnerabil. Din multe puncte de vedere, este sănătos să te simţi vulnerabil. Aceasta arată că nu eşti izolat - nici faţă de tine nsuţi şi nici faţă de alţii, nsă este extrem de greu să trăieşti cu sentimentul neajutorării. El nsuşi poate produce teamă - şi mintea se luptă să recştige controlul.
    Panică: Dacă nu eşti capabil să redobndeşti controlul, următoarea fază este panica. Panica se naşte atunci cnd mintea este att de mpovărată de suferinţă, nct nu mai este coerentă.Frica bntuie mintea după plac, dărmnd toate barierele, ntruct sistemul minte-trup este adaptat să restabilească echilibrul prin orice mijloace, această incoerenţă totală durează doar pentru scurt timp. Panica este una dintre cele mai n*fricoşătoare experienţe pe care le poate avea cineva, dar este aproape n*totdeauna temporară.
    Atacurile de panică, ce-i lovesc pe unii oamenii fără nici o cauză externă, şi au rădăcină n amintirile unei traume anterioare - la fel cum se ntmplă şi cu atacurile fricii. Imagini generate n interiorul minţii devin mecanisme de declanşare, ca şi cum ar fi evenimente externe, şi nu interne - şireacţia n lanţ a fricii porneşte, fără a mai putea fi oprită. Din cauză că imaginile vechi pot reveni şi pot produce vătămare, mult după ce au fost vizionate, este de importanţă vitală să ne protejăm copilaşii şi să nu-i lăsăm să vadă filmele nspăimntătoare pe care posturile de televiziune le transmit n timpul catastrofelor. Copiii care par să nu manifeste teamă n evenimente ca cele de la 11 septembrie, şi amnă adesea re*acţiile pnă mult mai trziu. Aceia dintre noi care au crescut n timpul războiului rece pot confirma oroarea pe care am simţit-o mulţi ani după ce am văzut fotografii cu bomba atomică - cu toate acestea, nu-mi amin*tesc să le fi arătat vreodată părinţilor mei această teamă interioară. Era ceva intim - şi, n special din acest motiv, nspăimntătoare.
    Orict de acut s-ar manifesta n exterior, panica nu este unitatea de măsură a gravităţii crizei. Cnd avioanele sunt pe punctul de a se prăbuşi - şi aceasta s-a ntmplat att cu avioanele osndite, implicate n atacul terorist, ct şi n interiorul turnurilor gemene - oamenii devin tă*cuţi şi se ntorc spre celălalt, pentru a-i spune ct de mult l iubeşte. Un asemenea calm conduce, deseori, la acte de curaj: din conversaţiile pe te*lefoanele celulare, desfăşurate n avionul care s-a prăbuşit n Pennsyl-vania, am aflat că, cel puţin ntr-unul dintre avioane, pasagerii au opus rezistenţă teroriştilor, chiar dacă ştiau cu certitudine că vor muri.
    Mnie: Mnia poate fi o emoţie primară - dar, n lumea fricii, ea este un mecanism secundar de apărare. Oamenii devin mnioşi, atunci cnd sunt incapabili să-şi stăpnească sentimentele de neputinţă. Exteriorizarea este folositoare pentru două scopuri. Ea te face să simţi că ai iarăşi control asupra ta - iar, fără stăpnirea de sine, unii oameni ar fi ntr-o panică totală, n al doilea rnd, ea direcţionează emoţiile spre exterior, găsind un inamic extern vizibil, bun de atacat.
    Trebuie să devii conştient de emoţia primară, nainte de o putea elibera. Dacă ştii că emoţia primară este neajutorarea - n atacurile teroriste, aceasta era foarte uşor de acceptat - mnia poate fi stăpnită şi ob*servată ca ceea ce este ea n realitate, un mecanism de apărare. Dacă re*fuzi să accepţi că ţi-ai putea pierde vreodată stăpnirea de sine, devenind neajutorat, mnia se justifică pe sine ca fiind răspunsul corect". De aici, calea pnă la intoleranţă şi violenţă este scurtă.
    Nelinişte: Frica cronică, cea care te trezeşte noaptea şi loveşte fă*ră avertizare n viaţa de fiecare zi, este denumită nelinişte. Ea este una dintre cele mai răspndite forme ale suferinţei n societatea noastră, am*plificată după atacurile teroriste - dar prezentă şi cu mult timp nainte.
    Neliniştea se percepe ca o groază fără nume. Ea poate fi liniştită pe cale medicală, dar tranchilizantele nu nseamnă vindecare. Ea poate fi resimţită n continuare n forme moderate, menţinnd o stare de nervozitate constantă şi senzaţia că eşti tot timpul gata să-ţi pierzi controlul -sau poate fi simţită acut, atunci cnd o persoană este inundată de frică, fără un motiv aparent.
    Frica devine nelinişte, atunci cnd o ameninţare nu mai este iminentă, dar nu poate fi uitată. Neliniştea este bazată pe memorie. Ea nu vine din exterior, ci din lumea noastră interioară.Deoarece se dezvoltă din reacţiile primare pe care le avem faţă de un pericol fizic, neliniştea rămne legată de evenimentele exterioare. O femeie căreia i se spune că tumoarea ei la sn este malignă, se va cufunda n nelinişte - şi starea de nelinişte continuă, pnă cnd se face din nou sănătoasă.
    Depresia: Deşi s-ar putea să nu se manifeste ca atare, depresia are la bază frica şi neliniştea. Depresia este durerea ndreptată mpotriva sinelui. Privind expresia de pe feţele oamenilor deprimaţi, nţelegi ct de posomorţi, retraşi, extenuaţi şi trişti se simt. Ei abordează viaţa cu pasivitate şi resemnare. Avem tendinţa să uităm acest lucru şi să tratăm de*presia - n special pe cea proprie - ca pe o slăbiciune; dacă alţii şi găsesc fericirea n viaţă, considerăm că este vina noastră că nu am reuşit. Astfel de raţionamente se leagă de vinovăţie şi oamenii deprimaţi şi dau seama adesea, n mod acut, că şi-au dezamăgit familia şi prietenii. Se gndesc la ei nşişi ca la norul ntunecat care ameninţă fiecare ocazie fericită.
    Dacă priveşti depresia fără judecată, o poţi percepe ca fiind frontul suprem pe care se dă lupta mpotriva fricii. Oamenii deprimaţi sunt pe punctul de a renunţa şi, ntr-adevăr, unii vor face alegerea cumplită de a ncerca să-şi pună capăt vieţii. Dar naintea acestei faze, depresia este o ultimă linie de apărare, cea n care mintea fuge să-şi găsească adăpost, reducnd toate activităţile la minimum şi asigurnd doar activităţile suficiente pentru supravieţuire.
    Deşi a devenit ceva normal să pronunţăm cu uşurinţă cuvntul depresie" - ca şi cum am discuta despre o răceală, sau despre o banală durere de cap - nu pot să nu simt ct de patetică este această stare. Pentru mine, să văd o persoană deprimată este ca şi cum aş urmări un cal splendid de curse care şi-a rupt piciorul.Att de multă splendoare există ntr-o fiinţă umană, nct ţi se rupe inima să o vezi nchisă şi aproape stinsă.
    Deci, care este cel mai bun mod de a trata numeroasele aspecte şi deghizări ale fricii? Indiferent de faza n care se află o persoană, frica poate fi eliberată. Se ncepe prin a vorbi liber şi clar despre frica pe care o simţiţi. Dacă pare imposibil, din cauză că aţi fost nvăţaţi că frica este un semn de slăbiciune, vorbiţi despre acest lucru. Vinovăţia este un obstacol uriaş n acest sens - şi la fel este şi ruşinea. Dar trebuie găsită o breşă şi cred că următorii paşi sunt eficienţi:

    Recunoaşte-ţi frica, privind-o ca pe o senzaţie corporală.

    Consideră că această senzaţie şi are rădăcinile n energii vechi, ce au fost acumulate.

    Cere energiei nmagazinate să iasă din corpul tău.

    Ajută această eliminare de energie, pnă cnd ai eliberat tot ceea ce e gata să plece chiar acum.

    Fiecare pas are propria sa tehnică. La nceput, a simţi frica sub forma unei senzaţii corporale, te face să o scoţi din domeniul minţii.
    Frica are o voce. Ea vorbeşte despre numeroase pericole; acumulează scenarii catastrofice - şi trece la nesfrşit de la unul la altul. Ca voce, frica este extrem de convingătoare, iar cuvintele sunt n legătură cu reacţiile fizice. Acestea sunt mult mai uşor de eliberat dect gndurile. Gndurile vin şi pleacă - adesea crescnd n intensitate, pe măsură ce le opui rezistenţă. Senzaţiile fizice sunt mai obiective.
    Mai nti, localizaţi-vă senzaţiile fizice de frică. Ele includ adesea muşchi ncordaţi - deci, mai nti exploraţi zonele sensibile ale gtului, frunţii, pieptului, fosei stomacului şi spatelui inferior. Cteodată simţim o mare slăbiciune sau greutate n braţe şi picioare. Ori de cte ori gndurile voastre o iau razna, este posibil ca tensiunea arterială să crească - dar nu există o modalitate fizică de a simţi acest lucru. Vreţi o senzaţie pe care să o puteţi localiza? Concentraţi-vă pe pulsul n creştere, pe stomacul care tremură, pe genunchii şi picioarele care se nmoaie şi aşa mai departe - pe orice care poate fi asociat cu frică sau nelinişte, n orice formă s-ar manifesta ele.
    Aceste senzaţii sunt reziduuri biologice ale unor experienţei.
    De exemplu, cnd ţi aminteşti că te-a nspăimntat ceva, corpul tău - ca şi mintea, de altfel - revăd scena şi, n loc să şi-o reamintească doar, el recreează aceleaşi simptome pe care le-ai simţit n momentul respectiv. Revine aceeaşi senzaţie cumplită de frică, aducnd cu ea o semnătură fizică manifestată n trup, care reprezintă expresia energiei sale.
    n cadrul vindecării, energia este mai importantă dect gndurile care o nsoţesc. Ca o pietricică n pantof, o energie răscolitoare vă rea*minteşte constant de prezenţa sa, trimiţnd semnale de durere. Nu are nici un rost să vă gndiţi n permanenţă ct de mult vă răneşte pietricica; pnă cnd nu nlăturaţi sursa de energie, nu are loc nici o vindecare. Tot aşa, frica şi neliniştea trimit nenumărate gnduri - nsă, pnă cnd nu nlăturaţi energia care nsoţeşte gndurile, nu se va produce o vindecare de durată. Frica se va ataşa la un nou set de gnduri.
    Acum, cereţi-i acestei energii să plece şi ajutaţi-o să o facă. Acest ajutor - care reprezintă pasul decisiv - poate fi dat n multe feluri:
    Respiraţie profundă, relaxată.Cu fiecare inspiraţie, coborţi aerul pnă la abdomenul inferior, apoi lăsaţi-l să iasă natural, ca şi cum aţi ofta.
    Ascultare, ntrebaţi n interior ce vrea energia să ştiţi. Noi toţi avem mii de sertăraşe cu traume pe care ni le amintim la un moment dat, fiecare nsoţită de propria sa poveste. Deschideţi-vă cu sinceritate, ca să auziţi şi să vedeţi de unde vine energia. Pe măsură ce primiţi mesajele şi imaginile, ntmpinaţi-vă frica cu nţelegere, dndu-i posibilitatea de a se debloca şi de a se elibera.
    Mişcare. Energiile blocate sunt ngheţate; sunt ca nişte blocaje de gheaţă n rul conştientei, sau ca depunerile formate n artere. Ceea ce este nţepenit, trebuie făcut să se mişte. Ceea ce este ngheţat, trebuie să se topească. Multor oameni le este de ajutor să se mişte fizic. Alergarea şi exerciţiile fizice constituie o modalitate bună pentru eliberarea tensiunii superficiale. Energiile profunde răspund atunci cnd se acţionează fizic asupra lor - prin zvrcolire, zguduire şi tremur, de exemplu - dacă acestea reflectă ceea ce simţiţi. Tropăitul şi bătutul din picioare sunt eficiente, atunci cnd energia nţepenită şi are rădăcinile n mnie.
    Zgomote. Spaima are o voce nearticulată, o voce căreia nu-i plac cuvintele, deoarece ele sunt prea slabe pentru intensitatea sentimentului resimţit. Spaima preferă să ţipe. Ea ţipă, geme, se jeluieşte, scnceşte şi plnge n hohote. Cnd simţiţi senzaţiile profunde ale fricii, lăsaţi astfel de sunete să iasă firesc la suprafaţă. Nu le năbuşiţi. (Ţipatul ntr-o pernă poate fi un ajutor imens.)
    ncepeţi mai blnd, prin modularea vocii. Cnd simţiţi o senzaţie corporală, murmuraţi sau gnguriţi tonul acelei senzaţii, apoi lăsaţi energia să-l poarte, nalt sau grav, oriunde vrea el să meargă. Dacă sunetul nu vi se pare potrivit, ncepeţi cu acel Hmm" satisfăcut, ce apare spontan la gndul că mncaţi ceva delicios. Aceasta este o intonaţie posi*bilă - şi există şi multe altele, cum ar fi gemete, oftaturi de dezamăgire, mormăituri guturale ce nsoţesc un efort fizic etc. S-ar putea să vă feriţi de tonurile durerii, de vaietul său strident, sau de plnsul n hohote al copilaşului, care-i zguduie ntregul trup - nsă ele vă sunt ncă accesibile, cum ar fi ţipătul, care este prima reacţie la o lovitură, n special dacă vine prin surprindere. Toate acestea aparţin arsenalului vostru folosit mpotri*va fricii şi, ntruct ele vă implică att trupul, ct şi centrii emoţionali ai creierului, sunetele au o capacitate puternică de a localiza suferinţa, de a o exprima şi, apoi, de a o elimina.
    ***
    Există un alt element crucial pentru eliberarea fricii. Am observat că suntem dispuşi să eliberăm cele mai intime şi mai ascunse frici, atunci cnd avem un sentiment de ncredere, ncredere nseamnă că ţi se oferă asigurarea că eşti n siguranţă - şi o poţi accepta. Ambele părţi sunt necesare - trebuie să existe oferta deschiderii emoţionale şi, de aseme*nea, capacitatea de a accepta că există cu adevărat un refugiu sigur.
    ntrebarea este, unde putem găsi această ncredere? n primul rnd, trebuie să aveţi ncredere n voi nşivă, să fiţi suficient de siguri că nu veţi fi blocaţi de propria voastră manifestare. Cu toţii ne simţim inhibaţi. Este jenant să-ţi manifeşti sonor spaima. Priviţi năuntrul vostru şi ntrebaţi-vă dacă aveţi vreuna dintre convingerile următoare:

