„În noi se află Lumina Naturii, şi această Lumină este Dumnezeu.” – Paracelsus
„Căută bine în tine ceea ce vrei să fii, pentru că ești totul.
Istoria lumii întregi doarme în fiecare dintre noi.
Sufletului i s-au dat urechi să audă lucruri pe care mintea nu le înțelege.
Inima ta știe drumul, aleargă în acea direcție.”
Jalāl al-Dīn Muḥammad Rūmī
"Viața este primul dar,
iubirea este al doilea,
și înțelegerea al treilea."
Albert Einstein
„Înainte de a o trăi, viața în sine nu este nimic, depinde de tine să-i dai sens, iar valoarea nu este altceva decât sensul pe care îl alegi”.
Jean-Paul Sartre, Existențialismul este un umanism
Cea mai frumoasă și cea mai bună moștenire a oricărei moșteniri pe care părinții le-o pot lăsa copiilor lor, este exemplul unei vieți cinstite.
Cicerone
Unul dintre cele mai norocoase lucruri care ti se poate intampla in viata este să ai o copilărie fericită.
Agatha Christie
Pentru trandafirul din scaunul împărătesc
Lucian Blaga
Roz trandafir, frumseţea ta
nu m-a cruţat. Din drum m-abat
şi mă răsfir, când zmeu - când stea -
prin ziua şi prin soarta ta.
Roz trandafir, care te-nalţi
suprafiresc la albe curţi
din scaunul împărătesc,
pe lespede în faţa ta
şi gândul ar îngenunchea.
Sau poate că tu nici nu eşti?
Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
O, dac-aş şti, aş căuta,
o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,
aş căuta să-mi înfloreşti
aievea-ntruchipându-te,
să nu-mi adii ca din poveşti
sau din închipuiri de rai.
Zmeu tulbure şi amăgit -
eu mi-aş stârni grădinile,
trimite-mi-aş albinele -
din ceara răsăritului
cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
să te clădească trandafir
de la nămiezi la asfinţit.
“Nu trăim sentimente care ne transformă, și sentimente care ne sugerează ideea de transformare. De pildă, iubirea nu ne purifică de egoism, dar ne face să-l simțim și naște în noi ideea unei patrii îndepărtate, unde acest egoism nu și-ar mai găsi locul.”
Albert Camus
''Se spune în Biblie că parfumul sacrificiilor celor drepţi urca până la nările lui Dumnezeu care se delecta. Da, e adevărat, Dumnezeu respiră suflete, e o realitate: sufletul celor drepţi degajă un parfum care atrage prezenţa entităţilor luminoase, şi chiar Sfântul Duh vine să respire parfumul acestor suflete. Evident, aceste parfumuri spirituale sunt aşa de subtile că nu le putem simţi în planul fizic. Este deci foarte important de a ajunge prin munca noastră spirituală să ameliorăm calitatea parfumurilor corpului nostru fizic, nu pentru a atrage oamenii ci pentru a atrage prietenii din lumea invizibilă, pentru că ei iubesc parfumurile unui suflet pur. De ce să nu le oferim această bucurie? Prin arderea esenţelor, alungaţi spiritele tenebroase şi atrageţi entităţile celeste, e minunat. Dar aceasta nu ajunge, trebuie să ştiţi cum să răspândiţi din interior parfumul purităţii, al sfinţeniei.''
Omraam Mikhaël Aďvanhov in "Cartea Magiei Divine"
Viata este frumoasă prin ceea este.
Mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde.
Dar mult mai mult încă prin ceea ce dobândeste.
Vladimir Ghika
Copilul meu,
Pentru tine aș fi dat toate grădinile
împărăției mele, dacă aș fi fost regină,
până la ultimul trandafir, până la ultima pană.
Întregul regat pentru tine.
Și în schimb vă las barăci și spini,
praf greu peste tot peisajul, clipiri
foarte puternice
ale pleoapelor cusute de jur împrejur.
Mânia la periferia speciei.
Și în centru,
furia.
Dar nu crezi cine zugrăvește omul
ca pe o fiară șchioapă și lumea asta
ca pe o minge la sfârșit.
Nu-i crede pe cei care vopsesc totul în întuneric și
sânge. O face pentru că este ușor de făcut.
Suntem confuzi, crede-mă.
Dar să auzim. Auzim din nou.
Auzim din nou. Încă suntem capabili
să iubim ceva.
Încă ne simțim milă.
E rândul tău, acum,
e rândul tău să speli aceste cruste
de scoarță vie.
Există splendoare
în toate. L-am vazut.
O văd mai mult acum.
Există splendoare. Nu-ți fie frică.
Buna fata frumoasa,
bucurie mai mare.
Dragostea este destinul tău.
Mereu. Nimic altceva.
Nimic altceva. Nimic altceva.
„Bambina mia” de Mariangela Gualtieri
La o poezie nenăscută încă
La ceai ne întrebăm de ce scriem poezie.
Zece persoane le citesc, în orice caz.
Trei nu le plac
prin părtinire.
Trei simt un dor vag,
dar trebuie să se gândească la robinetele care curg
și la traficul orașului.
Doi se plac
și nu le-ar deranja să-ți spună,
dar nu știu cum.
Un altul este ocupat cu pregătirea întrebărilor
despre ironiile ușoare
și politicile identitare.
Al zecelea se întreabă
dacă porți lentile de contact.
Și noi
, la fel de corupți ca oricine
dintr-o lume dependentă
de carbohidrați
și cuvinte,
încă bâjbâim
între apusuri, metrici și
așchii de speranță
pentru o clipă
eliberată
de teribila contagiune
a obiceiului.
Arundhathi Subramaniam, poetessa indiana
Se spune că Marilyn Monroe, cu franchețea ei încântătoare, i-a spus odată lui Einstein:
,,Noi doi am putea avea un copil. Ar ieși frumos ca mine și deștept ca tine".
La care, părintele relativității, i-ar fi răspuns: ,,Ba mai repede cred că ar ieși cu frumusețea mea și inteligența ta."
Atunci încă nu se știa (testele s-au făcut mai tarziu), că IQ-ul pe care-l avea Marilyn Monroe era de 165, cinci puncte peste cel al "celui mai mare geniu al tuturor timpurilor".
Marilyn Monroe ( Norma Jeane Baker, 1926-1962) era o mare cititoare. Avea în casa o bibliotecă cu vreo mie de cărți și își petrececea multe ore citind opere literare, poezie, teatru, filozofie. Spiritul ei, pe lângă o mare dorință de a trăi, avea o imensă curiozitate și o nestăpânită foame de cunoaștere.
Acestea sunt unele dintre minunatele citate, ale acestei incredibile femei:
,,Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat e ca sunt femeie.
Toate femeile așa ar trebui să simtă."
,,Câinii nu mușcă. Oamenii da."
,,Nu mă simt ca o primăvara. Mă simt ca o toamnă fierbinte de culoare roșie."
,,Râzi când ești trist. Să plângi e prea ușor."
,,Nimeni nu mi-a zis că eram frumoasă când eram copil. Tuturor copiilor ar trebui să li se spună că sunt frumoși, chiar dacă nu sunt."
,,E mai bine să fii singură, decât nefericită cu cineva."
,,Imperfecțiunea e frumusețe și nebunia genialitate. E mai bine să faci pe ridicolul decât să fii plictisitor."
,,Dezamăgirile te fac să-ți deschizi ochii și să-ți închizi inima."
,,Sunt o fată mică într-o lume mare încercând să găsească pe cineva pe care să-l iubească."
,,Nu am părăsit niciodată pe cineva în care am crezut."
,,Niciodată nu am înșelat pe nimeni. Uneori i-am lăsat pe bărbați să se înșele singuri."
,,Dacă aș fi urmat toate regulile, nu aș fi ajuns nicăieri."
,,E mai ușor să iubești un om decât să trăiești cu el."
,,Nu pleca capul, ține fruntea sus și zâmbește, pentru că viața e un lucru frumos și ai multe motive pentru care să zâmbești."
https://safiifemeie.wordpress.com/20...arilyn-monroe/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.07.2023 la 21:03.
https://www.youtube.com/watch?v=rptOkypDsGc
DE CE SCRIU
De ce scriu ? Poate din aceleaşi motive pentru care vor fi scris alţii înaintea mea, cei care, citiţi cu o neistovită pa*siune, 'mult înainte de a bănui că eu însumi voi scrie cîndva, au avut o atît de covîrşitoare influenţă asupra mea, deschi-zîndu-mi ochii spre mine însumi şi spre lume, plămădin-du-mă încă o dată şi făcînd să mă nasc a doua oară, întru omenie si cunoaştere, încît fără ei — marii si veneraţii mei părinţi — chipul şi statura-mi ar fi fost altele, nu-mi închi*pui cum, aşa cum plopul care creste în lumina zilei nu-si poate închipui cum ar fi arătat dacă i-ar fi fost dat să crească într-o peşteră.
De ce scriu ? Ca să-i tulbur pe oameni, să le reamintesc că sînt oameni, că omenia e o realitate care poate fi simţită şi pe care se poate conta, ca pe mireasma şi substanţa pîinii, plămădită din grîul care e un dar al soarelui.Din credinţa că as putea să-i fac pe cei ce mă citesc mai buni, aşa cum cei pe care eu i-am citit m-au făcut mai bun, ca să pun încă o aşchie pe focul ce arde de veacuri, într-un atît de mare întuneric, în ceasul în care mi-a fost dat să fac de veghe asupra lui.
Ca să lupt împotriva înstrăinării omului de sine însuşi, împotriva a tot ceea ce generează, şi perpetuează, şi agravează înstrăinarea : împotriva standardizării si abstractizării vieţii, împotriva mecanismelor de gîndire, forme ale unei morţi mai rea decît moartea.
De ce scriu ? Pentru că sînt convins de frumuseţea vieţii şi a lumii, pentru că socotesc existenţa universului si existenţa noastră în univers, capacitatea noastră de a-l percepe sii de a reflecta asupra lui, o aventură extraordinară, în stare să ne taie respiraţia în fiecare clipă, în toate clipele vieţii noastre şi de-a lungul tuturor mileniilor în care omenirea va fi prezentă în univers.
Desigur, acestea sînt numai cîteva din multele răspunsuri ce s-ar putea da unei asemenea întrebări.
Scriu, aş mai putea răspunde, ca să nu mai omorîm caii, ca să ne cuprindă amare mustrări de conştiinţă pentru uşu*rinţa cu care ne-am apucat să omorîm caii, cei care au fost timp de milenii cei mai buni prieteni ai noştri.
Scriu, aş putea răspunde de asemeni, din dorinţa existentă în mine dinainte de a fi început să scriu, de a spulbera banalitatea. Cei mai mulţi oameni îmi par, în felul cum îşi trăiesc viaţa, asemeni unor călători care din minut în minut ar căsca de plictiseală, ar încerca să adoarmă sau ar juca o partidă de cărţi, nemaiştiind cum să-si omoare vremea, în timp ce trenul care îi poartă ar străbate un continent fantastic. Scriu pentru a-i implora pe aceşti călători să-si arunce măcar o clipă ochii pe fereastră.
Nu în toate etapele vieţii mele am scris din aceleaşi motive. La început şi la început am scris, am mărturisit atunci, din exasperare.
Iar astăzi scriu din cu totul alte pricini, mai vaste decît oricare altele care mi-au pus în stare de veghe conştiinţa. Scriu pentru că, mai mult decît oricînd, cred că am ceva de spus. Scriu pentru a încerca să corectez erorile. Aceasta îmi pare a fi datoria mea faţă de epoca în care trăiesc.
Bătrînei corăbii care ne poartă peste uriaşa ondulare a mileniilor i s-au pus motoare foarte rapide, principiile propulsării ei au fost revoluţionate, dar mi-e teamă că în momentul de faţă se aruncă prea multe lucruri peste bord, din acelea care atîta vreme i-au făcut farmecul şi măreţia, în epoca radiogoniometriei nu mai e nevoie de busolă, şi nu mai e nevoie nici de catarge pentru a ridica pînzele, dar cum ne-am putea închipui o corabie fără busolă şi fără catarge ? Cum ne-am putea închipui fiinţa umană condusă de tot felul de cuceriri recente, fără atributele inimii sale ? Inima, asemeni acelor copaci seculari de care nici cele mai mari fur*tuni, nici cei mai hrăpăreţi tăietori de păduri nu se ating, şi numai cîte un criminal îi retează, se cuvine să rămînă la locul ei, cu tot ceea ce îi este propriu, în primul rînd omenia. Dar omenia nu poate deveni o noţiune cu un alt conţinut decît acela izvorît din trăsăturile fundamentale, de toată lumea cunoscute, ale inimii omeneşti. Scriu pentru a-mi arăta împotrivirea faţă de cei care, total lipsiţi de omenie, îndrăznesc să ia numele omeniei în deşert.
Nu fac literatură. Ceea ce fac intră desigur în acel domeniu al culturii care se cheamă literatură, dar eu nu fac literatură.
Raporturile dintre mine şi profesiunea de scriitor sînt dintre cele mai spinoase. Nu-mi place să scriu. Mult mai mult, — o, mult mai mult — îmi place să citesc. Şi încă si mai mult îmi place să mă plimb. Atît de mult îmi place să umblu, aceasta e marea mea vocaţie şi numai cînd îi dau urmare sînt sigur că voi fi fericit. A putea să te deplasezi pe faţa pămîntului, punînd în mişcare o uriaşă horă de prive*lişti, mi se pare unul din miracolele existenţei. De cînd mă ţin minte mă plimb, e felul meu de a mă îmbogăţi : tot ceea ce calc cu piciorul devine al meu, dîndu-mi o voluptate pe care nu cred că o cunosc milionarii. Cu sandalele şi bocancii mei s-ar putea să fi strîns una dintre cele mai fabuloase averi din lume.
A citi, a mă plimba, a sta la soare : acestea sînt treptele fericirii mele. Fiindcă mai mult decît orice îmi place să stau la soare, uitînd tot ceea ce ştiu, devenind un fir de nisip în cosmos, un fir de nisip împăcat cu existenţa lui. Răspunsul pe care Diogene l-a dat lui Alexandru cel Mare, eu l-am dat tuturor purtătorilor de sceptru ce s-au aşezat între mine şi soare. A fi un om sub razele soarelui. Atîta tot.
Nimic nu-mi poate da o voluptate atît de mare ca anonimatul deplin sub uriaşa boltă a cerului. Şi nimic nu mă oboseşte atît de mult ca numele meu de scriitor.
Şi totuşi scriu. Cu eforturi mai mari decît dacă ar fi să mut din loc pietre de moară, mă aplec iarăşi asupra hîrtiei şi scriu.
De ce scriu ? Poate pentru că în această lume toţi ducem o cruce, iar crucea mea a fost scrisul.
De patruzeci de ani nu aud decât asta: linotipiştii aşteaptă, rotativa aşteaptă.
Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul şi sângele meu.
1971
(Fragmente din volumul : Geo Bogza – Ca să fii om întreg, Editura Cartea Românească, 1984)
sursa:http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Geo%20Bogza.htm
Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist și poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România,
fratele muzicianului Alexandru Bogza și al scriitorului Radu Tudoran. Wikipedia
„Nu există nimic mai muzical decât un apus de soare”
Claude Debussy
Atunci când plouă... cerul sărută pământul.
Cerul sărută pământul prin ploi, pământul sărută cerul prin flori.
Aceasta este plăcerea mea,
aşteptarea şi veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină
şi unde ploaia calcă pe urmele verii.Mesageri – cu veşti despre neştiute ceruri –
mă întâmpină şi-apoi gonesc de-a lungul şleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.Din zori până-n amurg stau aici, în faţa uşii mele
şi, dintrodată, ştiu
că va sosi un moment fericit şi că-l voi vedea.Între timp, zâmbesc şi cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.
Rabindranat Tagore
Momentan sunt 40 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 40 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje