Elena Latan

[latan.elena]

Pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, Mihai Eminescu moare singur în camera sa de la sanatoriul doctorului Șuțu din capitală.

Veșnică amintire Poetului nepereche al Neamului Romanesc !




Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Mihai Eminescu - Wikipedia

[latan.elena]

Culturapemedia

Într-o zi de 15 iunie 1889 se stingea la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești poetul, scriitorul, gazetarul, și omul Mihai Eminescu.


În van căta-veți - Mihai Eminescu

În van căta-veți ramuri de laur azi,
în van căta-veți mândre simțiri în piept.
Toate trecură:
viermele vremilor roade-n noi.

Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
și ce rămase umbra simțirei e:
marmura lumei
netedă, palidă, ca și ea.

Nu e antica furie-a lui Achile,
nu este Nestor blândul-cuvântător.
Aprigul Ajax
țărână-i azi, și nimic mai mult.

Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
și unde-s astăzi vechii și marii Caesari?
Tibrule galbăn,
unde e astăzi mărirea ta?

Chiar papii mândri cu trei coroane-n cap,
păstori de nații cu strâmbă cârjă-n mâni,
pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.

Căci nu sărută regii piciorul lor,
căci nu se-nchină lumea la glas de sfânt.
Semnele tainei
mute rămân și îi fac de râs.

Chiar tronul papei azi ca o scenă e
și el își face mutrele lui plângând.
Hohotul lumei
lumei întregi îi răspunde-atunci.

Căci nu-i s-ardice bolțile de granit,
un Michel-Angelo nu-i să facă iar
ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămân.

Să-nvie pânza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mânile cele noi.
Moartă rămâne
marmura grea sub ochiul mort.

În van căta-veți ramuri de laur azi,
în van căta-veți mândre simțiri în piept.
Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.


În imagine bustul lui Mihai Eminescu din Botoșani

[latan.elena]

Marin Sorescu - Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.



Nichita Stănescu - Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.





Nichita Stanescu

Atât să uitaţi! Numai atât, -
că El ( Eminescu) a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!


În faţa clădirii desuete, a revistei la care lucrez, se înalţă un tei imens, înflorit. Mirosul lui miraculos mă izbeşte din depărtare. Teiul văzut, şi pipăit, de multă vreme este elucidat în cursurile de botanică. El poate atinge o anumită înălţime, el poate avea o anumită adîncime sub pămînt, rădăcinile i se întind între limita cutare şi limita cutare, înmugureşte în luna cutare, înfrunzeşte în perioada cutare şi dă flori şi seminţe în timpul cutare. Are cutare culoare, si lemnul lui are calitatea cutare…

Dar mirosul lui? Pînă unde îşi întinde degetele în sus, pînă unde îşi încolăceşte miriaundele în jur, fecundînd aerul? Dar foşnetul lui? Pînă unde poate tamburina în timpan de om, pînă la ce înălţime, pînă la care distanţă? Dar într-un timpan de pasăre? Şi mirosul pînă unde poate fi perceput de o nară, alta decît cea umană?

Putem întocmi o hartă a teiului, şi ea s-a şi făcut, luînd ca sistem de referinţă văzutul. Dar e posibilă oare o hartă, fluturătoare, a mirosurilor si foşnetelor unui tei? Numai dacă ar fi posibilă o astfel de hartă, un astfel de şir de hărţi, pe care le-am putea suprapune, numai atunci am avea o hartă reală a teiului.

Şi dacă am întocmi o hartă a sentimentelor pe care le stîrneşte un tei în oameni? Dacă am întocmi o hartă a sentimentelor pe care un tei le stîrneşte la celelalte vieţuitoare? Şi dacă am întocmi o hartă a fenomenelor pe care un tei le stîrneşte în lumea vegetală, sau chiar asupra celorlalţi tei? Cum este perceput mirosul teiului de către înşişi teii? Ce semnificaţie, ce rost are el? E un imn, e un semn, e un ritual, un limbaj infinit nuanţat? (Nu percepeau vechii indieni, divinităţile, prin miros? Iar jertfele aduse de vechii evrei nu erau consemnate în Biblie ca fiind „de un miros plăcut Domnului“?)

Brusc, am înţeles epitetul eminescian adăugat teiului: tei sfînt. Deodată am priceput adîncimea percepţiei eminesciene asupra teiului. Da, tei sfînt, tei sfînt, teiul poetic, neelucidabil, tulburător.

Nichita în volumul "Cartea de recitire" - Eminescu cel mare

Fiecare vizită a poetului Nichita Stanescu la Iasi includea în mod obligatoriu, indiferent de situatie, si un popas la Teiul lui Eminescu din Copou, "teiul lui nea Misu", cum ii spunea el. Stătea și tacea sub copac, nu zicea nimic.

Foto: Nichita: " la Eminescu" în 1978

[latan.elena]

”Eşti un poet genial, bădiţă Mihai!”

„Nu ştiu cum sunt eu, dar ştiu că mata, bădiţă Ioane, eşti un povestitor fără pereche.”
Se împlinesc 132 de ani de la moartea celor doi titani ai literaturii române, pe care i-a legat o mare și frumoasă prietenie: #MihaiEminescu și #IonCreangă.

https://www.librariilealexandria.ro/



'' Eminescu, bădiţa Mihai, avea o cu totul altă fire: era mai tăcut, mai gânditor şi, de multe ori, chiar trist. Frumos cum rar se află: smead la faţă, cu păr negru, bogat, cu ochi mari, adânci, melancolici, cu zâmbet bun, cu glas plăcut, melodios, cald şi blând, cumpănit, mângâios, când vorbea despre lucruri frumoase şi furtunos când povestea fapte săvârşite de oameni răi şi netrebnici.''

Continuare:http://comunitatea-spirituala.ro/emi...i-pe-un-frate/

[latan.elena]

Poiesis

Chris Tănăsescu, Note despre vizionarismul prozodic al lui Eminescu

"Iată bijuteria eminesciană pe care nu mă pot abține să o citez în întregime:

Când priveşti oglinda mărei,
Vezi în ea
Ţărmuri verzi şi cerul sărei,
Nor şi stea.
Unda-n plesnetul ei geme
Şi Eol
Sună-n papura ce freme
Barcarol.
Un minut dacă te-i pierde,
Tu, măcar,
Sub noianul mării verde
Şi amar,
Colo-n umeda-i pustie,
Ca-n sicriu,
Te-ai simţi pe vecinicie
Mort de viu.
Vezi pe buza mea pălită
Un surâs,
Vezi pe fruntea-mi liniştită
Dulce vis,
Şi al luncei vânt de vară
Călduros
Cântă-n lira mea amară
Lănguros.
De-ai pătrunde c-o privire
Al meu sân,
Să vezi marea-i de mâhnire
Şi venin,
Ai cunoaşte-atuncea bine
Traiul meu:
Suflet mort, zâmbiri senine
Iată eu.

Tonul e tineresc și jucăuș, dar cu o bună gradare - mergând dinspre descriptivul tabloului spre pateticul subiectivizat și autoironic; lucrul asupra limbii marchează această evoluție - superba eufonie și modelarea modernistă aplicată verbului "a fremăta" din "sună-n papura ce freme" sunt împlinite de neașteptatul adverb care invită brusc și ludicul, și ironicul prin extravaganța sa venețiană - "barcarol". Pustietatea din adâncuri ce e descrisă aparent oximoronic și e sonor încadrată atât de sugestiv de fricative și lichide - "[...]Si amar/Colo-n umeda pustie,/Ca-n sicriu" - pregătește paradoxul deopotrivă de sfâșietor și de autopersiflant din finalul strofei: "Te-ai simți pe vecinicie/Mort de viu". "

[latan.elena]

http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...eronica-Micle)




Regina Elisabeta despre Eminescu











Iubiri de neuitat.Mihai Eminescu si Veronica Micle-Dincolo de moarte

[latan.elena]

[latan.elena]

Mihai Eminescu





[AUDIO-FOTO] Un manuscris necunoscut al lui Mihai Eminescu. Exclusiv la Radio România Reşiţa


Tezaurul milenar al patrimoniului cultural al Românilor este prezervat în Arhivele BIRTA printr-un depozit de spiritualitate scrisă, care oferă un imens câmp de studiu multidisciplinar, abordat parțial. Imbold de introspecție și studiu.
Ioan Birta:



Deși corpusul documentar Mihai Eminescu este reprezentat printr-un singur manuscris original, cel prezentat este cuprinzător cât un univers, spune lingvistul Ioan Birta.
Inițiativa abordării ”segmentului” Mihai Eminescu s-a impus având mai ales în vedere că în ultima sută de ani de la decesul filosofului și poetului Mihai Eminescu, multe dintre manuscrisele sale au fost pierdute, sustrase sau rătăcite (așa-numitul Fond de aur de la Biblioteca Liceului ”Gheorghe Șincai” din București). Mai mult chiar, unele au fost arse – în ziua 23 decembrie 1989 – cu sau fără voia paznicului român al manuscriselor eminesciene – Academia Română. Aceeași Academie care cu doar două zile în urmă – la data de 21 decembrie 1989, și-a dat avizul pentru punerea pe rug, la propriu, a celor peste 600 de volume ale autorilor români care au devenit indezirabili și astfel interziși lecturii publice de către academicienii comuniști ai timpului.
După dictonul popular, ”Ce naște din pisică, șoareci mănâncă”, Academia Română nu s-a dezobișnuit să fie paznicul cărților interzise, astfel încât de doi ani de zile încearcă ”stoparea publicării lucrărilor acestuia” (I. Birta).
În cazul manuscrisului inedit al lui Mihai Eminescu, analizele întreprinse de noi au avut în vedere valorificarea următoarelor segmente:

• mărimea scrisului;
• stilul liniilor de bază;
• forma și înclinarea literelor;
• presiunea scrisului lăsată pe hârtie;
• spaţierea dintre linii și cuvinte.

Sursa:https://www.radioresita.ro/actualita...romania-resita

[latan.elena]

"Dar vei fi băgat de samă o împrejurare:
cartea mea, citind-o în şir, rămâne neînţeleasă…
dar orideunde-i începe, răsfoind tot la a şaptea filă,
o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir."
Mihai Eminescu



''A noptii gigantica umbra usoara,
Purtata de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagana, zboara
Din aripi batînd.

Roz-alb-aurora, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsa din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sîn;

Raspînde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Si Chloris din roze îsi pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;

Iar rîul suspina de blînda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde rasfrînge-n tacere
Fantastic purpur;''

Mihai Eminescu







Mihai Eminescu - Poezii - Poetii nostri

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=_2SYCiNl6m8







„În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit!”
Mihai Eminescu despre univers




,,În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu - ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă."
Mihai Eminescu








NASA și… Steaua lui Eminescu – News Conspiracy