Papornița Moșului
Pagina 1 din 4 1234 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 38

Subiect: Virgil Iordache - un Om curajos

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531

    Virgil Iordache - un Om curajos

    Andrei Romanul


    4 minute

    Siguranța națională
    Vom interpela instituţiile statului, respectiv SRI şi SIE despre avizele date firmelor străine care au concesionat terenurile pentru exploatarea resurselor strategice şi de interes naţional din România.
    Dorim sprijin juridic din partea românilor care vor să se implice!
    Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind securitatea naţională a României
    Republicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014
    CAPITOLUL. I
    Dispoziţii generale
    Art. 1
    Prin securitatea naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.
    Art. 2
    (1) Securitatea naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.
    (2) Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securităţii naţionale.
    Citeşte:
    http://www.sie.ro/Legi/51.html
    CONSTITUŢIA ROMÂNIEI – MEDIU SĂNĂTOS
    ARTICOLUL 35
    (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
    (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
    (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
    ARTICOLUL 136
    (1) Proprietatea este publică sau privată.
    (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
    (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
    (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
    (5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
    Zăcămintele de hidrocarburi identificate pe teritoriul României, pot asigura doar parţial necesarul de consum intern, pentru o perioadă de maximum 10 ani, rezervele geologice sigure de gaze natural totalizând 109.284 de miliarde de metri cubi.
    Exportarea resurselor (inclusiv gaze naturale) diminuează cantitatea destinată consumului intern. Aceasta situate impune suplimentarea importurilor, rezultând astfel preţuri de 3 până la 5 ori mai mari, care se reflecta în preţul plătit de populaţia României.
    În acest caz se pune problema respectării prevederilor art. 135 şi 136 din Constituţia României, care instituie obligaţia statului de a exploata resursele în concordant cu interesul naţional. De asemenea, trebuie avut în vedere caracterul de proprietate publica exclusiva §i inalienabila al bogăţiilor de interes public ale subsolului.
    Acordurile încheiate după anul 2010 cuprind prevederi care se abat de la principiul protejării interesului naţional. Se creează astfel premizele diminuării drastice a principalelor venituri bugetare care provin din producţia şi din exportul de gaze naturale obţinute din resursele interne ale României.
    De asemenea, au fost încheiate Acorduri în afara limitelor Legii 238/2004, prin raportarea la resurse neconvenţionale, care nu sunt definite în legislaţia actuală, acorduri care trebuie deci să fie anulate.
    Articolul 135 din Constitute, prin alineatul (2), litera e), instituie totodată obligaţia statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic.
    În România se preconizează demararea exploatării hidrocarburilor lichide sau gazoase (gazele de şist) prin metoda fracturării/fisurării hidraulice a rocilor. Metoda folosită este controversata la nivel mondial, fiind interzisă în Franca, Bulgaria, Irlanda, Canada. De asemenea, Parlamentul European recomanda interzicerea exploatării gazelor de şist prin aceasta metodă.
    într-un Studiu privind impactul extracţiei gazelor de şist şi a petrolului de şist asupra mediului şi a sănătăţii umane efectuat de Direcţia de Tematici şi Politici Interne din cadrul Parlamentului European în iunie 2011, se arata că exploatarea prin metoda de fracturare hidraulică prezintă cele mai ridicate riscuri de mediu:
    - scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe importante, existând riscul de contaminare a terenurilor;
    - provocarea cutremurelor de pământ prin procedeul de fracturare sau de injecţia apelor uzate;
    - posibilitatea ca subsolul României să devină depozit pentru ape reziduale, contaminate cu substanţe toxice, cancerigene sau radioactive; (Conform studiului amintit, datorită secretelor comerciale compoziţia aditivilor folosiţi în timpul forărilor nu este făcută publică, dar cercetătorii au identificat peste 750 de asemenea substanţe).
    Un alt risc major, care se reflecta atât asupra mediului cât şi asupra interesului naţional, îl reprezintă utilizarea excesivă a resurselor naturale. O resursă vitală necesară pentru realizarea exploatării este apa. Astfel, conform clauzei 8.1.4. din Acordurile petroliere aprobate prin H.G. 188, 189 şi 190/2012, declasificate, Chevron poate utiliza resurse nelimitate de apă de suprafaţă sau subterane necesare desfăşurării operaţiunilor petroliere.
    Apa este cea mai valoroasă şi de neînlocuit resursa de pe planetă, fără de care nu ar exista viaţă şi nici economie globală. Aşa cum este esenţială pentru nevoile de bază ale omului, apa joacă un rol critic în sectoarele economice cheie ale lumii, de la agricultură şi prelucrarea produselor alimentare, la producţia de petrol şi gaze.
    De asemenea, în data de 21 noiembrie 2012, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia 2011/2308(INI) cu privire la impactul activităţilor de atracţie a gazelor de şist şi a uleiului de şist asupra mediului, prin care recunoaşte riscurile majore ale
    procedeului §i solicita interzicerea fracturării hidraulice în anumite zone vulnerabile şi cu grad ridicat de risc, de exemplu în zonele cu rezerve de apă potabilă protejate şi în subsolul acestora.
    Mai mult, potrivit art. 8.1.2 din Acordurile petroliere declasificate, compania Chevron are acces la conducte petroliere, porturi, docuri şi alte instalaţii, care pot avea statut de infrastructuri critice, accesul unei entităţi private incubând astfel ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
    O altă clauza contrara interesului naţional care este dată de art. 8.1.8. din Acordurile petroliere menţionate, dă dreptul Chevron să exploateze cu prioritate orice alte resurse minerale descoperite cu prilejul explorării.
    Având în vedere cele amintite în prezenţa expunere, supunem spre dezbatere şi adoptare propunerea legislative pentru protejarea rezervei de gaze naturale a României şi interzicerea exploatării resurselor naturale prin metode neconvenţionale care periclitează siguranţa mediului.(Virgil Iordache)

    www.sie.ro
    Art. 1 Prin securitatea naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar,...
    sie.ro









