Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!





















Fotomotica

[latan.elena]

„Cafeaua miroase a Rai proaspăt măcinat…”
Jesse Lane Adams



„Pentru mine, mirosul de cafea proaspătă este una dintre cele mai mari invenții.”
Hugh Jackman



Cafeaua este aurul omului obişnuit şi, precum aurul, creează fiecăruia sentimentul de bogăţie şi de nobleţe.”
Seicul Abd-al-Kadir

[latan.elena]

'' Daca Dumnezeu ar distruge infernul,
oamenii ar crea altul pentru a-l sfida",
ne spunea într-o zi un preot. Avea dreptate.

Cine cunoaste adevarata magie, nu o practica niciodata!
Placerea este muzica armoniilor interioare;
simturile nu sunt decat instrumentele, care suna fals
în contact cu un suflet degradat.
Cei rai nu pot simti nimic, pentru ca nu pot sa iubeasca nimic.
Pentru a iubi trebuie sa fii bun.
Pentru ei, deci, totul este pustiu si li se pare ca natura
insasi este neputincioasa, pentru ca ei sunt neputinciosi;

Asa vor trai sau mai degraba vor muri in fiecare zi,
cei care calca legea pentru a deveni sclavii fanteziilor lor.
Lumea şi eternitatea sunt inutile celui care este inutil lumii
si eternitatii.
Dumnezeu este atotputernicia care se ascunde,
diavolul este neputinta vanitoasa, care incearca mereu
sa iasa la iveala!
Nu orice ti se pare ca e Dumnezeu, este chiar Dumnezeu,
si nu tot ceea ce ti se pare a fi diavol, este chiar diavol! ''
E.Levi







Dacă tac nu înseamnă că nu am nimic de spus sau că mi se potrivește ceea ce văd.
Tăcerea mea înseamnă:
Înțeleg cine ești și nici măcar nu meriți atenția mea.
Tăcerea nu este goală, dar este plină de răspunsuri.
Doar când reușești să taci, eviți discuțiile inutile, îți arăți inteligența și înțelepciunea.
Acesta este genul de filosofie care nu s-a născut pentru a fi învățată, ci pentru a fi practicată..
Luciano De Crescenzo



Lungimea adevărată a vieţii este dată de numărul zilelor deosebite pe care le trăim. Zilele banale nu contează.
Luciano De Crescenzo




Scapă de tot
ce îți jignește sufletul.
Walt Whitman








Claudia Tremblay

[latan.elena]

''Într-o lume plină de ură, trebuie totuşi să îndrăznim să sperăm. Într-o lume plină de furie, trebuie totuşi să îndrăznim să alinăm. Într-o lume plină de disperare, trebuie totuşi să îndrăznim să visăm. Într-o lume plină de neîncredere, trebuie totuşi să îndrăznim să credem.''
Michael Jackson

[latan.elena]

Iar primăvara a apărut pe târgul din grădină,
Ca Duhul Iubirii simțit peste tot;
Și fiecare floare și plantă de pe pieptul întunecat al Pământului
s-a ridicat din visele odihnei sale de iarnă.
Percy Bysshe Shelley



Pământul gol este cald de primăvară,
Și cu iarbă verde și copaci izbucniți Se apleacă spre sărutarea soarelui glorificându-se, și frisoane în briza însorită .
Julian Grenfell



Soarele era cald, dar vântul era rece. Știți cum este cu o zi de aprilie.
Robert Frost



Voi fi cel mai plăcut lucru
Sub soare!
Voi atinge o sută de flori
Și nu alege unul.
Edna St. Vincent Millay



am hoinarit singur ca un nor
Care plutește pe valuri și dealuri înalte,
Când am văzut dintr-o dată o mulțime,
O gazdă, de narcise de aur;
Lângă lac, sub copaci,
Fâlfâind și dansând în briză
Continuă ca stelele care strălucesc
Și sclipesc pe calea lactee,
Se întindeau într-o linie nesfârșită
De-a lungul marginii unui golf:
Zece mii am văzut dintr-o privire,
Aruncându-și capul în dans înflăcărat.
William Wordsworth



Ai văzut vreodată o floare jos
Uneori îngerii sar în jur
Și în starea lor fericită de veselie
Ciocniți-vă cu o margaretă sau mazăre dulce.
Jessi Lane Adams

[latan.elena]

′′ Tot mai mulți oameni se observă doar pentru a descoperi defectele, văd doar ce e în neregulă cu lumea, punctează și comentează doar eșecuri și dezastre. Contrar a ceea ce cred unii, nu aceasta este atitudinea înțelepților. Bineînțeles că înțeleptul nu este orb, vede răutatea, nu își permite să fie înșelat, dar consideră că esențialul în viață și ființele sunt bune. El știe, prin urmare, că răul există, dar nu-i pasă prea mult de el. El se concentrează mai degrabă pe bine, iar datorită acestei atitudini trage forțele binelui și le amplifică în sine, în ceilalți și în lume."
Omraam Mikhaël Aïvanhov



”Fiecare trebuie să lucreze pentru propria sa dezvoltare, cu condiția să nu facă acest lucru doar pentru el însuși, ci pentru binele colectivității. În acel moment, colectivitatea devine o fraternitate. O fraternitate este o colectivitate în care domnește o adevărată coeziune, pentru că, lucrând pentru sine însuși, fiecare individ lucrează, în mod conștient, și pentru binele tuturor. ”



”Toți oamenii sunt ca celulele aceluiași corp și există chiar mult mai multe celule în organismul nostru decât oameni pe pământ – doar în creier sunt miliarde de celule! Atunci cum se face că toate celulele corpului au ajuns să se înțeleagă pentru a trăi împreună în fraternitate, în fericire, iar oamenii sunt atât de nătângi, încât nu reușesc să realizeze această fraternitate, să se unească, să nu mai aibă frontiere?... ”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

[latan.elena]

Amutesc corzile.
Muzica știa
ce simt eu.
Haiku -George Luis Borges



Casa mea, inima mea
Nu s-a închis niciodată.
Să treacă păsările,
prietenii, dragostea și aerul.
Marcos Ana



′′ Îmi plac oamenii care sunt atenți la detalii.
La un cântec pe fundal, la un cuvânt special dintr-o carte, la tăcere când nu există absențe. Pentru emoții.
Îmi plac oamenii care privesc în altă parte, uitându-se în altă parte.
Cei care se pierd privind pe fereastră, care iubesc mirosul ploii și se opresc să-l fotografieze.
Cei puțin nepăsători, care uită mereu totul, dar totuși reușesc să se minuneze."

[latan.elena]

Nicolae Labis era mai tânăr decât Nichita cu doi ani. Ceea ce nu se ştie este că Nichita a avut un adevărat “complex Labiş”, fiind tot timpul intimidat, inhibat de prezenţa fizică şi poemele autorului “Morţii căprioarei”.

“Când eram student la Universitate, Nicolae Labiş urma, alături de alţi viitori scriitori, “Şcoala de Literatură”, povestea Nichita unor prieteni, în 1979. Într-o zi, în pauză, am auzit cum o colegă urla ca un megafon :
– Stimaţi tovarăşi, printre noi se află marele poet Nicolae Labiş. Să-l rugăm să ne citească o poezie…
Bătrânilor, Labiş nu ne-a citit nimic. Ne-a recitat poemul “Moartea căprioarei”. Am fost copleşit… Până atunci credeam că sunt şi eu un poet mare. Ei bine, în momentele când Labis recita, mi-am dat seama cât de mare poet era el şi cât de prost eram eu. După asta mai mâzgăleam şi eu câte o poezie. Despre izvoare, să zicem. O transcriam frumos şi o arătam unui prieten.
– Da, e drăguţă, strâmba din nas prietenul. Îmi pare rău însă să-ţi spun că Nicolae Labiş a scris şi el o poezie pe această temă. A lui e genială, incomparabilă. E mai originală, are imagini mai reuşite, e o minune, ce mai.
Scriam o poezie de dragoste şi o arătam unei colege care îmi plăcea.
– Sigur, versurile tale sunt simpatice, spunea fata condescendent. Dar se compară ele cu celebrele versuri ale lui Labiş : “Azi m-am îndrăgostit, e-un curcubeu / Deasupra lumii sufletului meu” ? Mai încearcă, până la urmă nu-i rău deloc, spunea ea plictisită şi se îndepărta.
Ajunsesem să încui uşa când scriam ceva, de parcă aş fi săvârşit o crimă. Mi-era ruşine că scriu poezii atât de slabe în comparaţie cu ale lui Labis şi mă temeam tot timpul să nu mă fac de râs. În general, mă prefăceam că nu scriu nimic. Apoi s-a întâmplat groaznicul accident în care a pierit Labiş. Am suferit mult pentru dispariţia talentatutlui poet, pe care îl iubeam cu toţii şi pe care îl consideram liderul generaţiei noastre. El a trecut din viaţă direct în legendă. Peste un an sau doi, mă plimbam prin Cişmigiu cu prima mea iubită-scriitoare ( o poetă celebră în epocă, dar nu-i dăm numele – n.n.). Îi recitam din Rilke şi din poemele mele.

– Ştii cu cine m-am… culcat eu prima dată ? m-a întrebat fata pe neaşteptate şi fără nicio legătură cu ceea ce-i spuneam eu.
– Nu! Cu cine ?
– Cu Nicolae Labiş !
Ah, m-am gândit, Labiş ăsta nici mort nu mă lasă să trăiesc…
Treaba e, bătrânilor, că eu n-am îndrăznit niciodată, cât a trăit Labiş, să public vreo poezie. Labiş a murit în decembrie 1956, iar eu am debutat în primăvara lui 1957.”
* * * * *

P.S. “Mărturisirea” lui Nichita mi-a fost comunicată de un poet optzecist. Am verificat corectitudinea unor informaţii din monologul autorului celor “11 elegii” : într-adevăr, Nichita a debutat în martie 1957, cu trei poezii, în revistele “Tribuna” şi “Gazeta literară”.
Am revenit puţin asupra textului, amintindu-mi exact ritmul rapid al dialogului purtat de Nichita cu iubita lui. A mai fost şi o înjurătură la adresa lui Labiş, dar n-am mai reprodus expresia…
* articol preluat, cu amabilitatea autorului – prietenul ziarului nostru, scriitorul Şerban Tomşa – de pe blogul său, Colivii pentru idei.

Sursa:Nicolae Labis şi Nichita Stănescu - Ziarul Metro

Nichita Stanescu

"Ce n-am da, astăzi, să avem măcar un crâmpei din vocea lui Labiș, atât de repede și neglijent ștearsă de pe benzi dintr-o economie risipitoare!
A-l auzi pe poet citindu-și propriul său poem deschide o fereastră către o mai adevărată înțelegere a versului lui, așa cum l-a gândit el."



-Stim că ați scris un vers despre moartea lui Nicolae Labiș. Ni-l spuneți?
-Tristețea mea aude nenăscuții câini/ pe nenăscuții oameni cum îi latră.

Nichita - Interviu de N. Stoicescu și Andrei Lenard

[latan.elena]

O îmbrățișare pentru fetița care eram, timidă și nesigură.Acelui copil gingaș și sensibil care a plâns, a suferit, s-a simțit singur.
O îmbrățișare pentru femeia care am devenit, încăpățânată și imperfectă, o luptătoare cu inima ei mereu prea deschisă.
Femeii care încearcă să se ierte și continuă să viseze.
Pentru femeia care sunt, pentru câștigurile și pierderile mele, pentru toată dragostea pe care o port în interior..
Pentru toate momentele în care m-am ridicat, pentru toți monștrii pe care i-am învins. Îmbrățișare fetiței pe care o urmez și voi fi mereu, cu basme în suflet și cu o mie de vise în ochi.
Chiara Trabalza
























lidia wylangowska paintings

[latan.elena]

"Tu, atât apuc să strig, tu
şi cuvântul începe să se vadă
încet, încet cum se vede lăsarea de noapte,
cuvânt din două litere: tu."
Nichita Stănescu




”Adu-ți aminte, Omule, că nimic din ceea ce ai nu este al tău ... În final, nu rămâi decât cu amintirile, cu iubirea, cu zâmbetele, cu momentele frumoase și cu faptele bune.
Ia aminte la toate și strânge comori în suflet și nu în mâini.”



„Totul este iluzie, cu o exceptie: Puterea atotpătrunzătoarea a iubirii divine”
Shri Mataji