Elena Latan

[latan.elena]

"Cea mai frumoasa dintre luni !
Regina parguirii verii ,
Cea mai minunata vreme a anului ,
Cu straie ce ne-ametesc prin insorita stralucire ,
Astfel apare dulcea luna august."

R. Combe Miller



“Viața e pe zile si fiecare zi are o poveste. Stoarceți fiecare clipă”

Oana Pellea



"Aminteste-ti sa fii bland cu tine insuti si cu ceilalti.Suntem cu totii copii ai norocului si intamplarii si nimeni nu poate explica de ce unele campuri sunt imbelsugate , iar altele sunt arse sub soarele lui august."

Kent Nerburn



„Aveam acea convingere familiara ca viata incepea din noua odata cu venirea verii."

[latan.elena]

''Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.''

Fernando Pessoa in Paznicul turmelor

[latan.elena]

,,Uneori, cel mai bun mod de a ajuta pe cineva este doar a fi lângă el! Căci ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni.''

Dan Puric

[latan.elena]

''L-am cunoscut pe Nichita în primăvara lui ’77, imediat după cutremurul din 4 martie. În anul acela, Nichita se bîlbîia şi şchiopăta. Susţinea că amîndouă i se trag de la cutremur, care îl surprinsese în casa lui Sorin Dumitrescu. În realitate, şchiopătatul i se trăgea de la o polinevrită alcoolică, un sindrom descris încă din 1877 de neurologul rus Serghei Korsakov. Cu bîlbîitul era altceva. Şi Sorin Dumitrescu se bîlbîia, iar Nichita, în semn de simpatie faţă de pictor, a început să se bîlbîie destul de convingător.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, acest defect nu s-a instalat şi în gurile noastre, adică în gurile celor care îl frecventam pe Nichita. În definitiv, nu toată lumea era căzută în cur după Sorin Dumitrescu, aşa că transferul nu s-a produs şi la noi. Cu vremea, lui Nichita i-a trecut bîlbîiala, semn că admiraţia lui pentru geniul lui Sorin se transformase în prietenie. Şi cum Nichita susţinea că orice prietenie, oricît de mare o fi fiind ea, are nevoie, ca să reziste, de o pauză igienică, este de bănuit că după mai multe pauze de-astea a uitat să se mai bîlbîie.
Pe vremea aceea nu exista o stăpînă a casei lui Nichita, dar exista o stăpînă, destul de misterioasă, a inimii lui. Doamna care îi frînsese inima se numea Rodica, avea un fiu, Ionică, şi avusese şi un soţ, dar acesta fugise din ţară. Nichita se muta la ea în fiecare sîmbătă. Înainte de a ajunge la ea trecea pe la noi, pe la mine şi pe la soţia mea, Cristina, avînd noi casa chiar în drumul lui. Avea întotdeauna cu el o plasă în care erau cîteva sticle cu vodcă şi mici cadouri pentru Ionică, fiul doamnei brunete. De sîmbătă după-amiază pînă luni dimineaţă, poetul ducea o viaţă foarte domestică şi, mărturisea el, al dracului de plicticoasă. Trebuia să mănînce, să se uite la televizor, să nu bea prea mult, să-l ajute pe Ionică la lecţii, să se spele, să doarmă în aşternuturi curate şi, destul de probabil, să nu se mai bîlbîie. După un asemenea „tratament” era însă apt să înceapă o nouă şi adevărată săptămînă de lucru.
În vara lui ’77, în jurul lui Nichita se formase un nucleu de plevuşcă literar-artistico-numismatică (cum ar spune Nicolae Breban), se bea vodcă, se citeau diverse producţii literare mai mult sau mai puţin interesante şi, cum nu exista încă o stăpînă a casei, era o harababură de nedescris, practic „salonul Nichita” fiind deschis non-stop. E greu de spus ce era în capul lui Nichita în vara aia. Nu publicase nici o carte nouă de şase ani şi scrisese (de fapt, dictase – Nichita, cel puţin atunci cînd l-am cunoscut eu, nu mai scria nimic cu mîna lui) o parte din Epica Magna. Plevuşca, unde mă număram şi eu în calitate de numismat, era încîntată de carte. Şi nu numai ea.''

Mai mult:
Colecție de amintiri – Pentru Nichita

[latan.elena]

“Ființa umană e asemeni unei case de oaspeți. În fiecare dimineață, un nou venit - o bucurie, o depresie, o josnicie. Unele conștientizări de moment vin ca un vizitator neașteptat. Urează-le bun venit si întreține-te cu toate!
Chiar dacă sunt o mulțime de necazuri, care îți mătură cu violență casa goală de mobile, tratează fiecare invitat în mod onorabil. El poate să te ducă în altă parte, pentru noi desfătări. Gândul întunecat, rușinea, răutatea - întâmpină-le râzând, si invită-le să intre. Fii recunoscător pentru oricine vine, deoarece fiecare a fost trimis de dincolo, ca să te îndrume.”

Rumi

[latan.elena]

Există o lumină care străluceşte dincolo de toate lucrurile de pe pământ, dincolo de cel mai înalt dintre cerurile cele mai înalte. Aceasta este lumina care străluceşte în inima ta.

Candogya Upanishadh

[latan.elena]

Să râdeţi, pentru că râsul este muzica sufletului. Să vă jucaţi - e secretul tinereţii. Să citiţi - este fântâna înţelepciunii. Să gândiţi - este izvorul puterii. Să fiţi calmi este calea spre fericire. Să fiţi buni este cheia succesului. Şi să iubiţi - este raţiunea de a trăi.

Horatiu Malaele

[latan.elena]

„Daca singura rugaciune pe care o rostesti toata viata este un simplu <multumesc>, este suficient.”

Mester Eckhart



Nu poţi vorbi despre abundenţă, fără să vorbeşti şi despre recunoştinţă. Recunoştinţa porneşte din sentimentul valorii intrinsece şi sprijină trăirea experienţei abundenţei. Pe de altă parte, nerecunoştinţa şi resentimentul îşi trag obârşia din sentimentul lipsei de valoare intrinsecă şi consolidează perceperea lipsei. Fiecare dintre ele este un cerc închis. Ca să pătrunzi în cercul stării de graţie, e nevoie să-ţi aduci iubire, ţie însuţi sau altcuiva. Ca să intri în cercul fricii, e nevoie să refuzi iubirea, ţie însuţi sau altcuiva. Atunci când stai în interiorul unuia dintre cercuri, realitatea celuilalt cerc devine contestabilă. Din acest motiv, ai adesea sentimentul că există în experienţa ta două lumi, ce se exclud reciproc.Cei recunoscători nu-şi pot imagina că pot fi nedreptăţiţi. Cei ranchiunoşi nu-şi pot imagina că pot fi iubiţi de noi, de Dumnezeu. In care dintre aceste lumi vrei să locuieşti? Alegerea îţi aparţine…In orice moment trebuie să decizi între a face pe victima sau a-ţi aminti că nu poţi fi nedreptăţit. În primul caz vei fi ofensat de darul primit şi îl vei vedea ca pe o pedeapsă; în al doilea caz vei accepta ceea ce vine spre tine, ştiind că îţi aduce o binecuvântare pe care încă nu o poţi vedea.

Recunoştinţa este opţiunea de a vedea Iubirea lui Dumnezeu în toate lucrurile.

Nici o fiinţă care alege astfel nu se poate simţi nenorocită. Căci opţiunea de a aprecia duce la fericire, întocmai cum opţiunea de a nu aprecia duce la nefericire şi disperare.
Primul gest sprijină şi înalţă. Al doilea, devalorizează şi demolează.

Felul cum alegi să reacţionezi faţă de viaţă dă contur propriei tale percepţii permanente.

Dacă trăieşti în disperare, asta se întâmplă deoarece alegi să nu apreciezi darurile ce ţi-au fost oferite. Fiecare persoană ce păşeşte pe pământ culege rezultatele gândurilor pe care le-a semănat. Iar dacă vrea să schimbe natura recoltei din anul viitor, ea trebuie să schimbe gândurile pe care le gândeşte acum. Gândeşte doar un singur gând de recunoştinţă şi vei vedea cât este de adevărată această simplă afirmaţie. Data viitoare când eşti pe cale să nu apreciezi un dar ce ţi se oferă, opreşte-te un moment şi deschide-ţi inima ca să primeşti acel dar cu recunoştinţă.Observă, apoi, cum se transformă atât modul în care trăieşti experienţa darului, cât şi relaţia cu cel care-l oferă. Data viitoare când eşti pornit să judeci sau să condamni pe altul, opreşte-te o clipă şi lasă-l să intre în inima ta. Binecuvântează acolo unde ai condamnat. Nu judeca şi fii bucuros că n-ai judecat. Simte uşurarea care te cuprinde când îl eliberezi pe celălalt de percepţiile tale înguste […]S-ar părea că există două lumi, dar cu adevărat există numai una.

Frica este doar absenţa iubirii. Lipsa este doar absenţa abundenţei. Resentimentul este doar absenţa recunoştinţei.

Ceva nu poate lipsi, dacă nu a fost, mai întâi, prezent din abundenţă. Fără prezenţă, absenţa n-are nici un sens. E ca un joc de-a v-aţi ascunselea. Cineva trebuie să se ascundă mai întâi. Cine va fi acela? Tu sau eu? Fiecare ajunge să se ascundă şi fiecare este găsit, în cele din urmă. Lumea dualităţii emană din întregime şi la întregime se întoarce.Vă invit să intraţi în acest dans, fără să vă luaţi prea în serios. Nici unul dintre voi nu e un dansator profesionist. Dar fiecare dintre voi este capabil să înveţe paşii. Dacă se întâmplă să calci pe cineva pe picior, un simplu „îmi pare rău” va fi de-ajuns.
Cu toţii învăţaţi în acelaşi timp şi e de aşteptat să faceţi greşeli.

Paul Ferrini

[latan.elena]

"Cred că iubirea e puterea de a renunța la tine pentru celălalt."

James Alan McPherson




Lumina ce vine din sufletul copiilor este una din cele mai frumoase ce se pot vedea pe pământ. Cinste celor ce fac să se amplifice această lumină!

Ecaterina Chifu

[latan.elena]

Dacă reuşeşti să atingi măcar o inimă în fiecare zi cu cuvintele, cu faptele sau cu existenţa ta poţi pretinde că eşti un om fericit. Dacă reuşeşti să atingi în fiecare zi inima aceleiaşi fiinţe prin vorbele, acţiunile şi prin ceea ce reprezintă existenţa fiinţei tale proprii, poţi spune că eşti în curs de a atinge extazul.

Valentin Bărbulescu