Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .



„Cea mai frumoasă și mai profundă emoție pe care ne este dat să o simțim este senzația misticismului. Ea
este cea care generează orice știință adevărată. Omul care nu cunoaște acea emoție, care este incapabil să
se minuneze sau să simtă încântarea și uimirea, este practic mort. Să știi că ceea ce pentru noi este de nepătruns,
există cu adevărat, că se manifestă prin cea mai înaltă înțelepciune și prin cea mai radiantă frumusețe, pe care
facultățile noastre amorțite pot doar să le înțeleagă în formele lor cele mai primitive. Acea cunoaștere, acea senzație, constituie adevărata religie.”

Albert Einstein

[latan.elena]

Antonio Lucio Vivaldi( 4 martie 1678-d.28 iulie 1741)a fost un compozitor italian, de profesie preot catolic.
Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian. Wikipedia




Antonio Vivaldi (Antonio Lucio Vivaldi, cu numele intreg) a fost un compozitor italian, cel mai mare compozitor venetian din era Barocului tarziu si exponentul muzicii venetiene, ajunse prin el la un stadiu de desavarsire si la o influenta fecunda indeosebi asupra Germaniei, Austriei, Danemarcei si Poloniei.

Venetia il supranumea “Preotul rosu”, fiindca era preot si avea parul rosu, cazut in bucle pe umeri.
De origine umila, el a trait in marginea societatii pe care a slujit-o, absorbit in activitatea de profesor, interpret si compozitor. Se pare ca nu a avut legaturi de prietenie cu ceilalti muzicieni, iar cu aristocratia venetiana a intretinut doar relatii pe care i le impunea profesiunea sa.
Vivaldi a reprezentat atat de complet o epoca si caracterele neamului sau, impletind atat de artistic, intr-o tesatura sonora, firele mari ale umanitatii, cu crampeiele de viata efemera care se desfasurau cotidian sub ochii lui.

Marele muzician a scris pentru concetatenii sai opere, sonate si concerte, si ele au rasunat in atmosfera luminata in tonuri mereu schimbatoare, care transfigureaza si da o aparenta ireala orasului si marii. Cele mai cunoscute dintre concertele sale sunt cele 4 concerte pentru vioara, numite Anotimpurile (1725).

Antonio studia cu asiduitate muzica si, paralel, cursurile de teologie, luandu-si cu regularitate gradele preotesti. La 18 septembrie 1693 a primit tonsura, la 19 sau 21 septembrie 1696 i s-au acordat ordinele minore, iar la 4 aprilie 1699 a fost hirotonisit subdiacon.
In anul 1699 este admis, in calitate de violinist, la capela ducala de la San Marco. Paralel cu activitatea si studiile muzicale din cadrul acestei capele, Antonio urma intr-unul din seminariile Patriarhiei, studiile pregatitoare pentru cariera de preot.
La 23 martie 1703, cand a fost hirotonisit preot, era un muzician deplin format, avand diverse lucrari in manuscris, care nu vor intarzia sa vada lumina tiparului.

In luna septembrie 1703 si-a gasit un rost si drumul spre glorie, angajandu-se la Ospedale della Pietà (asezamant rezervat orfanilor si copiilor ilegitimi ai orasului), in functia de responsabil muzical, cu salariul de 60 de ducati anual.
In anul 1712 sau 1713 apareau la Amsterdam, pe cheltuiala lui Estienne Roger, primele doua culegeri de cate 12 sonate a tre, op. 1 si 2, pe care Vivaldi le tiparise mai intai la Venetia, si o lucrare noua cuprinzand 12 concerte, Estro Armonico, op. 3, in care se contura intreaga originalitatea marelui muzician de la Pietà.
Anul 1716, in care a scris si interpretat atatea lucrari dramatice, este unul din anii cei mai rodnici din cariera marelui muzician, care pe masura ce trec anii devine tot mai productiv.
In anii 1724-1725 nu figureaza inscris cu regularitate in registrul de socoteli de la Pietà, ceea ce ne face sa banuim ca a lipsit din Venetia, iar intre anii 1725-1735 nu se mai gaseste nicio mentiune despre Vivaldi.
La 5 august 1735, prin deliberarea consiliului de conducere de la Pietà, Vivaldi era primit ca dirijor cu un salariu de 100 de ducati pe an si cu obligatia sa nu mai plece, cum facuse in anii trecuti.

Ultimele insemnari din registrul de la Pietà, din august 1740, contin lichidarea totala si definitiva a drepturilor banesti ale marelui compozitor. Se despartea inca o data de institutia de care fusese legat un timp mai lung de jumatate din viata sa, unde avea sa formeze elevi, sa intretina o orchestra si sa compuna pentru concertele publice pe care asezamantul le oferea duminica.
A plecat si a fost uitat. Aproape doua sute de ani nu s-a stiut cand si unde a decedat.
Abia in anul 1938, s-a aflat ca a murit singur si in mizerie, la Viena, si a fost inmormantat in ziua de 28 iulie 1741, in cimitirul Spitalului pentru saraci, care tine de parohia Sfantul Stefan.

Evenimente biografice:

• 4 martie 1678 – s-a nascut la Venetia, in Italia;
• 28 iulie 1741 – a murit la Viena, in Austria.

Citate din Antonio Vivaldi:

Nu e greu sa scriu muzica, notele plutesc in aer, eu doar le randuiesc…

Compun pentru voi, iar daca nu va place, sa-mi spuneti, sa stiu sa ma opresc.

Teatrele noastre continua sa mearga prost. Vor sa ma ispiteasca cu un dar de 100 de techini ca sa ma determine sa scriu o opera pentru San Cassiano; insa patronii mei si cu mine nu voim, fiindca este un teatru rau administrat si atat de scump incat nu este posibil sa te mai descurci. De aceea, eu nu pot sa-mi compromit reputatia. (scrisoare catre marchizul Guido Bentivoglio, 2 ianuarie 1737)

Calatoriile mele m-au costat totdeauna foarte scump, fiindca trebuie sa le fac impreuna cu patru sau cinci persoane care sa ma asiste. Tot ce pot sa fac bine, fac acasa, la masa mea de lucru. (scrisoare catre marchizul Guido Bentivoglio, 16 septembrie 1737)

Sunt douazeci si cinci de ani de cand nu mai slujesc la altar si niciodata nu voi mai sluji, nu fiindca mi s-ar fi interzis, cum eminenta dumneavoastra se poate informa, ci din propria mea hotarare, din cauza unei suferinte care, de cand m-am nascut, imi ingreuneaza respiratia. De indata ce am fost facut preot, am oficiat timp de un an sau ceva mai mult; apoi am incetat din pricina ca aceasta suferinta m-a silit in trei randuri sa parasesc altarul fara sa fi terminat slujba. Aceasta este cauza pentru care nu slujesc la altar. Am fost in trei sezoane de carnaval la Roma, pentru opera, dupa cum stie excelenta voastra, si nu am slujit niciodata; am cantat in teatru cu vioara si se stie ca insasi Sfintia Sa a voit sa ma asculte si cat de mult mi-a multumit. Am fost chemat la Viena si nici acolo n-am slujit vreodata. La Mantova am fost de trei ori in serviciul printului de Darmstadt… si de asemenea n-am oficiat. (scrisoare catre marchizul Guido Bentivoglio, 16 noiembrie 1737)

Citate despre Antonio Vivaldi:

Vivaldi a executat admirabil o cadenta improvizata care m-a inspaimantat, o astfel de cadenta cum nu este posibil sa se mai fi cantat vreodata si nici in viitor. El ajungea cu degetele sale pana la distanta unui fir de pai de calus, si pe toate cele 4 coarde, abia lasand loc pentru cursul arcusului, facand, spre surprinderea intregii lumi, si imitatii cu o viteza de necrezut. Dar nu pot sa spun ca m-a fermecat, caci nu era tot atat de placut de ascultat pe cat era de abil executat. (Johann Friederich von Uffenbach, „Jurnal”, 4 februarie 1715)

Dupa pranz a venit la mine Vivaldi si, precum i-am comandat, a adus zece concerti grossi, pe care mi-a spus ca le-a compus special pentru mine. Am cumparat cateva. Pentru a ma face sa le inteleg mai bine, a voit imediat sa ma invete cum sa le execut si s-a oferit sa vina, din cand in cand, la mine, in acest scop. Am inceput deci chiar in aceeasi zi. (Johann Friederich von Uffenbach, „Jurnal”, 9 martie 1715)

Vivaldi a facut trei opere in mai putin de trei luni, doua pentru Venetia si a treia pentru Florenta; ultima a restabilit starea financiara a teatrului din acest oras si i-a adus multi bani. (Abatele Conti, scrisoare catre doamna de Caylus, 23 februarie 1727)

Imparatul a ramas doua zile la Triest, dar n-a venit nici la Bucari, nici la Fiume…; imparatul a dat lui Vivaldi multi bani, un lant si o medalie de aur si l-a facut cavaler…; imparatul s-a intretinut mult cu Vivaldi despre muzica; se zice ca i-a placut sa stea de vorba numai cu el in 15 zile mai mult decat vorbeste ministrilor sai in doi ani. (Abatele Conti, scrisoare catre doamna de Caylus, 19 septembrie 1728)

Este un fapt obisnuit sa vezi preoti conducand pe ceilalti muzicieni si cantand un solo de vioara sau conducand de la clavecin ori de la orga; faimosul Vivaldi (supranumit Preotul rosu), bine cunoscut la noi prin concertele sale, era cel mai remarcabil dintre ei. (Edward Wright, „Some observations made in travelling through France, Italie etc. in 1720-1722”, 1730)

Vivaldi conducea bine partile soliste si de cele mai multe ori operele sale au avut succes. (Carlo Goldoni, prefata in „La Commedia”, 1761)
Vivaldi s-a imprietenit cu mine ca sa-mi vanda scump concerte. In parte a reusit, dar am izbutit sa am ceea ce doream, sa-l ascult si sa am adesea recreatii muzicale de buna calitate; e un batran care are o prodigioasa furie de a compune. L-am auzit declarand ca este in stare sa compuna un concert, cu toate partile sale, mai repede decat ar putea un copist sa-l copieze. Spre marea mea mirare, am constatat ca in aceasta tara nu este atat de stimat pe cat merita; aici, unde lucrarile sale sunt ascultate de multa vreme, totul trebuie sa fie la moda si muzica anului trecut nu mai este cautata. (Charles de Brosses)

Vivaldi nu a ramas in istoria muzicii prin operele cu care a entuziasmat publicul venetian timp de cateva decenii. Mai durabila s-a dovedit prezenta artei sale in repertoriul religios catolic, prin motetele, psalmii, laudele, rugaciunile corale create pentru formatia de la Pietà, din randul carora se detaseaza ca frumusete melodica si maiestrie a scriiturii vocal-instrumentale, un Sabat Mater pentru alto, orchestra si orga si un Credo pentru cor si o formatie de opt instrumente. (Ioana
Stefanescu, „O istorie a muzicii universale”, 1998)

Anecdote:

Intr-o zi, in timp ce slujea la altar, lui Vivaldi ii veni in minte o tema de fuga. Parasi imediat altarul si se duse in sacristie ca sa-si inscrie tema; apoi se intoarse si sfarsi slujba. Din aceasta cauza, a fost deferit Inchizitiei care, din fericire, l-a considerat ca pe un muzician, adica oarecum nebun, si s-a marginit sa-i interzica de a mai sluji pe viitor in altar.

sursa:https://www.societateamuzicala.ro/so...ntonio-vivaldi

[latan.elena]

Pablo Neruda
Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii

Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine zi de zi.

Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?

Ah lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.

Deodată vântul urlă şi izbeşte fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.

Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.

Tu eşti aici. Ah tu nu fugi.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi câteodată ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.

Acum, şi-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.

Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.

Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireşii.

[latan.elena]

NUMELE ADEVĂRAT AL LALELEI
Dumitru Ichim

... și Îngerului i s-a spus:
- Arată-i
cum să îmbrace nume nou
ca Mâna Preacuratei!

- Dar ce să fac?
În straiul meu de in și catifea
și oglindire de faianță crudă
sunt numai o lalea,
picioarele mi-s pline de noroi,
dar totuși roaba Ta.
Încercu-Ți slava cum sub cer se-ngână,
dar Tu nu crezi că poate-ar fi prea mult
să mă numesc
a Prea Curatei Mână?

Sunt încă mică, o zăludă,
mă joc printre urzici, scaieți și laur,
adeseori adorm
fără ca rugăciunea să-mi termin,
dar El mă iartă (și-așa cum mă închin!)
și-n fiecare seară îmi citește
din cartea Lui cu stelele de aur.

Și Îngerul zâmbind,
o lacrimă de-nfiorare
vărsă din ochiul lui -
grăunț de rouă înflorind pe haină
țesută din psalm rar cu roșu-n fir
de însăși Maica Domnului
în Joia Mare.

- Să nu te spăimântezi, tulipă,
că numai tu la Cina cea de Taină
ai plâns pân' la-ntrupare de potir
și știi să-nveți pe îngeri cum se zboară
precum lumina, fără de aripă!

[latan.elena]

Pe coaste ierburi spânzură nebune,
Vâlvoi de flori, salcâmi ies din uluci,
Duc tei adânci miresme în zăbune
Şi-i verde viersul mierlelor prin nuci.

S-amestecă în clocot firi şi lume,
Foi bat în vânt, aripi aşteaptă-n ou,
Şal nou pe ape-i lacul fără spume,
Răsfrângerea de sălcii un ecou…

E primăvară până-n slăvi… Şi grele
De seva cerului ţâşnită-n nori,
Azurul înfrunzeşte rândunele
Şi zările dau muguri de cocori.

Vasile Voiculescu

[latan.elena]

"Că oamenii suferă de singurătate, nu e un secret. Nu e o arătare nouă pe pământ.
Doar că s-a schimbat rostul însingurării – astăzi tot mai puțini scot din singurătatea
lor poeme și flori pe care să le dăruiască lumii.
Faceți-vă timp pentru singurătate."

Ieromonah Savatie Baștovoi

[latan.elena]

Robert Doisneau a fost un fotograf francez. În anii 1930 a folosit un aparat de fotografiat Leica pe străzile Parisului;
împreună cu Henri Cartier-Bresson a fost un pionier al foto-jurnalismului. Wikipedia





"Ceea ce încercam să arăt era o lume în care să mă simt bine, în care oamenii să fie buni,
în care să găsesc tandrețea pe care speram să o primesc. Fotografiile mele au fost ca o
dovadă că această lume poate exista. "

Robert Doisneau






































Robert Doisneau's photo archives.

[latan.elena]

Este vântul. Nu-l vezi, îl auzi până nu găsește un obstacol, ca toate lucrurile care au fost vreodată acolo.
Până și marea pare nemărginită, totuși cântă doar când le găsește. Lovindu-se pe chila devine spuma;
spargand pe stanci, abur; fuge pe plaje, râde. Frumusețea se naște în limite, întotdeauna.

Alessandro D'Avenia - Lucruri pe care nimeni nu le știe



„Marea, ploile, necesitatea, dorința, lupta împotriva morții - acestea sunt lucrurile care ne unesc pe toți. Ne semănăm unul cu altul
în ceea ce vedem împreună, în ceea ce suferim împreună. Visele se schimbă de la individ la individ, dar realitatea lumii este comună tuturor. ''

Albert Camus

[latan.elena]

"Când aveam 19 ani nu am putut merge la facultate pentru că proveneam
dintr-o familie săracă. Nu aveam bani, așa că am mers măcar la bibliotecă.
Trei zile pe săptămână citesc fiecare carte posibilă. La 27 de ani am terminat
de fapt aproape întreaga bibliotecă în loc de universitate. Așa că mi-am luat
educația la bibliotecă și gratis. Când o persoană își dorește ceva, va găsi o
modalitate de a-l realiza.
Aș dori să vă reamintesc un lucru:
Oamenii nu trebuie să uite niciodată că ni s-a atribuit doar un loc foarte mic
pe pământ, că trăim înconjurați de natură care poate lua cu ușurință înapoi
tot ce i-a fost dat vreodată omului.
Nu costă absolut nimic în felul ei ca într-o zi să ne dea pe toți de pe fața
pământului sau să inunde apele oceanului cu singura ei suflare, doar ca
să-i amintească încă o dată omului că nu este atât de puternic pe cât crede prostește. "

Ray Bradbury

















Mother Earth · Digital Art

[latan.elena]

„Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei,
şi dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui ţel, n-am să consider că
am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister,
pentru că vreau să fiu om.”

Feodor Dostoievski