  6. #16
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.617

    Am suferit att de mult, nct e prea trziu pentru a mă schimba.

    Aştept pe cineva care să-mi observe suferinţa.

    Suferinţa mea nseamnă că sunt n viaţă.

    Merit să trăiesc n acest fel.

    Strig pentru a fi iubit.

    Nu-mi este dat să nţeleg.


    Fiecare dintre aceste atitudini vă dă un motiv pentru a vă prelungi suferinţa şi a-i bloca eliminarea. De fiecare dată cnd repetaţi aceste raţionamente, ngroşaţi zidurile care vă ntemniţează. Aveţi libertatea de a păstra aceste convingeri ct de mult vreţi - nsă energiile blocate devin din ce n ce mai puternice, cu ct sunt reprimate mai mult. Ciclul negării şi al suferinţei trebuie ntrerupt, n locul convingerilor negative care au ngroşat pereţii reprimării, ncepeţi să absorbiţi acele convingeri care subţiază zidurile, chiar dacă nu le-aţi acceptat, ncă, n totalitate. Fiecare convingere pozitivă anulează una negativă:
    Nu are nici o importanţă ct timp am suferit; mă pot schimba.

    Poate că nu sunt destui oameni care au observat suferinţa mea şi au luat-o n serios, nsă eu am observat-o - şi asta e suficient.

    Suferinţa nu mă ţine n viaţă - ea mi nchide nenumărate posibilităţi, mpiedicndu-le să se manifeste n viaţa mea.
    Merit să fiu vindecat.

    Nu am nevoie să fiu salvat; am nevoie de ajutor, ntotdeauna există cineva dispus să ajute.

    Fac orice pentru a fi iubit, deci e timpul să găsesc persoana potrivită, cineva care mi poate auzi cuvintele şi răspunde nevoii mele.

    S-ar putea să nu nţeleg ce mi se ntmplă acum - dar, dacă voi păşi pe calea vindecării, nţelegerea va veni de la sine.
    Ceea ce ncepeţi acum să faceţi se numeşte o atitudine vindecătoare. De aici puteţi porni n multe direcţii. Păstraţi la ndemnă această listă de convingeri şi, atunci cnd vă simţiţi descurajaţi, ntoarceţi-vă la ea. Discutaţi cu alţii cum au transformat ei o atitudine negativă ntr-una pozitivă. Ocupaţi-vă de un singur punct de pe lista negativă şi dedicaţi-i o zi ntreagă, pentru a examina modul n care această convingere v-a afectat - apoi, n ziua următoare, nlocuiţi-o cu o convingere pozitivă. Ţineţi un jurnal n care vă dezvăluiţi vouă nşivă, cu cea mai mare onestitate posibilă, modurile n care vă influenţează att convingerile negative, ct şi convingerile pozitive.
    Dezvoltarea unui nou sistem de convingeri este o campanie militară - şi trebuie să luptaţi din două direcţii.
    Dacă citirea afirmaţiilor negative vă trezeşte mnia sau un alt gen de rezistenţă, fiţi foarte atenţi; aţi atins un punct dureros. Dacă simţiţi cu adevărat că nu vă puteţi schimba, cnd vi se spune că puteţi, vor apărea frustrarea, furia, auto-comptimirea, defetismul - o mulţime de copii vitregi, care apar ca urmare a acceptării unei resemnări deznădăj*duite. Scoateţi la lumină aceste sentimente. Aşterneţi-le pe hrtie. Aşe-zaţi-vă la calculator şi creaţi un document cu titlul: „De ce nu mă voi schimba niciodată", sau „De ce nu observă nimeni că sufăr". Lăsaţi să curgă ntregul şuvoi al certitudinii voastre că aţi fost persecutaţi şi ne*dreptăţiţi, neglijaţi şi trecuţi cu vederea. Nu vă judecaţi gndurile şi nu corectaţi ortografia, n timp ce le scrieţi.Pnă cnd nu vă confruntaţi cu ceea ce simţiţi cu adevărat - şi nu cu ce ar trebui să simţiţi - vindecarea nu poate ncepe.
    La un moment dat, veţi schimba direcţia şi veţi fi ncntaţi să creaţi un sistem nou, pozitiv, de gndire.
    Indiferent de faza n care vă aflaţi pe această cale, aplicaţi n fie*care zi acelaşi mod de reamintire - nu forţaţi nimic. Bucuraţi-vă de fiecare posibilitate minusculă de a nţelege ce se ntmplă, de fiecare des*chidere ct de mică. A muta pe rnd cte o cărămidă pare a fi ceva lip*sit de importanţă - dar vine ziua n care ntreaga nchisoarea se pră*buşeşte.
    Fiţi răbdători şi blnzi cu voi nşivă. Nu vă lăsaţi tulburaţi de mnie. O dată ce ştiţi ce v-a făcut să fiţi mnioşi şi frustraţi, opriţi-vă. Cereţi răspunsuri pentru frustrările voastre; pătrundeţi conştient pnă la sursa lor cea mai profundă - care este, ntotdeauna, frica.
    Parcurgerea ntregului labirint al neliniştii sau depresiei ar putea să dureze ani de zile - nsă, dacă sunteţi hotărţi, vindecarea durează mult mai puţin dect v-a fost necesar pentru a vă crea rănile, iar elibera*rea de spaimă poate veni rapid, ncă de la nceputul acestui proces, veţi face paşi uriaşi spre vindecare.
    Frica poate fi gonită, chiar atunci cnd există la un nivel foarte profund - dar trebuie respectată, pnă cnd găseşti un mod de a scăpa de ea. ntreabă-te despre ct de multă frică, suferinţă şi nelinişte ţi-au vor*bit părinţii tăi şi ct de la largul lor s-au simţit cnd au făcut-o. (Mă refer la propria lor suferinţă, nu la suferinţa pe care le-ai provocat-o tu cnd te simţeai neliniştit - deşi, şi aceasta ţi poate da cteva indicii.) Dacă-ţi aminteşti că tatăl tău ascundea orice urmă de spaimă şi nelinişte - chiar atunci cnd banii erau puţini, sau era n primejdie să-şi piardă serviciul, sau l ameninţa o boală gravă - ai trasat o limită pe care astăzi s-ar putea să-ţi fie greu s-o depăşeşti - acum, cnd eşti tu nsuţi adult. Dacă-ţi aminteşti că mama ta a suferit n tăcere, sau a acceptat pasiv acele situaţii cumplite, pe care nu le putea rezolva - din nou ai desfiinţat o limită pe care s-ar putea să o fi integrat, copil fiind, n fiinţa ta interioară.
    Limitele emoţionale sunt transmise de la o generaţie la alta. Tera*peuţii pot pierde ani de zile cu anumiţi pacienţi, nainte ca aceştia să se deschidă. Respectă-ţi sistemele defensive, chiar n timp ce lucrezi pen*tru a le anula. Zidurile interioare nu se demolează; ele se dizolvă. Deci, să nu crezi că cineva se aşteaptă ca tu să-ţi ataci cu mult curaj sistemele defensive şi să te arunci asupra lor ca un războinic. Armele tale cele mai importante sunt: dorinţa de a acţiona, sinceritatea şi răbdarea.
    După ce ţi-ai construit un spaţiu pentru a avea ncredere n tine, acum ai nevoie de altcineva n care să ai ncredere. Vindecarea nu este o lucrare solitară. Nu aşeza automat n capul listei pe cel mai bun prieten, soţul/soţia, sau sora mai mare. Fii obiectiv n legătură cu cine este disponibil din punct de vedere emoţional şi cine nu este. Caută pe cineva care e tolerant şi şi acceptă propriile defecte, cineva care este un bun ascultă*tor şi nu-şi impune altora judecăţile proprii. Aceştia sunt oamenii n care poţi să ncepi să ai ncredere. Abordează o astfel de persoană şi cere-i permisiunea să-i mpărtăşeşti o anumită suferinţă despre care vrei cu adevărat să vorbeşti. Este crucial să-i spui totul, pentru că, dacă tu te aş*tepţi ca cineva să fie deschis cu tine, este corect ca şi tu să fii deschis cu acea persoană. Totuşi, dacă simţi o suferinţă acută, e total justificat ca tu să-i ceri să-ţi acorde un interval de timp, n care discuţia va fi numai des*pre tine. Convenţia implicită este că, atunci cnd acea persoană va avea propria suferinţă, tu vei fi disponibil.
    Fii simţit şi dă-ţi seama, atunci cnd ai mers prea departe şi doar ai folosit urechea nţelegătoare a altuia ca pe o zonă de descărcare. Nu cere sfaturi. Cea mai bună folosire a simpatiei este aceea de a găsi pe cineva n care să ai suficientă ncredere pentru a ncepe procesul de elib*erare, pe care trebuie să-1 continui, apoi, de unul singur.
    Intenţia ta este de a aduce la lumină energiile timide, ascunse, stnjenitoare, vinovate sau scandaloase.
    Oare avem o asemenea persoană n vieţile noastre? Nu, nici vorbă de aşa ceva.
    Două lucruri se pot spune n această privinţă, n primul rnd, poţi căuta un ajutor profesionist, care te face să te relaxezi, ntruct ai deplină ncredere şi astfel avansezi cu viteza ce ţi se potriveşte şi simţi - nu cu mintea, ci cu inima - dacă el sau ea este suficient de deschis/ă pen*tru a accepta energiile ntunecate pe care vrei să le eliberezi.
    n al doilea rnd, există o lege spirituală n care am ajuns să cred n totalitate, de-a lungul anilor: atunci cnd eşti pregătit, ndrumarea va veni. Bazează-te pe oamenii care sunt acum n viaţa ta; priveşte-ţi n faţă energiile ntunecate, ct de cinstit poţi; respectă-ţi propriile limite, ct şi pe cele ale tuturor care sunt n jurul tău.
    Pe măsură ce ndepărtezi fiecare foaie de ceapă, profesorul care te poate conduce va apărea aproape miraculos, chiar n momentul cnd ndrumarea este necesară.
    nfăţişarea răului
    Conştienta cea mai limitată aparţine acelora care fac rău. Răul ia naştere atunci cnd există o stare de dezechilibru att de gravă, nct persoana nu mai ţine cont de nimeni altcineva. Astfel, răul este o formă extremă de egoism. Există doar adevărul meu şi calea mea - aceasta este dogma fanaticului, sau a teroristului. Dar soţul vio*lent, vnzătorul de stupefiante care jefuieşte copiii, tlharul şi criminalul sunt toţi la fel de izolaţi şi indiferenţi.
    Putem să explicăm răul şi să-lndepărtăm de noi. Emerson[i] l-a definit ca fiind absenţa binelui, lipsindu-1 de orice existenţă legitimă pro*prie. Este posibil să transcendem răul - aşa cum s-a ntmplat n timpul atacurilor de la World Trade Center, atunci cnd cei blocaţi n birourile lor au telefonat celor dragi, nu pentru a-şi exprima groaza, ci pentru a-i linişti. Cel mai obişnuit mesaj trimis n faţa morţii a fost: „Am vrut să ştiţi că sunt bine, sănătos şi că vă iubesc."
    Totuşi, atunci cnd cele două clădiri s-au prăbuşit şi violenţa s-a abătut asupra a mii şi mii de victime inocente, răul a cştigat. Mă gn*desc la pompierii ce urcau n grabă scările din turnurile gemene. „Am fost evacuaţi n mod ordonat", povestea unul dintre supravieţuitori, amintindu-şi timpul scurt dintre ciocnirea cu avionul şi prăbuşirea finală a turnurilor. „Oamenii erau aliniaţi pe scări, luminile erau ncă aprinse şi nimeni nu părea nfricoşat, chiar dacă şirul se mişca ncet şi se oprea ade*sea. La un moment dat, am auzit ascensorul de mărfuri trecnd n cădere liberă; năuntru, oamenii ţipau. Cnd pompierii au venit spre noi, şirul s-a dat ntr-o parte şi toţi i-am aplaudat, salutndu-i cu urale. ncă sim*ţeam că vom fi salvaţi. Totuşi, peste cteva clipe, acei pompieri erau cu toţii morţi. Ii văd ncă, toate feţele tinere, frumoase, trecnd n aplauzele noastre - toţi omorţi printr-o singură lovitură."
    Violenţa fizică pare a fi răul cel mai greu de iertat. Transforma*rea unei persoane n bucăţi de trup ne revoltă. Atunci cnd supravieţui*rea este ameninţată fizic, răspunsul visceral trebuie să apară, n unele ca*zuri, atrocităţile te lasă fără cuvinte. Represaliile devin unica soluţie. Ier*tarea trebuie să-şi aştepte rndul.
    Atunci cnd te aliniezi spiritului, ceea ce trăieşti trece dincolo de planul individual spre ceva mai mare, care ne aparţine tuturor - un supra-suflet. Nimeni nu este exclus din acest supra-suflet, indiferent ct de atroce ar fi crimele sale. Este extrem de emoţionant cum femeile din Bosnia - un loc unde ura sălbatică este perpetuată de secole - au fost ca*pabile să găsească o legătură umană, lipsită de orice fel de violenţă. Cnd au fost ntrebate de reporteri, ele au răspuns că se rugau pentru sfrşitul violenţei - fără să apeleze la clişee, cum ar fi naţiunea şi etnia. Suferinţa le-a purificat; ele simţeau suferinţa celorlalte femei, care se presupunea că erau duşmanii lor.
    Cu toate acestea, cnd pompieri curajoşi şi nevinovaţi sunt ex*terminaţi, chiar n timp ce ncercă să ajute, răul nu este purificator. Acţi*unile monstruoase, alese liber şi duse pnă la sfrşit, reprezintă ntuneri*cul venit pe Pămnt. Mulţi personifică acest ntuneric prin satan. Unii cred că diavolul are un trup si o faţă, alţii cred că este mai abstract. Se spune că teroriştii şi, n general, cei care fac rău, se află n stăpnirea n*tunericului. Oamenii sunt cunoscuţi prin faptele lor, iar masacrarea unor vieţi nevinovate constituie răul absolut.
    Scrierile sfinte din India afirmă că răul şi nedreptatea nu pot supravieţui n apropierea unui sfnt. Fără să ştiu dacă este literalmente adevărat, acest lucru m-a ncurajat ntotdeauna. Bunătatea este o forţă po*zitivă. Nici unul dintre cei care au provocat ororile totalitarismului ce s-au abătut asupra omenirii n secolul douăzeci, nu a supravieţuit pentru a-şi putea savura triumful. Răul piere, restabilindu-se echilibrul cu forţa creaţiei şi evoluţiei. Zidul Berlinului s-a prăbuşit prin nsăşi forţa brutală, inerţia şi, apoi, epuizarea represiunii.
    Mulţi oameni au afirmat că acest proces de evoluţie este prea lent, că ajunge pnă la pasivitate. Sunt de acord că uneori este necesară opoziţia activă n faţa răului, nsă aceasta nu nseamnă că trebuie să sprijinim forţele distructive.
    Este important să ne reamintim că orice lucru pe care-l putemface pentru a ne extinde conştienta, va contracara automat răul. Este inclusă aici ntreaga activitate de vindecare, despre care am discutat.
    Fii blnd, atunci cnd eşti tentat să fii aspru. Fii atent, atunci cnd ai tendinţa să-ţi ntorci privirea. Acceptă că negativitatea pe care o simţi ţi apare n momentul n care ncerci să acuzi pe altcineva.
    La acest nivel, transformarea personală este calea cea mai naltă de a combate răul. Cu ct devii mai conştient, cu att intri mai mult n echilibru. O dată echilibrat, poţi alege să respingi distrugerea; conştienta ta se extinde dincolo de durerea de moment, pentru a observa că evoluţia este eternă - prin urmare, veşnic posibilă.
    Cu toţii suntem de acord că mnia dă naştere la numeroase acţi*uni rele - nu mnia ca atare, ci mnia care a fost blocată, n cazul n care conştienta ta este deschisă şi liberă, mnia se scurge prin ea. Aceasta se aplică att la furia generată din interior, atunci cnd te simţi agresat, ct şi la mnia care vine din exterior, sub forma atacului. Ambele trebuie să plece, n clipa n care şi-au ndeplinit misiunea. Rolul mniei este de a alerta sistemele tale de apărare. Agresiunea şi apărarea sunt o parte a programului de supravieţuire, la aproape toate speciile care trebuie să in*tre n competiţie pentru a se mperechea, a-şi asigura hrana şi a ocupa un teritoriu. Nu e firesc să ntreţii furia. Măcinndu-te n tine, ea se hrăneşte din ea nsăşi şi, n cele din urmă, izbucneşte prin violenţă.
    Fiecare sistem viu care iese din starea de echilibru ncearcă să se redreseze. Acest lucru este valabil pentru presiunea arterială şi pentru rit*mul cardiac - dar şi pentru pădurea tropicală, sau pentru speciile de pă*sări. Presiunea exercitată asupra sistemului dintr-o parte - cum ar fi lipsa hranei, absenţa unui adăpost, sau pătrunderea neaşteptată a inamicilor -provoacă o reacţie de mpingere a sistemului napoi, spre starea de echi*libru. Violenţa este reacţia extremă la dezechilibru, n ciuda tuturor dis*cuţiilor despre faptul că fiinţele omeneşti ar fi violente din naştere, nu suntem noi oare şi blnzi din naştere? Dovada că e vorba despre ambele este la fel de puternică.
    Răul poate apărea sub formă de stres: fiind mpins mult peste ca*pacitatea de a face faţă la această agresiune, omul nu are altă alternativă dect să riposteze. Faptul ngrozitor că teroriştii din 11 septembrie au fost dispuşi să se sinucidă i-a impresionat pe mulţi, considerndu-1 o do*vadă că ei reprezintă răul absolut. Eu l-am privit ca pe un semn al disperării absolute. Ca indivizi, nici unul dintre atacatori nu mai putea trăi ntr-o lume care i-a rănit pnă la punctul n care supravieţuirea nu mai reprezenta o alternativă.
    Ct despre fanatismul religios, oare nu este şi el rău? Binenţeles că este, nsă religia nu propovăduieşte răul. Ea intră n serviciul răului, n momentul n care mintea este axată pe rău. Cele mai recente studii asupra creierului arată că, atunci cnd oamenilor li se cere să ia decizii morale, ei şi intensifică activitatea centrului emoţional al creierului - n locul centrilor gndirii, localizaţi pe straturile superioare ale scoarţei ce*rebrale. Doar după ce ne mniem, apelăm la scoarţa cerebrală pentru a stabili o motivaţie raţională, inclusiv una religioasă.
    Pare o ironie brutală, dar teroriştii se simt ntotdeauna ndreptă*ţiţi n acţiunile lor. Acelaşi lucru este valabil pentru toţi marii răufăcători ai secolului douăzeci - de la Hitler, la Pol Pot. Răufăcătorul se conside*ră pe el nsuşi o victimă. Se poate observa aceasta, analiznd viaţa de fie*care zi. Soţii violenţi care-şi bat soţiile declară ntotdeauna că au fost forţaţi să o facă. Vedem interviuri cu tlhari violenţi, care-i condamnă pe oa*menii pe care i-au mpuşcat că n-au renunţat la banii lor, atunci cnd ei au cerut să o facă.
    Dar, dacă plănuieşti să te răzbuni pe un răufăcător, ţi faci rău singur. Nu pentru că gndul s-ar putea ntoarce mpotriva ta să te ră*nească - ceea ce nseamnă superstiţie - ci din cauza faptului că gndirea negativă măreşte şi susţine sursa răului.
    ntunericul se adaugă la ntuneric. Psihologic vorbind, mintea se dezvoltă prin obişnuinţă şi folosire - iar att timp ct foloseşti, n mod obişnuit, centrii care emit vină, mnie, răzbunare, intoleranţă şi violenţă, acei centri vor fi hrăniţi şi se vor dezvolta.
    Hrăniţi, mai degrabă, lumina pe care o găsiţi n interiorul vostru. Transformarea nu se produce printr-o atingere cu o baghetă magică. Obişnuinţa şi folosirea se aplică şi acolo. Dacă găseşti chiar şi cele mai mici motive pentru a emite gnduri de iubire, toleranţă, iertare şi pace, aceşti centri vor creşte şi se vor dezvolta n mintea ta. Spiritul se bazează pe această creştere.
    Există o ntrebare care e pusă n repetate rnduri: de ce-i permite Dumnezeu răului să existe? Simt că răspunsul trebuie să fie răbdarea divină.
    Dumnezeu ne aşteaptă să devenim mai buni. Dumnezeu vrea ca noi să vedem singuri - astfel nct viziunea să fie de durată. Poate să ne ia mai mult timp, dar acesta este preţul pentru că avem liber arbitru. Nici o alegere nu ne este impusă. Există doar perspectiva atrăgătoare a păcii şi iubirii, ca realităţi superioare.
    Avem vreo dovadă că Dumnezeu exercită o influenţă n favoa*rea binelui? Nimeni nu poate să convingă pe altcineva că binele va tri*umfa asupra răului. Realitatea este că oamenii evoluează prin experienţă. Cnd păcătosul se plictiseşte de a mai greşi, el ncearcă experienţa de a face bine - şi, n timp, se naşte un sfnt.
    Poetul Rumi, la care mă ntorc adesea, scria: „Trăiesc la limita nebuniei, bat la uşă, căutnd motive. / Uşa se deschide. / Băteam din interior." Poate să pară ciudat, nsă răul devine mult mai puţin ameninţător, atunci cnd ncetezi să-l mai priveşti n afară, n „ceilalţi" - şi mergi năuntrul tău. Adevărul este că nu există „ei" - suntem doar „noi", spiritele care se bucură de libertatea de a face şi simţi orice - de la acţiunile cele mai sublime, pnă la cele mai atroce. lisus şi Budha nu mergeau peste tot, propovăduind: „Deveniţi tot att de buni precum sunt şi eu". Ei au luat n considerare condiţia firească a omenirii şi au devenit aceasta.
    Empatia totală a condus spre compasiune totală. Empatia s-a născut din dărmarea zidurilor pe care ego-ul le-a construit. Compasi*unea s-a născut din izbucnirea unor sentimente ce nu puteau fi negate. „A, deci eu sunt cu adevărat tu", este revelaţia comună tuturor sfinţilor.
    Compasiunea totală conduce spre iertare totală.
    Nu te poţi forţa să ierţi pe cineva. Iertarea nu aparţine minţii. Ea este o stare a inimii. Aşadar, ncă o dată ne aflăm n faţa unui paradox, deoarece e clar că liniştirea inimii şi ngrijirea cu blndeţe a rănilor sale te vor proteja de rău.
    Construind o fortăreaţă şi apărndu-te astfel mpotriva răului, te va face să fii şi mai vulnerabil. Vindecarea propriei tale inimi este unicul lucru extrem de important pe care-1 poţi face, pentru a schimba lumea. Propria ta transformare ţi va da posibilitatea să te ndepărtezi att de mult de rău, nct să nu contribui la acesta cu nici un cuvnt, gnd, sau respiraţie. Acest proces vindecător este ca şi cum ţi-ai redescoperi şi tămădui sufletul.