    Îmi placeÎmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    5. Virgil Iordache - (temporar blocat de Facebook) Pentru o buna informare Administrez următoarele grupuri:
    România ridică-te din genunchi 12.434 de membri
    https://www.facebook.com/groups/Roma...unchi/?fref=ts
    Teiul lui Eminescu 495 de membri 939 de membri https://www.facebook.com/groups/5786...27795/?fref=ts Rezistența Iași 939 de membri https://www.facebook.com/groups/rezistentaiasi/?fref=ts
    TV Pungeşti https://www.facebook.com/TV.Pungesti?fref=ts
    Pașcani - Grupul pășcănenilor indignați 5.711 membri https://www.facebook.com/groups/Pascani.Grup/?fref=ts
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    Virgil Iordache


    2 minute

    STATUL MAFIOT: cum ajung infractorii la vârful puterii
    "SECURITATEA APĂRA REGIMUL, NU TARA"



    Stiri Extreme : ACUZATIE INCENDIARA: ILIE SIRBU, OFITER ACOPERIT AL SECURITATII...
    stiri-extreme.blogspot.com







    Îmi placeÎmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    Virgil Iordache


    14 minute

    Statul corupt sub tutela mafiei si la discretia seviciilor străine parteneri loiali de afaceri
    JAFUL DIN ENERGIE, JAFUL RESURSELOR, MAFIA DIN ENERGIE……
    Radu Roncea
    Să ştie şi copilul ce-i FMI-ul ăsta, o pacoste leproasă ce ne-a intrat în casă! O ciumă şi-o holeră ce stă şi ticluieşte. Un paravan meschin ce l-am primit la masă. Noi am crezut că-i mumă dar iată că e ciumă. Ne-au demolat o ţară cu grijă şi ardoare, acum e rândul tău. Loveşte-i unde-i doare! Şi unde oare-i doare mai tare ca atunci, când vuie internetul că sunt nişte năpârci.
    http://inforor.com/2015-romania-v-fi-lasata-fara-energie/



    În 2015 România v-a fi lăsată fără energie. - Info ROR
    Info ROR
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    Ghita Mariana a distribuit o fotografie postată de Virgil Iordache.


    17 minute




    Virgil IordacheRomania
    SĂ FIE HOŢIE DACĂ ESTE ENERGIE!!!!
    ALIANTA BARILILOR CU MEGAWATII - Jaful din energie si independenta escrocilor
    1 - Fiul lui Pinalti a stors România de milioane de euro în afaceri "profitabile" cu lemn şi energie
    2 - Filiera Pinalti ne curentează cu milioane de euro
    3 - Jocurile băieţilor deştepţi şi Serviciile Secrete
    4 - Stolojan cu lobby-ul, Pinalti cu contractul
    5- IOSUB ROBERT DIVULGĂ FURĂCIUNEA ENERGIEI ELECTRICE COMISĂ de PINALTI…
    ALIANTA BARILILOR CU MEGAWATII
    Curent penal pentru oligarhii petrolului
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/stolojan-cu-lobby-ul-pinalti-cu-contractul-452004.html
    Băieţii deştepţi din energie storc sistemul românesc de profit şi trimit banii în conturile unor companii fantomă din Cipru. Gabriel Ştefan, fiul lui Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, s-a remarcat în afaceri încă din 2005. A intrat în acţionariatul socie*tăţii Green Energy, care cumpăra, în 2006, energie ieftină de la Complexul Turceni.
    Mai exact, pentru 1 MWh de energie a plătit 95 de lei, în condiţiile în care termocentrala din Oltenia producea aceeaşi cantitate la 124 de lei, arată datele obţinute de Jurnalul Naţional.
    Mai mult, firma lui "Poponeţ" a primit energie ieftină şi de la Hidroelectrica, aşa încât, în 2007, Green Energy ajungea la o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro şi profit de 3 milioane de euro. Din cauza scandalurilor cu "băieţii deştepţi", Pinalti jr cedează acţiunile sale unui off-shore din Cipru: Renovatio Group.
    Ulterior, compania şi-a schimbat numele în Renovatio Trading, păstrându-şi licenţa de furnizare. În 2010, compania a avut o cifră de afaceri de 135,5 milioane de lei şi un profit net de 5,17 milioane, o performanţă foarte bună având în vedere că firma avea fix 11 angajaţi.
    Iar afacerile familiei Pinalti nu se opresc aici. Firmele lui Gheor*ghe Ştefan, cu activităţi în domeniul forestier, au primit contracte pentru defrişări pe liniile de înaltă tensiune ale Transelectrica.
    În schimbul acestor contracte, Pinalti şi-a arătat sprijinul pentru menţinerea în companie a lui Horia Hăhăianu, demis de premierul Mihai Răzvan Ungureanu în luna februarie. Hăhăianu a încercat să se justifice că nu este membru PDL şi că "nu ştie să fi fost sprijinit de Pinalti".
    2 - Filiera Pinalti ne curentează cu milioane de euro
    Electrica a cedat fără licitaţie traderului de energie Rudnap din Serbia un contract de 200 de milioane de euro, la presiunile lui Claudiu Stafie, secretar de stat în Ministerul Economiei. Rudnap a obţinut un profit de 20 de milioane de euro din această afacere. Energia hidro achiziţionată în acest contract are un preţ mai mic chiar decât cea pentru „băieţii deştepţi“.
    Este vorba despre o cantitate de 500 MW de energie care a fost încredinţată direct, fără licitaţie, firmei din Serbia care are ca obiect de activitate comerţul cu energie. Firma sârbească, ce a câştigat din acest contract circa 20 de milioane de euro, este apropiată de afacerile lui Gheorghe Ştefan, poreclit Pinalti, primarul din Piatra Neamţ. În plus, derogarea de la ordinul de ministru prin care toţi producătorii de stat sunt obligaţi să vândă energie doar pe bursa de specialitate a fost semnată de secretarul de stat în Ministerul Economiei Claudiu Stafie, venit de la Piatra Neamţ şi cunoscut ca fiind mâna dreaptă a lui Pinalti. Surplus de energie În birourile din Ministerul Economiei, a apărut în această vară ideea unui export de energie, pentru ca producătorii pe bază de cărbune să fie ajutaţi să-şi vândă marfa. Astfel, s-a ajuns la un coş de 300 de MW (energie mixtă hidro, termo şi nucleară), suplimentat ulterior cu alţi 200 de MW, adică peste 6% din consumul energetic al ţării. Această energie urma să fie vândută de Electrica, furnizorul de energie de stat, unui exportator. Cine este Rudnap? Potrivit site-ului companiei, Rudnap activează în piaţa de energie din 15 ţări din Europa de Sud-Est şi este deţinută de compania Altaria Research Limited, cu sediul în Cipru. Firma are în România doar trei angajaţi şi o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în 2009. Videanu a refuzat să semneze Potrivit contractului, Rudnap primeşte de la Electrica 300 de MW de energie în perioada august 2010 - iulie 2011, pentru a-i exporta, iar pentru ultimele trei luni din acest an, cantitatea de energie a fost suplimentată până la 500 de MW. La acest coş de energie au participat producătorii Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Preţul energiei livrate de Hidroelectrica în acest coş este 120 de lei pe MWh, adică mai puţin chiar decât preţul mediu din contractele pe termen lung pe care le are producătorul hidro cu faimoşii „băieţii deştepţi", preţ care este de 130 de lei pe MWh în prezent. Însă scopul acestei idei, deşi justificat - ajutor pentru termocentrale şi mine şi valorificarea surplusului de energie de pe piaţa românească - nu poate scuza însă mijloacele prin care s-a încheiat acest contract. Încă de la început au planat supiciuni asupra acestei tranzacţii, întrucât Electrica nu a organizat nicio licitaţie pentru a-şi selecta clientul, iar firma Rudnap a fost desemnată dintre mai mulţi furnizori de aceeaşi talie, care activează şi ei în piaţa regională. A fost presiune? „O fi fost..." Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul" de la persoanele apropiate acestei tranzacţii, ministrul Economiei la acea vreme, Adriean Videanu, a refuzat să semneze derogarea de la ordinul potrivit căruia toţi producătorii erau obligaţi să vândă energia pe bursă, astfel că acest document poartă doar parafa secretarului de stat Claudiu Stafie. De fapt, acest secretat de stat, adus în minister de la Piatra Neamţ la începutul anului 2009 şi considerat mâna dreaptă a lui Gheorghe Ştefan, primarul din acest oraş, a fost şi cel care a făcut presiuni ca Electrica, aflată în subordinea ministerului, să semneze contractul cu Rudnap. „Electrica era aproape de a finaliza această tranzacţie cu un alt trader, Energy Financing Team (EFT), însă Claudiu Stafie a rupt practic contractul cu EFT, făcând presiuni ca Rudnap să fie firma câştigătoare. Într-o oră era deja semnat contractul cu sârbii", ne-au spus sursele amintite. Se negocia cu mai mulţi traderi Contactat de „Adevărul", Ioan Silvaş, directorul de furnizare al Electrica, a admis că se purtau discuţii cu mai mulţi traderi de energie, atât din România, cât şi din alte ţări, precum Ungaria, însă a fost ales Rudnap pentru că traderul a acceptat anumite condiţii. „Rudnap are capacitatea de a lucra pe toate graniţele. A acceptat să plătească totul în avans, înainte de livrare, lunar, şi şi-au asumat problema recuperării TVA-ului din acest export", a spus el. Cine şi cât a câştigat din această afacere Întrebat dacă a existat vreo presiune din partea secretarului de stat Claudiu Stafie pentru ca Electrica să semneze contractul cu Rudnap, Ioan Silvaş a replicat: „O fi fost... Ne-au întrebat cei de la minister de ce întârziem atâta cu negocierile, să alegem odată o firmă şi să dăm drumul contractului". Totodată, întrebat dacă Stafie a rupt într-adevăr contractul care urma să fie semnat cu EFT, directorul din cadrul Electrica a arătat: „Asta e doar percepţia celor de la EFT. Nu fusese nimic stabilit cu ei". "Nu mai ştiu la ce punct am rămas cu EFT când am semnat cu Rudnap. Puteam discuta aşa o lună, două şi tot nu terminam, iar noi trebuia să dăm drumul tranzacţiei", a răspuns Silvaş la întrebarea de ce EFT nu îndeplinea condiţiile cerute de Electrica. Tranzacţie contestată de restul pieţei Reprezentanţii EFT nu au dorit să comenteze pe această temă. „Putem spune doar că această tranzacţie a făcut foarte mult rău pieţei de energie din România", ne-au declarat ei. „Această tranzacţie trebuia făcută în mod transparent, printr-o licitaţie", susţine şi Ioan Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România. În replică, Ioan Silvaş spune că Electrica nu era obligată să organizeze o astfel de licitaţie, aşa cum nu este obligat niciun alt jucător de pe piaţa furnizorilor de energie. „Activăm pe această piaţă la fel ca orice alt furnizor. Ceilalţi nu organizează licitaţii, eu de ce ar trebui să organizez? Chiar dacă suntem companie de stat, statutul nostru pe această piaţă este acelaşi cu cel al furnizorilor privaţi", şi-a susţinut el punctul de vedere. Însă tot el a admis că preţul la care Rudnap cumpără energia este de 40 de euro pe MWh, iar Electrica are un profit extrem de mic, adică sub un euro pe MWh din acest contract. Reiese că întregul pachet de energie valorează aproape 200 de milioane de euro. Rudnap a obţinut din această afacere un profit de cinci euro pe MWh, adică 20 de milioane de euro în total. Potrivit aceloraşi surse, omul care ar sta în spatele întregii afaceri este de fapt tocmai Gheorghe Ştefan, cunoscut după porecla „Pinalti", acelaşi care i-a prezentat pe cei de la Rudnap, în 2008, lui Theodor Stolojan. Pinalti şi Stafie se disculpă Contactat de „Adevărul", Pinalti a declarat că nu are nicio legătură cu acest export de energie şi nici cu grupul Rudnap. „Aceste informaţii sunt tendenţioase şi speculative. Este singurul meu comentariu", a afirmat Ştefan. La rândul său, Stafie ne-a declarat: „Ministerul a sprijinit exportul, nu o anumită firmă, nu conta cu cine se realizează această tranzacţie. Au avut de câştigat din acest export toate companiile româneşti implicate". Întrebat dacă nu ar fi câştigat mai mult statul dacă ar fi fost organizată o licitaţie, oficialul a precizat că această întrebare trebuie pusă reprezentanţilor Electrica. Stafie a refuzat să precizeze concret dacă el a fost cel care a semnat ordinul prin care producătorii au putut vinde energia în mod direct. Printre „băieţii deştepţi" Numele lui Pinalti a mai fost asociat cu „băieţii deştepţi" din energie. Fiul său, Gabriel Ştefan, a fost acţionar la traderul Green Energy, firmă pe care a vândut-o în 2009 către RG Renovatio Group Limited. Potrivit „Jurnalul Naţional", Renovatio are aceeaşi adresă poştală, în Cipru, ca şi Altaria Research Limited, proprietarul Rudnap. Doar 95% din energie a fost exportată Rudnap nu a putut exporta decât o parte din energia contractată, din cauza problemelor tehnice care au apărut pe linia de interconectare cu Serbia. Deşi o altă parte din energie a ieşit din ţară prin Bulgaria, exportul nu a depăşit cu totul 95% din energia contractată, a mai spus Ioan Silvaş, directorul de furnizare al Electrica.
