Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !



„Soarele este cel care vede lumea învăluită de căldură şi lumină. Fii mai întâi un soare şi apoi priveşte lumea.”
Carmen Sylva




















Parcul Nicolae Romanescu - Wikipedia

[latan.elena]

Peisaj de toamnă

Crizantema, floare rară,
cu petale diafane,
a-nflorit. Și floarea toată
și-a-mbrăcat-o cu volane.
Stă în rond și nu-i e teamă
chiar de-al toamnei carnaval.
Cum e alba ca zăpada,
parcă s-a gătit de bal.
Dar văzând-o așa frumoasă
și-mbrăcată ca o stea,
vântul a venit, a luat-o
și-a pornit în dans cu ea.
Și dansează acum, dansează,
vântu-o ține-n braț de stei,
pomii azvârle cu confete,
frunze galbene de tei...
Virgil Carianopol

[latan.elena]

''Am crezut intotdeauna ca orice conditie atmosferica are o semnificatie pentru noi, un mesaj.
Mesajul ploii este sa ne relaxam, sa ne calmam si sa ne purificam. Nu conteaza daca sunt in casa sau afara, ador ploaia. Imi place cand ma prinde pe strada, picaturile imi mangaie fata si-mi uda parul. Este ca un dus iubitor al Mamei Natura.''
Johanna Maggy



''Iubește viața mai mult decât logica sa, doar atunci îi vei înțelege sensul.''
Dostoievski



'' În viață poți închide ochii și să te prefaci că nu vezi, poți să-ți închizi urechile și să te faci că nu auzi, dar nu poți niciodată să-ți închizi inima și să te prefaci că nu simți nimic... ''



''Ar trebui să creăm locuri unde să ne oprim graba... și să ne căutăm sufletul..''

[latan.elena]

Sonetul 1

Frumoaselor fiinţe le-om cere procrearea,
Când n-o să moară fala întruchipării-n roze;
La fel ca desfrânatul, ar îmbrăca paloarea
Urmaşul său sensibil ce l-ar păstra în poze:
Constrâns de strălucirea scânteilor din gene,
Hrăneşte-ţi în lumină a sufletului flamă,
Grăbind înfometarea averilor viclene,
Din spirit, din duşmanul ce crud te-nchide-n ramă:
Tu, care eşti acuma un ornament al vieţii
Şi doar prevestitorul stridentei primăveri,
Sălăsluieşti plăcerea pe dinăuntrul feţii,
Şi dulcea calicie te-adoarme-n mângâieri:
De milă este lumea sau ce-o fi lăcomie,
Când tu-i culegi dreptatea cu-a morţilor solie.




Sonetul 4

De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moştenire-a frumuseţii-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite şi curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogaţia ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânţi în strună
Esenţelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul şi fala
Şi-ţi vei minţi încântătorul sine:
Atunci când firea-ţi va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu ruşine?
Cu tine, frumuseţea-ţi, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată.
William Shakespeare

Sonetul 39

Oh! cum te pot cânta cum se cuvine,
Când toată eşti tot ce am eu mai bun?
Ce haznă are-o rugă pentru mine,
Când ruga tot de dragul tău o spun?
Chiar şi aşa, trăind-o separat,
Iubirea nu mai poartă-acelaşi nume,
Dar împărţind-o, te-aş fi înzestrat
Cu tot ce numai ţie-ţi se cuvine.
Absenţă, eşti supliciu dovedit,
Când tihna ta nu-mi e-ngăduitoare,
Să destind timpu-n gânduri de iubit.
Sunt timp şi gânduri dulci decepţii oare?
Mă-nvaţă toate cum să fac iar doi,
Ruga-i în van, departea mea rămâi.



Sonetul 3

Observă-te-n oglindă şi spune-ntruchipării
Că-i vremea de-o redare a chipului din ramă;
A cărei nouă umbră, de nu-i schimbarea stării,
Ademeneşte lumea şi-aruncă-n chin o mamă.
Nu ar dori frumoasa-ţi neplugărită-n pântec
Ca brazdele să-i fie de plugul tău arate?
Sau cine e nebunul ce-ar trece dintr-un cântec
În sânul nefiinţei cu-a lui posteritate?
Tu eşti oglinda mamei şi ea revede-n tine
Trecuta primăvară din floarea vârstei sale;
Aşa că prin fereastra secundelor susţine
În ciuda-mbătrânirii comorile-ţi sacrale.
De-n viaţă vei rămâne, pălind în amintire,
Străin îţi vei conduce oglinda la pieire.



Sonetul 1

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii şi cu gura ta...



Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.





Sonetul 66

,, Scârbit de toate, tihna morții chem,
Sătul să-l văd cerșind pe omul pur,
Nemernicia-n pururi și huzur,
Credința- n marfă, legea sub blestem,
Onoarea- aur calp falsificat”

Sursa:http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=William+Shakespeare&d=Sonete

[latan.elena]

Sculptorul german Louis-Sussmann Hellborn a adus un omagiu frumuseții adormite în această lucrare remarcabilă, unde prințesa doarme întinsă pe ceea ce arată ca un tron, înconjurată de flori.
(Berlin)

[latan.elena]

Rugăciunea lui Antoine de Saint-Exupéry: „Învață-mă arta pașilor mici”

„Doamne, nu-ți cer minuni și nici lucruri imposibile, îți cer doar putere pentru fiecare zi. Învață-mă arta pașilor mici.

Fă-mă antent și inventiv, ca în rutina zilelor să mă pot opri în fața descoperirilor și a experienței care m-au intrigat.

Învață-mă să gestionez corect timpul vieții mele. Oferă-mi un simț al observației, pentru a putea diferenția lucrurile importante de cele mai puțin importante.

Îți cer să-mi dai puterea reținerii și a înțelegerii, ca în viață să nu deviez de la ceea ce este important, dar să-mi planific rațional timpul, să pot vedea și vârful muntelui, și valea și uneori să pot găsi timp pentru bucuria artei.

Ajută-mă să înțeleg că visele nu sunt un ajutor. Nici dorul față de trecut, nici dorințele față de viitor. Ajută-mă să fiu aici și acum și să percep această clipă ca cea mai importantă.

Apără-mă de credința naivă că totul în viață trebuie să fie ușor. Oferă-mi conștientizarea faptului că toate greutățile, înfrângerile, căderile și nemulțumirile sunt o parte firească a vieții, datorită căreia creștem și ne dezvoltăm.

Adu-mi aminte că inima mereu e în conflict cu rațiunea. Trimite-mi la momentul potrivit pe cineva care va avea curajul să-mi spună adevărul, dar să o facă cu dragoste.

Știu, multe probleme se rezolvă fără să faci nimic, deci învață-mă să aștept.

Știi cât de mult avem nevoie de prietenie. Ajută-mă să merit acest dar al sorții.

Dă-mi o fantezie bogată, ca la momentul potrivit, la timpul potrivit, vorbind sau tăcând, să pot oferi cuiva căldura necesară.

Fă-mă omul care poate ajunge și până la cei căzuți. Ferește-mă de frica evitării lucrurilor importante din viață.

Nu-mi da ceea ce vreau, dar ceea ce-mi trebuie cu adevărat.

Învață-mă arta pașilor mici.”

[latan.elena]

Sufletul nu trece în linie dreaptă, nici nu crește ca un joint. Sufletul eclozează, ca o floare de lotus cu petale nenumărate.
Khalil Gibran



''Unele emoții sunt trăite în liniște.''



Oamenii sensibili oferă adesea celorlalți ceea ce au nevoie pentru ei...
Oscar Wilde



'' Spontaneitatea este o poziție foarte greu de ținut."
Oscar Wilde

[latan.elena]

Ai vazut vreodată vreo pasare
s-o usture aerul pe care-l zboară?
Crezi tu, iubito, că peștele
se zgârie de apa lui sărată?
Putem noi doi să credem oare
mirosului că nu se simte bine în nări?
Poți tu, obositor să crezi că fără mine
ai naște un răsărit de stea?
Haide, ne face pe piele bășici
behăitul caprelor pe care le mulgem.
Vrei tu să rămânem flămânzi?
Spune da, și rămânem.
Nichita Stanescu

[latan.elena]

“Dacă preamăritul Dumnezeu mă va întâmpina pe şesul Învierii cu vorbe ca acestea ”O, tu, care pari răpus de oboseală ! Cu ce vii de pe drumul pe care l-ai străbătut ?”, i-aş răspunde: ”Doamne, cu ce poţi veni dintr-o temniţă ? Am venit aici din temniţa lumii, unde am fost cufundat în tristeţe şi am ajuns tulburat din cale afară. În mâini n-am decât vânt. N-am la mine nici o faptă bună. Sunt, Doamne, pulberea din pragul porţii Tale. Nădăjduiesc că nu mă vei vinde şi că mă vei înveşmânta în caftanul milei Tale. Tu mă vei spăla de toate şi îmi vei uni cenuşa cu supunerea față de Tine. Când trupul meu va fi ascuns în praf şi acoperit de lespezi, rogu-Te să nu Te ocupi nici de binele, nici de răul pe care le-am putut săvârşi. Fiindcă m-ai făcut degeaba, trebuie să mă ierţi pe degeaba”.

Dumnezeu a zâmbit şi i-a dat acest sfat: “Din tot ce ai vrea să spui, cel mai chibzuit lucru e tăcerea, căci despre ea nimeni nu are nimic de comentat”.

“Divanul păsărilor” de Abu Hamud bin Abu Bakr Ibrahim (Farid ud-Din Spiţerul)

[latan.elena]

„Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.”
Nicolae Titulescu



Iata cum stau, nenumaratele stele, stralucind intr-o ordine asemanatoare unui imn viu, scris cu lumina.
N.P. Willis