Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!




''Si daca peisajul este cel care isi alege ochii asa cum fiecare dintre noi alege persoana cu care sa zambeasca cel mai mult?''

Fabrizio Caramagna

[latan.elena]

Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.
Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.
Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.
Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.
Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.
Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.
Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.
Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.
Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.
Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.
Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.
Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.
Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.
Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.
Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.
Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.
Mă mai las iubită. Chiar dacă mi se pare că nu merit.
Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.
Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.
Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Ştiu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule. Stai. Afară e mai...
E mai şi în inima mea.
Din ce în ce mai mai...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet!

[latan.elena]

Au următoarele caracteristici, lucrurile care contează: nu se cer, nu se impun, lasă în aer și în inimă bucuria vieții.

Gabriela Pannia

[latan.elena]

Între lunile anului, luna mai stă cu cele mai dulci și mai colorate dintre rochii.

James Thomson





“Un proverb indian antic spune:
că fiecare dintre noi este o casă cu patru camere: una fizică, una mentală, una emoțională și una spirituală.
Majoritatea dintre noi avem tendința de a locui într-o cameră în majoritatea timpului. Dar până nu intrăm în fiecare cameră, în fiecare zi, chiar și doar pentru a aerisi, nu vom fi oameni compleți”

RumerGodden



Pentru a fi apreciat, donează ce ai.
Să fii iubit, dăruiește ceea ce ești.

Antonio Curnetta







Charles Bentley art

[latan.elena]

Puternica și milostiva, este marea.
Te face mic, fără umilință.
Te stimulează spre măreție,
arătându-și adâncimea.

Gabriela Pannia

[latan.elena]

Alb, alb imaculat - Emil Botta

Trece luminat
acel fermecat,
cu ochi clocotit,
cu ochi adâncit
de noapte săpat.
Și trece el, trece
prin frunzele nopții lăute.
De lance
mâinile străbătute,
în gloria nopții,
în ape lustrale,
ca vâsle de aur
le poartă.
Lucruri sălbatice,
urgii amicale
îl înconjoară.
Și acel fermecat
stă îngenunchiat.
Și spune ceva,
murmură ceva,
foarte grav ceva,
despre el, despre lucruri,
o cumplită spovedanie:
Lucrurilor, senzitivelor,
moartelor, mireselor,
el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă,
s-a zăpăcit.

[latan.elena]

Noaptea de mai - Alexandru Macedonski

Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți,
Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze.
Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze,
Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit.
Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.

Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, --
Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge?
Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis,
Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge,
Când zboară freamăte de aripi în fundul cerului deschis?...
Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze,
Și până astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit...
Iubirea, și prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie,
Și dacă ura și trădarea vor predomni în vecinicie...
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit.

Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
Pământ și spațiu își urmează sublimele metamorfoze,
Răsare câte-o nouă floare, apare câte-un astru nou,
Se face mai albastru-adâncul, și codrul mai adânc se face,
Mai dulce sunetul de fluier, mai leneșă a nopții pace,
Mai răcoroasă adierea, mai viu al stâncilor ecou;
Mucigăitul smârc al văii cu poezie se vestmântă,
Pe prefiratele lui ape plutește albul nenufar...
O mică stea e licuriciul, și steaua este un mic far,
În aer e parfum de roze. — Veniți: privighetoarea cântă.

Posomorârea fără margini a nopților de altădată,
Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejde sta deschis,
Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis.
E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată.
Trecu talazul dușmăniei cu groaza lui de nedescris,
La fund se duse iar gunoiul ce înălțase o secundă
Și stânca tot rămase stâncă, și unda tot rămase undă...
Se lumină întinsa noapte cu poleieli mângâietoare,
Și astăzi e parfum de roze și cântec de privighetoare.

Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer.
Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă
S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer;
Columbe albe bat din aripi și visurile vin grămadă,
Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă...
Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau
Din limpezimile albastre, și-n apa clară se scăldau...

Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale
Cu feți-frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu portocale;
Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in,
Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii de senin,
Și printre-a serii lăcrămare de ametiste și opale,
Anacreon re-nalță vocea, dialoghează Theocrit...
Veniți: privighetoarea cântă în aerul îmbălsămit.

E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată...
Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin,
M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmosferei
Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.
O! feerie a naturii, desfășură-te în splendoare,
Regret suprem al fiecărui în tainicul minut când moare,
Fiindcă tu ești pentru suflet repaos dulce și suprem.
O! feerie a naturii, vindecătoare de nevroze,
Ce ne-mbunești fără știință și ne mângâi fără să vrem,
Regret suprem al fiecărui, desfășură-te în splendoare
În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare.
Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze.

Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer...
Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer,
Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre
S-a coborât pe flori roz-albe și pe pădurile albastre,
A-ntins subțirile-i zăbranic și peste câmp și peste văi,
A-nsăilat nemărginirea cu raze de argint și aur
Și o cusu cu mii de fluturi și o brăzdă cu mii de căi;
A revărsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur,
În atmosfera străvezie împăciuirea și-a întins,
Făcu să sune glas de bucium la focul stânelor aprins,
Făcu izvorul să-l îngâne, pădurea să se-nveselească,
Orice durere să-nceteze, și poezia să vorbească.

Pe om în leagănul ei magic îl adormi — și el uită --
Cu clarobscur mască urâtul și șterse formele prea bruște,
Făcu să tacă zbârnâirea adunăturilor de muște,
Și zise dealului să cânte, și dealul nu mai pregetă,
Și zise văilor să cânte, și văile se ridicară,
Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară,
Și zise paserei să cânte, și la porunca uimitoare,
Se înălță parfum de roze și cântec de privighetoare...
Iar când și mie-mi zise: „Cântă!", c-un singur semn
mă deșteptă,
Spre înălțimi neturburate mă reurcă pe-o scară sfântă...
În aeru-mbătat de roze, veniți: — privighetoarea cântă.

[latan.elena]

Foloseste-ti vocea pentru bunătate, urechile pentru compasiune, mâinile pentru caritate, mintea Ta pentru adevăr, şi inima Ta pentru dragoste.
(proverb englez)



''Trebuie sa stim ca nu totul in viata poate fi declarabil, si nu totul poate fi exprimabil; si nu trebuie sa ne amagim ca putem explica gandurile pe care le avem, si emotiile pe care le simtim, doar prin cuvinte clare si distincte.''

Eugenio Borgna



''Există mai multe lucruri în ceruri și pe pământ, Horace, decât visează filozofia ta.''

William Shakespeare

[latan.elena]

Focul - Octavian Paler

Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mâinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
când vulturii coboară în noi
şi ne temem.

[latan.elena]

''Frumosul este ceva cumplit, înfiorător! Infiorator, intelegi? Pentru ca nu poti sa-l cuprinzi, nu poti sa stii ce-I acolo in fond, si nici n-ai cum sa stii, fiindca Dumnezeu ne-a pus in fata numai enigme. Aici se intalnesc toate extremele si toate contradictiile salasluiesc laolalta...Sunt atâtea taine care ne înconjoară!''

Fëdor Dostoevskij




Uneori, mai mult decât o lume nouă ne-ar trebui ochi noi cu care să o privim pe aceasta.

Jose Saramango