    Citeste mai mult: adevarul.ro/economie/stiri-economice/filiera-pinalti-curenteaza-milioane--euro-1_50b9fe317c42d5a663ae80f7/index.html
    3 - Jocurile băieţilor deştepţi şi Serviciile Secrete
    Mai mult, numele lui Pinalti este implicat într-o reţea internaţională, cu conexiuni în comerţul cu arme, care stoarce sistemul energetic românesc.
    http://www.ftr.ro/jocurile-baietilor-destepti-si-serviciile-secrete-53839.php
    5- IOSUB ROBERT DIVULGĂ FURĂCIUNEA ENERGIEI ELECTRICE COMISĂ de PINALTI…
    Reclama sponsorizata
    Inteligenta multor nemteni a fost iritata la maxim de aroganta cu care unii politicieni ies in ultima perioada in fata noastra si ne ofenseaza cu povesti penibile ce au la baza un tupeu fantastic de a ne minti in fata, motiv pentru care am inceput sa scormonim in movila de rahat din varful careia ne vorbesc personajele care ne sfideaza si ne considera pe toti prosti .Tragand de unul dintre capetele ghemului gordian al imbarligaturilor finaciar-economice am reusit sa descalcim o mica parte .
    Am descoperit prima data ca un smecher plin de dispret fata de tine, care in acte este cetatean al altei tari, este chiar acum cu mana in buzunarul tau si se infrupta din banii munciti de tine si de familia ta.
    Ministerul Economiei, prin intermediul societăţii Electrica, a dat in 2010 firmei Rudnap SRL România o cantitate de energie de 500 MW putere orară, pe care aceasta urma s-o exporte în Ungaria, Serbia şi Bulgaria. În ciuda faptului că Rudnap nu a reuşit să exporte întreaga cantitate oferită, iar o parte din energie a fost vândută pe piaţa din România la preţuri mult mai mari decât cel de achiziţie, conducerea MEC a dispus o prelungire a contractului pe încă un an, fără ca decizia să fie aprobată şi de Consiliile de Administraţie ale societăţilor producătoare de energie.
    Afacerea în valoare de milioane de euro a fost prelungita pana in zilele noastre, in ciuda fap*tului că acest contract este unul ex*clusiv de export şi este atri*buit direct, fără a fi ofertat pe bursa de energie. Rudnap SRL îşi permite să ignore înţelegerea iniţială vân*zând o parte din cantitatea primită pe piaţa la preţuri evident mai mari. Acest lucru este do*vedit de raportările Transelectrica în pri*vin*ţa alocărilor de capacitate de ex*port, din care reiese cât se poate de clar că Rudnap a vândut pe pie*ţele externe în cel mai bun caz doar ju*mă*tate din energia primită. Cum di*fe*renţa de cantitate nu poate fi sto*cată, este clar că aceasta a fost bă*ga*tă pe gâtul consumatorilor din Ro*mânia. Deci sa nu va mai mirati de ce voi platiti ca prostii si altii se plimba cu limuzine de lux din banii obtinuti de la o firma cu 3 angajati .
    Preţul de achiziţie al energiei electrice la aceasta firma era de 156 lei/MWh . Rud*nap SRL România fiind o societate de apartament, filială a Rudnap Serbia, cu acţionari persoane juridice cu se*diul, evident, într-un paradis fiscal. Altaria Research Limited, cu sediul în Nicosia (Cipru), deţine 99% din părţile sociale ale firmei Rudnap .
    Culmea smecheriei este dubla. O data se produce profit din buzunarele romanilor prin adaosul comercial si o data de la producatorul de energie unde preţurile de producţie ale celor două complexuri energeti*ce sunt mult mai mari decât preţul plă*tit de către Rudnap, dovadă că la fie*care ofertă de pe piaţă a acestor două complexuri, preţul nu coboară sub 180 lei/MWh. Singurele socie*tăţi ca*re au un preţ avantajos, sub cel plătit de Rudnap, sunt Hidro*elec*tri*ca şi, în*tr-o anumită măsură, Nu*clearelec*trica.
    Deci ca sa intelegeti foarte clar ce face acest smecher care este in spatele firmei Rudnap , va rezumam pe scurt si cu cifre . Producerea unui MWh costa aproxmativ 180 lei , smecherul cumpara cu 156 lei iar la dumneavoastra la priza ,pe un contract de tip social, 1 MWh costa 851.93 lei .
    Deci daca smecherul ar disparea si in locul lui ati lua direct dumneavoastra curentul , cei care platiti acum sa spunem 3 milioane lei vechi pe luna , pentru energiea consumata pe un contract de tip social , ati ajunge sa platiti 54 de lei / luna . Frumos nu ?
    Dar haideti sa invartim cu batul in rahat si sa vedem cum e treaba cu frumoasa firma Rudnap . Deci firma Rudnap nu este detinuta de un patron ci de o alta firma intitulata Altaria Research Limited care la randul ei este asociat unic al SC GLOBAL LOGISTICS SERVICES SRL , firma din care Gabriel Stefan ( fiul domnului primar Gheorhe Stefan ) avea 75% si frumoasa firma SC GREEN ENERGY SRL 1% , procente care ulterior au fost cedate firmei ALTARIA RESEARCH LIMITED la uimitorul pret de 10000 lei , am sa rad in paranteza (hahahaha) . Imbarligata treaba nu? Dar chiar daca in acest moment oficial nu se poate da numele celui care incaseaza banii, deoarece smecheria se petrece acum in Cipru , putem spune clar cu nume si prenume unde incepe firul povestii .
    Sa mergem mai departe si sa continuam cu o culme a coincidentei . Tot din Cipru a venit o firma Authentic Trustees Ltd care a castigat o licitatie de administrare a Perla Invest, adica a telegondolei, partiei, strandului si Gradinii Zoo si pentru ca potriveala sa continue printr-o stranie asemanare de nume , o alta firma “autentica” Authentic Pub SRL primise teren in parcul central din Piatra Neamt si nu ma pot abtine sa nu imi amintesc ca reprezentantul Authentic Pub SRL era doamna Ciobotaru Luminita ce are acelasi nume de familie cu al domnului Ciobotaru Ciprian fostul administrator al GLOBAL LOGISTICS SERVICES – S.R.L. patronata ulterior de ALTARIA RESEARCH LIMITED care detine firma Rudnap Serbia ce are filiala Rudnap in Romania .
    Daca tot am rascolit asa de tare rahatul sa vedem totusi si cum miroase . Doamna Ciobotaru Luminita cea care reprezenta firma din Cipru a ramas sefa peste Favo Investment, firma lui Gabriel Muraru, fostul consilier al domnului primar Gheorghe Stefan , numit sef la Societatea Natio*na*la a Sarii la propunerea Secretarului de Stat din Ministerul Economiei, Constantin Stafie, care este mana dreapta a lui Videanu cel care , “ghici ghicitoarea mea” a pecetluit frumoasa afacere cu energie ieftina .
    Nu cred ca mai are vreun sens sa vorbim de alte nimicuri cum ar fi ca firma Favo Investments & Consulting Srl s-a pricopsit cu trei contracte puse la bataie de Primaria Piatra Neamt. Pentru aproximativ 100.000 de euro, firmele Favo Investments & Consulting Srl si Euro Building Srl trebuiau sa restaureze si sa puna in va*loare zona istorica si culturala Curtea Domneasca din Piatra Neamt. Cele doua firme au mai obtinut un alt contract in valoare de aproximativ 150.000 de euro pentru servicii de asistenta tehnica prin diriginti de santier. Aceleasi firme au fost cooptate si in proiectul ‘Dezvoltarea Infrastructurii turistice pe masivul Cozla’, eva*luat la peste 58 de milioane de lei, la care Uniunea Europeana a contribuit cu 23,2 milioane de lei, unde urmau sa acorde asistenta tehnica si sa ofere inspectori de santier. Intre timp, aceeasi firma a lui Muraru, impreuna cu KPMG Romania, a semnat un contract de consultanta cu Electrica SA in valoare de 1,39 milioane de lei, pentru atragerea fondurilor europene. Cu doua luni inainte de a fi numit la Societatea Nationala a Sarii , Gabriel Muraru a facut o mica si nevinovata afacere. Favo Investments & Consulting Srl a semnat cu SALROM un contract de consultanta pentru un program de achizitii de utilaje si echipamente de productie in valoare de 3,5 milioane de euro, bani proveniti din fondurile europene. La scurt timp dupa ce a fost instalat pe scaunul de director general al SALROM, Muraru si-a cedat oficial firma care a fost trecuta pe numele a doua tinere, Alexandra Elena Goicea si Roxana Luminita Ciobotaru.
    Cel mai important lucru pe care trebuie sa il intelegi tu , cel care citesti acest articol, este faptul ca principalul vinovat pentru tot ce se intampla in Romania se afla chiar in baie la tine, deasupra chiuvetei si il vezi in fiecare dimineata cand te speli pe fata. Daca din acest articol tu ai inteles ca noi ne luam doar de actuala putere, te rugam sa nu mai vizitezi acest site. Noi nu aratam cu degetul nici spre putere, nici spre primar sau spre alte institutii . Noi aratam cu degetul spre cel vinovat care se multumeste sa citeasca un ziar si sa asculte comentarii la televizor neavand nicio atitudine, ba chiar de cele mai multe ori nici nu merge la vot. Voi trebuie sa va treziti la realitate si sa intelegeti ca cei care se imbogatesc pe spinarea voastra o fac pentru ca voi le permiteti prin pasivitatea de care dati dovada. Totul este ca un viol, fapta ce nu poate fi condamnata in lipsa plangerii, iar daca plangerea se face prea tarziu, ea devine aproape inutila . Daca tu esti violat o data si nu iei atitudine, fii sigur ca vei mai fi violat de grupuri din ce in ce mai mari si vei suporta perversiuni din ce in ce mai multe.
    Inchei prin a va spune ca ce semana la inceput cu o caracatita mica este de fapt un miriapod si noi nu am apucat sa vorbim acum decat despre degetul mic de la ultimul picior de pe dreapta, dar vom reveni in curand cu anatomia miriapodului si sa va povestim despre multe alte coincidente stranii ce se petrec pe banii dumneavoastra.
    Iosub Robert
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    Virgil Iordache


