Avaaz: 100 de zile pentru a schimba totul!

Data: 28 iunie 2014 Redacția
Ultima eră glaciară s-a instalat în doar șase luni. În doar șase luni, Europa și America de Nord au fost invadate de o armată de ghețari de dimensiunea unor blocuri de locuințe. A fost un moment de răscruce, în care echilibrul s-a distrus și existența întregii lumi a fost amenințată – iar acum, trei momente decisive, la fel ca acesta, se apropie cu repeziciune. Ne aflăm pe marginea prăpastiei, spune un renumit cercetător de la NASA: doar un răspuns rapid, prin proteste ample, coordonate la nivel global, ar mai putea schimba soarta planetei. Un simplu acord care să conțină un plan realist pentru renunțarea la energia poluantă ne poate salva. Iată de ce ONU organizează un summit climatic urgent, peste doar 100 de zile. Toți marii lideri ai lumii vor fi prezenți la această întâlnire. Dacă îi vom întâmpina pe 21 septembrie cu cele mai mari demonstrații pentru acțiune climatică din istorie, putem străpunge zidul ridicat de lobbyiștii din industria cărbunelui, petrolului și de marile corporații, care îi împiedică până și pe cei mai buni politicieni să ia măsurile corecte. Avem o misiune grea, dar împreună putem reuși: fiecare acțiune individuală va contribui la o mișcare de amploare, susținută de milioane de membri. În acest fel, putem ”scoate din scenă” opozanții și oferi liderilor noștri cel mai bun imbold pentru a se elibera de presiuni și a deschide calea către un viitor plin de speranță, al energiei verzi și curate. Dați click mai jos pentru a lua parte la această acțiune: https://secure.avaaz.org/ro/join_to_...NCEsgb&v=41677 ”Momentele de răscruce” sunt cele în care schimbările climatice provoacă reacții în lanț, cu consecințe catastrofale, ajungând astfel să se auto-accelereze. În prezent, gazul metan (care este de 25 de ori mai dăunător pentru încălzirea globală decât dioxidul de carbon) este blocat sub un strat sigur de gheață. Dar pe măsură ce gheața se topește, au loc scurgeri de gaz care accelerează la rândul lor topirea. În acest fel, pierdem scutul de gheață care menține temperatura scăzută a planetei; mai mult gaz metan și mai puțină gheață înseamnă mai multă căldură și totul scapă de sub control. Iar acesta e doar un exemplu… doar unul dintre motivele care îi fac pe oamenii de știință să strige din toți rărunchii că trebuie să luăm măsuri urgente. Avem la dispoziție atât instrumentele cât și planul necesar pentru a ne asigura că vom evita aceste momente de schimbări dramatice care ne pot distruge. Va fi nevoie de o cooperare internațională la un nivel fără precedent, iar mișcarea noastră cu peste 36 de milioane de membri are puterea de a convinge liderii din fiecare țară să facă un prim pas în această direcție. Cu câteva zile în urmă, Statele Unite și China au anunțat măsuri ferme pentru reducerea poluării. Ne aflăm într-un moment prielnic, care ar putea culmina cu un acord istoric în cadrul summit-ului de anul viitor de la Paris. Iar peste doar 100 de zile, putem face un mare pas în această direcție. Protestele de stradă cu un număr record de participanți, care se impun prin forță și coordonare, sunt una dintre cele mai eficente căi către schimbare. De la mișcarea anti-apartheid din Africa de Sud și pâna la lupta pentru drepturi civile din SUA – calea străzii a fost de multe ori și singura. E șansa noastră de aduce în lumina reflectoarelor cea mai importantă luptă a timpurilor noastre: lupta pentru supraviețuire și pentru prosperitatea pe care trebuie să o asigurăm familiilor noastre și generațiilor următoare. Dați click mai jos pentru a lua parte la această acțiune pe 21 septembrie: https://secure.avaaz.org/ro/join_to_...NCEsgb&v=41677 Știm că putem face asta… la un nivel fără precedent. Când comunitatea noastră număra doar trei milioane de membri, am desfășurat, într-o singură zi, 3.000 de acțiuni pentru protejarea planetei. Acum suntem 36 de milioane, de zece ori mai mulți! Imaginați-vă cât de mult putem realiza acum, împreună… Avaaz.org este o rețea pentru campanii internaționale cu peste 36 milioane de membri al cărei crez este că cetățenii lumii trebuie să participe activ la luarea deciziilor globale. (“Avaaz” înseamnă în multe limbi “voce” sau “cântec”.) Membrii Avaaz vin din toate colțurile lumii; echipa noastră e răspândită în 19 țări de pe șase continente și operează în 14 limbi diferite. A