La portile cerului, soarele sta trist, ascuns dupa nori...
Craiasa zapezii s-a aratat si nu pare prea prietenoasa...
Zi frumoasa, cu soare in suflet, tuturor !
"Plouă stupid…
Cerul îşi scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid."
La portile cerului, soarele sta trist, ascuns dupa nori...
Craiasa zapezii s-a aratat si nu pare prea prietenoasa...
Zi frumoasa, cu soare in suflet, tuturor !
"Plouă stupid…
Cerul îşi scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid."
“Uneori, destinul nostru se aseamănă cu cel al unui pom în plină iarnă. Cine ar putea să creadă că acele ramuri golașe vor înverzi și vor purta din nou flori? Noi sperăm, însă, și știm cu siguranță că așa va fi.”
Johann Wolfgang von Goethe
“Râsul reprezintă soarele care alungă iarna de pe fețele oamenilor.”
Victor Hugo
“Hei, vântule, dacă iarna a venit, înseamnă că primăvara nu este departe.”
Percy Bysshe Shelley
Winter Dance
Corpul unei femei este ca o adiere sublima in tabloul realitatii brute ce ne inconjoara. Odata ce a venit iarna, aceasta realitate este imbratisata de un alb neatins care se sincronizeaza perfect cu fragilitatea si eleganta corpului suav al unei balerine. Constanta frumusetii se manifesta si in sezon, dar si in femeie, contrastul fiind facut de sangele ce hraneste bujorul timid al balerinei si de zapada ce cicatrizeaza natura intr-o mare alba ca de cristal.
Covorul alb otraveste si paralizeaza energia din jurul nostru, totul devenind un tablou static, iar singura salvare se afla in dansul balerinei ce se opune fortei albe intr-un mod subtil, dinamizand imaginea neclintita prin gesturi usoare, dar magic de calde. Astfel, printr-un dans melodios si fragil reuseste sa imbrace voalul rece al iernii, devenind o veritabila printesa a zapezii. – Kun A.
Uneori mă gândesc, şi uneori sunt.
Paul Valéry
"Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre." Elizabeth Gilbert
Inocenţia era planeta pe care oamenii
nu ajungeau niciodată la
maturitate.
Acesta este un PAMFLET.
Numai pentru cititori inteligenti,
cu inteligentă emotională adică,
dispusi să vadă dincolo de suprafata lucrurilor :
fenomenele care se petrec în profunzimea noastră...
si să reflecteze...
Continuare aici:http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Enigmatica_viata.htm
Cred că aproape trei sferturi din totalul sufletelor ce trăiesc pe Pământ în trupuri umane sunt încă în fazele incipiente ale evoluţiei.
Michael Newton - Călătoria sufletelor
Lipsa de maturitate a adulţilor este maladia cronicăa unei umanităţi care,
orbită de puterea sa de dominaţie asupra lumii exterioare,
pierde din vedere calea interioară.
Îi revine epocii noastre, pe cale de reînnoire,
să reflecteze la ceea ce înseamnă maturitatea umană şi
să caute semnele de non-maturitate
care ne otrăvesc viaţa.
Karfried Graf Dürckheim – Străpungerea spre fiintă
Maturitatea personală
Întreaga noastră existenţă este un lung drum
către maturitatea personală,
către conştientizarea interioară ce ne permite
să ne realizăm pe deplin pe noi înşine,
asemenea tuturor fiinţelor vii de pe acest pământ,
Asemenea florilor ce se deschid complet răspândindu-şi parfumul
în plin sezon de înflorire,
asemenea fructelor ce ating gustul deplin la maturitate.
Oare am putea spune că şi-au îndeplinit misiunea dacă ar rămâne acre?
Persoana care nu a ajuns la stadiul de maturitate, de conştientizare,
nu va putea dărui şi nici nu se va putea dărui cu adevărat,
chiar dacă crede contrariul.
Maturitatea este indispensabilă pentru noi înşine
şi pentru fiecare relaţie autentică de iubire sau de prietenie.
…
Trebuie să renunţăm la perspectiva infantilă, inconştientă,
despre noi înşine şi despre viaţă.
… în mod inconştient, facem pe placul figurilor părinţilor noştri sau a celor care ne-au iubit şi nu suntem capabili să iubim acele părţi din noi din cauza cărora am pierdut iubirea acestor persoane. În fond,
dacă nu devenim conştienţi,
ne comportăm întreaga noastră viaţă
conform modelului prin care am interiorizat
trăirile din copilărie.
Aceste situaţii nevrotice infantile interiorizate devin, în timp, blocaje, complexe, frici, tensiuni ce ne limitează existenţa, ce ne fragmentează personalitatea, ce nu permit libera curgere a iubirii.
Aceste părţi din noi înşine refuzate treptat se revoltă şi se transformă în balauri, în demoni.
Ceea ce simţim înlăuntrul nostru ca fiind ameninţător este, în realitate, un aspect ce vrea să fie cunoscut de noi şi pe care nu am dorit să-l ascultăm.
Valerio Albisetti – Drumul spre conştientizare
Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat crestinismul cu prostia,
cu un fel de cucernicie tâmpă si lasă,
ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decât
să lase lumea batjocorită de fortele răului,
iar el să înlesnească fărădelegile
dat fiind că e prin definitie
osândit la cecitate si paraplegie.
Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste îndemnul Domnului (Matei 10,16: „Fiti dar întelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”) si trece peste textele sfântului Pavel (Efes, 5,17: „Drept aceea, nu fiti fara de minte”, 2 Tim. 4,5: „tu fii treaz în toate…”, Tit 1,8: „sa fie …treaz la minte” si mai îndeosebi 1 Cor 14,20: „Fratilor nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti copii, iar la minte fiti oameni mari”).
....
Crestinismul e o transmutatie, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu înmultirea vinului, pestilor, pâinii, nu tamaduirea orbilor din nastere, slabanogilor, gârbovilor si leprosilor, nu, nici învierea fiicei lui Iair, a fiului vaduvei din Nain si a lui Lazar – toate semne bune pentru prea putin credinciosi ori facute ca sa se împlineasca proorocirile ori ca sa se arate slava lui Dumnezeu ori manifestari de mila ale Domnului, toate concesii ale divinitatii - , ci de transformarea făpturii.
Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.11.2018 la 17:45.
Omul superstiţios se teme de orice: de uscat şi de ape, de văzduh şi de cer, de întuneric şi lumină, de zgomot şi linişte, el se teme chiar şi de un vis.
Plutarh
O, drăgălaşă muză populară! În ochii tăi e cer senin de vară.
Şt.O. Iosif
KAFKA ȘI PĂPUȘA SAU CUM SĂ ÎNVEȚI SĂ PIERZI…
Se spune că într-o zi, pe când mergea prin parcul în care își făcea plimbarea zilnică, celebrul scriitor Franz Kafka a întâlnit o fetiță care plângea. Își pierduse păpușa și era tare supărată.
Kafka s-a oferit să o ajute s-o găsească așa că și-au dat întâlnire a doua zi, în același loc.
Pentru că nu a găsit-o, el a scris o scrisoare pe care i-a citit-o fetiței a doua zi când s-au reîntâlnit.
„Te rog nu plânge după mine, am plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi mai scrie despre aventurile mele.”
Acesta a fost începutul multor scrisori care au urmat. De fiecare dată când cei doi se întâlneau, Kafka îi citea fetiței aventurile imaginare prin care trecea mult iubita păpușă. Astfel fetița era consolată.
Când întâlnirile lor au ajuns la sfârșit, Kafka i-a adus fetiței o păpușă. Aceasta arăta în mod evident diferit față de cea originală, dar scrisoarea de care era însoțită explica: „Călătoriile mele m-au schimbat”.
Mulți ani mai târziu, fetița, acum fiind o femeie adultă, vrând să repare păpușa, a găsit în interiorul ei un bilețel pe care scria: “Tot ceea ce iubești vei pierde până la urmă. Dar în final, iubirea se va întoarce sub o altă formă.”
Viaţa este alcătuită din şesuri, din văi, din piscuri, din platitudine şi din rutină, din deprimare şi din bucurie şi dintr-un element obligatoriu: munca. În toate adversităţile şi-mpotriva tuturor adversităţilor, omului îi rămâne acest suport moral: munca
Când vorbeşti despre tine este imposibil să te desparţi, să te "filtrezi" de alţii, într-atât viaţa noastră este împletită cu a altora, dependentă de ea. Viaţa fiecăruia dintre noi este, faţă de oamenii care-o determină, ca un râu, în raport cu bolovanii pe care-i duce cu el la vale.
Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.
E atâta rutină în lume şi-atât de puţin adevăr...
O căsnicie adevărată, în care cei doi parteneri se simt indispensabili unul altuia şi de neînlocuit, o astfel de căsnicie este la fel de rară ca o operă de artă. În rest - mediocritate, minciună şi dacă nu minciună - tăcere, multă, posomorâtă, un permanent sentiment de eşec.
S-au năruit şi se vor nărui civilizaţii, cultura însă e ceea ce supravieţuieşte civilizaţiilor materiale, iar ea va fi etern însemnată de pecetea geniului.
Pe omul curat nu-l ai cu nimic la mână.
Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert.
În viaţa asta, numai pe mine contez ca partener permanent al meu însămi. Şi nu vreau să-mi fie niciodată nici ruşine şi nici scârbă de mine însămi.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
Nu antrenaţi niciodată în viaţa dumneavoastră cauze pierdute.
Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ţine strâns de principiile logicii şi ale adevărului şi care nu ţine să aibă dreptate în afara lor.
E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.
Ne-om aminti cândva de-această întâmplare simplă...
Când am să-nvăţ să vorbesc despre tine, mamă, fără să plâng?
Când vezi cât de adaptabil este omul, cât de cameleonic la bine şi la rău, oscilezi între doua atitudini: să rămâi mut de admiraţie sau mut de groază în faţa acestei lipse de limite.
Aş fi vrut să rămâi dacă n-ai fi avut niciodată gândul să pleci. Cum aş putea să îmi iau răspunderea de-a te face să alegi ceva numai pentru că acel ceva este ceea ce-am ales eu? Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.
Admiraţia mai apropiată, mai participantă o ai întotdeauna pentru un om din cadrul profesiei tale, fiindcă acolo ai cei mai cunoscuţi termeni de comparaţie.
ILEANA VULPESCU
Stelelor - Lucian Blaga
C-o mare de îndemnuri si de oarbe nazuinti
în mine
ma-nchin luminii voastre, stelelor
si flacari de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n niste candele de jertfa.
Fiori ce vin din tara voastra îmi saruta
cu buze reci de gheata trupul.
si-nmarmurit va-ntreb:
spre care lumi va duceti si spre ce abisuri ?
Pribeag cum sunt,
ma simt azi cel mai singuratic suflet,
si strabatut de-avânt alerg, dar nu stiu -- unde.
Un singur rând mi-e raza si putere :
o, stelelor nici voi n-aveti
în drumul vostru nici o tinta,
dar poate tocmai de aceea cuceriti nemarginirea.
Apoi soseşte seara, şi înţelegi că există lucruri pe care nu le mai poţi face, lucruri pe care nu le mai poţi avea, la care nu mai poţi ajunge, dar nimic nu te mai împiedică să visezi...
Antonio Curnetta
Nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu iubire mare.
Tu poţi face lucruri pe care eu nu le pot face. Eu pot face lucruri pe care tu nu le poţi face. Împreună putem face lucruri minunate.
Maica Tereza
Dacă vreţi să spuneţi lucruri mari, deprindeţi-vă, mai întâi, să nu spuneţi niciodată lucruri neadevărate.
Vauvenargues
''Noi ne dorim să găsim adevărul, indiferent de unde s-ar afla acesta. Dar pentru a găsi adevărul avem nevoie atât de imaginaţie cât şi de scepticism. Nu ne va fi frică să speculăm, dar vom fi atenţi să distingem speculaţia de adevăr.''
Carl Sagan
Ultima modificare făcută de latan.elena; 22.11.2018 la 01:43.
Momentan sunt 104 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 103 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
:quality(80):format(png)/https://psychologies.ro/wp-content/uploads/2018/06/femeie-cu-jucarie-maturitate-emotionala.jpg)
Marcaje