Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
"În viață, nu contează pașii pe care-i faci și nici pantofii pe care-i porți.
Contează urmele pe care le lași în inimile oamenilor!"
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
"În viață, nu contează pașii pe care-i faci și nici pantofii pe care-i porți.
Contează urmele pe care le lași în inimile oamenilor!"
''Exista o singura calatorie posibila,
cea pe care o facem in interiorul nostru.
Nu cred ca putem calatori mai mult pe planeta noastra.''
Andrei Tarkovsky
Dan Cristian Mihăilescu
Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă
justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai
spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană.
Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim
mereu că nu mai suntem ce-am fost... Nu pot găsi în ele decât cauze,
explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu
te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea
caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o
nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals.
El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face
din amăgire ceva vital.
Un deşert nu-mi sugerează moartea, ci puterea iluziilor de a
rezista îndeosebi în condiţii vitrege. Înclin spre convingerea că,
departe de a fi funerar, exterminator, deşertul e vital şi chiar senzual.
Îţi dă, pe lângă o senzaţie de sete şi de pericol, un fior dincolo de
viaţă, pe care n-o poţi încerca nicăieri altundeva. În deşert, filosofia
valorează mai puţin decât un burduf de apă, dar cu atât mai preţios e
ceea ce nu poate fi anulat.
Viaţa nu e o operă de artă. E, mai degrabă, un bazar în care
găseşti de toate, inclusiv nimicuri.
La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-
au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie
să declari: sunt un ratat! Ca să devii „ratat” trebuie să fi avut nişte
visuri înalte, nişte ambiţii mari.
Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc...
Un visător poate oscila între realitate şi reverie ca un clovn între
râs şi plâns.
Octavian Paler, „Deşertul pentru totdeauna”
Ultima modificare făcută de latan.elena; 31.01.2021 la 17:19.
La mare - Lucian Blaga
Viţe roşii,
viţe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici
şi vânjoşi-asemenea unor plopi ce-şi
strânâg în braţe prada.
Soarele în răsărit-de sânge-şi spală-n mare
lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.
Eu
stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi gaseşte
drumul înapoi.
''Pentru a avea şi a păstra un dar, o bogăţie lăuntrică, un har, nu trebuie să fii conştient de ele. Scoica de mare este o ureche care nu aude, dar care păstrează în sine, cât dăinuieşte, murmurul mării. Poate că murmurul mării ar înceta dacă aceasta ar începe să-l audă.''
Lucian Blaga
Vladimir Kush Artist Page
Pe oameni nu-i cunoaştem decât pentru a rămâne mai singuri cu Dumnezeu.
Omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-şi găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma aşa-zisei lui libertăţi suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existenţa naturală.
Toată viaţa am fost îndrăgostit de vremea rea. Norii mă liniştesc; dacă dimineaţa, din pat, îi văd trecând, mă simt în stare să înfrunt ziua.
De ce nu m-aş compara cu cei mai de seamă dintre sfinţi? Oare n-am cheltuit, spre a-mi ocroti şi păstra contradicţiile, tot atâta nebunie câtă au cheltuit ei spre a le birui pe ale lor?
Voi mi-aţi rămas, focuri ale inimii şi aparenţe parfumate de deşertăciune, în lumea-n care flacăra m-a învăţat că: totul e zadarnic, afară de zădărnicie!
Omul e singura fiinţă care s-a dezmorţit din beţia timpului şi toată străduinţa lui este să reintre în el, să redevină timp.
Destul mi-am pierdut din lumină cerşind pomana înălţimilor. Sătul de tot felul de ceruri – mi-am lăsat sufletul biruit de podoabele lumii.
In această clipă anume, nici un reproş venit din partea oamenilor sau a zeilor n-ar putea să mă atingă: am o conştiinţă atît de curată, de parcă n-aş fi existat niciodată.
Emil Cioran
Ultima modificare făcută de latan.elena; 31.01.2021 la 19:24.
′′ Viața te va frânge. Nimeni nu te poate proteja de asta, și nici să trăiești singur nu o va face, pentru că singurătatea te va frânge de dorul ei. Trebuie să iubești. Trebuie să simți. Acesta este motivul pentru care ești aici pe pământ. Ești aici pentru a-ți risca inima. Ești aici pentru a fi înghițit. Și când se întâmplă să fii rupt, sau trădat, sau lăsat, sau rănit, sau perii morții lângă, lasă-te să stai lângă un măr și să asculți merele care cad peste tot în jurul tău în grămezi, irosindu-și dulceața. Spune-ți că ai gustat cât de multe ai putut."
Louise Erdrich - Toba pictată
''Dacă am tăiat cordonul cu unele persoane înseamnă că siguri mi-au dat foarfeca.''
Ultima modificare făcută de latan.elena; 31.01.2021 la 20:32.
Sensibilitatea este o formă de inteligență, este inutil să o explici celor cărora le lipsește.
Gabryess
"Un trandafir visează să atragă albinele, dar nu apare nici una. Soarele întreabă:
„Nu te-ai săturat să aştepţi?”
„Ba da, răspunde trandafirul. Dar, dacă-mi închid petalele, mă ofilesc.”
Paulo Coelho
Firimiturile care cad
Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului
fac uneori un zgomot asurzitor
se aud ţipete, bufnituri
o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului
un om moare strivit sub o maşină ploioasă
de la masa de lucru a poetului
cad uneori firimituri enorme, inadmisibile
când poetul este obosit oraşul însuşi înnebuneşte
fântânile arteziene îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri
cuvintele însele devin mai rare, mai greu de înţeles
În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă
atenţie, nu va fi de ajuns pentru toată lumea strigă poetul
chiar şi în faţa cuvântului dragoste care s-a terminat de mult
mai aşteaptă câţiva ireductibili, câteva grupuri de turişti obosiţi
poate că aceste urme de sânge
duc la cuvântul singurătate, îşi spune poetul
ieşit el însuşi la o plimbare prin oraşul ciuruit de absenţe
poate că în faţa cuvântului om nu mai dau târcoale
decât câinii
Matei Vișniec
Vasile Voiculescu - Te aștept: intră
Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!…
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală;
Am cruțat-o… și mi-a rămas nepricepută, goală.
Am crescut-o mai rău ca pe prințese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese.
Voinică, se plânge că obosește îndată:
Inimă făr’ de rost, inimă răsfățată.
Credeam că așa trebuie: „poeții
Să-și poarte inima mai presus de greul vieții!”
Dar iată că acum mi-e plină de toane și nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.
Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Că nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri!
…Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poți… Te aștept.
Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.02.2021 la 00:08.
"Ninge cu patima iernilor de demult. Ca o poruncă de-a ne simți fericiți. Pe drumuri și mai ales în hanuri.
Ninge cum nu mai credeam că cerul știe să ningă și-n suflet mi s-au deschis trei răsărituri de ianuarie...
Ninge dintr-o lume în alta, pământul năzuind spre stele, ninge într-o lumină violetă - ieșiți în prag, spre seară și priviți: ninge sau cad din cer pereți de mănăstire? - ninge ca și cum ar fi munte și te-ar mirosi căprioarele ca să te povestească dacă ești bun, bun de izvoare și de adăpostit pui sub brazi.
Când ninge, clipa e atât de măreață, rotundă și fermecătoare, încât o văd plângând că trebuie să piară..."
Fănuş Neagu
′′ Dacă vrem ca totul să rămână așa cum este, avem nevoie ca totul să se schimbe ".
Tomasi din Lampedusa
Momentan sunt 30 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 30 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje