Elena Latan

[latan.elena]

„Am fost făcut să fiu un zmeu. Sunt sigur că în interiorul meu sunt nori și cer. Și vântul, uneori rece și ascuțit, uneori dulce, ca o respirație fierbinte.”

Odisseas Elita




Când părăsim marea nu o părăsim niciodată complet. Lumina sa ramane incurcata in par, in nuantele vocii, in moliciunea pielii. Trebuie să treacă câteva zile înainte să o pierzi pentru totdeauna.

Fabrizio Caramagna

[latan.elena]

Memoria e ca un monstru: tu uiţi, ea nu! Păstrează totul undeva, ascuns, şi de acolo scoate ce vrea ea, ca să-ţi aducă aminte. Crezi că ai o memorie, dar memoria te are pe tine.

John Irving

[latan.elena]

"Nu mă satur niciodată să învăț acest alfabet măreț al naturii."

Victor Hugo



Dacă citești cărți așa cum asculți prietenii, ceea ce citești te va mângâia și alina așa cum doar prietenii pot.

Hermann Hesse




Nimeni nu mai are timp de nimic. Nici măcar să nu fii surprins, să fii îngrozit, să fii mișcat, să te îndrăgostești, să fii cu tine însuți. Există mii de scuze pentru a nu ne opri să întrebăm dacă această grabă ne face fericiți, iar dacă nu există, suntem foarte buni să le inventăm.

Tiziano Terzani




Muntii sunt intotdeauna generosi. Imi daruiesc rasarituri si apusuri de nerepetat; linistea e tulburata doar de sunetele naturii ce o fac si mai vie.

Tiziano Terzani

[latan.elena]

,,Fă din Dumnezeu locul tău de scăpare. Nu din slujba ta, nu din partenerul tău, nu din reputaţia ta sau din fondul tău de pensie. Fă din Dumnezeu locul tău de scapare. Lasă-L pe EL să fie tavanul care întrerupe lumina soarelui, zidurile care opresc vântul, temelia pe care stai.''

Max Lucado




„Legătura dintre tată și fiu nu ține doar de consangvinitate: trebuie să existe un pic de 'aeternitas'. Există un loc numit Rai unde lucrările bune au început aici pot fi duse la bun sfârșit; și unde poveștile nescrise și speranțele neterminate pot găsi o continuare.”

John R. R. Tolkien

[latan.elena]

Cât de mult te-am iubit Dacă m-ai fi întrebat „Ce mai faci?” .. dacă m-ai fi întrebat „Unde mergem?” .. aș fi răspuns: „Ei bine, sigur, știi.. vorbesc cu tine, dar afară de respirație.” Mă pierd în privirea ta colosală: tu ești Steaua Polară. Mă atingi și râzi.. nu, nu e adevărat! Nu vorbesc, iar dacă nu vorbesc atunci mă simt rău. Cât de mult te-am iubit și cât de mult te iubesc nu știi, și nu știi pentru că nu ți-am spus niciodată. Chiar dacă tac, înțelegi singur. Cât de mult te-am iubit și cât de mult te iubesc nu știi: nu ți-am spus niciodată, și nu-ți voi spune niciodată - în Amor cuvintele nu contează: contează .. Muzica. Daca m-ai fi intrebat "Ce faci?"... dacă m-ai fi întrebat „Unde mergem?” .. aș fi răspuns: „Unde bate vântul”. Norii fac o broderie, pe cap îmi plouă o furtună: cerul ascuns ești tu, dar apoi se pierde în mijlocul cuvintelor - de aceea nu vorbesc și atunci mă simt rău Cât de mult te-am iubit și cât mult te iubesc, nu știi și nu știi de ce nu ți-am spus niciodată. Chiar dacă tac, înțelegi singur. Cât de mult te-am iubit și cât de mult te iubesc nu știi: nu ți-am spus niciodată, și nu-ți voi spune niciodată - în Amor cuvintele nu contează: contează .. Muzica. Cât de mult te-am iubit și cât de mult te iubesc nu știi, nu am spus niciodată, dar într-o zi vei înțelege: în Amor cuvintele nu contează: muzica contează Cel mai dulce, delicat și poetic cântec scris vreodată, muzică compusă de maestrul Nicola Piovani, text și interpretare de Roberto Benigni,dedicat tuturor celor care au o inimă sensibilă la iubire și poezie

Sursa:Quanto t' ho amato - Roberto benigni

[latan.elena]

Salvarea mea a fost o ușurare:
am avut mereu un înger în mine, așteptând să mă energizeze și să-mi îmbogățească existența cu iubire și bucurie. Pur și simplu nu am putut să o văd mai devreme pentru că era ascunsă sub straturi de nesiguranță, vinovăție și frică. A trebuit să încetez să mai caut mântuirea în jur și să privesc în mine. Doar în sufletul meu era toată puterea, potențialul, dragostea și puterea spirituală de care aveam nevoie.

Theresa Cheung

[latan.elena]

Atracţia cea mai mare a fiecăruia dintre noi este trecutul, fiindcă este singurul lucru pe care îl cunoaştem şi îl iubim cu adevărat.

Moartea nu constă în a nu comunica, ci în a nu mai putea fi înţeleşi.

Te străduieşti degeaba! hăul în care vrei să mă împingi acum, e în tine.

Care e adevărata victorie? Cea la care aplauzi cu mâinile sau cu inima?



Nu ne putem rezolva necazurile fără să le trăim.

Nu ne luptăm numai în pieţe, birouri, sau prin scrisori sau discursuri, cea mai grea luptă o ducem în partea cea mai adâncă a conştiinţei, în părţile cele mai delicate ale sentimentelor noastre.



Şi eu, întârziat al morţii, grăbitor spre adevărurile vieţii, beau neliniştile ei ca pe un vin ameţitor.

Îmi devorez viaţa cu o poftă nemărginită. Cum se va sfârşi totul, nu vreau să ştiu.

Am vrut să fiu singur, pentru că doar singur, pierdut, mut, pe jos, pot recunoaște lucrurile.

Pier Paolo Pasolini




Poezie pentru Marilyn de Pier Paolo Pasolini

Din lumea veche şi din lumea viitoare
a mai rămas numai frumuseţea, şi tu,
sărmană surioară mititică,
cea care fugi înapoi la fraţii mai mari,
şi râzi şi plângi cu ei, ca să faci ca ei,
îţi pui acum eşarfele lor
le atingi cărţile, bricegele,

tu surioară mai mică,
frumuseţea aia ai purtat-o cu modestie,
şi sufletul tău de fetiţă a oamenilor simpli,
nu a mai ştiut să o aibă,
pentru că altfel n-ar mai fi fost frumuseţe.
Dispari ca o pulbere de aur.
Lumea te-a învăţat asta,
Aşa frumuseţea ta devine a ei.
Din proasta lume antică
şi din cruda lume viitoare
a rămas o frumuseţe căreia nu îi era ruşine
să aducă vorba de sânii mici ai surioarei,
de micul pântec dezvelit aşa uşor.
Şi de-asta era frumuseţe, aceeaşi
cu cea a blânzilor cerşetori ai culorii,
ţiganii, fetele negustorilor
câştigătoare la concursurile de la Miami sau de la Roma.
Dispari, ca o porumbiţă de aur.
Lumea te-a învăţat asta,
Aşa frumuseţea ta n-a mai fost frumuseţe.
Dar tu ai fost mai departe fetiţă,
nătângă ca bătrânii, crudă ca viitorul,
şi între tine şi frumuseţea ta luată în stăpânire de putere
a încăput toată prostia şi răutatea prezentului.
O purtai mereu pe dinăuntru, ca pe un surâs printre lacrimi,
provocatoare prin pasivitate, indecentă prin supunere.
Supunerea cere multe lacrimi înghiţite.
Şi poate că pentru alţii,
priviri prea grăbite, cer milă.
Dispari, ca o umbră albă de aur.
Frumuseţea ta supravieţuitoare din lumea veche
Cerută de lumea viitoare, ţinută
În lumea prezentă, devine astfel ceva rău.
Acum fraţii mai mari se întorc, în sfârşit,
lasă pentru o clipă jocurile lor blestemate,
ies din distracţia fără sfârşit
şi se întreabă: “E posibil ca Marilyn,
micuţa Marilyn să ne fi arătat drumul?”
Acum tu eşti, prima, tu, surioara mai mică,
cea care nu are nicio importanţă, sărăcuţa, cu zâmbetul tău,
tu eşti prima trecută de porţile lumii
abandonată destinului ei mortal.

Sursa:https://www.poetic.ro/17-04-2011-mar...-din-pasolini/

[latan.elena]

Vita con Lloyd

"Lloyd, mă simt singur luptând cu dificultățile"
„Domnule, prietenia stă nu numai în zgomotul scoase de săbii,
ci și în tăcerea scuturilor care se ridică”
— Și cine ne va proteja, Lloyd?
„Până la sfârșit, domnule. Pana la sfarsit"




„Domnule, vă văd supărat”
„Doar că uneori mă simt de parcă sunt o victimă a mea, Lloyd”
„O bună avere, domnule”
— Noroc, Lloyd?
„Cine este cauza bolii sale, domnule, este și leacul”
„Nu așa se spune, Lloyd”
„Dar așa te vindeci, domnule”




“Lloyd, oare încrederea mea a ajuns în acel coș de gunoi? "
„Mă tem că da, domnule”
"Dar... dar cum ar putea ei .. A fost o încredere prețioasă... Plină de speranțe bune, multă pasiune sinceră, ca să nu mai zic de toată valoarea mea”
"Îmi pare rău, domnule"
“Spune-i șoferului să oprească, Lloyd”
“Eu personal nu recomand domnule”
„Trebuie să încerc măcar să recuperez ceva, Lloyd”
"Domnule, încercarea de a-ți recupera propria valoare uitându-te prin gunoaiele altora nu vei face altceva decât să pierzi ceva și mai valoros"
''Vremea, Lloyd? "
"Demnitatea, domnule"

[latan.elena]

E toamnă

E toamnă. Marea bate-n ţărmul ud
Şi furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
şi cerul e mânjit cu nori de zgură.Sunt multe ceasuri şi e încă ziuă
pe nisipul ţărmului pustiu
Şi rece suflă vântul şi-n târziu
şi marea neagră bate apa-n piuă.

Nichita Stanescu

[latan.elena]

„Nu știu nimic în lume care să aibă atâta putere ca un cuvânt. Uneori scriu unul și mă uit la el, până când începe să strălucească.”

Emily Dickinson.




„Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins, şi multe se vor aprinde ca să se stingă iarăşi, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... şi numai acela va şti bine că lumea asta a fost o lungă şi aceeaşi poveste.”

B.Ş.Delavrancea