Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!



“Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos.”
Leonardo Da Vinci







Ciprian Cenan photography

[latan.elena]

„Copiii sunt florile vieții care se nasc cu capul în jos.”
Antoine de Saint Exupery










Copilăria

În rochiță de mătase cu buline colorate,
Alergam prin troscot verde, pe carările crăpate.
Si eram mai mult desculță, nu-mi păsa de n-am sandale,
Când stârneam pe drumuri colbul și căței din mahalale.

Cautam “colacul babei” pe sub gard și prin ogradă,
Și rupeam susanu-n două, ca să-l îndulcesc în grabă...
Da, smulgeam din toți copacii, fructe verzi si poame acre,
Le-adunam pe toate-n poală...erau mare bunătate!

Scotoceam pe mal de râpă, căutam comori ascunse
Și crezându-mă o zână, ascundeam la sân broscuțe...
Nu scăpa de mângâiere, nici pisică și nici câine,
I-aduceam pe toți acasă și-i hrăneam pe-ascuns cu pâine...

La bunica în gradină, m-ascundeam prin păpușoi,
Ratacindu-mă, adesea, nu găseam drumu-napoi.
Împleteam cosițe multe din mătăsuri de știuleți
Și-mi făceam păpuși frumoase, să mă laud la baieți...

De copacul cel de șorcov, îmi plăcea să mă apropii,
Dar aveam un fel de frică, să nu dau de “calul popii”...
Fructele erau gustoase, rămâneau mereu pe dinți,
Mă uitam cu “ochi-n patru”, să nu dau peste omizi…

Și eram așa de mândră, cu cireșe la urechi,
Împleteam din flori coroane, fluturând din sfoare vechi!
Și când, mă ruga bunica, îmi părea ceva normal,
Să alerg cu căldărușa… după balegă de cal…

Mai furam capșuni mustoase, câte-o data… la vecini,
Că erau un pic mai coapte și mai bune la străini…
Și când mama, mânioasă mă striga cu-atâta zor,
I-aduceam din scai buchete și credeam că-s dalbe flori…

Doamne, buni erau vărzarii, cei cu vișină aleasă,
Ne-ntreceam la ploi de sâmburi cu amicii după casă.
Aveam urme de plăcinte de la gură la urechi,
Si purtam o pălărie dintr-o frunză de curechi…

Dar în rest eram cuminte, ajungeam în vârf de nuc,
Sa cobor îmi era teamă, însă nu și să mă urc…
Cu umbrela și cu perna mă găsea în vie mama,
Când pitită pe sub tufe, îmi făceam căsuțe vara…

Mă -ntreceam ades cu vântul, când să șuier mă-nvățam,
Și din sâmburi de caise, șuieracuri meșteream…
Îmi făceam tartine-alese din pâinică cu zăhar,
Și-așteptam să vină cioara, să-i aduc un dinte-n dar…

Răscoleam prin poiețică, prin cuibare, după ouă
Și-mi sărea în cap cocoșul cu picioarele-amândouă!
Nu eram fricoasă fată, doar putin, poate oleacă…
Și-alergam în râu de lacrimi la bunica, sa mă scoată…

Am cântat și la chitară din vioara lui bunicu…
Și i-am pieptănat arcușul, să văd unde-I scârțăitul?!
Spuneam numai adevărul cu ochi negri de cărbuni,
Și-ascundeam cu palma ceafa, unde-I “groapa cu minciuni”.

Număram pe boltă stele, ce dorințele veghează
Când amurgul cel de basme licuricii luminează.
Chiriecii erau sfetnici, ce cântau sub clar de lună
Și mă trimiteau acasă cu un marș de noapte bună…

Și treceam ca eroina pragul casei părintești,
Unde mama supărată, îmi da pilde din povești…
Și pe fonul de mustrare, ca o muzica curată,
Eu făceam bulbuci din spumă în ligheanul cel cu apă…

Azi, mi-aduc aminte gustul răsăritului de vară,
Și mărarul din plăcinte, și pelinul cel de țără…
A plecat copilăria…și zâmbind s-a dus departe
În rochiță de mătase, cu buline colorate…
Diana Sava Daranuța

[latan.elena]

Dumitru Ichim

'' iubirea aproapelui începe cu iubirea florilor pentru că florile sunt catehismul care nu a greșit niciodată ''



′′ Obișnuiește-te să te concentrezi pe lumină. Gândește-te că o atragi, că o introduci în tine pentru a-ți umple întreaga ființă cu particule de cea mai mare puritate. Și când simți că ai înglobat acea lumină în tine, exersează să o trimiți prin spațiu pentru a-ți ajuta toți frații și surorile de pe pământ.
Câți oameni, sub pretextul de a nu avea cadouri sau calități speciale, cred că sunt justificați să renunțe la o viață mediocră! Nu, nimeni nu se poate justifica așa. Chiar și cei mai dezmoșteniți și fără mijloace pot face această lucrare cu lumină; făcând-o realizează ceva mai important decât orice pot realiza alții - înzestrați și capabili în alte domenii. Chiar și cea mai dezmoștenită ființă are șansa de a dobândi această stare superioară de conștiință: atrage lumină asupra ta și proiectează-o asupra tuturor creaturilor din lume."

Omraam Mikhaël Aïvanhov

[latan.elena]

Chiar și cea mai nefericită viață are orele ei însorite
și florile sale mici în mijlocul nisipului și al pietrei.
Hermann Hesse




Și apoi sunt capitole din viața ta pe care trebuie să le închizi, oameni pe care trebuie să-i lași să plece.
Chiar dacă ți se rupe inima. Dar nu poți trăi mereu în regret și amintire, într-o nostalgie care îți sufocă sufletul. Nu putem trăi așteptând vise pe care am vrea să le trăim, dar care ni se refuză.
Deci ce doare cel mai tare nu sunt doar amintirile care nu se vor întoarce niciodată ci tot ce vrem să trăim și nu vor fi niciodată ale noastre.
Chiara Trabalza




''Toate trec... indiferent cât de tare te va lovi viața sau cât de tare vor da alții-n tine, indiferent de câte ori vei cădea, de tot de atâtea ori te vei și ridica. E drept însă că uneori o vei face cu durere, cu ochii plini de lacrimi și cu pumnii strânși, dar vei vedea că după fiecare piedică sufletul tău se va simți mai încrâncenat, mai hotărât și mult mai puternic decât era înainte de a ajunge acolo jos...
Toate trec... trec ele juliturile din palme, trec vânătăile din genunchi și crede-mă că până și rănile de pe suflet trec... trec încet, dar trec...''





Pancratium maritimum - Wikipedia

[latan.elena]

Invidios pentru cuvintele de dragoste
pe care știi să le spui,
pentru dunga primăverii
mai arcuită-n ochii tăi căprui,
iată, ți-am adus cireși
și căpșuni, și gutui,
și roșcove, și prune gâtlane,
și moșmoane…
Și, dacă-ai ști,
pletele tale răsuna cum
ar lovi mijlociul și inelarul
în depărtare inele
și eu am trecut doar să-ți spun
că am să-ți mai aduc și izmă
și zmeură și brad și lalele
și mușcate
și anotimpurile toate…

Nichita Stanescu

[latan.elena]

Fii gata, inima mea

fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte!

–––––––––

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

––––––––––

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe
fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti
Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea,
ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă
tărie să lucrez.

–––––––-

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
cu cele din urmă răsfrângeri ale măreţiei tale,
tu ai transfigurat viaţa mea prin frumuseţea apropiată a morţii.
Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin
din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.
Prin vraja ta, Iubire,
viaţa şi moartea au devenit pentru mine
o singură nemărginită uimire!

Sursa:Rabindranath Tagore – poezii

[latan.elena]

„A ieşi din tine nu înseamnă să ieşi din momentul prezent ca un visător ce evadează către trecut sau către viitor. Este exact pe dos: extazul e identificarea absolută cu clipa prezentă, uitare totală a trecutului şi viitorului. Dacă atât trecutul cât şi viitorul sunt abolite, secunda prezentă se află în spaţiul vid, în afara vieţii şi a cronologiei sale, în afara timpului şi independentă de el (de aceea poate fi comparată cu veşnicia, care este şi ea o negare a timpului).”
Milan Kundera




Sufletele sfâșiate de suferință sunt extraordinare..
Ei pot transforma durerea în poezie..
Rita Lombardo

[latan.elena]

"Am fost creați pentru a realiza lucruri frumoase și a supraviețui celor urâte."




''există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut un spaţiu şi chiar în cele mai
bune zile ale noastre
şi-n cele mai
fericite momente vom şti asta vom şti asta
mai acut
ca altădată există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut
iar noi vom aştepta
şi
vom tot aştepta
în acel spaţiu.''

Charles Bukovski

[latan.elena]

Căntărețul din stradă

Într-un oraș, din întâmplare,
venise-un cântăreț de stradă,
și dintr-o țiteră duioasă
cânta această serenadă:
„Iubiți-vă! Viața trece
ca adierea unei seri;
în inimile iubitoare
e cald, senin, - sunt primăveri!”

Atunci, băcanii auzindu-l,
l-au dat afară din oraș;
iar unul dintre ei rostit-a:
„Pe legea mea! E un pungaș!
Lângă teșghele, toată ziua,
ca vai de lume ne trudim,
să strângem ban cu ban, grămadă, -
noi n-avem vreme să iubim!”

Femeile au plâns de mila
acelui cântăreț gonit;
căci inimile lor duioase
la viersul lui s-au încălzit...
și s-au rugat să-l readucă,
să-i dea un ban, un adăpost;
e zdrențuros, e mort de foame
și e străin! - dar chip n-a fost!

În inimile tinere însă
rămas-a cântecul neșters...
și după cum aud pe unii
cam astfel treburile-au mers:
băcanii-au strâns în toată viața
ban lângă ban, cu mare preț;
pe când nevestele urmat-au
povața-acelui cântăreț.

Traian Demetrescu


Nenad Mirkovich, 1951

[latan.elena]

''De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare -
Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
Eu vin din lumea-n care
Nu-i ceru-albastru,
Şi copacii nu-s verzi, aşa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce-aşteaptă sosirea Faunilor goi,
Din lumea cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă,
Din lumea ultimului cântec,
Purtat pe-a berzelor aripă
Din ţărm în ţărm,
Din ţară-n ţară,
Din om în om,
Din gură-n gură, -
Din lumea celor patru vânturi
Şi patru puncte cardinale!...''

Ion Minulescu