Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .





Scrierile tradiţionale descriu conştiinţa ca pe un câmp, o bucată de pământ pe care pot fi semănate tot felul de seminţe - seminţe pentru suferinţă, fericire, bucurie, tristeţe, teamă, furie, speranţă. Iar memoria acestor emoţii este descrisă ca un hambar umplut cu toate seminţele strânse de noi.
De îndată ce o sămânţă se manifestă în conştiinţă, ea se va reîntoarce mult mai puternică la locul său din hambar.
În fiecare moment în care percepem ceva frumos şi liniştitor, udăm seminţele păcii şi ale frumuseţii din noi. Iar în acest răstimp, seminţele pentru frică sau durere se usucă.

Thich Nhat Hanh


Max Ellis
Nature & Landscape

[latan.elena]

Iarna – George Coșbuc

Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voiește
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Și gătește-așa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.
Iarna-i meșter iscusit,
Că pe deal și pe câmpie
Țese-o pânză minunată,
Fără ițe, fără spată.
Fără fir de tort urzit.
Și din drăgălașa-i pânză
Dă și vântului să vânză.
Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze și cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le știe ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheață,
Dar când sufli, pier din față.

[latan.elena]

„Aprinde o lampă și dispari, așa fac poeții”

Emily Dickinson




La urma urmei, avem puțin de-a face cu citatele. Se adaptează emoțiilor noastre, le stocăm și apoi
revin să ne viziteze la momentul potrivit. Nu se întorc niciodată din întâmplare.
Cineva dinaintea noastră a vorbit sau a scris deja cuvintele exacte. Ceea ce am dori să spunem sau
să auzim. Cei care într-un anumit moment al vieții vor valora mai mult decât multe explicații. A cita
este sinonim cu onorare. Înseamnă: „Aceste cuvinte m-au învățat multe”.

Nadia Crisci

[latan.elena]

XXXIII

Îmbătați-vă!

Trebuie să fii mereu beat. În asta constă totul: asta e singura problemă. Pentru a nu simţi oribila povară
a Timpului, care vă strivește umerii şi vă țintuiește cu fața la pământ, trebuie să vă îmbătaţi fără încetare.
Cu ce? Cu vin, cu poezie sau cu virtute, după cum vă e placul. Dar îmbătaţi-vă.
Şi dacă uneori, pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, în singurătatea posomorâtă a camerei
voastre, o să vă treziți după ce beţia s-a rispit pe jumătate sau a dispărut, întrebaţi vântul, valul, pasărea,
steaua sau orologiul, tot ce fuge, tot ce geme, tot ce se rostogoleşte, tot ce cântă, tot ce vorbeşte ce oră e,
iar vântul, valul, pasărea, steaua sau orologiul vă vor răspunde: „E ora să vă-mbătați! Pentru a nu mai fi
sclavii martirizaţi ai Timpului, îmbătaţi-vă; îmbătați-vă fără încetare! Cu vin, cu poezie sau cu virtute,
după cum vă e placul!”

Charles Baudelaire, Mici poeme în proză

[latan.elena]

„Nu trebuie să încetezi niciodată să fii capricios. Și nu trebuie, niciodată,
să dai nimănui altcuiva responsabilitatea pentru viața ta.
[…]



„Nu vreau să spun că este ușor sau sigur; există cioturile încăpățânate ale rușinii,
durerea care rămâne de nerezolvat după toți anii, o pungă de pietre care merge
cu cineva oriunde mergi și oricum ar cere ceasul la dans și la picioare ușoare. Dar
există, de asemenea, lumea chematoare, energiile admirabile ale lumii, mai bune
decât mânia, mai bune decât amărăciunea și, pentru că mai interesante, mai
uşuratoare. Și există lucrul pe care îl face cineva, acul pe care îl pliază, munca și,
în cadrul acelei lucrări, o șansă de a lua gânduri fierbinți și lipsite de formă și de
a le plasa încet și cu efort meticulos într-o formă de reținere a căldurii, chiar așa
cum zeii, sau natura sau roțile fără zgomot ale timpului au făcut forme peste tot
în universul moale și curbat - adică, după ce am ales să-mi revendic viața, mi-am
făcut, din muncă și dragoste, o viață frumoasă. .
[…]




„Și acum bătrânul meu câine a murit, și un altul pe care l-am avut după el,
și părinții mei au murit, și acea primă lume, acea veche casă, s-a vândut și
s-a pierdut, iar cărțile pe care le-am adunat acolo s-au pierdut sau s-au
vândut - dar mai multe cărți cumpărat, iar în alt loc, scândură cu scândură
și piatră cu piatră, ca o casă, o viață adevărată construită, și totul pentru
că am fost statornic cu unul sau două lucruri: iubind vulpi și poezii, bucata
de hârtie goală și propria energie – și mai ales umerii strălucitori ai lumii
care ridică neglijent din umeri asupra soartei oricărui individ pentru ca, cu
atât mai bine, să mențină Nilul și Amazonele să curgă. Și că nu am dat
nimănui responsabilitatea pentru viața mea. Este a mea. Am reușit. Și pot
face ce vreau cu ea. Traieste. Dă-o înapoi, într-o zi, fără amărăciune,
dunelor sălbatice și pline de buruieni.”

Mary Oliver, „Staying Alive”





























Bruno Barbey

[latan.elena]

„Modul în care te pregătești pentru muncă, mergi la muncă și felul în care ești în timp ce ești acolo
afectează nu numai cei cu care lucrezi, ci și calitatea muncii tale. Tot ceea ce facem în viața noastră
are un efect asupra muncii noastre. Eu însumi sunt poet, dar îmi place să lucrez în grădină, cultivând
legume. Într-o zi, un savant american mi-a spus:
"Nu-ți pierde timpul cu grădinăritul și cultivarea salatei. Ar trebui să scrii mai multe poezii; oricine poate
cultiva salată." Acesta nu este modul meu de a gândi.
Știu foarte bine că dacă nu cresc salată nu pot scrie poezii. Cele două sunt interdependente.
Să mănânc micul dejun cu atenție, să spăl vasele și să cultiv salată verde în conștientizare sunt
esențiale pentru a putea scrie bine poezie. Felul în care cineva spală vasele dezvăluie calitatea
poeziei sale. În mod similar, cu cât aducem mai multă conștientizare și atenție tuturor acțiunilor
noastre zilnice, inclusiv munca noastră, cu atât munca noastră va fi mai bună.”

Thich Nhat Hanh, „Miracolul Mindfulness”

[latan.elena]

Paradoxul vremurilor noastre - Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp;
avem mai multe funcții, dar mai puțină minte,
mai multe cunoștințe, dar mai puțină judecată;
mai mulți experți și, totuși, mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puțin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiți,
Citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des.
Am învățat cum să ne câștigăm existența, dar nu cum să
ne facem o viață,
Am adăugat ani vieții, și nu viață anilor.
Am ajuns pâna la lună și înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoștință
cu un vecin.
Am cucerit spațiul cosmic, dar nu și pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu și mai bune.
Am curățat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu și prejudecățile noastre.
Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține.
Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să dețină mai
multe informații, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai
puțin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor și digestiei
încete; oamenilor mari și caracterelor meschine;
profiturilor rapide și relațiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorțuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosință,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale și pastile care îți induc orice
stare, de la bucurie, la liniște și la moarte.
Sunt niște vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îți poate aduce această
scrisoare și în care
poți decide
fie să împărtășești acest punct de vedere,
fie să ștergi aceste rânduri.
Amintește-ți să-ți petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Amintește-ți să spui o vorbă bună copilului care te
venerază, pentru că acel copil va crește curând și va
pleca de lânga tine.
Amintește-ți să-l îmbrățișezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe
care o poți oferi cu inima și nu te
costă
nimic.
Amintește-ți să spui “Te iubesc” partenerului și
persoanelor pe care le îndrăgești, dar mai ales să o
spui din inimă.
O sărutare și o îmbrățișare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Amintește-ți să-i ții pe cei dragi de mână și să
prețuieșți acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.

Fă-ți timp să iubești, fă-ți timp să vorbești, fă-ți
timp să împărtășești gândurile prețioase pe care le
ai.



PPT - Paradoxul vremurilor noastre in istorie

[latan.elena]

Cu toții primim un cadou.
Apoi, nu ne mai amintim
nici de la cine, nici ce este.
Păstrăm doar
înțepător și neiertător
ghimpele nostalgiei.

Giorgio Caproni




Unor oameni li s-ar putea oferi un câmp întreg de trandafiri și să vadă doar spinii din el.
Alții ar putea primi o singură buruiană și să vadă doar floarea sălbatică din ea. Percepția
este o componentă cheie a recunoștinței. Și recunoștința este o componentă cheie a bucuriei.

Amy Weatherly

[latan.elena]

Atunci o femeie a spus: „Vorbește-ne despre bucurie și tristețe”.
Iar el a răspuns:

Bucuria ta este durerea ta demascată.
Și aceeași fântână din care răsare râsul tău a fost adesea plină de lacrimi tale.
Și cum altfel poate fi?
Cu cât acea durere se sculptează mai profund în ființa ta, cu atât mai multă bucurie poți conține.
Nu este paharul care ține vinul tău chiar paharul care a fost ars în cuptorul olarului?
Și nu este lăuta care îți liniștește spiritul, chiar lemnul care a fost scobit cu cuțite?
Când ești bucuros, privește adânc în inima ta și vei descoperi că doar ceea ce ți-a dat întristare îți dă bucurie.
Când ești întristat, uită-te din nou în inima ta și vei vedea că, întradevăr, plângi pentru ceea ce a fost plăcerea ta.

Unii dintre voi spuneți: „Bucuria este mai mare decât tristețea”, iar alții spun: „Nu, întristarea este mai mare”.
Dar eu vă spun că sunt de nedespărțit.
Împreună vin, iar când una stă, singură cu tine la masă, amintește-ți că cealăltă doarme în patul tău.

Cu adevărat, ești suspendat ca niște cântare între tristețea și bucuria ta.
Numai atunci când ești gol ești liniştit şi echilibrat.
Când păstrătorul comorilor te ridică pentru a-și cântări aurul și argintul,
nevoile trebuie să crească sau să scadă bucuria sau tristețe ta

Khalil Gibran

[latan.elena]

'' Iubirea este întreagă.Noi suntem doar piese.
Iubirea este o mare fără sfârşit.Noi suntem o picătură din ea.
Fără Iubire, chiar şi stelele sunt eclipsate, şi dispar.
Nu ţine Iubirea la distanţă de sufletul tău, astfel bunele tale intenţii vor da roade,
şi vor continua să crească. ''

RUMI