Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .



Nu mă-nspăimântă cerul, nici pământul;
Pe unul calc, pe celălalt îl străpung;
Sunt slab, sămânţa care-o suflă vântul
Pe stepele vieţii îndelung,
Dar el mă suflă unde vreau s-ajung!

Chiar dacă eşti la infinit de mine,
Dar ştiu că eşti şi-Ţi cat Împărăţia,
Nu-mi mai trăiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Şi sunt contemporan cu Veşnicia.

Vasile Voiculescu- Contemporan

[latan.elena]

Rainer Maria Rilke, ”Despre răbdare”

Să lăsăm lucrurilor
propria, liniștita
netulburata lor devenire,
ce dinăuntrul adâncurilor le vine,
și nimic n-o poate sili
nici grăbi,
totul e hotărât – iar
apoi se naște …
Să fim înțelepți ca arborii,
care nu-și împing seva, ci
stau încrezători în furtunile primăverii,
fără spaimă,
că n-ar fi să vină apoi
și-o vară.
Ea vine!
Dar vine doar la cei răbdători,
ce-așteaptă, ca și cum veșnicia
înainte le-ar sta,
încrezătoare, liniștită, departe …
Doar cu răbdare se limpezesc
ale inimii temeri.


Jeno Major

[latan.elena]

Bucuria este viaţa văzută printr-o rază de soare.

Carmen Sylva

[latan.elena]

Nichita Stanescu

A venit toamna și iar mi se face dor de cristalinul cântec al neuitatului nostru Nicolae Labiș. A venit toamna și în gânduri tresare un braț cu steag fluturând deasupra luptei împotriva inerției.

A venit toamna când luna căpruie catifelează genele aurii ale frunzelor și un dor de Nicolae Labiș mă cuprinde; și din nou, la masa mea, pun un pahar plin cu vin roșu, mai mult.
Cine știe? Daca i-o fi sete și va veni să-l bea?

Nichita Stanescu



____

Tot ce-am iubit, niciodată
N-am mistuit într-al timpului paşnic trecut.

Tot ce-am putut să privesc
Mi s-a părut din cale-afară
De crunt ori dumnezeiesc -
Nu i-am dat voie să moară.

Sub zenit
Am să fiu fericit
Când cineva,
Descifrându-mi litera şi inima mea,
Va putea fi privit
Râzând, ori rânjind,
Ori plângând.

Versuri: Nicolae Labiș


Nicolae Labis şi Nichita Stănescu - Ziarul Metropolis | Ziarul Metropolis

[latan.elena]

În vie - Ion Pillat

Tot mai miroase via a tămâios și coarnă,
mustos a piersici coapte și crud a foi de nuc...
vezi, din zăvoi sitarii spre alte veri se duc;
ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de mă-ntoarnă?

Nu e amurgul încă, dar ziua e pe rod,
și soarele de aur dă-n pârg ca o gutuie.
Acum - omida neagră - spre poama lui se suie
târâș, un tren de marfă pe-al Argeșului pod.

Cu galben și cu roșu își coase codrul iia.
Prin foi lumina zboară ca viespi de chihlibar.
O ghionoaie toacă într-un agud și, rar,
ca un ecou al toamnei răspunde tocălia...

S-a dus. Și iarăși sună... și tace. Dar aud
- ecou ce adormise și-a tresărit deodată
în inimă cum prinde o toacă-ncet să bată
lovind în amintire ca pasărea-n agud.

[latan.elena]

Trebuie să învățăm să folosim ceea ce Pascal a numit "esprit de finesse", spirit de finețe,
adică acea facultate extraordinară făcută din intuiție, instinct, discreție, sentiment, emoție,
experiență, pe care fiecare om o posedă și nu poate duce decât la o certitudine absolută a
caracterului diferit de rațional, pentru că este capabil să "simtă" mai mult decât să vada,
să prinzi lucrurile cu vietate și profunzime, adică să rafinezi nuanțele care scapă de
rațiune și necesită un simț foarte delicat și ascuțit pentru a fi auzite.

Gustavo Rol - "Bunătatea fantasticilor"












































Tatyana Markovtsev art

[latan.elena]

Fără anotimp - Demostene Botez

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu știu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
și n-a fost zi cu soare.

Și zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoței
cu care am copilărit?...

Au înflorit și anu-acesta teii,
cireșii și vișini și castani?
Și au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalți ani?

Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
și-aud în mine țipăt de cocoare.

Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost și ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viața fără anotimp.

[latan.elena]

Toamna ca o revanșă
Adrian Păunescu

Sunt toți copacii încărcați de frunză,
muniția de toamnă e întreagă,
și-n prăbușirea prea adânc ascunsă
o mână tristă s-a decis să tragă.

Un singur gest mai trebuie în clipa
abia legată de un fir subțire,
și păsările lumii cu aripa
mai țin acest frunzar în năruire.

E-o toamnă ca o ultimă instanță
și ca un anotimp după-o beție,
și mâna tristă s-a atins de clanță
dar s-a retras: trăgaci putea să fie.

Și ce e cel mai trist din toate-acestea
e că apel nu poate să existe,
c-așa de natural s-a stins povestea,
încât pământu-i plin de frunze triste.

Șî fiecare frunză e o mână,
care-a uitat de tutelarul umăr,
și ce va fi din toate să rămână
decât senzația de scrum și număr.

Atâta ține micul drept la vară,
atâta ține restul peste toamnă,
și fiecare frunză ce coboară
ne-acuză, ne arată, ne condamnă.

Cocori și gâște, rândunici și rațe,
se duc de-aici, să nu cumva să vadă
cum noi cu toate frunzele în brațe
ne pregătim de cea dintâi zăpadă.

În arbori plini de scrum e frunza-ntreagă
ca-n niște țevi de armă fără țintă,
și mâna tristă n-are chef să tragă
și gura tristă n-are chef să mintă.

În ochi bătrâni, cu lacrima etanșă
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintâi revanșă
a verii când credeam în nemurire.


Cătălin Urdoi

[latan.elena]

Fiecare moment conține o sută de mesaje de la Dumnezeu.

Rumi



Dragostea este libertate. Libertatea de a exprima partea cea mai fericită din Cine ești.
Partea care știe că ești Una cu totul și cu toată lumea.


Neale Donald Walsch


Provocarea continuă a vieţii este aceea de a aşeza visele alături de realitate.
Slăbiciunea continuă a vieţii e aceea de a renunţa la vise în numele realităţii.

James Albert Michener

[latan.elena]

Iubirea este chintesenţa vieţii.

Dumnezeu nu dă cu zarurile.

Am învăţat să respect misterul.

Albert Einstein