Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..."




Eu am rămas tot copil, pentru că de atunci nu m-am oprit să visez.

Alda Merini

[latan.elena]

,,Acum nu înţelegi ce vreau să spun, dar într-o zi vei înţelege: singurul secret al prieteniei, cred eu, este să găseşti oameni mai buni decât tine. Nu mai deştepţi, nu mai interesanţi, ci mai buni la suflet, mai generoşi şi mai iertători şi să-i apreciezi pentru ceea ce poţi învăţa de la ei, să încerci să-i asculţi când îţi spun ceva despre tine, oricât de bun sau de rău ar fi acel ceva, şi să ai încredere în ei, iar ăsta e cel mai greu lucru. Dar şi cel mai bun totodată."

Hanya Yanagihara

[latan.elena]

'' Cele 180 de grade ale ciclului nostru de viață sunt împărțite în patru părți. Primul trimestru, în est, este copilăria; este o stare fără probleme în care suntem probleme pentru alții, dar încă nu suntem conștienți de problemele noastre. Constiinta problemelor se extinde pana la al doilea si al treilea sfert; iar in ultimul sfert, alcatuit din batranete, revenim la acele conditii in care, fara sa ne ingrijoram de dispozitia constiintei, redevenim o problema pentru ceilalti. Copilăria și bătrânețea sunt fără îndoială destul de diferite; dar au în comun faptul că ambele sunt scufundate în inconștiența psihică. Pentru că copilul se dezvoltă ieșind din inconștient, psihologia lui, oricât de dificilă, este întotdeauna mai puțin dificilă decât psihologia bătrânului, care se întoarce încet în inconștient, unde în cele din urmă dispare.''

C.G.Jung, Scenele vieții






















Elena Shumilova Photography

[latan.elena]

“ ― Cine eşti tu ? zise Micul Prinţ. Eşti tare frumoasă…
― Sunt o vulpe – zise vulpea.
― Vino să te joci cu mine – o pofti Micul Prinţ. Sunt atât de trist…
― Nu pot să mă joc cu tine – zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
― A ! Iartă-mă – rosti Micul Prinţ. […] Ce înseamnă « a îmblânzi » ?
― E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă « a-ţi crea legături »…
― A-ţi crea legături?
― Desigur – zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.
Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume…
― Încep să înţeleg – zise Micul Prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit… […]
― Dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte ! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu ? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi aduc aminte de nimic. Şi asta-i trist ! Tu ai însă părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, când tu mă vei fi îmblânzit ! Grâul auriu, şi el îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu… […]
Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători de prieteni. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă !
― Ce trebuie să fac ? zise Micul Prinţ.
― Trebuie să ai foarte multă răbdare – răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…
A doua zi, Micul Prinţ veni din nou.
― Mult mai frumos era dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră – zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor cuprinde un frământ şi o nelinişte : voi descoperi cât preţuieşte fericirea ! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
― Ce-i acela rit ? zise Micul Prinţ.
― E şi el ceva cu totul dat uitării – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile. […]
Astfel, Micul Prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape :
― Vai ! zise vulpea… Am să plâng…
― Din vina ta – zise Micul Prinţ – eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci tu ai vrut să te-mblânzesc…
― Aşa e – zise vulpea.
― Dar ai să plângi ! zise Micul Prinţ.
― Aşa e – zise vulpea.
― Atunci nu dobândeşti nimic din asta !
― Ba dobândesc – zise vulpea – datorită culorii grâului. […]
― Rămâi cu bine – zise Micul Prinţ.
― Te du cu bine – zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă : limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
― Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor – spuse după ea Micul Prinţ, ca să ţină minte.
― Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca ea să fie atât de preţioasă.
― Numai timpul cheltuit cu floarea mea… spune Micul Prinţ, ca să ţină minte.
― Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea ta.
― Eu sunt răspunzător de floarea mea…, spuse Micul Prinţ, ca să ţină minte.”

(Antoine de Saint-Exupery, în „Micul Prinț”)

[latan.elena]

Povestea de dragoste în picturi: Marc Chagall și Bella Rosenfeld

Ar putea fiica dealerilor de bijuterii din Viciebsk , o fată dintr-o familie bogată evreiască decentă , să găsească un soț demn? Fără îndoială , ea ar putea și chiar ar trebui. Dar Basia-Reiza Rosenfeld a judecat în felul ei. S-a îndrăgostit de bietul artist Moisei Segal și i-a dăruit inima. Ea nu s-a grăbit. Ea a învățat , a scris scrisori iubitei ei și a așteptat ca el să se întoarcă în cele din urmă la Viciebsk-ul său natal. Ea credea: el era singurul de care avea nevoie , acest „tânăr pitoresc , de vreo 25 de ani , cu niște ochi stranii, care priveau de sub buclele sălbatice,” și nu ar mai fi al doilea.

Două revoluții , două războaie , sărăcie și bogăție , călătorii frecvente — Bella Rosenfeld , muză credincioasă și soția lui Marc Chagall , a fost alături de el timp de aproape 30 de ani. Îngerul său , simbolul său al iubirii în toate picturile sale , blând , deștept , frumos , Bella l-a înțeles pe Chagall ca pe nimeni altcineva și l-a acceptat așa cum era. Nici un tablou nu a fost finalizat fără aprobarea ei , artistul a venerat-o , a iubit-o ca pe nimeni după , până la sfârșitul lungii sale vieți.

În ciuda datelor biografice binecunoscute , diferența de vârstă dintre Marc și Bella a fost de doar doi ani: Chagall s-a născut pe 7 iulie 1887 , iar Bella s-a născut pe 14 decembrie 1889 și nu 1895 , așa cum credeau mulți istorici de artă. Ambele au crescut în același timp în Viciebsk , un oraș la marginea graniței unei zone așezate , identificat pentru populația evreiască de Ecaterina a II-a în secolul al XVIII-lea. Orașul cu zeci de biserici și sinagogi creștine , numit Toledo rusesc de Ilya Repin , Viciebsk a dat adăpost mii de evrei , care reprezentau mai mult de jumătate din populația sa. In acest oras , care privea de la malurile înalte la Dvina rapidă , vorbea idiș și închidea ușile birourilor și magazinelor sâmbăta , s-au născut ambii eroi ai poveștii noastre.

Vederea de la fereastră. VitebskMarc Chagall

Micul Moishe Segal locuia în zona Pieskavaciki , o periferie săracă, nu mai bună decât un sat - acolo , printre casele de lemn clătinitoare , găini și capre se plimbau în voie. Soții Rosenfeld erau negustori care plăteau un omagiu modului de viață din Viciebsk: negustorii de bijuterii locuiau în centru , țineau o vacă în hambar , pe care o duceau mereu la țară cu ei. Viciebsk a fost un oraș destul de mare, cu mai multe teatre , o orchestră simfonică a orașului și o școală de artă , care a fost fondată de Yehuda Pen.

Basia și Moishe aparțineau unor clase diferite , dar au crescut într-o atmosferă de dragoste. Tânăra și energică Feiga-Ita Segal și-a adorat primul născut , oferindu-i toată dragostea ei, care nu a fost foarte solicitată de soțul ei calm și calm Khatskel. „ Visarea mea , am luat-o de la mama mea ”, le-a scris Chagall surorilor sale în 1912. Atenție , dragoste , un pic – Feiga-Ita și-a răsfățat întotdeauna Moishe , chipeșul cu ochi albaștri și creț , deosebindu-l fără să vrea de cei nouă urmași ai ei . . Această conexiune interioară profundă cu mama lui va rămâne cu Chagall pentru totdeauna , iar nota profundă „feminină” ar suna în picturile lui. Mama a fost energia și mișcarea , prima jumătate a vieții lui; tatăl a fost chibzuința și regularitatea care i-au venit lui Chagall în anii săi de maturitate.


Mama la aragazMarc Chagall
1914

Muşcată şi prudentă , mereu preocupată de afacerea ei cu magazinul de bijuterii , doamna Frida Rosenfeld şi-a iubit fiica cea mică , al optulea copil , în felul ei. Nu i-a arătat prea mult lui Basia însăși , dar cu siguranță nu i-a interzis soțului și familiei ei să răsfețe fata în toate privințele.


Familia Rosenfeld , 1909. Sursa foto

Viața ambelor familii s-a centrat în jurul vieții religioase , obiceiurilor , meselor tradiționale și sărbătorilor evreiești. Dragostea pentru oameni și animale , cântec și dans , bucurie și comunicare intuitivă cu Dumnezeu - toate acestea au fost prezente în viața Hasidim , aducând omul și natura într-o stare de armonie interioară. De-a lungul anilor , Marc a adus toate acestea în picturile sale , iar Bella le-a adus în viața de familie.

Mama lui i-a cumpărat un loc la gimnaziu , dar Chagall a făcut progrese bune doar în geometrie și desen. Și-a început educația artistică la Școala de Artă a lui Yehuda Pen . Academicismul și naturalismul cărora profesorul s-a angajat nu l-au inspirat deloc pe Chagall. Cu toate acestea , ca student talentat , Chagall a plătit Pen doar pentru primele două luni de studii. Chagall s-a răzvrătit prin culoare , linie , contur , compoziție... Încă nu înțelegea cum să o facă , dar știa exact cum nu vrea să deseneze. Din genul arhaic al Pen-ului , tânărul Chagall a mers la propria sa expresivitate teatrală și spiritualitatea vieții evreiești.


Portretul lui Marc ChagallYudel Pen

Între timp , Bella a stăpânit cu sârguință franceza și germana la Gimnaziul pentru femei Alekseevskaya , pe care a absolvit-o cu o medalie de argint. Acest lucru i-a oferit fetei evreice posibilitatea de a-și continua studiile la Moscova sau Sankt Petersburg. În 1900 , după pauză , s-au deschis din nou Cursurile Superioare pentru Femei din Moscova ( cunoscute și sub numele de Cursuri Guerrier pe numele fondatorului și directorului lor , istoric , profesor al Universității din Moscova Vladimir Ivanovici Guerrier).

Teya Brakhman ( stânga) și Bella Rosenfeld

În 1907 , doi prieteni , absolvenți ai Gimnaziului Viciebsk Alekseevskaya, Tauba Brakhman și Basia Rosenfeld, au făcut o petiție pentru admiterea la cursurile Guerrier. Basia era interesată de Facultatea de Istorie și Filosofie , unde s-a specializat în literatura rusă , a studiat psihologia și logica , istoria filozofiei. Învățarea a costat 100 de ruble pe an — părinții lui Basia își puteau permite astfel de cheltuieli. Evident , apoi Basia a devenit Berta , și chiar mai târziu — Bella , Tauba Brakhman a devenit Teya , iar Moyshe Segal a devenit Moses Chagall: la începutul secolului mulți tineri evrei au încercat să-și schimbe numele rusesc , pentru a nu ieși în evidență.


Prietena Bellei, Teya Brakhman , fiica unui farmacist din Viciebsk , și-a amintit documentele și a plecat la Sankt Petersburg , unde a intrat la cursurile Bestuzhev. Teya l-a întâlnit pe Chagall înapoi în Viciebsk - Viktor Mekler , colegul de clasă al lui Chagall de la gimnaziu , un artist aspirant , a devenit legătura lor. Când Chagall și Mekler au ajuns în capitală , cunoștința și-a reluat. Teya a devenit „a treia aventură” a lui Chagall și modelul său. „Veselă , sociabilă , gata să cânte necontenit. Glumele ei sunt muscătoare , suculente. Și pentru toate acestea este din ce în ce mai iubită. Lui Teya îi place compania băieților , ea le sărută buzele și se luptă cu ei. Ea tratează fetele cu afecțiune. Ea poate admira un gât lung sau mâini frumoase ore în șir... Există ceva ce nu poate face Teya? Cântă la pian , la cărți , vorbește germană , cunoaște noutățile poetice pe de rost. Și ea scrie. În mesajele lungi de pe foile mâzgălite pe toate părțile , pe care le-am primit de la ea , erau întotdeauna ultimele versuri”, își amintește Bella Chagall despre prietena ei în cartea ei „Burning Lights”.

Marc Chagall și-a întâlnit viitoarea soție în 1909 la Viciebsk , unde a venit în vizită din Sankt Petersburg. Prima întâlnire a avut loc la casa prietenului lor comun Teya Brakhman. Bella avea 19 ani , a împlinit doar 22. Chagall însuși a descris asta în cartea sa „Viața mea”:

„... această prietenă care apare nepotrivit , vocea ei melodioasă , parcă din altă lume , mă entuziasmează cumva.
Cine este ea? Într-adevăr , Mi-e frică. Nu , trebuie să vin să vorbesc.
Dar ea își ia deja la revedere. Pleacă , abia aruncându-se o privire la mine.
Teya și cu mine ieșim și noi la plimbare. Și pe pod , ne întâlnim din nou cu prietena ei.
Ea este singură , complet singură.
Mi-a dat seama: e cu ea , nu cu Teya , dar cu ea , trebuie să fiu!
Ea tace , si eu. Ea arată — oh , ochii ei! — Mă uit și eu.
De parcă ne-am cunoaște de mult , iar ea știe totul despre mine: copilăria mea , viața mea prezentă și ce se va întâmpla cu mine; de parcă m-ar fi urmărit mereu , era undeva în apropiere , deși am văzut-o pentru prima dată.
Și mi-am dat seama: aceasta era soția mea.
Ochii strălucesc pe fața ei palidă. Mare , înalt , negru! Aceștia sunt ochii mei , sufletul meu.
În acel moment , Teya a devenit alienată și indiferentă. Am intrat într-o casă nouă și a devenit a mea pentru totdeauna”…


Mireasă cu evantaiMarc Chagall

"Nu îndrăznesc să ridic ochii și să-i întâlnesc privirea. Ochii lui sunt acum gri verzui , culorile cerului și ale apei. Înot în ei , ca într-un râu", a scris Bella în memoriile ei.


Autoportret cu șevaletMarc Chagall

Un an mai târziu , Marc și Bella au devenit miri. Rosenfeld erau împotriva acestei uniuni - familia Chagall cu micul lor magazin nu se potrivește cu comercianții cu două magazine și de ce viitorul ginere își roșește obrajii - este ciudat , iar ocupația lui este îndoielnică , iar picturile sunt ciudate. ... Dar Bella și-a ales deja potrivirea și a insistat. Cu siguranță a citat exemplul surorii ei mai mari, Khana , o social-democrată care s-a căsătorit cu un bolșevic și, prin urmare, a „pavat” calea mai tânărului ei – Bella avea pe cineva căruia să-i treacă banii și a făcut-o în felul ei. Se pare că urmau să se căsătorească , dar Chagall se simțea într-un fel trist și fie speriat, fie anxios... După ce a lăsat problemele matrimoniale pentru mai târziu , Marc a plecat la Sankt Petersburg pentru a studia sub Leon Bakst și de acolo a plecat la Paris.


Autoportret pe verdeMarc Chagall

„Paris , ești Viciebsk-ul meu!” exclamă Chagall. Nu mai era nicio jenă , nicio încercare de a fi ca oricine. Simfonii de culori străluceau în picturile lui , toate gri , maro , plictisitoare erau în trecut. Succesul a venit , artistul s-a făcut remarcat , numele său a fost din ce în ce mai auzit în societatea creativă din Paris.


Pod arcuit și turnul EiffelMarc Chagall

Și ce zici de Bella? După ce și-a petrecut vacanța obișnuită de vară cu mama ei în străinătate , Bella s-a întors la Moscova pentru a-și continua studiile. Pe lângă cursurile superioare pentru femei , a fost atrasă de scenă , așa că a mers la cursuri de actorie la studioul lui Stanislavsky. Ambiţiile literare au fost satisfăcute prin cooperarea cu ziarul moscovit Utro Rossii .

Mai mult de jumătate dintre cursanții Cursurilor Superioare pentru Femei erau fete din familii sărace , care nu au rezistat greutăților gospodărești sau de învățare. Unii nu aveau suficienți bani pentru a-și plăti studiile - au fost expulzați fără conversații lungi , în special fetele de credinţă evreiască. Bella a suportat totul. A promovat examenele finale în noiembrie 1913 , în februarie 1914 și-a susținut teza și a primit diploma de candidat la științe.


Logodnicul și Turnul EiffelMarc Chagall

Mai mult: https://arthive-com.translate.goog/p...o&_x_tr_pto=sc

[latan.elena]

„Nietzsche a fost cel care a făcut treaba pentru mine. La un moment dat din viața lui, i-a venit ideea a ceea ce el numea „dragostea destinului tău”. Oricare ar fi soarta ta, orice dracu s-ar întâmpla, spui: „Asta am nevoie”. Poate părea o epavă, dar mergeți la ea ca și cum ar fi o oportunitate, o provocare. Dacă aduci dragoste în acel moment, nu descurajare, vei descoperi că puterea este acolo. Orice dezastru la care poți supraviețui este o îmbunătățire a caracterului tău, a staturii și a vieții tale. Ce privilegiu! Acesta este momentul în care spontaneitatea propriei naturi va avea șansa să curgă.
Apoi, când te uiți înapoi la viața ta, vei vedea că momentele care păreau a fi mari eșecuri urmate de epave au fost incidentele care au modelat viața pe care o ai acum. Vei vedea că acest lucru este cu adevărat adevărat. Nimic nu ți se poate întâmpla care să nu fie pozitiv. Chiar dacă arată și se simte în acest moment ca o criză negativă, nu este. Criza te dă înapoi și când ți se cere să dai dovadă de forță, ea vine.”

Joseph Campbell


Image: source unknown

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=uGQg...G2A59oQ9Jl36I8




Rugaciune
Maria Timuc

,,te rog, Doamne,
poartă-mă prin lumea asta pe palme,
pe genunchi
ca un bunic nesfârșit de bun, spune-mi povești
te rog, spune-mi că mă iubești
uneori mi-e atât de frig
când cineva pleacă, te rog, fă un miracol, Doamne,
fă să tacă mintea în care nu știu cine vorbește prea tare
cine și ce este atât de trist în mine încât simt
că mă preling ca ploaia sfâșietoare,
ca plânsul
și mi-e frig, și mi-e frică, și strig
te rog, fă un miracol
stai lângă mine tu, mângâie
cerul și pământul cu ochii închiși,
scrie-mi un gând plăpând măcar,
un rând mic cu literele de bucurie
te rog, scrie-mi mie ...
fă ceva, să rămână oamenii copii,
să nu vină niciodată toamna, gheața, singurătatea
și moartea,
fă un miracol, te rog, ia de aici spaima, ia ura, ia boala
ia despărțirea, ia îndoiala
ia ridurile și firele albe de păr
te rog, Doamne, fă un Adevăr pe care să-l pipăi,
să-l pot urca, așa cum aș urca pe un munte
și tot ce-i ascuns pune pe străzi,
în felinare să strălucească sau dacă vrei pe frunte...
fă un miracol acum, fă-te în mine un far,
te rog, Doamne, iubește-mă iar..."

[latan.elena]

Iubesc muzica, o ador, o idolatrizez, o venerez. Cea care vindecă. Cea care îți șterge lacrimile. Cea care pare a fi singura entitate care te înțelege. Cea care te convinge. Cea care îți confirmă singurătatea. Cea care te pune în mișcare. Ce ai în gât și arunci și ce ai în gât păstrezi. Cea care te convinge, chiar dacă doar pentru o clipă, că suntem ființe umane demne de ea. Cea care te face să-ți ții respirația ca în fața unui baraj prăbușit. Cel care este singurul adevărat puternic uimitor. Ceea ce l-a făcut pe Shakespeare să spună: „Nimic nu este atât de insensibil, brutal sau declanșat de furie încât muzica, atâta timp cât ecoul ei se extinde, nu se transformă în propria natură. Cel care nu se poate baza pe nicio muzică din el însuși și nu se lasă încoronat de concordurile sunetelor ușor modulate, este pregătit pentru trădare, înșelăciune și jaf: motivele sufletului său sunt la fel de întunecate ca noaptea, iar afecțiunea lui este la fel de întunecată ca Erebo. Nimeni nu are încredere într-un astfel de om".

Mina Mazzini

[latan.elena]

„În zilele cele mai întunecate trebuie să cauți o pată de luminozitate, în cele mai reci trebuie să cauți o pată de căldură; în zilele cele mai sumbre trebuie să ții ochii în sus și în sus, iar în cele mai triste zile trebuie să-i lași deschiși pentru a-i lăsa să plângă. Pentru a le lăsa apoi să se usuce. Pentru a le oferi șansa de a spăla durerea pentru a vedea din nou proaspăt și clar.”

Tahereh Mafi

[latan.elena]

'' Cu siguranţă,
În religia iubirii
Nu există
Credincioşi şi necredincioşi.
Iubirea îi cuprinde pe toţi.''

RUMI