Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Principii de dialog

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.552

    Principii de dialog

    Principii de dialog


    12 martie 2014 la 09:25
    Recent am dat peste nişte condiţii foarte interesante despre arta conversaţiei şi a dialogului civilizat între două sau mai multe persoane pe care cu toţii ar fi minunat să le respectăm. Etichetările domniilor voastre sunt făcute pentru a ne întări convingerea că facem bine ceea ce facem, iar dacă nu să ne întărim acolo unde avem nevoie, şi putem aduce şi la cunoştinţa altor persoane aceste lucruri, dacă dorim.


    A. „Arta Conversaţiei”:
    1. Nu folosi vreun cuvânt jignitor, nici nu fă vreo nedreptate vreunei persoane. [Homer]
    2. Nu-ţi pierde timpul conversând despre subiecte care nu duc la descoperirea adevărului şi deci nu sunt folositoare omenirii. [Cicero]
    3. Nu accepta un lucru necunoscut fără să-ţi dedici timp şi efort să studiezi cu atenţie dovezile legate de acela. [Cicero]
    4. Nu corecta partenerilor de conversaţie greşeli gramaticale, de pronunţare, sau provincialisme. [Marcus Aurelius]
    5. Fii modest, nu fă parada de cunoştinţele tale enciclopedice. [Marcus Aurelius]
    6. Nu-ţi fă partenerii de conversaţie să se simtă inferiori ţie. [Marcus Aurelius]
    7. Nu aborda subiecte care pe ceilalţi nu-i interesează.
    8. Nu critica vreo soluţie dată de un altul decât dacă tu eşti gata să-i prezinţi lui o altă soluţie mai bună.
    9. În orice afirmaţie pe care o faci, chiar dacă eşti "foarte sigur" că ea este corectă, foloseşte Principiul incertitudinii lui "Heisenberg".

    ---------------------------

    B. REGULILE DIALOGULUI CIVILIZAT
    (Stabilite de Universitatea OXFORD în 1890)
    - În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă;
    - Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată;
    - Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţin;
    - Părţile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece aceasta abate discuţia de la problema în sine;
    - Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.
    - În orice polemică purtată civilizat contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii.
    - Numai forţa de convingere a argumentelor şi baza acestora sprijină opinia exprimată, iar nu ideologia în numele căreia este abordat punctul de vedere.
    - Nu ai dreptate pentru că eşti un gânditor materialist, patron sau muncitor, ci dacă argumentele sunt convingătoare sau nu

    ---------------------------

    C. Reguli pentru un dialog civilizat Forum „Bacău On-line”

    1. Cine merge drept, nu cade niciodată.
    2. Cea mai bună minciuna e adevărul.
    3. Nu răspunde la provocări; cel mult poţi folosi fraza: "da şi tu ai dreptate, numai că...".
    4. A răspunde la jigniri şi provocări înseamnă a deschide "Cutia Pandorrei ", înseamnă a răspunde la manipulare.
    5. Nu există duşmani ci doar principii greşite. Degeaba îl criticăm azi pe Boc; mâine va veni în locul lui un alt "Boc" şi ce am rezolvat? Regulile greşite ale societăţii sunt cele care permit lipsa răspunderii şi care favorizează CORUPŢIA. Acestea ar trebui schimbate în primul rând şi apoi oamenii care le pun sau nu în practică.
    6. Unitatea e forţa, adevărul e sabia. "Nu-i da săracului un peşte ci o undiţă şi învaţă-l să o folosească". Sunt zeci de forumuri pe net şi accesarea lor poate genera o forţă teribilă, cu condiţia de a se respecta regulile de mai sus.
    7. Învaţă de la adversar! În luptă foloseşte puterea adversarului şi schimbă forţa atacului acestuia în direcţia dorită de tine - vezi principiile din artele marţiale.
    8. Nu îţi vei învinge niciodată adversarul dacă nu îl respecţi – principiu fair play din sport. Respectă acest principiu şi nu toţi adversarii îţi vor rămâne adversari; unii îţi vor deveni prieteni de nădejde. Adu-ţi aminte că cel mai adesea noi suntem proprii noştri duşmani.
    9. Dacă vrei să învingi, învinge-te pe tine însuţi şi la nevoie învaţă să faci pasul înapoi: încearcă să ţii cont de regula de la punctul 5; nici tu nu eşti ocolit de greşeală.
    10. Scopul final al unei discuții să nu fie acela de "a învinge", ci acela de "a te îmbogăți".



    Îmi placeÎmi place · · Distribuie



    https://www.facebook.com/notes/cos-min/principii-de-dialog/10152089965274234?notif_t=like_tagged
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.552
    Lui Ion Radu Marin Uta, Violetei Kühn, lui Ioan Ionuț şi altor 23 le place asta.
    17 distribuiri
    Got You corect
    12 martie la 09:27 · Îmi place · 1
    Gloria Dobre Multumesc Cosmin!!!!....
    12 martie la 09:30 · Îmi place · 1
    Alex Imreh Farte rar accept taguiri, aceasta este o 'frumoasa exceptie'.
    12 martie la 09:39 · Îmi place · 3
    Diana Bostan multumesc Cosmin
    12 martie la 09:43 · Îmi place · 1
    Cos Min Mulţumesc frumos şi eu pentru aprecieri. Dacă ne clădim şi ne construim uni pe ceilalţi şi nu uni peste ceilalţi, dacă ne ajutăm reciproc ne este mai de folos decât concurenţa şi distrugerea celuilalt doar pentru a fi eu deasupra sau oricine altcineva....Vezi mai mult
    12 martie la 09:45 · Editat · Îmi place · 6
    Diana Bostan corect
    12 martie la 09:46 · Îmi place · 1
    Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/.../1...ipii-de-dialog
    Principii de dialog
    www.sfatulbatranilor.ro
    Principii de dialog 12 martie 2014 la 08:25 Recent am dat peste nişte condiţii f... Vezi mai mult
    12 martie la 10:17 · Îmi place · 1 · Şterge previzualizarea
    Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/.../1...nca-de-Date-cu...
    Banca de Date cu cei care valideaza principiile de lucru privind reconstructia Tarii.
    www.sfatulbatranilor.ro
    Cei ce se implica in a trasa DRUM NOU in Romania Mare si Libera, vor aproba cu t... Vezi mai mult
    12 martie la 10:18 · Îmi place · 1 · Şterge previzualizarea
    Alex Imreh Va invit la o provocare, sa participati la o discutie ''dificila'', conform acestor ''principii'', discutie, provocare lansata pe grupul https://www.facebook.com/groups/ViitorulEsteVerde/.
    Green

    www.a3f.ro https://www.facebook.com/groups/Viit...65002923560337...

    Vezi mai mult
    12 martie la 10:32 · Îmi place
    Lucian L George Bravo Cosmin! Din pacate observ ca din ce in ce mai multe discutii, pe FB sau forumuri, degenereaza si se transforma in reprosuri si jigniri. Oamenii nu mai stiu sa dialogheze civilizat si se jignesc, nerespectand dreptul la opinie al celuilalt.
    12 martie la 10:45 · Îmi place · 3
    Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/.../2668-Principii...
    Principii valorice de apartenenta la - Sfatul Batrânilor
    www.sfatulbatranilor.ro
    http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...apartenenta-la... Vezi mai mult
    12 martie la 11:37 · Îmi place · Şterge previzualizarea
    Cos Min Lucian L să fim exemplu bun pentrru ei. De curând am avut nişte contre cu cineva care mi-a vorbit foarte urât şi despre soţia mea chiar dacă nu ne cunoaşte personal. A sperat că v-oi face cu nervii însă aplicând o parte din aceste lucruri scrise aici, a ajuns să se dispere el până la urmă https://www.facebook.com/groups/grou..._comment_reply
    Uniți Salvăm
    12 martie la 12:11 · Editat · Îmi place · 1
    Cos Min Domnul Adrian, sunteţi neobosit. Mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi.
    12 martie la 12:12 · Îmi place · 1
    Adrian Pop Sunteti prea amabil....
    12 martie la 12:13 · Îmi place · 1
    Adrian Pop si eu multumesc !
    12 martie la 12:13 · Îmi place · 1
    Cos Min Din contră domnul Adrian . Nu-mi găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie exact ceea ce însemnaţi dumneavoastră pentru mediul ,,online şi offline". Şi nu hiperbolizez cu nimic.
    12 martie la 12:15 · Îmi place · 1
    Ioan Ionuț Deci, parafrazant tot un antic (apostolul Pavel): "Nimic nou sub soare!" ...
    Revenind la critica, aceasta trebuie sa aiba doua scopuri: sa indrepte ce trebui si sa dezvolte (o idee..).
    12 martie la 15:18 · Îmi place · 1
    Ana Maria Stoicescu Trairea ortodoxa. Si atat.
    Sau, ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Si pricepe tot romanul...
    12 martie la 18:48 · Îmi place · 2
    Ana Maria Stoicescu Sa luam exemplu de pungesteni. Vezi acolo arta conversatiei!
    12 martie la 18:52 · Îmi place · 1
    Cosmin Buşu Da! Și se mai spune că trebuie să înveți să-l asculți pe celălalt, indiferent ce tip de persoană e! Dar depinde și de cine poate să facă asta în toate situa
    12 martie la 19:28 · Îmi place · 1
    Stefano Marcus Excelent ! ~
    1 mai la 10:41 · Îmi place · 2
    Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/.../1...ipii-de-dialog
    Principii de dialog
    www.sfatulbatranilor.ro
    Principii de dialog 12 martie 2014 la 09:25 Recent am dat peste nişte condiţii f... Vezi mai mult
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •