Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!




''Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.''

[latan.elena]

''Avem nevoie de frumusețe în viața noastră. De raritate. De vorbe care să conteze. De fapte care să facă diferențe. De lumină. De adevăr. Avem nevoie de entuziasm în viața noastră. De bogăție spirituală. De energie și voie bună. De credință. De oameni cu suflet cald și sincer. De simplitate.
Avem nevoie să ni se reamintească cât de puternici suntem ca să putem merge mai departe. Avem nevoie de compania altor suflete frumoase care să ne însoțească pe drumul spre fericire. Avem nevoie de compasiune, de înțelegere, de iubire ca să ne putem dezvolta și transforma în ceva minunat. Avem nevoie de toate lucrurile bune care există și se află în jurul nostru, dar pe care ochiul uman nu le observă.
Avem nevoie de Dumnezeu în viețile noastre. Atât de simplu. Atât de ușor.''

Maria Timuc

[latan.elena]

''Problema noastră este una: să fim conştienţi de frumuseţe, de divinul frumos care ne dansează împrejur, dar şi în interiorul nostru, clipă de clipă. Problema este să ne trezim din somn, să ne amintim că visăm suferinţa şi urâtul și, mai ales, să ne folosim liberul arbitru pentru a alege starea de trezire a conştiinţei. Iubirea pentru tot ce ne înconjoară ne poate trezi. Căutarea adevărului ne poate ajuta să punem în mişcare rotiţele legilor spirituale, care vor aduce către noi adevărul şi anume acela că suntem frumoşi şi toată existenţa e plină de frumuseţe divină. Negativitatea ne împiedică să vedem frumuseţea divină în noi şi lângă noi. Modul nostru de a gândi, de a percepe, de a visa, de a înţelege, mai ales, trebuie pus sub semnul întrebării. Avem nevoie să fim atenţi la frumos pentru a-l vedea. Avem nevoie să învăţăm că mintea noastră e ca un cal sălbatic, care ne rătăceşte dacă n-o conducem ca nişte cunoscători, cu inteligenţă şi cu un dram de cunoaştere spirituală.
Veţi înţelege că-n suferinţa umană e o eroare de percepţie, cauzată de faptul că gândim iraţional, deci şi incorect, simţim presiunea acestor gânduri sub formă de emoţie şi facem lucruri care sunt împotriva vieţii şi a iubirii. Putem lua drumul înapoi, către viaţă, către dragoste şi bucuria de a fi, începând prin iubirea pe care o manifestăm noi în relaţia cu tot ce ne înconjoară. Să ne întoarcem la frumuseţe înseamnă să revenim la noi înşine şi la ceea ce suntem, dar am uitat. Puterea frumuseţii e însăşi puterea divinului care impregnează întreaga existenţă. O putem atinge evoluând spiritual, făcând un salt în conştiinţă, devenind – cu alte cuvinte – fiinţe care iubesc. Pentru aceasta avem nevoie să înţelegem că gândurile pe care le acceptăm ca fiind reale pot fi la fel de pline de iubire sau golite de iubire ca şi comportamentele, ca şi atitudinile, ca şi reacţiile, ca şi faptele noastre. Să înţelegem că frumuseţea începe din interior şi se desăvârşeşte prin lucrarea pe care o facem noi înşine în… noi. Puterea frumuseţii interioare este puterea divinului care radiază în noi, dar de care nu suntem conştienţi atâta vreme cât acceptăm visele urâte ale minţii ca fiind reale. Când nu vă simţiţi bine, căutaţi să vedeţi ceva frumos. Să vă amintiţi ceva frumos. Să faceţi ceva frumos. Să spuneţi şi să gândiţi ceva frumos. Contemplarea frumuseţii ne reîntoarce la viaţă pentru că FRUMUSEŢEA este viaţa şi divinul care-o umple.

Aveţi în această carte un modest – zic eu – ghid de drum pentru a căuta şi a găsi sau a regăsi mai multă frumuseţe, a contempla frumuseţea şi a simţi că viaţa pe care o trăim acum e miraculoasă şi fantastică, e un fenomen misterios şi plin de graţie. Cartea de față, „Pași către tine însuți – Puterea frumuseții interioare” are o structură inedită și grație poeziilor pe care le veți găsi presărate prin ea. A fost ideea editorului, Ioan Busuioc, să aducem și poezia între lucrurile care pot trezi sufletul și-i pot stimula gustul pentru sensibilitate și frumusețe. Poeziile îmi aparțin, n-au fost publicate niciodată, iar conținutul lor se adresează ființei interioare, pe care eu o văd uneori ca pe-o carte de poezii, scrisă cu imagini holografice în loc de cuvinte, cu imagini care sunt metafore fantastice, luminoase ale sentimentelor noastre. Culmea este că și suferințele apar în interior în imagini de lumină, și întunericul din noi este codificat în lumea noastră interioară tot cu imagini de lumină, ceea ce mă determină să cred cu adevărat mărturisirea doctorului David Hawkins și anume că, în conștiința iluminată întreaga existență este frumoasă. Cred – grație propriei mele experiențe spirituale – că noi suntem poeziile lui Dumnezeu și ne scriem întâmplările, emoțiile, sentimentele și gândurile pe care le trăim așa cum divinul ne-a scris pe noi, prin imagini holografice, pe care le memorăm în inconștient și pe care cred că le luăm cu noi dincolo de viața aceasta. Suntem imagini luminoase, conștiente, înzestrate cu liber arbitru, aflate într-o călătorie fantastică prin Univers, într-o călătorie în „somn”, în acest somn numit viața noastră, un somn din care trebuie să ne trezim și să devenim conștienți că suntem frumoși, suntem poezii și scriem, prin tot ce trăim acum și aici, imagini poetice care vor rămâne pentru totdeauna în marea Carte Divină. Este un mare noroc faptul că existăm, că gândim, că simțim dragoste sau suferință, este miraculoasă viața noastră: să fim conștienți de acest miracol, să iubim viața, chiar dacă avem coșmaruri uneori, chiar dacă nu e ușor uneori, chiar dacă suntem deprimați alteori. Să avem încredere în frumusețe și-n puterea noastră de a alege să ne întoarcem la ea, căci acesta-i drumul nostru, este drumul care ne duce către ieșirea din vis și către trezirea noastră în ziua eternă a lui Dumnezeu, în acea zi în care... nu există naștere și moarte, ci numai conștiință care... adoarme uneori. Vă doresc din toată inima drum bun către Sine, drum bun către lumina conștienței și drum bun către propria FRUMUSEȚE interioară!''

Pasi catre tine însuti. Puterea frumusetii interioare

Maria Timuc

[latan.elena]

Floarea-soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat așa
Și numai când răsari tu dimineața,
Descătușând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine fața.

Sorb razele pe care le trimiți
Pe câmpul plin de-o harnică speranță,
Și simt, treptat, cum nervii mei trudiți
Se umplu de-o frenetică substanță.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Și-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc și leg
Cu toate florile ființei mele.

Radu Stanca

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=FIOIUlDB5yU



Lou Andreas-Salomé - Wikipedia



Bel-Esprit

Rilke: fragment din poemul ”Pentru Lou Andreas-Salomé” (To Lou Andreas-Salomé)
…………………………
Amintirea pălește acum: din acele momente trebuie să fi păstrat
În straturi fine pe podeaua ființei mele
existența pură, născută din frământarea neîncetată
a substanței mele sufletești,
peste măsură concentrată.

Nu privesc înapoi: tot ceea ce sunt se datorează ție.
Nu te reinventez din locurile reci și triste rămase în urma ta;
Chiar și absența e caldă aici cu tine și mult mai vie, mai mult decât frustrarea.
Dorul se transformă prea des în goluri sufletești.
De ce m-aș arunca zadarnic, dacă tot ce știu
e că lumina ta cade cu atâta gingășie asupra mea
precum lumina blândă a lunii pe un scaun la fereastră…

„Principalul lucru este credința în viață, esenţială și vitală, prin ea supraviețuim.”

Lou Andreas-Salomé

Poetă, eseistă și intelectuală de origine rusă, Lou Andreas-Salomé (12 februarie 1861– 5 februarie 1937) și-a asumat o libertate la care femeile moderne doar visau, în vremuri în care o astfel de atitudine era practic imposibilă. A devenit filosof într-o epocă în care femeilor le era interzis să înveţe filosofia. A fost muză pentru Rilke, care i-a trimis scrisori pasionate de dragoste şi i-a dedicat volumul “Cartea Orelor”, şi pentru Nietzsche, care a stabilit cele 10 reguli pentru scriitori într-o scrisoare adresată ei și a cărui operă „Așa grăit-a Zarathustra” este inspirată în mare parte de personalitatea ei.

„Poezia se găseşte între vis şi interpretare.”

La vârsta de cincizeci de ani, înțelegând brusc problemele umane pe care le examinase anterior prin prisma filosofiei, acum tratate de noua știință a psihologiei, Andreas-Salomé a devenit prima femeie psihanalist din lume. În toamna anului 1911, a participat la Congresul de Psihanaliză de la Weimar și s-a împrietenit cu Sigmund Freud, pe care îl cunoscuse în urmă cu cincisprezece ani, devenind rapid muza, discipolul și partenera sa de idei.



„Sper că într-o zi vom avea ocazia unei conversații private”, i-a scris Freud, la scurt timp după ce s-au întâlnit.

“Niciodată nu suntem atât de vulnerabili în fața suferinței decât atunci când iubim.”

Sigmund Freud

Ocazia s-a ivit în corespondența lor prolifică adunată în volumul „Sigmund Freud și Lou Andreas Salome: Corespondență”, unde cei doi au discutat despre scrierile și pacienții lor, au schimbat opinii cu privire la orice, de la narcisism la anxietate și masturbare, perspective de metode de lucru și au reflectat asupra psihologiei artistului. Se respectau reciproc, nu numai prin prietenia bazată pe admiraţie – ea i se adresa “Dragă profesore”, iar el îi mulțumea pentru „discuția pertinentă și stimulativă”, dar și pentru faptul că ambii împărtășeau aceeași dedicație pentru cele mai profunde preocupări omenești: iubirea, creativitatea, spiritualitatea, moartea, sensul vieții.

“Din slăbiciunile tale se va naște puterea.”, spunea Sigmund Freud.

Dar, în aceeași măsură în care corespondența lor dezvăluie împărtășirea profundă a acelorași valori și idei, ea aruncă lumină și asupra unor contraste psihologice semnificative între cei doi, cele mai accentuate fiind perspectiva divergentă asupra naturii umane și asupra nuanțelor dominante ale spiritului uman. Și ce declanșator mai puternic și mai dureros pentru a contempla aceste lucruri putea să fie decât faptul că erau, maândoi, martori ai umanității în cel mai critic moment al ei?
Într-una din primele lui scrisori către Andreas-Salomé, scrisă în timpul Primului Război Mondial, când doi dintre fiii săi se înrolaseră, Freud scrie pesimist:

“Nu mă îndoiesc că omenirea va supraviețui chiar și acestui război, dar știu sigur că pentru mine și contemporanii mei ea nu va mai fi niciodată un loc fericit. E prea hidoasă. Și cel mai trist lucru este că oamenii se comportă exact așa cum ne așteptam în urma analizelor noastre psihologice. Din cauza asta, nu am fost niciodată de acord cu optimismul tău. Concluzia mea secretă a fost întotdeauna următoarea: întrucât asistăm neputincioși la felul în care civilizaţia actuală este împovărată de o enormă ipocrizie, rezultă că suntem nepotriviți organic pentru ea. Trebuie să abdicăm, iar Marele Necunoscut care se ascunde în spatele Sorţii, va repeta într-o zi acest experiment cu o altă rasă.”
Dar zeci de ani mai târziu, pe măsură ce acel „experiment” se repeta într-adevăr într-un alt război mondial, opiniile lui Freud se vor schimba pe măsură ce dezbate subiectul în corespondența sa puțin cunoscută cu Einstein – o schimbare probabil influențată de optimismul de neclintit al lui Andreas-Salomé în legătură cu spiritul uman. Într-adevăr, în răspunsul ei către Freud, ea susține dualitatea inerentă a binelui și a răului în fiecare dintre noi și alegerea pe care o avem, individual și colectiv – o alegere care este în esență împărţită între speranță și cinism:

“Cred totuși că în spatele fiecărei activități umane individuale și a teritoriului la care se poate ajunge prin psihanaliză, se află un abis în care impulsurile cele mai valoroase și cele mai abjecte se condiționează în mod inexplicabil reciproc și fac imposibilă orice judecată finală. Acest amestec remarcabil rămâne un fapt nu numai pentru prima etapă, depășită, a celei mai timpurii dezvoltări (a rasei și a individului), dar pentru toată lumea această unitate remarcabilă este un fapt – calculat pentru a-i doborî pe cei aroganți și pentru a-i înălța pe cei slabi de înger.”
În altă scrisoare, Andreas-Salomé adaugă:

„Principalul lucru este credința în viață, esenţială și vitală, prin ea supraviețuim.”

Aceste idei despre natura umană preced incursiunea lui Andreas-Salomé în psihanaliză, cristalizată zeci de ani mai devreme, pe când era poetă și filozof. De fapt, ele strălucesc cel mai puternic într-un poem din 1882 intitulat „Imn vieții”, care l-a inspirat atât de mult pe Nietzsche – iubitul ei la momentul acela – încât i-a compus și o melodie (click aici.)

Sentimentul din poezie reverberează în scrisorile ei către Freud mulți ani mai târziu.

Imn Vieţii

Cu siguranţă, un prieten iubeşte un prieten
Aşa cum te iubesc eu, viaţă enigmatică.
Fie că m-am bucurat sau am plâns cu tine,
Fie că mi-ai oferit bucurie sau durere,
Te iubesc cu toate defectele tale.
Şi dacă trebuie să mă distrugi,
Mă voi smulge din braţele tale,
Mă voi desprinde de la pieptul tău.
Te îmbrăţişez cu toată puterea mea!
Lasă-ţi toate flăcările să mă aprindă,
Lasă-mă în ardoarea luptei
Cercetează-ţi enigma din ce în ce mai profund.
Să trăieşti şi să gândeşti milenii!
Strânge-mă acum în braţele tale:
Dacă nu mai ai bucurie să-mi dai,
Atunci, îmi rămâne durerea ta.

Sursa aici.



Citate de Lou Andreas-Salomé:

„Poezia este ceva între vis și interpretarea lui.”

"Natura optimistă găsește bucurie în chiar sentimentul pentru viață; natura pesimistă găsește un sentiment pentru viață numai în bucurie.''

„Ceea ce nu ne implică sentimentele nu ne angajează niciodată gândurile.”

„Nu ar trebui să fim mai degrabă emoționați decât îngrijorați de știința faptului că el și-ar fi atins măreția numai prin slăbiciunile sale?”


Citate despre Lou:

„Toate fragilitățile feminine și, probabil, cele mai multe fragilități umane, îi erau străine sau fuseseră cucerite de ea în cursul vieții ei”. -Sigmund Freud

[În relația ei cu Rainer Maria Rilke] „Lou a devenit coloana vertebrală, ancora lui în viață”. - Emma Brook

[lui Salome] "Intelectele și gustul nostru sunt profund conectate ... Nu am întâlnit niciodată pe nimeni care să fi știut să obțină perspective obiective din experiența lor, pe nimeni care să nu înțeleagă cum să tragă atât de mult din ceea ce au învățat." - Friedrich Nietzsche
„[Salome] s-ar fi putut părea inuman pentru unii bărbați pentru că a anunțat sfârșitul relațiilor [ei], lucru pe care bărbatul îl face de obicei. ... I-a spus lui Rilke:„ Acum pasiunea s-a încheiat, deci relația s-a încheiat ”, ceea ce era foarte neobișnuit la acea vreme ". - Anaïs Nin

[către Salome] „La urma urmei, ești un„ înțelegător ”prin excelență” - Friedrich Nietzsche

„Nu am întâlnit niciodată pe nimeni care să poată obține atât de multe înțelegeri obiective din experiență, care să știe să deducă atât de multe din tot ceea ce a învățat”. - Friedrich Nietzsch

„Lou este dornic ca un vultur și curajos ca un leu” - Friedrich Nietzsche

„Când sunt singur, adesea, foarte des, spun numele [ei] cu voce tare - spre marea mea plăcere!” - Friedrich Nietzsche


Sursa:https://translate.google.com/transla...search&pto=aue

[latan.elena]

Dacă tot faci umbră pământului... măcar fă-o frumos!

Mircea Bezergheanu



Mircea Bezergheanu este unul dintre acei fotografi români care n-are nevoie de absolut nicio descriere. E suficient să îi privești o fotografie și să faci cunoștință cu stilul inconfundabil pe care îl are și rezultatele superbe care ies de pe mâinile sale. Cu siguranță i-ați văzut cel puțin o fotografie. Cu siguranță!

Ca o recomandare, atunci când vreți să vă relaxați, să priviți câteva minute cadre frumoase care să vă încarce cu optimism, intrați pe blogul lui. Treceți prin câteva fotografii și apoi veți vedea lumea altfel. Repetați exercițiul ori de câte ori e nevoie. Are efect! Garantat! Pentru toți pasionații de fotografie Mircea e un model și un mister în același timp. Toată lumea vrea să afle cum sunt realizate fotografiile sale, cum sunt procesate, cum de fiecare cadru e o poveste în sine, o poveste pe care o citești într-o clipă, dar o păstrezi pentru eternitate.
Sursa:http://blogdefotografie.ro/secretul-...a-bezergheanu/















Mircea Bezergheanu

[latan.elena]

„Îl numim spirit liber pe acela care gândeşte altfel decât ne aşteptăm de la el pe baza originii, a mediului său, a clasei şi a funcţiei sale ori pe baza opiniilor dominante în epocă. El este excepţia, spiritele legate sunt regula; acestea îi reproşează că principiile lui libere fie îşi au originea în dorinţa de a frapa, fie te duc cu gândul la acte libere, adică la acelea care sunt incompatibile cu morala impusă.”

Friedrich Nietzsche, în Omenesc, prea omenesc



































Georgi Matevosjan-Paintings

[latan.elena]

Domnişoară de altădată

Domnişoară de altădată,
Caut frumuseţea ta
Şi n-o găsesc prin lume,
S-a pierdut, s-a ascuns
Ori poate s-a risipit
Prin visele bărbaţilor
Care nu te-au avut,
Semănai cu femeile toate
Şi cu niciuna,
Frumuseţea ta de modă veche
Ascunsă în buzunarul unui ceas
Cântată în şoaptă, în neştiute existenţe
Bântuie corzile mele de sânge
Şi s-a acordat cu dinlăuntrul,
E prizoniera eului,
Fugară prin jungla profunzimilor,
Sunt un posedat al ei,
Nu ştiu ce descântec
M-ar putea reda libertăţii
De a o distinge
De a o asemui, de a fi neasemuită,
Să-mi răvăşească retinele doar
Să nu-mi arunce în gol toţi fiorii,
Domnişoară de altădată,
Caut frumuseţea ta
Şi n-o găsesc prin lume
Pluteşte pe aerul prizat odată
Aerul tare îmbătat de parfumul tău
Ca de o gură de amor,
O caut prin femei necunoscute
Prin gesturile lor nevăzute
Când sunt singure în faţa oglinzii
Văzându-se doar pe ele
Dar închipuindu-şi că le vede tot restul lumii,
Iei chipul fiecăreia
Şi-l îmbraci cu aerul tău
Cu micile detalii ale dragostei,
Alteori îţi simt profilul
Bătut în adn-ul meu
Ca pe o monedă antică,
Te învârţi în mine
Şi nu cazi niciodată
Zborul ochilor tăi împarte lumină
Şi vine viaţa s-o tragă în piept,
Domnişoară de altădată,
Caut frumuseţea ta
Prin ceaţa dimineţilor
Care se întreabă ce e cu ele
Ce e cu tine, ce e cu noi,
Prin trenuri pierdute,
Şi o găsesc şi n-o găsesc,
E o frumuseţe rătăcită
Prin tăceri uitate, ascunse
Nu se lasă scrisă, descrisă,
E liberă, sălbatică, nepictată
De pictorii pieţelor romantice,
Muzeele ar dori-o expusă
În rame, în vitrine, în vitralii,
Dacă ar avea identitate
S-ar bate pe ea marii colecţionari ai lumii,
Domnişoară de altădată,
Caut frumuseţea ta
Şi rezist eroic să n-o găsesc
La o adresă derizorie
Câteva străzi mai încolo,
Aşteptând cuminte la fereastră,

Domnişoară de altădată.

Marius Tucă


















Paintings : Willem Haenraets

[latan.elena]

“Ţine-mă, Doamne, în palmă, nu sunt o floare, doar o petală de gând alb.”
Traian Calistru

[latan.elena]

După ce ai întâlnit un înger te simți umil și realizezi cât de mic ești în comparație cu totul; te încearcă un sentiment profund de pace și iubire în inimă și te simți bine, simți compasiune, siguranță și protecție. Îți dai seama că nu ești singur.
Roy Martina




"Fiecare om este o icoană. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine. Deschide cerul cu lucrul mărunt..."
Monahia Siluana Vlad