PRIMUL SCOLAR AL LUMINII
de Dumitru ICHIM
După ce Adam termină
de dat la toate lucrurile nume,
trase perdelele de spume
ale mării şi lunii
şi privi după ele înaltul genunii
de-a inversul.
Abia acolo începea
universul
ascuns şi veacului şi înţeleptului
şi zvârcolitului de val,
de la gardurile colorate de coral,
de la poarta cioplită din os de luceafăr
şi năluciri de mărgean…
Peşti frunze, peşti lăcrămioare,
coloşi şi-o sumedenie de jucării,
meduze, stele de mare,
voaluri cu dantelă, crizanteme sfătoase şi vii,
copii hazlii cu mustăţi, sărind curcubeie,
sau peşti
care căzură drept din cărţile de poveşti,
răsfirând a coadă de păun – evantaiul.
Bietul Adam
nu văzuse aşa ceva nici pe cer,
şi-o grădină săracă i se părea raiul.
Ce să mai zic?
Zburau peşti ca albine în roi că
nu ştiai privirii ce să-i mai spui…
… şi iată după un grui
apare Mama Scoică:
„Eu nu-ţi cerşesc numele rar, nespovedit,
pentru fiica mea cu haină neagră de schit,
nici frumuseţi ce ochiul n-a-ndrăznit să soarbă,
dă-i şi ei câteva slove
că la citire toţi mi-au spus că e oarbă”
şi Mama Scoică îi deschise coperţile.
Zise Adam lui Dumnezeu:
„Doamne, neputinţele mele ierţi-le,
dar ce-aş putea să fac
eu,
că toate numele mele le-am risipit,
iar din cele măruntele
nici eu nu le mai desluşesc
grăuntele.”
Atunci Fiul Vântului
suflă norilor în sperlă
şi s-a auzit vocea Lui peste plângere:
„Îngere,
du-te la Perlă
şi pana ta dă-i lui Adam
ca să i-o pună în penar.
Lumina mea de astăzi
va coborî în lume
la primul ei şcolar.”
Răspunde cu citat
Marcaje