Elena Latan

[latan.elena]

DOR ECHIVOC


Uneori îmi este dor
să îmi fie dor de tine
și-atunci ascult acel fior
care mai vorbește-n mine
despre rană de trădare
de îngeri triști privind în gol
despre ochi fără-ndurare
și cucuvele dând ocol.
Uneori îmi este dor
să îți fie dor de mine
și-atunci ascult acel fior
care-mi spune că-i mai bine
să renunț la amintiri
ce le-am răstignit pe cruce
să las loc altor iubiri
ce m-așteaptă la răscruce.
Uneori mai curge sânge
din trecutele trăiri
dar prezentul mă constrânge
să renunț la amintiri
ca să-mi fie dor de mine
cel care eram odată
iar iubirea din ruine
să o fac pe veci uitată.

Uneori îmi este dor
să nu-mi fie dor de tine...


Ioan Sabin Pop

[latan.elena]

Strigăt – Liliana Spătaru


„Dar nimeni niciodată
nu-ti va cuprinde cupa
din care ai sorbit

iubirea ori păcatul,
ori stranii revelatii
te vor trezi
va fi tîrziu?

Vei fi doar strigăt?”

[latan.elena]

"E ciudat cum unii reuşesc să-ţi spargă, într-o fracţiune de secundă, sufletul în mii de bucăţi.. însă mai ciudat este faptul că tu vei continua să simţi pentru multă vreme iubirea, în fiecare ciob căzut din tine la pământ.."

(Mademoiselle)

[latan.elena]

''Dragostea asteapta pe marginea unei petale.''

William Carlos Williams

[latan.elena]

''Mă simt ca marea, uneori calmă, când îmi trăiesc liniştită viaţa, alteori în furtună, când aş vrea să-i îndepărtez pe toţi, şi să rămân singură, cu ţărmul meu...''

Alda Merini

[latan.elena]

Shanti Nilaya



Tu știi...


Tu știi că-n viața mea erai un vis
Și lac și râu ce curge înspre mare,
Un sens din altă stare pentru scris
Și unul nou, pe lumea mea, culoare;

Te revărsam chiar dacă tu stăteai
Și te mișcam cu zorii înspre noapte
'Cercând să pun un rost în ce știai
Și căutai cândva în altă parte...

Tu știi că briliantele mi-s reci
Și altor nestemate fără nume
Nicio valoare nu le dau când pleci,
Nicio valoare nu își au, anume,

De adevăr; doar greu de pietre dau –
Nu-ncununează nicio primăvară
De nu ai înțeles de ce mai stau
Când tu m-alungi, cu firea ta ușoară...

Îți place și te plac în toate, știi
Dar nu din toate se culege Viața
Și nu zidesc din flori de păpădii
Mai mult ce-n mine am numit 'speranța';

Oprit e pasul, dansul încurcat,
Mă-ntorc în sine când orchestra tace
Privesc la drumul alb, însingurat
Și zău, nu știu dacă mai am ce face!

Cum suflă vântul, stele-mi risipesc
O prea-curată Ana plânge-n mine
În gând la tine lung mă oglindesc,
Să fiu când pleci, eu,... ziua ta de mâine!


Shanti Nilaya (vol. Din trup de femeie)

[latan.elena]

,,Tristețea vine de pe altă lume
Se întâmplă mereu în mijlocul bucuriei.
Noapte de noapte inima mea bate în gol. Un sunet argintiu. Ca iarba viilor sub seceratul morții. O umbră zburătoare ce-și caută adăpost e ea.
Tristețea nu e de aici. Nu o înțeleg fericiții. Nu o iartă niciun anotimp. Vine dintr-un întuneric tăcut. Ca o liniște urmată de sfârșit. Lăsați tristețea să vină la casa ei. Nu o jeliți. Nu o iertați. Nu-i faceți praguri de lemn. Nici cruce nu-i puneți tristeții.
Noapte de noapte aud glasul pământului urmat de cuvinte. Cuvintele caută să ucidă. Iată-le aici. Așternute cu multă dragoste vor să ascundă tristețea. Să o facă frumoasă. Ne nevăzut. De iubit ca și când ar fi chip.
Dar ea nu. Ea umblă ca o nălucă prin gând, prin trup, prin ființă. Tristețea surpă cuprinsul ochilor. Închide o mare fericire în ea. Iat-o aici, în tremuratul mâinilor. În frică. Mă respiră iar eu fără aer sunt cea mai tristă fericită. Cu dragoste, cu multă dragoste în mine o ascund.
Nu o dau. Nu o dau. Nu o dau."

Luminita Amarie

[latan.elena]

,,Te zărisem.. necunoscută înfășurată în toamnă aurie
Chipul tău păstra impresia ultimei atingeri,
Iar ploaia îți cădea pe umeri dezvăluindu-ți pletele ca niște raze de soare
Ca o nălucă printre amintirile mele îți purtai pașii grăbiți
Ce tristă erai, amar îmi zâmbeai, mie necunoscutului cu care-ți împărtășeai gândurile cu care-ți acopereai dorurile, cu care-ți aprindeai trupul în patimă omenească și în despletire nefirească…
Topindu-te, te-ai oprit o clipă dintr-un veac pentru a te lăsa modelată de cuvintele mele înainte de a te destrăma lăsându-mi în suflet un dor…
Apoi am plecat păstrând pe pânza sufletului tabloul sufletului tău pictat în culori proaspete și calme care nu se vor fi uscat sau șters niciodată….
Te zărisem, metaforă a iubirii mele…"

Traian Calistru

лин чинг че - Самое интересное в б

[latan.elena]

Petrea Ciortan



Maria, nume ce derivă cel mai probabil din egipteanul mrj (a iubi), este o grație greu de explicat în cuvinte omenești.
Doar ultimile cuvinte pot crea o confuzie teribilă, arucând încă o dată un văl de misticism asupra unei energii cosmice.
Femeia născută din Ana, cu numele de Maria, mama lui Joshua ben Josif, a fost întruparea unei energii cosmice greu de înțeles de rațiunea umană. Ea nu are legătură mai deloc cu imaginea descrisă de biserică, ci mai degrabă este o forță ce atât generează viață în Universul vizibil, cât și o susține prin să zicem iubirea ei/calitățile inerente ale acestei forțe.
În mod sublim ea vorbește despre Viața fiindcă străjuiește Viața, ea o generează și ne invită și ne sprijină mereu prin calitatea ei de permanentă prezență să onorăm viața prin bunătate și iubire. Iar acolo unde este bunătate și iubire, Grația se instalează.

[latan.elena]

Nichita Stanescu



Evocare

Din Vol. Opere imperfecte 1979


Ea era frumoasă ca umbra unei idei, –
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă și plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospețe de barbari
Ea era frumoasă ca umbra unui gând,
Între ape, numai ea era pământ.