Iulia Gorneanu - autor
SĂPTĂMÂNA MARE - MIERCUREA MILOSTIVELOR ȘI ALTE OBICEIURI UITATE
În Maramureș, miercurea din Săptămâna Mare se numește „Miercurea Milostivelor” și presupune interzicerea lucrului de orice fel: „O femeie de la noi a dus pânza şi a spălat-o. Şi a întins-o pe prund să se uşte. Dar nu a trebuit să o spele şi s-o-tindă în ziua aceie, că nu-i slobod. Şi a zis că a venit un vânt mare, mare de tot şi a luat-o de acolo şi a întins-o pe lângă o răchită şi n-a mai ales nimic, nimic din ea”. Pamfil Bilțiu
În Țara Hațegului, noaptea de miercuri spre joi era consacrată „strigării peste sat”, un fel de judecată a comunității în care faptele rele, odată rostite, erau iertate iar toți oamenii se puteau bucura de sărbătoarea Pascală.
În alte locuri, în Miercurea Paștelor, după apusul soarelui, tinerii plecau în afara vetrei satului ca să adune crengi de alun. Cu ele făceau un foc mare în curtea casei, la care credeau că vin sufletele morților să se încălzească.
Unul dintre cele mai surprinzătoare obiceiuri din Săptămâna Mare este consemnat de reputatul etnologul Antoaneta Olteanu: „Prin unele sate din Dolj este obicei ca miercuri, în Săptămâna Patimilor, pe după chindie, copiii cei mici să se ducă cu colindul. Pornesc aşa câte doi, din casă în casă, spun colindul din gură şi sună din clopoţei. Lumea se veselește atunci, că se apropie Paştele şi dă băieților ouă pentru roşit. Cei doi copii, ajunşi în faţa casei, încep: Câţii-Mâţii,/ Toarce câlţii!/ Ori i-ai tors,/Ori i-ai ros./ Scoate ţolul să ţi-l văz/ Şi de-l ai/ Să te-nduri şi să ne dai/ Cele ouă-ncondeiete/ De colo, din cobilete,/ Unu mie,/ Unu ţie/ Şi unu de tovărăşie,/ La anu' şi la mulţi ani!
JOIA MARE ȘI JOIMĂRIȚA. ZIUA POVEȘTILOR NEÎNCHEIATE.
Celebrarea Moșilor de Joimari aduce nenumărate practici de pomenire a morților: așezarea vaselor cu apă la streașină, aprinderea lumânărilor la morminte, împărțirea pomenilor, aprinderea focurilor rituale la care se vor încălzi sufletele celor plecați.
Etnologul Narcisa Știucă vorbește chiar despre pregătirea unor „locuri de popas la porți și în răspântii”, adevărate camere în aer liber cu covoare, scaune și mese pe care se pun colăcei, flori de primăvară, vase cu apă… Se crede că sufletele strămoșilor vin acasă și rămân printre noi până de Rusalii, când se face „împărţeala de plecare a sufletelor” și morții se întorc în lumea lor, cu tot ceea ce au primit în acest răstimp.
Suntem în Joia Patimilor și nu trebuie să uităm că și vopsitul ouălor are multiple semnificații funerare, numeroase legende pe teme biblice stând mărturie în acest sens. Cât despre ouăle încondeiate și înroșite astăzi, se spune că nu se strică niciodată iar dacă le îngropi în hotarul satului, întreg locul va fi ferit de grindină.
Dacă în pragul Crăciunului femeile se temeau grozav de Inătoare, nevasta lui Ignat, în Joia Mare cea care le amenință liniștea și bucuria apropiatei sărbători este Joimăriţa.
I se mai spune Joimărica și este închipuită ca o bătrână hâdă și rea care pedepsește femeile leneșe, arzându-le degetele. Ea declanșează seria demoniacă a celor șapte joi, numite Joile Verzi, care se încheie la Ispas. Tot ea interzice torsul, pentru ca femeile -de acum înainte- să-și dedice timpul exclusiv muncilor agricole de primăvară.
Pentru a se apăra de Joimăriţă, oamenii spun astăzi „povești încheiate”, adică neștiute și nemaiauzite, activând astfel magia cuvântului rostit.
VINEREA MARE - VINEREA FRUMOASĂ - VINEREA SCUMPĂ
Vinerea Patimilor apare în calendarele populare sub numele de Vinerea Mare, Vinerea Frumoasă sau Vinerea Scumpă. I se spune Vinerea Mare, pentru că în acestă zi sunt cuprinse toate vinerile de peste an.
A fost încheiată curățenia rituală, pentru că altfel curțile, grădinile și casele „te blestemă, dacă Paștile le prind necurățate". S-a făcut pasca și s-a sacrificat mielul. Nu se prepară multe feluri de mâncare - „Crăciunul este sătul/ Paștele este fudul".
Vreme înainte, fetele și femeile îmbrăcau de Paști o ie cusută special pentru acest interval de timp festiv. De aici, a rămas obiceiul ca fiecare să poarte ceva nou.
SÂMBĂTA PAȘTELUI - ZIUA ÎN CARE FEMEII ÎI E ÎNGĂDUIT SĂ-ȘI BATĂ BĂRBATUL
„Din anafura de la Paşti, din Crucea Paştei, a făcut Dumnezeu, în Sâmbăta Paştelor, atunci când se coace pasca, toate florile, toate seminţele câte sunt, toate pâinile. A sfărâmat crucea mărunt şi a aruncat în patru părţi şi peste toată lumea au răsărit.” (Elena Niculiță Voronca – Datinele și credințele poporului român)
Femeia, prin repetarea unor gesturi rituale străvechi, capătă în Sâmbăta Paștelui puteri magice, pe care le folosește pentru a atrage belșugul, sănătatea, norocul. Unge pomii cu aluat pentru a le spori rodul, îngroapă rămășițele mielului la rădăcina unui măr pentru ca familia să-i fie protejată de boli, seamănă flori în grădină, pregătește o pască specială pentru vite ca să le sporească mana și ca să le ferească de primejdii, aruncă pe apă curgătoare cojile de ouă folosite la prepararea aluatului, pentru ca uliul să nu atace găinile.
Calendarele populare spun că astăzi femeia are o forță neobișnuită și că îi este îngăduit să-și bată bărbatul... „dar ce folos, că are mult de lucru și n-are când”...
„Prin excelenţă sărbătoare creştină, integrată într-un ciclu mai amplu care culminează cu Duminica Paştilor, ziua abundă în credinţe cu un caracter mai mult sau mai puţin apocrif şi în practici magice indispensabile lecturii în cheie populară a momentului celebrat.”.(Antoaneta Olteanu – Calendarele Poporului Român)
„Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paştelui. Când ar şti ea ce putere are atunci... Dar ce folos că are mult de lucru şi n-are când!” (Elena Niculiță Voronca – Datinele și credințele poporului român)
„Sâmbătă spre duminică oamenii nu dorm, ci fac un foc în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii, merg la biserică, la slujbă. Alteori focul este întreţinut de flăcăi până în zori.” (Simion Fl. Marian – Sărbătorile la români)
Fotografie - Adolph A. Chevalier
Răspunde cu citat
Marcaje