"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..."
"Liniştea e socotită ca un mare adînc, sau ca o mare înălţime, ca un liman al tainelor, la care se ajunge plutind pe «marea aspră» a nevoinţelor. Ε socotită ca o clădire înaltă, zidită în straturi, ca un urcuş la taine tot mai înalte, la o desăvîrşire tot mai înaintată. Ε o mişcare de înălţare, sau de scufundare continuă în tainele dumnezeieşti, nu o încremenire în golul oricărei vieţi spirituale. Liniştea e o scufundare în «marea liniştii», sau în infinitatea ei, una cu infinitatea lui Dumnezeu. De aceea «sînul» ultim al acestei mări rămîne mereu ne-ajuns, mereu rîvnit. Ε un abis şi ca atare nu are un hotar; e de o adîncime şi de o lărgime nemărginită. Ε «sînul» supremului înţeles neînţeles, care se cere mereu mai înţeles. Ε «sînul» supremei iubiri de necuprins, pe care tindem să o îmbrăţişăm cu o înfocare tot mai mare, cu o sete niciodată săturată şi totdeauna beată de bucuria trăirii în ea (Epistola III)."
Nu cred că a spus cineva cuvinte mai adînci şi mai frumoase despre linişte şi dragoste, ca SFÎNTUL ISAAC SIRUL.
sursa:Calistrat.ro
Răspunde cu citat
Marcaje