  7. #17
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.617


    Vindecarea sufletului


    O mamă ce călătoreşte mpreună cu fiica sa, aşteaptă neliniştită la ghişeul de bilete. Zborul ei de vacanţă a fost am*nat. Nu se poate face ceva? Degetele apasă pe tastele computerului - se pare că poate pleca cu un alt zbor. Zmbeşte uşurată, ia noile bilete şi pleacă n grabă spre poartă. O soţie care are loc rezervat pentru un zbor de miercuri (ziua următoare), se decide să plece cu o zi mai devreme şi este şi ea norocoasă că există locuri disponibile. De abia aşteaptă să fie, peste cteva ore, mpreună cu soţul ei. Plictiseala din aeroport l deter*mină pe un tată să-şi omoare timpul telefonnd acasă, ca să stea de vorbă cu fiul său de cinci ani, nainte ca acesta să plece spre grădiniţă. Cnd i este anunţat zborul, ncheie convorbirea cu cuvintele: „Tati te iubeşte".
    n mai puţin de două ore, aceşti oameni dispar de pe faţa pămn*tului. Unde s-au dus? Oare o parte din ei a supravieţuit tragediei?
    Moartea creează ntotdeauna nelinişte n privinţa a ce se ntm*plă cu sufletul, n acele catastrofe teroriste, oamenii au murit fără să lase rămăşiţe care să fie recuperate. Aceasta a făcut ca tragedia să fie şi mai chinuitoare pentru supravieţuitori. O mamă cu cinci copii era căsătorită cu un pompier care a pierit n eforturile de salvare. Atunci cnd a fost n*trebată ce le-a spus copiilor, ea a răspuns: „Le-am spus că am fost noro*coşi. Cel puţin am avut posibilitatea să-i recuperăm trupul."
    Dispariţia totală a unui om pe care-l iubeşti este o tragedie de nedescris. O parte primitivă din noi crede n lucrurile solide, materiale, ca puncte de reper ale realităţii. Sufletul, dacă există cu adevărat, este n ntregime invizibil. E greu de crezut n el, cu aceeaşi convingere cu care credem n prezenţa noastră fizică, materială - care e att de liniştitoare, ct timp trăim.
    M-am pomenit n această zonă enigmatică, ntre ndoială şi cre*dinţă, cnd tatăl meu, care avea peste optzeci de ani, a murit pe neaştep*tate. El era nzestrat cu o personalitate pioasă; era liniştit şi adeseori retras; era un om care mai degrabă asculta, dect să se pună n valoare. Pe măsură ce mbătrnea, se frămnta foarte tare n legătură cu mama, care devenise la bătrneţe mai neputincioasă dect el. ntr-o noapte, n luna noiembrie, s-a dat jos din pat şi a trezit-o. Privind n urmă, mi dau seama că a vrut să-şi ia rămas bun. A sărutat-o pe mama, s-a ntors ncet n camera sa şi a nchis ochii. Moartea a venit cnd el era calm şi pe de*plin conştient. Modul ales de tatăl meu pentru a ne părăsi a fost acela al demnităţii şi păcii, fără să deranjeze pe cineva.
    Mi-a lăsat un imens gol n inimă. Nu eram pregătit pentru aceas*tă ntmplare, chiar dacă am crezut că eram. Familia s-a reunit n Delphi şi am trecut pentru prima dată prin ritualurile morţii. Am mers la ghats - terenurile de incinerare de pe malul rului - şi am citit listele tuturor strămoşilor noştri care au fost incineraţi n acest loc, mergnd cu sute de ani n urmă. Am fost lăsat să supraveghez incinerarea rămăşiţelor tatălui meu şi am simţit un fel de alinare nesfrşită şi groază. Un teren de inci*nerare miroase a moarte. Nu poţi scăpa de prezenţa umbrei şi - chiar da*că e greu să exprim aceste cuvinte n faţa cititorilor occidentali - atunci cnd cenuşa tatălui meu era ncă fierbinte, a fost necesar să dezintegrez carcasa fărmicioasă a craniului său cu un băţ. A fost ritualul final al eli*berării. Am devenit conştient de sunetele unei muzici de nuntă ce se au*zea n depărtare şi de zgomotele făcute de nişte copii, care se jucau la c*teva zeci de metri distanţă. Permanenţa vieţii a apărut chiar n acel mo*ment macabru.
    Cnd am fost martorul spectacolului de televiziune n care şase mii de oameni au dispărut instantaneu, am nţeles ce a intenţionat să spu*nă văduva pompierului, cnd a declarat că a considerat recuperarea cada*vrului ca pe un dar. Au fost necesare luni de zile de reflecţie, pnă să-mi pot răspunde la ntrebarea n legătură cu locul n care a plecat tatăl meu. El a fost o persoană iubitoare, care niciodată nu a lipsit din viaţa mea -şi iată, pe neaşteptate, n locul său era un gol.
    ***
    Poate să fie manifestarea invizibilă şi delicată a spiritului la fel de reală ca trupurile noastre fizice? Lucrurile nu există n realitate, doar datorită faptului că le poţi vedea şi atinge.
    Aceasta este o iluzie a simţurilor. O stncă de granit este reală, pentru că forţe invizibile menţin la un loc particule invizibile de energie. Nimeni nu a văzut forţa gravitaţiei, sau curbarea spaţiului, totuşi exis*tenţa lor este mult mai sigură dect granitul - care se va fărmiţa şi va nceta să existe cu miliarde de ani nainte ca forţa gravitaţiei să dispară. Toate lucrurile adevărate sunt, de fapt, invizibile. Nimeni nu a pipăit vreodată timpul. Adevărul nu lasă amprente. Dragostea scapă celor cinci simţuri.
    Vindecarea sufletului nu nseamnă deloc a ncerca să crezi ntr-o fantomă invizibilă. Atunci, putem noi să credem n existenţa invizibilă a sufletului, mai ales că acesta nu poate preveni instalarea durerii, vio*lenţei şi suferinţei?
    Sufletul este nţeles cel mai bine nu ca o fantomă abia vizibilă, ci ca sinele adevărat, prezent n tine chiar n acest moment. Deşi nu-l vezi - atunci cnd simţi impulsul iubirii, ai stabilit o legătură cu el. Nu poate fi nici o ndoială că ai un sine individual - de aceea, a trece spre un nou nivel, cel al sinelui tău adevărat, nu e o sarcină extraordinar de dificilă. Fiecare dintre noi are o credinţă puternică ntr-un sine fals, născut din ego. Am discutat deja despre ego de cteva ori, dar să recapitu*lăm acum sistemul său de valori, prin cteva cuvinte cheie: limitat, strns n el, plin de ataşamente, acaparator, nchis şi nfricoşat. Doar ascultndu-le pare greu de crezut că cineva şi-ar declara apartenenţa la aceste valori - nsă observă ct de mult din comportamentul nostru este motivat de ele.
    Sinele adevărat are o valoare de nenlocuit, deoarece poate ndeplini necesităţi pe care ego-ul nu le poate satisface. Aceste necesităţi, menţionate anterior, sunt următoarele:
    Nevoia de siguranţă.
    Nevoia de a aparţine cuiva.
    Nevoia de a fi recunoscut de ceilalţi.
    Nevoia de a nsemna ceva pentru cineva.
    Nevoia de a te exprima liber pe tine nsuţi.
    Nevoia de iubire.
    Dorinţa şi ndeplinirea sa reprezintă ritmul natural al vieţii.
    Fiecare dintre aceste nevoi există pentru a fi satisfăcută. Şinele tău ade*vărat este deja mplinit - aşa că, atunci cnd fuzionezi cu el, te vei putea simţi n ntregime dorit, n siguranţă, vrednic şi iubit. Te vei exprima n mod natural şi liber. Vei nsemna pentru ceilalţi mai mult dect ţi-ai ima*ginat vreodată.
    Ego-ul are aceleaşi necesităţi şi simte aceleaşi dorinţe, nsă caută satisfacerea lor n exterior. Oamenii ncearcă să se convingă pe ei nşişi că nseamnă ceva, dacă au o stare socială bună şi bani. Ei simt că se exprimă pe ei nşişi, dacă şi pot face auzite opiniile, ncearcă să aparţină cuiva, urcnd pe scara succesului. Strategia de a se manifesta n exterior este singura pe care o cunoaşte ego-ul. Şinele adevărat cunoaşte doar strategia manifestării interioare.
    Am un prieten care s-a mutat recent n centrul Bostonului şi, pentru prima dată n viaţa lui, l chinuiesc cerşetorii, atunci cnd merge spre locul de muncă. Ei i apar n cale unul după altul, ţinnd n mnă nişte căni de tablă şi cernd mărunţiş. „Pentru un timp", mi-a spus el „i-am ignorat, dar a fost imposibil. Un cerşetor obişnuia să-mi deschidă uşa cnd intram la bancă şi să spună cu un sarcasm voalat: ,Hai să te ajut. Poate că o să-ţi aminteşti de mine la ieşire.' Am sesizat falsa politeţe şi săptămni ntregi i-am urt pe toţi. De ce nu puteam merge n linişte spre serviciu, fără să fiu acostat de cerşetori?"
    După ce s-a luptat cu mnia şi vinovăţia - ntruct voia să facă numai ce trebuie - prietenul meu a avut o idee genială. De ce să nu dea, pur şi simplu, ceva bani oricui i cerea? „A funcţionat extraordinar de bi*ne. Am adunat mărunţiş n buzunare şi, indiferent cine mi cerea, i dă*deam. Imediat mi-a dispărut mnia. Apoi, ochii mi s-au deschis. Am observat că aceşti oameni sunt ntr-adevăr pierduţi şi singuri şi că e un act de cruzime din partea mea să nu le dau puţinul pe care-l voiau."
    Este extraordinar cnd o furie meschină poate fi transformată ntr-un sentiment att de nobil, cum este compasiunea, n acest caz, totul s-a ntmplat instantaneu, datorită unei simple modificări a percepţiei.
    Sinele adevărat nu ne ndeamnă să fim buni. El ia impulsurile noastre existente şi le priveşte ntr-o nouă lumină. Intuiţia deschide portile inimii. De mai multe ori pe zi, fiecare dintre noi simte impulsul, orict de slab, al sfinţeniei. Plimbă-te pe o stradă timp de zece minute şi vei ob*serva peste tot n jurul tău motive pentru a dărui, a ajuta, a oferi milă şi compasiune, a ierta - şi poate chiar a iubi. In fiecare situaţie apare impulsul de a te izola, din cauză că acesta a fost obiceiul tău de multă vreme - dar, n acelaşi timp, ia naştere un nou impuls. Sinele adevărat trimitesemnale noi.
    Observă-le şi simte-le. Insistă asupra lor, mai degrabă dect să le alungi. Evită obiceiul de a ntoarce spatele, sau de a-ţi fi prea frică să acţionezi. Acţionează ori de cte ori poţi. Apreciază-ţi propria bunătate şi felicită-te ori de cte ori te apropii, ct de ct, de şinele tău adevărat. Acesta e programul - şi este unul foarte simplu. Nu e nevoie să priveşti sufletul ca pe o idee abstractă, oferită de teologie. Este un aspect al tău propriu, ce aşteptă să-1 recunoşti.
    Crezul sinelui adevărat este fericire nsoţită de detaşare. Fericirea provine din faptul că nu mai trebuie să ne agăţăm de un teritoriu mic, apărat. Detaşarea provine dintr-o conştientă extrem de profundă, că totul ţi aparţine şi, n acelaşi timp, nu-ţi aparţine.
    n timpul priveghiului de la moartea tatălui meu, mă ntrebam continuu dacă el a dispărut pur şi simplu, dacă persoana pe care o iu*beam nu mai exista, dacă ea nu avea unde să meargă altundeva, dect ntr-un gol imens. Am nţeles că aceste ndoieli veneau de la nivel emoţional, ei şi ce-i cu asta? Emoţiile au nevoie să fie satisfăcute la fel de mult - dacă nu chiar mai mult dect mintea.
    După aceea, ntr-o zi, am ncetat să mai opun rezistenţă imaginii tatălui meu dispărnd - şi, cu mare uşurare am nţeles că el nu putea să dispară, deoarece el nu a fost niciodată aici. Sufletul, sau şinele adevărat, nu este nici năuntrul tău, nici n afară. La fel ca şi forţa gravitaţiei, sau ca adevărul, sau ca timpul, sufletul tău este pretutindeni. De aceea, n momentul morţii el nu are unde să plece - el deja a ajuns. Imaginează-ţi o serie de sfere concentrice, una n interiorul celeilalte. Apoi imaginează-te pe tine trăind n fiecare dintre aceste sfere, ncepnd cu cea mai mică.
    Prima sferă este trupul şi lumea fizică a celor cinci simţuri. Aici trăieşti n timpul care zboară.

    A doua sferă este modelul undelor cerebrale care-ţi creează gn*durile, sentimentele şi dorinţele. Aici trăieşti n minte.

    A treia sferă este modelul invizibil al energiei din care a fost cre*at creierul. Aici trăieşti n cmpul de manifestare al forţelor naturale.

    A patra sferă este cmpul care se ntinde la infinit prin cosmos, cel din care se naşte toată energia. Aici trăieşti n valurile fluctuante ale oceanului cosmic.

    A cincia sferă este cmpul liniştit, nemişcat care uneşte toate cmpurile de forţă, cel din care iau naştere spaţiul şi timpul. Aici trăieşti n interiorul oceanului nsuşi.

    A şasea sferă este pntecele universului - dimensiunile infinite, nvăluite una n interiorul celeilalte. Aici trăieşti n leagănul creaţiei, nainte de a avea loc creaţia.

    A şaptea sferă este cea necreată - Dumnezeu, Brahman, Unul şi ntregul. Aici trăieşti etern.
    Ceea ce am nţeles, cuprins de un val de uşurare, a fost cănimeni nu trebuie să plece nicăieri. Toate aceste lumi există n acelaşi timp. Eu mă ntlnesc cu tine pe stradă ca două trupuri, dar ne ntlnim şi ca două minţi, două suflete, doi cetăţeni ai cosmosului, n cele din urmă, noi nu ne ntlnim deloc - fuzionăm n oceanul spiritului. Noi suntem unul.
    Singurul lucru care se schimbă este percepţia. Tu şi eu alegem sfera căreia i aparţinem şi, o dată ce am identificat-o, o denumim realitate. Ego-ul oferă cea mai limitată realitate, sfera cea mai dinăuntru. Privind peste zid la o realitate mai extinsă, sau chiar la punctul de vedere al altei persoane, ego-ul spune, „Ce are asta de-a face cu mine?" Dar ego-ul nu există pentru a nega sufletul. El există, pentru că este necesar.
    Forţa evoluţiei trage de noi, ne convinge să privim n sfere mai extinse. Sursa din care vine forţa care ne trage este sufletul, care deja cunoaşte fiecare nveliş al realităţii - de la ntunericul cel mai intens, pnă la lumina eternă.
    Timp de mai multe secole, nimeni nu a avut nici cea mai vagă idee despre funcţionarea creierului, sau despre gravitaţie, sau despre particulele subatomice. Faptul că nu le-am perceput, nu nseamnă că ele nu au existat. Mai curnd, acea nfăţişare a realităţii extinse la infinit ne aşteaptă să ne depăşim limitele, n momentul n care o facem, percepţia se modifică, dnd naştere unor lumi noi.
    Atunci cnd poţi simţi durerea şi eşti totuşi capabil să recunoşti lucrarea sufletului, te simţi entuziasmat şi plin de optimism. Mesajul ascuns al suferinţei ţi s-a revelat. Ct despre mine, eu am fost capabil să accept pierderea tatălui meu, ntr-un mod complet nou - ca şi cum nu ar fi fost o pierdere. El a devenit mai prezent pentru mine, dect a fost vreodată. Am simţit că i-am ntlnit şinele adevărat, n timp ce-l ntlneam pe al meu. Aceasta era conexiunea noastră sufletească. Am depăşit o graniţă foarte dificilă la nivelul sentimentelor. Chipul drag al tatălui meu, vocea lui, apropierea sa fizică dispăruseră. Mă temeam cumplit că el, ca individualitate, dispăruse de asemenea. Acum pot să mă bucur de faptul că nimeni nu are un sine individual - nu la nivelul sufletului. Tu şi eu cu*treierăm universul, pretinznd că suntem individualităţi. Pierderea este o fantomă proiectată de ego - care crede doar n „eul" individual.
    Ce suntem, cu adevărat, tu şi eu? Suntem o expresie a ntregu*lui univers. Universul a dat naştere persoanelor separate care suntem tu şi eu, dar nu ne-a lăsat n afara mbrăţişării eternităţii.
    Chiar n acest moment, noi suntem att n afara timpului - ct şi, fără ndoială, năuntrul său.
    Orict de mult ai tu nevoie de lume pentru a trăi, lumea are nevoie de tine pentru a exista. Tu eşti singurul mod prin care universul poate experimenta cu exactitate lucrurile pe care le simţi, le priveşti, le atingi, la care te gndeşti şi pe care le doreşti - aşa cum nimeni altcine*va nu o poate face. Structurile se formează şi se descompun, dispărnd ca ceaţa. Cu o parte a fiinţei tale ţi joci rolul n aceste structuri, crend scenarii de lumină şi umbră, nsă, cu o altă parte a fiinţei, tu eşti cunoaş*tere pură, creativitate pură, posibilitate pură.
    Tu eşti sursa. De aceea, atunci cnd mori, are loc acelaşi proces care a condus la naşterea ta. Sursa rearanjează structurile ncă o dată. Priveşte viaţa de apoi aşa cum priveşti acest moment - att ca pe o nouă naştere, ct şi ca pe o nouă moarte.
    Vindecarea sufletului este o călătorie de la o sferă a conştientei, spre următoarea. Expansiunea conştiinţei nu te duce nicăieri. Poţi avea o percepţie interioară - care să-ţi schimbe viaţa - ntr-o vineri, sau ntr-un loc cum ar fi Chicago sau Ierusalim. Dar acestea sunt doar fragmente ale scenariului care se desfăşoară.
    Lumile cele mai nalte n care trăieşti sunt nicăieri şi pretutindeni.Limitele timpului şi spaţiului sunt dure, cnd sunt privite din sfera interioară, acolo unde trupul se luptă să trăiască. Limitele se subţiază n sfera artei şi a muzicii - şi devin chiar şi mai fine n sfera iubirii.
    Iisus a descris acest proces cu o concizie minunată, atunci cnd a spus că libertatea nseamnă „să fii n lume, dar să nu faci parte din ea."
    La fel de frumoase sunt şi nvăţăturile Upanishadelor, care spun că, pentru cineva aflat n ignoranţă, viaţa este ca şi cum ar scrie pe piatră; pentru cineva care a nceput să cunoască spiritul, viaţa este ca şi scri*erea pe apă; pentru cineva care este eliberat, viaţa este ca şi cum ar scrie pe aer.
    Fericirea nsoţită de detaşare este ţelul spiritual al vieţii. Pe calea vindecării, vei trăi momente din ambele - şi vor exista momente n care nici una nu este posibilă. Ego-ul şi va striga revendicările şi apoi vor trebui să ai grijă de „eu, mie, al meu".
    Este firesc să fie aşa. Cea mai mică sferă a fiinţei tale, locul ego-ului şi al nevoilor sale, este la fel de sfnt ca şi sferele mai largi.
    A spune că cineva are un sine fals, este ceva relativ.
    E mult mai adevărat să spunem că noi toţi ne scriem vieţile pe piatră, aşteptnd ziua n care vom scrie pe apă - şi ştiind ca va sosi timpul n care vom scrie n aer.





    [i] Ralph Waldo Emerson, 1803-1882, scriitor american, filozof şi reprezentant de frunte al transcendentalismului american. N. T.


    Sursa: fragment extras din volumul:
    DEEPAK CHOPRA- VINDECAREA SUFLETULUI DE FRICĂ SI SUFERINTĂ,



    http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Deep...Vindecarea.htm

  8. #18
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.617

    Foto: Deepak Chopra, decembrie 2012

    Deepak Chopra
    site: http://www.deepakchopra.com/
    Despre Deepak Chopra pe site aici

    un capitol din cartea lui:
    S-l cunoastem pe Dumnezeu.
    Cltoria sufletului n misterul tuturor misterelor

    Editura Curtea Veche

    Detalii carte aici:
    http://www.curteaveche.ro/Sa_l_cunoa...Dumnezeu-3-185
    cea mai ambitioas si important carte a lui Deepak Chopra.
    A se vedea comentariile (191!) cititorilor pe Amazon aici:
    http://www.amazon.com/How-Know-God-J...515916&sr=1-29


    Un Dumnezeu real şi folositor
    Dumnezeu a reuşit uimitorul fapt de a fi venerat şi invizibil n acelaşi timp. Milioane de oameni l-ar putea descrie ca pe un părinte cu barbă albă, aşezat pe un tron n cer, dar nici unul dintre ei n-ar putea susţine că l-a văzut cu propriii săi ochi. Deşi se pare că nu se poate furniza nici o dovadă care să reziste n justiţie despre existenţa Atotputernicului, cum*va cei mai mulţi oameni cred n Dumnezeu — 96%, după unele sondaje. Aceasta arată ce prăpastie există ntre cre*dinţă şi ceea ce numim realitatea de fiecare zi. Acest gol se cere umplut.
    Cum ar fi faptele, dacă le-am avea? Ar fi după cum urmează. Tot ceea ce percepem ca realitate materială s-a năs*cut ntr-un tărm invizibil, din afara spaţiului şi a timpului, un tărm ce constă, după cum arată ştiinţa, din energie şi informaţie. Această sursă invizibilă a tot ceea ce există nu este un vid, ci este matca creaţiei nseşi. Ceva creează şi or*ganizează această energie. Transformă haosul supei cuanti*ce n stele, galaxii, amintiri şi dorinţe, n paginile ce urmea*ză vom vedea că este posibil nu doar să cunoaştem la un nivel abstract această sursă a existenţei, dar chiar să ne contopim cu ea. Cnd se ntmplă aceasta, orizontul ni se deschide spre noi realităţi. Vom avea experienţa lui Dumnezeu.
    După veacuri ntregi n care l-am cunoscut pe Dumnezeu prin credinţă, suntem acum gata să nţelegem inteligenţa divină n mod direct, n multe feluri, această nouă cunoaştere vine n sprijinul a ceea ce ne-au promis deja tradiţiile spirituale. Dumnezeu este invizibil şi totuşi face toate miracolele. Este sursa tuturor impulsurilor de iubire. Frumuseţea şi adevărul sunt, ambele, copii ai acestui Dumnezeu, n absenţa cunoaşterii sursei infinite de energie şi creativitate, ncep să apară nenorocirile vieţii. Apropierea de Dumnezeu printr-o cunoaştere adevărată tămăduieşte frica de moarte, confirmă existenţa sufletului şi dă sens vieţii.
    ntreaga noastră viziune asupra realităţii a fost, de fapt, inversată, n loc să fie o vastă proiecţie imaginară, Dumnezeu se dovedeşte singurul lucru real, iar ntregul univers, n pofida imensităţii şi solidităţii sale, este o proiecţie a naturii lui Dumnezeu. Acele evenimente uluitoare pe care le numim miracole ne dau indicii despre opera acestei inteligenţe inefabile. Să luăm, de pildă, următoarea poveste.
    Suntem n 1924. Un sătean francez bătrn merge spre casă. Cu un ochi pierdut n Marele Război şi cu celălalt vă*tămat grav de iperita din tranşee, de-abia dacă mai vede. Soarele la asfinţit este strălucitor, aşa nct bătrnul nu-i vede pe cei doi tineri biciclişti care au virat de după un colţ de stradă şi se ndreaptă glonţ spre el.
    n momentul impactului apare un nger. Apucă bicicleta din faţă de roţi, o ridică n aer şi o aşază apoi cu grijă pe iar*ba de lngă drum. A doua bicicletă frnează brusc, iar puş*tii devin extrem de agitaţi. „Sunt doi! Sunt doi!" ţipă unul dintre ei, vrnd să spună că, n locul unui bătrn singur, pe drum sunt acum două siluete, ntmplarea este dezbătută ndelung de tot satul şi ulterior se pretinde că tinerii au fost beţi sau ceva asemănător şi că au născocit această poveste fantastică. Ct despre bătrn, cnd este ntrebat, spune că nu nţelege despre ce este vorba.
    Am putea ajunge oare vreodată la un răspuns? Se ntm*plă că bătrnul era preot, părintele Jean Lamy, iar despre apariţia ngerului am aflat chiar din mărturia făcută de el nainte să moară. Lamy, care a fost un om cuvios, iubit de Dumnezeu, pare să fi primit n multe ocazii ajutor divin, prin ngeri sau n alte forme. Deşi s-a sfiit să vorbească despre aceasta, atitudinea lui a fost firească şi modestă. Datorită vocaţiei religioase a lui Lamy, ntmplarea poate fi uşor con*siderată doar o poveste pentru Şcoala de duminică. Scepti*cii nu vor fi impresionaţi.
    Şi totuşi, eu sunt pur şi simplu fascinat de posibilitatea ca povestea să fi fost adevărată, de ideea că am putea des*chide poarta, lăsnd ngerii să pătrundă n realitatea noas*tră, alături de miracole, viziuni, profeţii şi, n fine, de marele Dumnezeu nsuşi.
    Ştim cu toţii că putem nvăţa despre viaţă fără religie. Dacă am lua o sută de nou-născuţi şi le-am filma fiecare mo*ment din viaţă, de la nceput pnă la sfrşit, tot nu am pu*tea arăta că aceia care sunt credincioşi se vor dovedi mai fe*riciţi, mai nţelepţi sau mai realizaţi dect cei care nu cred n Dumnezeu. Dar camera video nu poate nregistra ce se ntmplă dincolo de suprafaţă. O persoană care l-a aflat pe Dumnezeu poate privi ntreaga lume cu uimire şi bucurie. Este această experienţă reală? Este ea utilă vieţii noastre sau este doar un eveniment subiectiv, semnificativ pentru persoana n cauză, dar, altfel, neavnd mai multă importanţă practică dect un vis?
    Un fapt cert stă la nceputul oricărei căutări a lui Dumne*zeu. El nu lasă urme n lumea materială, ncă de la ncepu*turi, n Occident, a fost evident că Dumnezeu are un fel de prezenţă, cunoscută n ebraică sub numele de Shekkinah. Uneori, acest cuvnt este tradus simplu ca „lumină" sau strălucire. Shekkinah forma haloul din jurul ngerilor şi bucu*ria radioasă de pe feţele sfinţilor. Era de genul feminin, chiar dacă Dumnezeu, aşa cum interpretează tradiţia iudeo-creş-tină, este masculin. Semnificativ pentru Shekkinah nu este nsă genul. Odată ce Dumnezeu este infinit, a numi divinitatea El sau Ea nu este dect o convenţie umană[1].
    Mult mai importantă este concepţia conform căreia dacă Dumnezeu are o prezenţă, acesta nseamnă că poate fi simţit. Poate fi cunoscut. Este o chestiune esenţială, pentru că n general Dumnezeu este nţeles ca invizibil şi intangibil. Şi n afara cazului n care măcar o părticică a lui ar atinge lumea materială, Dumnezeu va rămne veşnic inaccesibil.
    l personificăm pe Dumnezeu deoarece este un mod con*venabil de a-l face mai asemănător cu noi. Ar fi nsă un om foarte crud şi pervers, stnd att de ascuns şi pretinzndu-ne n acelaşi timp să l iubim. Ce ar putea oare să ne dea ncredere n vreun fel oarecare de Fiinţă spirituală binevoitoa*re, cnd timp de mii de ani n numele religiei s-a vărsat atta snge?
    Avem nevoie de un model care să facă parte din religie, dar, n acelaşi timp, să nu fie constrns de aceasta. Urmă*toarea schemă simplă, n trei părţi, se potriveşte viziunii noastre obişnuite asupra lui Dumnezeu. Structurată ca un sandviş al realităţii, schema poate fi ilustrată astfel:
    Dumnezeu
    -----ZONĂ DE TRANZIŢIE----
    Lume materială
    Tabloul nu este nou n straturile sale de sus si de jos, pla-sndu-l pe Dumnezeu deasupra lumii materiale şi aparte de ea. Dumnezeu trebuie să fie separat de noi, altfel 1-am putea vedea aici, rătăcind pe Pămnt, aşa cum făcea n Cartea Ge*nezei. Acolo, după cele şapte zile ale creaţiei, Dumnezeu a intrat n grădina Edenului, bucurndu-se de lucrarea sa n răcoarea serii.
    Doar elementul central al diagramei noastre, numit zona de tranziţie, este nou sau neobişnuit. O zonă de tranziţie im*plică faptul că Dumnezeu şi fiinţele umane se ntlnesc pe un teren comun. Este locul n care se ntmplă minuni, este zona viziunilor sfinte, a ngerilor, a iluminării, a auzirii glasu*lui Domnului. Toate aceste fenomene extraordinare consti*tuie o punte ntre cele două lumi: sunt reale şi totuşi nu fac parte dintr-un lanţ previzibil cauză-efect. Cu alte cuvinte, dacă ne agăţăm cu ncăpăţnare de realitatea materială ca singură modalitate de a cunoaşte ceva, scepticismul faţă de Dumnezeu este perfect justificat. Miracolele şi ngerii sfi*dează raţiunea şi indiferent de cte ori ar fi atestate viziuni*le sfinte, mintea raţională rămne nencrezătoare, apărn-du-si controlul ferm pe plan material.
    „Chiar crezi că există Dumnezeu? Ei bine, hai să judecăm la rece. Tu eşti doctor, eu sunt doctor. Fie Dumnezeu provoa*că toate bolile pe care le vedem zi de zi, fie nu face nimic pentru a le opri. Care dintre aceştia este Dumnezeul pe care vrei să-l accept?"
    Această voce aparţine unui coleg sceptic cu care făceam pe vremuri de gardă n spital, un ateu confirmat.
    „Nu vreau să accepţi nici una dintre aceste variante", protestam.
    Dar el insista. „Realitatea este realitate. Nu trebuie să discutăm la nesfrşit dacă o enzimă sau un hormon este ceva real, nu? Dumnezeu nu poate supravieţui nici unui test obiectiv. Dar ştim cu toţii asta. Doar că unii dintre noi prefe*răm să nu ne mai minţim singuri."
    La un anumit nivel, avea dreptate. Argumentele materia*liste mpotriva lui Dumnezeu şi păstrează puterea, deoare*ce se bazează pe fapte, dar se năruie imediat ce sondezi dincolo de lumea materială. Maica Julian din Norwich a trăit n Anglia n secolul al XTV-lea. Maica Julian l-a ntrebat pe Dumnezeu direct de ce a creat lumea. Răspunsul i-a venit n şoapte extatice:
    Vrei să ştii care este nţelesul divin n ceea ce am făcut?Cunoaşte-l bine, iubirea este nţelesul. Cine ţi-l dezvăluie? Iubirea. Ce ţi-a dezvăluit? Iubire. De ce ţi-l dezvăluie? Pentru iubire.
    Pentru Maica Julian, divinul era ceva de mncat, de băut, de respirat şi de văzut pretutindeni, de parcă ar fi fost ndrăgostită nebuneşte. Dar cum iubitul ei era Dumnezeu, era ridicată la nălţimi cosmice, unde ntregul univers era „ceva mic, ct o alună, aşezat n palma-mi".
    Cnd sfinţii sunt cuprinşi de extaz, expresiile lor sunt deconcertante, dar şi foarte uşor de nţeles. Deşi ne-am obişnuit cu toţii cu absenţa sacrului, apreciem faptul că se produc n continuare călătorii n zona de tranziţie, stratul din apropierea lui Dumnezeu.
    Cnd l simţi pe Dumnezeu, parcă zbori. Este ca şi cum aş umbla pe deasupra pămntului, ţinndu-mi echilibrul att de bine, nct nimic nu m-ar putea abate de pe calea mea. E ca şi cum aş fi ochiul furtunii. Văd fără judecată sau părere. Urmăresc, pur şi simplu, cum totul intra şi iese din conştiinţa mea, de parcă aş privi norii.1
    Această experienţă nălţătoare, specifică sfinţilor şi misticilor, este nregistrarea unei călătorii cuantice. Nu se cunosc mecanisme fizice care o pot declanşa, şi totuşi apropierea de Dumnezeu se petrece la orice vrstă, la orice fel de oameni, suntem cu toţii capabili să ne depăşim Urnitele ma*teriale, dar de multe ori nu reuşim să ne valorificăm această abilitate. Deşi auzim n biserică, templu sau moschee că Dumnezeu este iubire, el nu pare să mai exercite prea multa atracţie nfocată.

    Nu cred că sfinţii si misticii sunt chiar att de diferiţi de alte fiinţe umane. Dacă ne uităm la sandvişul nostru de rea*litate, zona de tranziţie se dovedeşte subiectivă: aici se face simţită sau văzută prezenţa lui Dumnezeu. Orice este su*biectiv implică creierul, fiindcă milioane de neuroni trebuie să fie puşi la lucru nainte de a avea o experienţă.
    Acum, căutarea noastră s-a ngustat ntr-un fel care pare foarte promiţător: prezenţa lui Dumnezeu, lumina lui devine reală dacă o putem transpune ntr-un răspuns al creierului, pe care l vom numi „răspuns la divinitate". Putem fi şi mai specifici. Viziunile sfinte şi revelaţiile nu sunt ntmplătoare. Ele se ncadrează n şapte evenimente definite, ce au loc n interiorul creierului. Aceste răspunsuri sunt mult mai rudimentare dect credinţele dumneavoastră, dar dau naştere credinţelor. Creează o legătură ntre lumea noastră si un domeniu invizibil, n care materia se dizolvă şi apare spiritul:
    1. Răspunsul luptă-sau-fugi: este cel care ne permite să supravieţuim n faţa pericolului. Această reacţie este legată de un Dumnezeu care vrea să ne ocrotească. Este asemenea unui părinte care are grijă ca un copil mic să fie n siguranţă. Apelăm la acest Dumnezeu fiindcă trebuie să supravieţuim.
    2. Răspunsul prin reacţie: acesta este felul n care creie*rul creează o identitate proprie. Dincolo de simpla supravieţuire, oricine caută să-şi ndeplinească nevoile sinelui „eu, al meu, mie". Facem aceasta instinctiv, şi din acest răspuns şi face apariţia un nou Dumnezeu, unul care are forţă şi putere, legi şi reguli. Ne ndreptăm către acest Dumnezeu pentru a ne satisface nevoia de realizare.
    3. Răspunsul conştiinţei liniştite: creierul poate fi activ sau n stare de odihnă, şi acesta este răspunsul lui cnd vrea liniştirea. Odihna şi activitatea alternează n fiecare parte a creierului. Echivalentul divin este un Dumnezeu care aduce pacea, care ne permite să găsim un centru de calm n toiul haosului exterior.Căutăm acest Dumnezeu fiindcă trebuie să simţim că nu vom fi nghiţiţi de lumea exterioară, n tumultul ei nesfrşit.
    Răspunsul intuitiv: creierul caută informaţia att n in*terior, ct şi n exterior. Cunoaşterea exterioară este obiectivă, n timp ce cunoaşterea interioară este intuitivă. Nimeni nu cere opinia unui expert din afară pen*tru a putea spune „sunt fericit" sau „sunt ndrăgostit". Ne bizuim pe capacitatea noastră de autocunoaştere. Dumnezeul care corespunde acestui răspuns este nţelegere si iertare. Avem nevoie de el pentru a ne valida faptul că lumea noastră interioară este bună.
    5. Răspunsul creator: creierul uman poate inventa şi des*coperi lucruri noi. Această capacitate creatoare pare să vină de nicăieri — necunoscutul dă, pur şi simplu, naştere unui nou gnd. Numim aceasta inspiraţie, iar oglinda sa este un Creator care a făcut lumea ntreagă din nimic. Ne ntoarcem către el, minunndu-ne de frumuseţea şi complexitatea formală a Naturii.
    6. Răspunsul vizionar: creierul poate intra direct n con*tact cu „lumina", o formă de conştiinţă pură, care dă senzaţia de bucurie şi binecuvntare. Acest contact poate fi tulburător, fiindcă nu are rădăcini n lumea materială. Vine ca o viziune, şi Dumnezeul care i cores*punde este exaltat — furnizează vindecare şi miracole.Avem nevoie de un asemenea Dumnezeu pentru a explica de ce vraja poate exista alături de realitatea lumească obişnuită.
    7. Răspunsul sacru: creierul s-a născut dintr-o singură celulă fertilizată care nu conţinea funcţiuni cerebrale, ci doar un strop de viaţă. Chiar dacă din acel strop s-au dezvoltat o sută de miliarde de neuroni, el rămne intact n toată inocenţa şi simplitatea sa. Creierul perce*pe aceasta drept sursa şi originea sa. Pe potrivă, există un Dumnezeu al fiinţei pure, unul care nu gndeşte, ci pur şi simplu este. Avem nevoie de el deoarece n absenţa unei surse existenţa noastră nu are nici un fel de fundament.
    Cele şapte răspunsuri, toate foarte reale şi utile nouă n lungul nostru drum ca specie, formează baza de neclătinat a religiei. Comparnd oricare două minţi — Moise sau Buddha, Iisus sau Freud, Sfntul Francisc sau preşedintele Mao - fiecare proiectează o viziune diferită a realităţii, cu un Dumnezeu pe potrivă. Nimeni nu-l poate nghesui pe Dumnezeu ntr-o singură cutie. Trebuie să avem o anvergură a viziunii la fel de vastă ca experienţa umană nsăşi. Ateii au nevoie de Dumnezeul lor, care este absent şi inexistent, n timp ce, la cealaltă extremă, misticii au nevoie de Dumnezeul lor, unul al luminii şi iubirii pure. Numai creierul poate furniza această gamă vastă de zeităţi.
    Aţi putea obiecta imediat că ceea ce creează aceste versiuni ale lui Dumnezeu este mintea umană, nu doar creierul. Sunt absolut de acord — la urma urmei, mintea este esen*ţială n crearea tuturor percepţiilor, nsă creierul este modul nostru concret de apătrunde n minte, n desenele animate, cnd cineva are o idee strălucită, i se aprinde deasupra capului un bec; n viaţa reală nu se ntmplă aşa. Mintea fără creier este la fel de invizibilă şi nedemonstrabilă ca şi Dumnezeu.
    Aţi mai putea argumenta că doar pentru că Dumnezeu este văzut de noi ntr-un anumit fel nu nseamnă că el este astfel. Nu cred că este o chestiune care poate fi judecată n alb sau negru. Realitatea lui Dumnezeu nu stă n afara per*cepţiilor noastre, ci se ntrepătrunde cu ele. O mamă şi vede copilul nou-născut minunat şi plin de calităţi şi prin percep*ţia ei copilul creşte şi devine o persoană minunată, plină de calităţi. Este unul dintre misterele iubirii, ntre părinte şi co*pil se produce, la cel mai profund nivel, un schimb subtil, n acelaşi fel, Dumnezeu pare să se dezvolte direct din valorile noastre interioare cele mai profunde. Există un schimb simi*lar dincolo de nivelul simplei credinţe. Daţi la o parte foile unei cepe şi veţi găsi n centru goliciune; daţi la o parte stra*turile unei fiinţe umane şi veţi găsi n centru sămnţa lui Dumnezeu.


  9. #19
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.617
    Cred că Dumnezeu trebuie cunoscut privind n oglindă.



    Dacă te vezi cu teamă, rezistnd cu greu la limita supravieţuirii, al tău este Dumnezeul luptei sau fugii.

    Dacă te vezi capabil de putere şi realizare, al tău este Dumnezeul răspunsului prin reacţie.

    Dacă te vezi echilibrat şi calm, al tău este Dumnezeul răspunsului conştiinţei liniştite.

    Dacă te vezi n creştere şi evoluţie, al tău este Dumnezeul răspunsului intuitiv.

    Dacă te vezi ca pe cineva care face ca visurile personale să devină realitate, al tău este Dumnezeul răspunsului creator.

    Dacă te vezi capabil să faci minuni, al tău este Dumnezeul răspunsului vizionar.

    Dacă te vezi una cu Dumnezeu, al tău este Dumnezeul răspunsului sacru.

    Deşi creierul oricui poate crea nenumărate gnduri — dacă e să luăm un număr, la zece gnduri pe minut, un sin*gur creier va trezi peste 14 000 de gnduri pe zi, 5 milioane pe an şi 350 de milioane ntr-o viaţă. Pentru a ne păstra să*nătatea mentală, cele mai multe dintre aceste gnduri sunt repetiţii ale gndurilor trecute, simple ecouri. Creierul face economie n producerea gndurilor, n loc să aibă milioane de căi, are doar un număr limitat. Fizicienilor le place să spună că universul este numai o „supă cuantică" ce ne bom*bardează simţurile cu miliarde de biţi de informaţii n fiece minut. Acest haos vibrant trebuie organizat şi el ntr-un mod abordabil. Aşa nct creierul, cu cele şapte răspunsuri ele*mentare ale sale, furnizează mai multă normalitate şi sem*nificaţie: oferă o ntreagă lume. La crma acestei lumi auto-create stă un Dumnezeu care cuprinde totul, dar care trebuie să se ncadreze şi el n modul de gndire al creierului.
    ntr-un fel sau altul, cnd cineva spune cuvntul Dumne*zeu, indică un răspuns specific de pe această listă:
    Orice Dumnezeu care ne ocroteşte ca un tată sau ca o mamă izvorăşte din luptă sau fugă.

    Orice Dumnezeu care face legi pentru societate izvorăşte din răspunsul prin reacţie.

    Orice Dumnezeu care aduce pace interioară izvorăşte din răspunsul conştiinţei liniştite.

    Orice Dumnezeu care ncurajează fiinţele umane să-şi atingă ntregul potenţial izvorăşte din răspunsul intuitiv.

    Orice Dumnezeu care ne inspiră să explorăm şi să descoperim izvorăşte din răspunsul creator.

    Orice Dumnezeu care face minuni izvorăşte din răspunsul vizionar.

    Orice Dumnezeu care ne readuce unitatea cu El izvorăşte din răspunsul sacru.

    Din cte ştiu, creierul nu poate nregistra o zeitate n afa*ra celor şapte răspunsuri. De ce nu? Pentru că Dumnezeu este ţesut din realitate, iar creierul cunoaşte realitatea n aceste feluri limitate. Poate părea că reducem Tatăl Atotpu*ternic, Zeiţa Fecioară şi Misterul Misterelor la o furtună de activitate electrică a cortexului cerebral — dar nu este aşa
    ncercăm să găsim faptele esenţiale ce l vor face pe Dum*nezeu posibil, real şi folositor.
    Mulţi oameni vor nţelege acest demers pentru că năzuiesc la un Dumnezeu care să se potrivească n viaţa lor. Nimeni nu-l poate face totuşi pe Dumnezeu să intre n viaţa de zi cu zi. Adevărata ntrebare este dacă nu cumva o fi deja aici, trecnd neobservat. Mă ntorc iar la zona de tranziţie din „sandvişul realităţii". Dacă nu sunteţi gata să vă duceţi viziunea acolo, prezenţa lui Dumnezeu este prea vagă pentru a fi demnă de ncredere. Este pregătit creierul pentru o astfel de călătorie? Absolut.
    O prietenă de-a mea l-a cunoscut foarte bine pe John Lennon şi nu a ncetat, după atţia ani, să-i regrete trecerea n nefiinţă. Este o cntăreaţă talentată şi a avut recent un vis n care el venea la ea şi i arăta o imagine din trecut, cnd erau mpreună. Trezindu-se, s-a hotărt să scrie n baza vi*sului un cntec nou, foarte intim, dar n lumina rece a zilei a nceput să aibă dubii. S-a ntmplat să fac o vizită la Londra şi ea mi-a povestit despre nehotărrea ei.
    „La urma urmei, este doar un vis, nu-i aşa? a spus. Poate că e o prostie să-i dau prea multă amploare."
    n acel moment, copilul ei n vrstă de 3 ani a dat buzna n cameră şi s-a aruncat pe un scaun ntr-un colţ. Din ntm*plare, a aterizat pe telecomanda televizorului, care a intrat subit n funcţiune. Pe ecran, uimitor, am văzut un program nostalgic ce i prezenta pe John Lennon si peprietena mea, zmbind camerei de luat vederi, exact momentul pe care l văzuse ea n vis. Prietena mea a izbucnit n lacrimi şi-a primit răspunsul: avea să scrie cntecul pentru el.
    Cred că această interacţiune a avut loc n zona de tranzi*ţie. S-a primit un mesaj dintr-un loc mai ndepărtat dect cele pe care le vizităm n mod obişnuit. Să spui că a venit de la spirit sau de la Dumnezeu ar fi total justificat, dar creierul şi-a jucat şi el rolul, fiindcă acest incident a nceput cu pro*cese cerebrale obişnuite — gnduri, emoţii, vise, ndoieli — care s-au cristalizat n cele din urmă n inspiraţie. Avem aici un exemplu perfect al celui de-al cincilea răspuns, răspun*sul creator.
    Putem satisface cu adevărat cerinţele de obiectivitate cnd este vorba despre Dumnezeu? Un fizician ar recunoaş*te fără dificultate sandvişul nostru de realitate. Lumea materială s-a dizolvat de mult pentru marii gnditori cuantici2. După ce Einstein a transformat timpul şi spaţiul n lucruri fluide, care se contopesc unul cu altul, universul tradiţional nu a mai rezistat, n sandvişul de realitate al fizicii, există de asemenea trei niveluri:
    Realitatea materială, lumea obiectelor şi a evenimentelor

    Realitatea cuantică, o zonă de tranziţie, n care energia se transformă n materie

    Realitatea virtuală,locul de dincolo de timp şi spaţiu, originea universului

    Dăm aici de o problemă semantică, deoarece sintagma realitate virtuală nu mai este folosită n felul n care ar nţelege-o un fizician. Aceste cuvinte nseamnă acum realitatea simulată pe calculator sau chiar, ntr-o accepţiune foarte lar*gă, orice joc video. Aşa că voi modifica realitate virtuală şi voi folosi sintagmadomeniu virtual, iar pentru simetrie, realitatea cuantică va trebui să devină domeniu cuantic.
    Nu este doar o coincidenţă faptul că aceste trei straturi constituie un paralelism cu viziunea generală religioasă. Cele două modele trebuie să fie paralele, fiindcă ambele sunt delimitate de creier. Religia şi ştiinţa nu sunt tocmai opuse, ci doar căi foarte diferite prin care se ncearcă deco*darea universului. Ambele perspective conţin lumea mate*rială, care este un fapt dat. Trebuie să existe o sursă nevă*zută a creaţiei, deoarece urmele cosmosului pot fi găsite numai naintea dizolvării timpului şi spaţiului. Şi trebuie să existe un loc n care cele două să se ntlnească.
    Am spus mai nainte că nu cred că misticii sunt altfel de*ct oamenii obişnuiţi. Sunt doar mai buni navigatori cuan*tici. Călătoresc n zona de tranziţie din apropierea lui Dum*nezeu şi, n timp ce noi putem pătrunde acolo pentru cteva momente de bucurie sau cteva zile, n cel mai bun caz, sfin*ţii şi misticii au găsit secretul unei şederi mai ndelungate. In loc să se ntrebe despre misterul vieţii, un sfnt l trăieş*te. Şi totuşi, chiar n absenţa cuvintelor adecvate pentru a transmite această experienţă, găsim anumite asemănări de la cultură la cultură.
    • Nu mai este simţită greutatea corpului.
    • Apare senzaţia de plutire sau de privire de deasupra.
    • Respiraţia devine mai uşoară, rarefiată, mai regulată.
    • Durerea fizică sau tulburările de orice fel se ameliorea*ză considerabil.
    • Trupul este străbătut de un flux de energie.
    • Culoarea şi sunetul sunt mai intense; toate simţurile se amplifică.
    O exprimare comună pentru această senzaţie, pe care o auzi iar şi iar, este „intrarea n lumină". Este un fenomen care nu se limitează la sfinţi. Unele dintre aceste schimbări, sau toate, survin si n cazul oamenilor obişnuiţi. Prin rutina cenuşie a existenţei răzbate un val de beatitudine şi puritate. Unii mistici descriu aceste momente ca atemporale, n urma lor rămne adeseori o inerţie psihologică, o certitudi*ne liniştită că „ai ajuns acasă", n această zonă de tranziţie care aproape că atinge domeniul lui Dumnezeu experienţa este att interioară, ct şi exterioară.
    Dar ce-ar fi dacă ne-am putea permanentiza scnteierea de extaz şi am nvăţa să explorăm acest straniu teritoriu nou? Am descoperi atunci acelaşi lucru revelat Maicii Julian cu 600 de ani n urmă: „El este veşmntul ce ne-nvăluie şi ne nconjoară, ne mbrăţişează şi ne cuprinde, pentru iubi*re... Rămi aici şi vei cunoaşte tot mai mult... fără sfrşit." Cu alte cuvinte, sacrul nu este un sentiment, este un loc. Problema este că atunci cnd ncerci să călătoreşti ntr-aco-lo, realitatea materială te tot trage napoi. Momentul miracu*los trece. Este extrem de greu să rămi n zona de tranziţie. Daţi-mi voie să aduc aceşti termeni abstracţi pe pămnt. Prin unele dintre următoarele experienţe am trecut cu toţii:
    n toiul pericolului, te simţi deodată ocrotit.

    Te temi profund de o criză n viaţa personală, dar cnd aceasta se produce, simţi un calm subit.

    Un străin te face să simţi un val brusc de dragoste.

    Un copil te priveşte n ochi şi, pentru o clipă, te simţi privit de un suflet bătrn.

    n prezenţa morţii, simţi zbaterea unor aripi.

    Privind cerul, ai senzaţia de spaţiu infinit.

    O străfulgerare uluitoare de frumuseţe te face să uiţi pentru o clipă cine eşti.

    Ori de cte ori aveţi asemenea experienţe, creierul dumneavoastră a răspuns ntr-un mod neobişnuit; a răspuns la divinitate.
    Cele mai preţioase secrete ale lui Dumnezeu sunt ascun*se n capul omului — extaz, dragoste eternă, graţie şi mis*ter. Nu pare posibil, la prima vedere. Pentru a ajunge cu bis*turiul la creier, vei tăia ntr-un ţesut cenuşiu moale, care nu reacţionează la atingere, n acest teren tremurător sunt la*curi cu apă lin curgătoare şi caverne deschise, n care lumi*na nu pătrunde niciodată. Nu ai bănui că pe undeva, pe aici, se ascunde un suflet, că spiritul şi poate găsi sălaşul ntr-un organ aproape la fel de lichid ca sngele şi de moale ca o ba*nană necoaptă.
    Peisajul creierului este nsă amăgitor. Toate exploziile de lumină care i-au orbit pe sfinţi n istorie au avut loc aici, n ntuneric. Fiecare imagine a lui Dumnezeu a fost concepută n ţesutul care pare să fie o aglomerare de nervi. Deci pen*tru a găsi o fereastră către Dumnezeu trebuie să nţelegeţi că n creierul dumneavoastră există regiuni guvernate de di*ferite impulsuri. Noile ţinuturi sunt pline de gnduri elevate, de poezie şi iubire, asemenea Noului Testament. Vechile m*părăţii sunt mai primordiale, asemenea unor părţi din Ve*chiul Testament. Acestea sunt guvernate de emoţii, de in*stinct, de putere şi de supravieţuire.
    n vechile mpărăţii, fiecare dintre noi este un vnător. Cmpiile ancestrale ale Africii sunt ngropate adnc n cre*ierul dumneavoastră, rememorate cu toată teroarea şi foa*mea lor. Genele şi amintesc de leoparzii care săreau din copaci şi, ntr-un vrtej, vechiul creier vrea să vneze leopar*dul, să se lupte cu el şi să-l ucidă. Mulţi sceptici au afirmat că Dumnezeu a fost inventat pentru ca aceste instincte fero*ce să poată fi ţinute n fru. Altfel, violenţa ni s-ar ntoarce mpotrivă şi ne-ar ucide. Dar eu nu cred asta. Cea mai veche pndă din creierul nostru vizează o pradă mai mare, pe Dumnezeu nsuşi. Iar motivul nu este lupta pnă la moarte, ci găsirea stropului nostru de bucurie şi adevăr, pe care ni*mic n lume nu l poate şterge. Singurul lucru căruia nu i pu*tem supravieţui este haosul.
    Am evoluat pentru a-l găsi pe Dumnezeu. La aceasta se referă furtuna cu descărcări electrice a nesfrşitei activităţi a creierului.Pentru noi, Dumnezeu nu este o alegere, ci o necesitate.Acum aproape o sută de ani, marele psiholog si filozof William James declara că natura umană conţine o ”voinţă de a crede" n unele puteri superioare. Personal, James nu ştia dacă există Dumnezeu sau o lume dincolo de cea cunoscută. Era aproape sigur că nu poate fi găsită vreo dovadă a existenţei divine, dar simţea că fiinţele umane ar fi private de ceva profund dacă li s-ar lua credinţa. Avem nevoie de vnătoare.
    Dumnezeu, după cum se dovedeşte, nu este o persoană; Dumnezeu este un proces. Creierul dumneavoastră este programat să l cunoască pe Dumnezeu. Pnă nu l găsiţi, nu veţi şti cine sunteţi. Totuşi, creierul nu ne conduce automat la spirit. Căutarea a fost totdeauna necesară.Unii oameni simt că Dumnezeu este accesibil sau că există cel puţin posibilitatea de a-l găsi, n timp ce alţii simt că este total absent. (Este curios că 72% dintre persoanele care au răspuns la un sondaj recent au declarat că ele cred n rai, n timp ce numai 56% cred n iad. Acesta este mai mult dect un optimism naiv; tendinţa vieţii este de a ne ndrepta n direcţia bună.)
    Căutătorul speră mereu să-l vadă pe Dumnezeul unic, adevărat, final; care va pune capăt tuturor ndoielilor, dar noi căutăm, n schimb, indicii. Incapabili să admitem deplinătatea lui Dumnezeu, primim indicii de la creier, care şi exersează constant uimitoarea capacitate de a insera o străful*gerare a spiritului n cele mai lumeşti situaţii. Pentru a reveni la cteva dintre exemplele pe care le-am dat:
    n toiul pericolului, te simţi deodată ocrotit. Spiritul este revelat prin luptă sau fugă.

    Te temi profund de o criză n viaţa personală, dar cnd aceasta se produce, simţi un calm subit.Spiritul este revelat prin conştiinţă liniştită.

    Un străin te face să simţi un val brusc de dragoste.Spiritul este revelat prin răspunsul vizionar.

    Un copil te priveşte n ochi şi, pentru o clipă, te simţi privit de un suflet bătrn. Spiritul este revelat prin intuiţie.

    Privind cerul, ai senzaţia de spaţiu infinit. Spiritul este revelat prin unitate.

    Este tipică pentru viaţa modernă credinţa că natura este făcută să fie ntmplătoare şi haotică. Este departe de adevăr. Viaţa pare lipsită de sens cnd ţi-ai uzat vechile reacţii, vechile realităţi şi vechea versiune a divinităţii. Pentru a-l aduce napoi pe Dumnezeu, trebuie să urmăm noile şi chiar straniile răspunsuri, oriunde ne-ar duce ele. După cum cu nţelepciune se exprima un nvăţător spiritual, „Lumea materială este infinită, dar este o infinitate plictisitoare. Infinitatea cu adevărat interesantă se află dincolo de ea."
    Fragment din volumul: Deepak Chopra – Să-l cunoaştem pe Dumnezeu, Editura Curtea Veche, trad. Adriana Ciorbaru, pag 7-20.
    Se poate comanda aici:
    http://www.curteaveche.ro/Sa_l_cunoa...Dumnezeu-3-185


    [1] O notă despre gen: Nu este uşor să găseşti un pronume pentru Dumnezeu. Păstrnd tradiţia ncetăţenită, această carte foloseşte pronumele El. Dar este sigur că Dumnezeu transcende orice gen. Aş fi putut folosi genul masculin, feminin sau neutru, dar aceasta nu ne-ar fi adus mai aproape de adevăr şi ar fi ngreunat citirea.



    http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Deep..._cunoastem.htm




Pagina 2 din 2 PrimulPrimul 12

Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •