Elena Latan

[latan.elena]

Balada unui greier mic

Peste dealuri zgribulite,
Peste tarini zdrentuite,
A venit asa, deodata,
Toamna cea intunecata.

Lunga, slaba si zaluda,
Botezand natura uda
C-un manunchi de ciumafai,
Cand se scutura de ciuda.

Imprejurul ei, departe,
Risipeste-n evantai
Ploi marunte,
Frunze moarte,
Stropi de tina,
Guturai...

Si cum vine de la munte,
Blestemand si lacramand,
Toti ciulinii de pe vale
Se pitesc prin vagauni,
Iar macesii de pe cimpuri
O intimpina in cale
Cu grabite plecaciuni...

Doar pe coasta, la urcus,
Din casuta lui de huma
A iesit un greierus,
Negru, mic, muiat in tus
Si pe-aripi pudrat cu bruma:



Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Nu credeam c-o sa mai vii
Inainte de Craciun,
Ca puteam si eu s-adun
O graunta cat de mica,
Ca sa nu cer imprumut
La vecina mea furnica,

Fiindca nu-mi da niciodata,
Si-apoi umple lumea toata
Ca m-am dus si i-am cerut...
Dar de-acus,
Zise el cu glas sfarsit
Ridicind un piciorus,
Dar de-acus s-a ispravit...

Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Tare-s mic si necajit.

George Toparceanu

[latan.elena]

„Raiul pe pământ este o alegere pe care trebuie să o faci, nu un loc pe care trebuie să-l găseşti.”
Wayne Dyer

[latan.elena]

Ce scoala-nalta-i batranetea !

Ce scoala-nalta-i batranetea !
E cea din urma facultate.
In ea inveti nu cum se-aduna
ci cum se lasa-n urma toate.

Talent, putere, frumusete
tot ce te-mpodobea odata
se scutura ca trandafirii
muscati de bruma si de zloata.

Zaresti adesea in oglinda
un chip strain, si ti se pare
ca totul e un joc de umbre
si de oglinzi diformatoare.

Si, totusi, daca fata-i stramba
iar pasii-mpleticiti si grei,
tu porti in piept o asteptare,
un freamat lin de porumbei.

Caci daca treci prin scoala toamnei
si-a-nfioratilor nameti,
tu stii c-ajungi bogat si tanar
la poarta nesfarsitei vieti.

Sa vezi cum cresc cei mici asupra-ti,
sa fii lasat tot mai departe,
sa stranga lumea pentru clipa –
tu…pentru dincolo de moarte…

Sa poti pastra in suflet pace
cand esti ca marmora sub dalta…
Sa pierzi orice, dar nu nadejdea…
Ce har maret ! Ce scoala-nalta.

Costache Ioanid

[latan.elena]

”Fiecare om are în el întuneric şi lumină; contează doar partea cu care alege să trăiască! Asta îl defineşte.”
J.K.Rowling

















by Natasha Shatrovskaya. #photo

[latan.elena]

ARIPILE
Virgil Carianopol

Nu-mi pune aripi! - am strigat
spre îngerul ce mă ţinea
când îmi vâra aripi cu sila
şi-n umeri mi le îndesa.

Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au
Nu mă lăsa, deşi din ele,
Spuneam că nu ştiu cum să dau...

N-auzi??? - strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi aşa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodată n-am să zbor!

Eşti surd?? l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie
Ştia c-odată voi zbura! .....

[latan.elena]

Dumitru Ichim

CA OCHII TĂI

Câteodată,

precum ochii tăi,

inima se limpezește,

că poți vedea dincolo de gând,

până în Dumnezeu.

Peste gardul de școală al Lui

se aud

clopoțeii râzând...

Alteori,

ca o negură din neunde

se face-nserare

deasupra inimii mele,

ca printre coarne de cerb

violetul pietrelor rare.

Atunci,

ochii tăi, aproape plângând,

îmi repetă, mereu și mereu,

să nu uit intraductibilul verb

din limba clopotului mare.

Ochii tăi, mai frumoși ca oricând...

Dumitru Ichim

[latan.elena]

Frunze - Eusebiu Camilar

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivã toate sub talpa mea fosnesc…

În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.

Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odatã la picioare speram sã ti le-astern…

Deopotrivã, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea cãzute sau dintr-un pom ceresc.

[latan.elena]

Superb !



De Anima

„Viaţa... înseamnă să-ţi aminteşti de o trezire
tristă într-un tren în zori: să vezi
afară lumina incertă: să simţi
în corpul frânt melancolia
virgină şi aspră a aerului înţepător,

Dar să-ţi aminteşti eliberarea
neaşteptată e mai plăcut: lîngă mine
un tânăr marinar: albastrul
şi albul tunicii lui, şi afară
o mare toată proaspătă de culori.”

( de Sandro Penna)

[latan.elena]

Numai noaptea

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se lovește tainic de ferești,
Când ma-nchid ursuz în încăperea
Unde stau și-aștept să te ivești.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eșarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!

Și la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii și mai neașteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopți ce ma-mpietresc.
Dacă vii, bătând ușor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!

Numai noaptea, când e luna plină
Și pe stânca neagra, lânga-un trunchi,
Presimțindu-și pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu șoapte
Pline de mister și prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Și Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopții pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poarta pe zăplaz!

Radu Stanca

[latan.elena]

''De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare -
Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
Eu vin din lumea-n care
Nu-i ceru-albastru,
Şi copacii nu-s verzi, aşa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce-aşteaptă sosirea Faunilor goi,
Din lumea cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă,
Din lumea ultimului cântec,
Purtat pe-a berzelor aripă
Din ţărm în ţărm,
Din ţară-n ţară,
Din om în om,
Din gură-n gură, -
Din lumea celor patru vânturi
Şi patru puncte cardinale!...''
Ion Minulescu





''Am gânduri pe care nu mi le spun nici mie, ele sunt atât de prețioase încât dacă le-aș pierde n-ar mai rămâne nimic din mine''.
Lev Tolstoi