Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..."





„Adevărata dragoste este așa: nu are nici un scop și nici un motiv și nu se supune niciunei puteri decât harului omenesc. "

Elsa Morante



Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat de gând,
Sărbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline,
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!

Otilia Cazimir

[latan.elena]

"Nu poți explica dragostea. "

Margareta Mazzantini



" Putem vorbi în flori?
Va fi mai uşor pentru mine să înţeleg."

Nayyirah Waheed

[latan.elena]

Sufletul de primavara
Nichita Stanescu

Sufletul se rotea in jurul intamplarilor,
uneori atingandu-le.
Un ochi razand, un ochi plangand in capul cerului
erai tu, soare, si tu, pamantului.

Sufletul se rotea toata ziua, toata noaptea.
O amintire. O speranta. O amintire, si iar o speranta.
Oamenii, pomii, pietrele, iarba,
cu moartea stateau in balanta.

Sufletul se impartea in globuri, cum se imparte
coloana de apa-ndoita la varf spre bazinuri.
Era un glob de pace, un glob de razboi,
un glob al visarii si unul de chinuri.

Soarele privea cu lumina, pamantul privea cu oameni,
si-amandoua privirile erau paralele.
Nu-ntalneau nimic inainte, poate numai un dans
in balans monoton, taciturn, de galese stele.

Lumina se-ntorcea pan' la urma-napoi, modulata,
ca un ecou repetat rasfrangand si strigand
un nume iubit, o intamplare de altadata.
Oamenii se intorceau pan' la urma inapoi in pamant.

Sufletul stia, cunostea, simtea toate-acestea.
Si se rotea, se rotea ametitor,
invidiind uneori pomii, alteori pietrele, alteori iarba,
pentru linistea desavarsita a lor.

Cateodata-atingea mortii, ii intreba de ce au murit,
alteori atingea viii, ii intreba ce au de gand,
cum au de gand sa prelungeasca
lumina acestui pamant.

Unii rosteau cuvinte de ura, de foc, de mormant.
Unii rosteau cuvinte de boala, unii rosteau cuvinte de moarte.
Globurile sufletului se invineteau, se-nnegreau, se topeau,
alunecau mai departe, din departe in departe.

Altii rosteau cuvinte de viata, altii rosteau cuvinte de pace.
Despre coloana ce-ar trebui inaltata, despre o iarba aflata,
care-ar supune cancerul, care ar darama statuia tristetii.
Globurile sufletuui se-mpurpurau deodata, opreau deodata
roata lor mare in lume, fuga lor toata.

Sufletul se aduna ca un fluviu in infinitul marii.
Nu mai vroia sa plece, si, in curand,
ochiul soarelui privea cu lumina, razand,
ochiul pamantului privea cu oameni, incepand sa surada.

















Edward Hartwig photography

[latan.elena]

''Totul se schimbă, mereu. Nimic nu rămâne niciodată la fel. Ne schimbăm și realitatea din jurul nostru se schimbă. Din acest motiv, viața este un râu . Curge doar într-o singură direcție, înainte și nu există nicio modalitate de a-și face apa să curgă înapoi. Râul este simbolul schimbării continue, pentru că nu rămâne niciodată la fel. În fiecare moment, este diferit. Râul nu se poate opri, orice ai face, va continua să curgă. Dacă crezi că poți opri, pur și simplu te amăgi pe tine însuți. Ce poți face este să alegi: vrei să fii o stâncă care încearcă să se opună curgerii ei, mai mult, fără nicio posibilitate de a o face? Sau vrei să curgi cu râul? Dacă alegi prima variantă, ești obligat să suferi. Dacă alegi pe acesta din urmă, devii parte a râului. Tu devii Viață însuți.''

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=UznSJdn3Sg0




„Oricât de mulți oameni, adunați în sute de mii într-un spațiu mic, au încercat să deformeze pământul pe care se înghesuiau, oricum l-au înecat cu pietre, ca să nu crească nimic acolo, oricât de mult au expirat vapori de cărbune și ulei, oricum au tăiat copacii și au alungat toate fiarele și păsările, – primăvara era primăvară chiar și în oraș. Soarele s-a încălzit, iarba, revenind la viață, a crescut și a reînviat oriunde nu a fost ruptă, nu numai în straturile de flori ale aleii, ci și între lespezi de piatră, iar mesteacănul, plopul, cireșul sălbatic își deschideau lipicios și parfumat frunzele, teiul umflau lastarii pana au izbucnit; corbii, vrăbiile și porumbeii cu bucuria primăverii își pregăteau deja cuiburile, iar muștele bâzâiau lângă pereți, încălzite de soare. Veseli erau plantele, păsările, insectele și copiii. Dar bărbații – adulții, adulții – nu au încetat niciodată să se înșele și să se chinuie pe ei înșiși și pe alții. Oamenii considerau că sacru și important nu era acea dimineață de primăvară, nu acea frumusețe a lumii lui Dumnezeu, dată pentru binele tuturor creaturilor, frumusețea care dispune de pace, concorda și iubire, dar sacru și important era ceea ce ei înșiși au inventat pentru a domina. Reciproc"

Lev Tolstoi, Învierea

[latan.elena]

"Fii ca un copac,
schimbă frunzele și păstrează rădăcinile.
Deci, schimbă-ţi ideile
dar păstrează-ţi principiile. "

Victor Hugo




"Să înveți să descoperi tăcerea și să-i dedici o parte din timpul nostru este calea de a ajunge la tine însuți și de a găsi acele emoții delicate, compasiune, empatie, tandrețe, iubire, care sunt cheia accesului la fericire." "

Deepack Chopra




Iubire e în razele de soare,
Şi farmec în a codrului fanfară,
Şi visuri dulci în liniştea de sară:
În cer şi pe pământ e sărbătoare.

Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumuseţea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!

Alexandru Vlahuță

Vasile Nicoara

[latan.elena]

Nu ne pasă de pantofi roșii, trandafiri și mimoze, cuvinte la întâmplare.
Femeile vor atenție reală.
Pentru cea mai interioară ființă a sa.
În interiorul ei fiori vii, lei furioși, fluturi delicați și păuni colorați.
O lume atentă la feminitate este una care prețuiește și protejează fiecare manifestare a ei.
Nu poți alege ce să iubești la o femeie.
Ori îi acordă toată atenția, ori se preface.
Spune-i că o iubești, sărbătorește-o. Să-si dea seama.
În strigătele ei sunt râuri de adevăr, în zâmbetele ei fără viață, mânia ei vorbește o limbă străveche și dulceața ei brodează firele iubirii.
Asta ar trebui să facă lumea pentru femei.
Fii atent la lumea ta interioară.
Nu o judeca, nu o denigra, nu o îndepărta de esența ei.
Tot ce poți face este să te uiți la ea.
În reacțiile sale, acțiunile, expresiile.
Și, în sfârșit, să vezi in noi toți dragostea divinului care se bazează pe mesajele ei spirituale de învățat.
Deci da, cu această privire de dragoste în lumea femeilor, putem primi cu bucurie pantofi roșii, roz și mimoze.
Simboluri ale atenției reale. Și nu distragere deghizată de obiecte virtuoase.
Această grijă a lumii față de femeie va veni doar când ea însăși o vrea cu orice preț.
Pentru că totul, într-adevăr totul, începe din interior.
Să ne ridicăm atunci dragi femei, să formăm un cerc al vieții și să mergem să ne cucerim locul.
E timpul să devenim reginele lumii.
Sa preluam controlul asupra vietii noastre, coroana feminitatii noastre, sa alegem rochia care ni se potriveste cel mai bine.
Nimeni nu ne poate da ceea ce vrem.
Dacă nu noi înşine.
Femeile până la capăt.

Elena Bernabè




„Bărbații au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el.”

Candace Bushnell




Femeile nu sunt niciodată atât de puternice ca atunci când se înarmează cu slăbiciunea lor.

Marie de Vichy



Femeile au fost întotdeauna nevoite să lupte de două ori. Au fost nevoite întotdeauna să poarte două greutăți, cea privată și cea socială.
Femeile sunt coloana vertebrală a societăților.

Rita Levi-Montalcini





„Oferiți femeilor oportunități adecvate și femeile vor putea face orice.”

Oscar Wilde



Femeile trebuie să-și amintească întotdeauna cine sunt și de ce sunt capabile. Nu trebuie să le fie frică să traverseze câmpurile nesfârșite ale iraționalității și nici să rămână suspendate
de stele, noaptea, sprijinite de balconul cerului. Nu trebuie să se teamă de întunericul care cuprinde lucrurile, pentru că acel întuneric eliberează o mulțime de comori. Acel întuneric pe care ei
le, libere, răvășiți și mândre, îl cunosc ca și cum nimeni nu îl va ști vreodată.

Virginia Woolf









SRI VIJAN ART Sri Vijan

[latan.elena]

Doi cireși îndrăgostiți, născuți departe, s-au privit fără să se poată atinge.
Un Nor i-a văzut, s-a mișcat de compasiune, a plâns de durere și le-a scuturat frunzele... dar nu a fost suficient,
cireșii nu s-au atins între ei.
O Furtună i-a văzut, s-a mișcat de compasiune, a țipat de durere și le-a răscolit crengile... dar nu a fost suficient,
cireșii nu s-au atins.
Un Munte i-a văzut, s-a mișcat de compasiune, a tremurat de durere și le-a scuturat trunchiurile... dar nu a fost suficient,
Cireșii nu s-au atins.
Norul, Furtuna și Muntele au ignorat că sub pământ, rădăcinile cireșilor erau împletite într-o îmbrățișare atemporală.

Poveste Zen

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=rVyP35EHCzY


Avem taine, și le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari. Când se dezvăluie își pierd o parte, două,
trei, șapte, nouă părți din puterea lor, alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel.

Radu Tudoran

[latan.elena]

Femeia este un firmament dar dacă un bărbat nu știe să citească în ea, vede doar noaptea.

Alda Merini