    Ieri la 23:07 · editat ·

    Cine este cu adevărat Pavel Abraham VIDEO
    CARACATIŢA MAFIOTĂ - legăturile transpartinice, reţeaua securiştilor, şantajul mafiei şi rotirea cadrelor pe scena politică
    Fost şef al Poliţiei, transformat în avocat al interlopilor. Este, pe scurt, povestea lui Pavel Abraham, avocatul clanului Bercea şi personaj care pare a avea legătură, direct sau indirect, cu multe dintre dosarele mari din ultimii 25 de ani.
    Video:
    http://www.realitatea.net/cine-este-cu-adevarat-pavel-abraham-avocatul-clanului-bercea-mondial_1471446.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
    "Nu ştiu dacă e bine, domnu’ chestor!”
    1- Chestorii Constantin Manoloiu si Pavel Abraham, suspectati ca ar fi luat mita de la Fathi Taher
    2- Anghel Andreescu resuscitează Mafia de la Interne
    3- Basescu il ameninta pe Seful de la Evidenta Populatiei VIDEO
    Chestorul Manoloiu a fost ameninţat direct de Traian Băsescu, iar la câteva zile distanţă a fost ridicat de procurori pentru audieri. “Decizia de ieri a CCR a fost declanşată de un chestor care i-a scris Ministrului de Interne după ce acelaşi chestor dăduse cifrele, dar ieri dimineaţă a scris că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine domnu’ chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă e bine, domnu’ chestor!”, a atacat Băsescu.
    http://youtu.be/Vn-ugnRdFBo
    Ministerul Administrației și Internelor este paralizat, la ora actuală, de activitatea grupurilor de interese transpartinice care au fost resuscitate odată cu revenirea chestorului șef Anghel Andreescu, la șefia Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică • Împreună cu Anghel Andreescu, a aterizat la Interne și controversatul comisar de poliție Remus Șpan, finul chestorului Pavel Abraham și, totodată, protejatul patronului firmelor „Romstrade" și „Blue Air", Nelu Iordache, dar şi favoritul Noricăi Nicolai • Aflat în relații foarte apropiate cu Gabriel Oprea, Virgil Ardelean și Ioan Rus, Anghel Andreescu mai este cunoscut ca fiind împlicat în contrabanda cu țigări din nordul țării.
    Doi chestori din aparatul central al Ministerului de Interne sunt suspectati ca ar fi primit, in perioada 1998-1999, mita 500.000 de dolari de la omul de afaceri iordanian Fathi Taher, in schimbul prelungirii vizei de sedere in România. Dosarul, aflat in lucru la DGA, ii vizeaza, spun surse judiciare, pe seful Corpului de Control al MAI, chestor Constantin Manoloiu, fost sef al Directiei pentru Straini, si pe secretarul de stat Pavel Abraham, actualmente presedinte al Agentiei Nationale Antidrog
    Pâna in prezent, presupusa spaga a fost tinuta la „sertar“, desi fapta s-ar fi petrecut cu aproape zece ani in urma. MAI nu a luat nici o masura pentru lamurirea situatiei, iar DGA, unde se afla in lucru acest dosar, nu a reusit sa finalizeze ancheta sau sa ceara conducerii MAI masuri impotriva celor doi chestori. Mai mult, acest scandal izbucneste la o saptamâna dupa ce procurorul Marian Sintion a demisionat, motivele sale fiind prezentate intr-un raport inaintat ministrului Vasile Blaga, document clasificat cu „secret de stat“
    Seful Corpului de Control, Constantin Manoloiu, sustine ca nu il cunoaste pe Fathi Taher, ca nu a intervenit niciodata pentru a-i rezolva iordanianului problemele legate de viza de sedere si ca altcineva s-a folosit de numele sau in aceasta problema, iar „acea persoana va raspunde in fata legii“. Manoloiu precizeaza insa ca Fathi Taher avea toate documentele in regula la momentul in care Directia pentru Straini i-a prelungit, in repetate rânduri, perioada de sedere in România.
    Doi chestori din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor sunt cercetati de DGA, fiind suspectati ca ar fi primit mita o jumatate de milion de dolari de la un controversat om de afaceri iordanian. Este vorba despre chestorul Constantin Manoloiu, actual sef al Corpului de Control al ministrului administratiei si internelor, fost sef al Directiei pentru Straini si Probleme de Migratie, si de chestorul Pavel Abraham, secretar de stat la MAI si presedinte al Agentiei Nationale Antidrog. Surse judiciare au precizat faptul ca persoana care ar fi dat respectiva mita este iordanianul Fathi Taher, pentru a-si prelungi, in doua rânduri, viza de sedere in România, prima data pentru 12 luni in 1997, iar a doua oara pe 24 de luni, in 1999.
    Surse judiciare au declarat pentru ziarul “Gardianul” ca doi chestori din MAI ar fi cercetati, fiind suspectati ca ar fi primit mita aproximativ o jumatate de milion de dolari de la un om de afaceri iordanian. Anchetatorii mai sustin si faptul ca la dosar exista un document din care reiese ca unul dintre cei doi chestori a dat indicatii lucratorilor Directiei pentru Straini si Probleme de Migrari pentru rezolvarea situatiei.
    Cerere rezolvata in aceeasi zi
    Prima cerere facuta de iordanianul Fathi Taher inregistrata la Directia pentru Straini este datata 17 noiembrie 1997, afaceristul solicitând prelungirea vizei de sedere in România pe o perioada de 12 luni. Taher intrase in România, prin Aeroportul Otopeni, cu zece zile inainte. Scopul declarat de iordanian pentru prelungirea vizei erau afacerile derulate prin firma Royal Team SA. Pe cererea inregistrata la Directia pentru Straini apar doua adnotari, prima specificând faptul ca firma Royal Team are o cifra de afaceri de 2,3 miliarde de lei, motiv pentru care seful serviciului s-a simtit indreptatit sa solicite “rog aprobati 1 an”. Sub aceasta indicatie apare aprobarea sub forma unui “Da” si semnatura unui locotenent-colonel “R.N.”. Interesant este rapiditatea cu care ofiterii Directiei pentru Straini au actionat pentru a-i rezolova problema iordanianului Taher. Astfel, cererea depusa pe 17 noiembrie 1997 a fost solutionata favorabil chiar in aceeasi zi, numarul vizei acordate fiind 327885/ 17.11.117.
    «De a finaliza, ca a fost trimisa de catre dl Col. Manoloiu»
    A doua cerere facuta de Fathi Taher catre aceeasi institutie, aflata in subordinea Ministerului de Interne, este datata 27 octombrie 1999 si are, in mod surprinzator, un parcurs aproape identic cu cea din 1997. Astfel, Taher solicita prelungirea vizei de sedere in România pe o perioada de doi ani, pentru aceleasi motive – afacerile societatii Royal Team SA. Pe aceasta cerere, ale carei copii se afla in posesia noastra, apare o adnotare, in atentia “Mr. Constantin Doina, DSPM”, cu o indicatie extrem de precisa: “de a finaliza ca a fost trimisa de catre dl. col. Manoloiu”. Mentiunea este scrisa de aceeasi persoana ca si in cazul adnotarii pe cererea din 1997, iar solicitarea lui Taher a fost avizata favorabil in regim de urgenta, adica la 24 de ore de la inregistrarea cererii. Potrivit unui alt document aflat la dosar, Fathi Taher a primit viza nr. 778135/ 28.10.1999, pe o perioada de 6 luni. Ulterior, Taher a dobândit cetatenia româna. Surse din rândul anchetatorilor care instrumenteaza posibila mituire de catre Taher a lui Constantin Manoloiu au precizat ca, la momentul acordarii acestei ultime vize pe o perioada de 6 luni, iordanianul nu indeplinea conditiile legale pentru obtinerea acestei vize.
    Procurorul Sintion nu comenteaza
    Surse MAI, preluate de mass-media centrala, sustin ca, alaturi de actualul sef al Corpului de Control al ministrului Vasile Blaga, chestorul Constantin Manoloiu, in dosarul privind presupusa mita de o jumatate de milion de dolari, mai este cercetat si secretarul de stat Pavel Abraham, presedintele Agentiei Nationale Antidrog, organizatie care, de altfel, spun sursele, ar fi fost sponsorizata prin diferite firme de catre iordanianul Fathi Taher. Deocamdata, aceste afirmatii nu au fost comentate de niciunul dintre cei doi chestori suspectati si nici de conducerea MAI. Contactat telefonic, fostul director al DGA, procurorul Marian Sintion, nu a dorit sa comenteze in vreun fel informatiile cu privire la acest dosar instrumentat de directia la conducerea careia s-a aflat pâna saptamâna trecuta. Este posibil ca aceasta speta sa-i fi fost adusa la cunostinta ministrului Vasile Blaga, in raportul de motivare a demisiei lui Sintion, document care este clasificat ca “secret de stat”.
    Seful Corpului de Control neaga acuzatiile
    Faptele de care sunt suspectati cei doi chestori pot fi un motiv suficient de puternic pentru declansarea controlului la DGA, operatiune care a si dus la demisia sefului acestei unitati. De altfel, DGA mai are in lucru dosare privind modul in care mai multi angajati ai MAI si-au achizitionat locuintele de serviciu, pe sume derizorii, cu toate ca aveau in proprietate si alte imobile. Unul dintre acestia este comisarul-sef Constantin Rotaru, adjunct al lui Manoloiu. Seful Corpului de Control ne-a transmis, prin intermediul Directiei Generale de Informare si Relatii Publice, punctul sau de vedere in care neaga toate acuzatiile. El sustine: “Nu am avut relatii de natura personala sau profesionala cu Fathi Taher, nu-l cunosc si nici nu am sprijinit vreun interes al acestei persoane. Daca cineva s-a folosit de numele meu pentru rezolvarea vreunei probleme, acela va raspunde conform legii”. De asemenea, Constantin Manoloiu sustine ca cel care a a facut respectiva indicatie ca fiind din partea sa este seful Serviciului 1, iar ca mr. Constantin Doina este deja la pensie.
    (Ion Alexandru , Eduard Pascu)
    Abraham si Manoloiu, doua cariere «gemene»
    Dezvaluirea care a izbucnit astazi in presa readuce in actualitate doi oameni care isi leaga destinele inca din 1995. Sigur ca acum, cand se discuta de tot felul de anchete, poate ca unele dintre cazurile care urmeaza sa le amintim par arhive sau povesti. In 1995, pe atunci colonelul Pavel Abraham preia conducerea Directiei Cercetari Penale din Inspectoratul General al Politiei. Imediat se face remarcat prin arestarea lui Zaher Iskandarani, poreclit pe atunci “Printul Banatului”, dar nepatat la acea vreme de nici o ancheta penala. In aceeasi perioada, sef de serviciu la aceeasi directie, in domeniul economic si transporturi era Constantin Manoloiu. Si acesta era cunoscut prin doua anchete care astazi nu mai inseamna nimic, “Shogunul”, prima ancheta majora in domeniul “Flotei” si “Incineratorul”, un caz de contrabanda cu tigari confiscate.
    In 1997, dupa ce Conventia Democrata din Romania a preluat puterea, Abraham a fost numit inspector general al IGP. El a avut aici o viata scurta, fiind demis prin fax de o figura de trista amintire a guvernarii taraniste, ministrul de interne Gavril Dejeu, poreclit “Prodigy”. Abraham totusi a apucat sa-l promoveze pe Constantin Manoloiu la conducerea Directiei Cercetari Penale. Generalul a fost demis in noiembrie 1997 si trecut la “Cimitirul elefantilor”, scoala de perfectionare de pe Oltenitei. Manoloiu a mai supravietuit doi ani la conducerea directiei pentru ca se integrase perfect in campania anticoruptie declansata de Emil Constantinescu sub egida defunctului si neregretatului de nimeni Consiliu National de Actiune Impotriva Coruptiei si Crimei Organizate. Manoloiu a participat alaturi de Gheorghe Mocuta si Dan Ioan Cristescu (pe atunci “varfuri de lance” ale luptei anticoruptie) pe Razvan Temesan, fostul presedinte al Bancorex. In 1999, cand de lupta impotriva mafiei se alesese praful, Manoloiu a fost mutat la Directia Straini si Probleme de Migrari. Exact anul in care Fathi Taher a depus cererea de prelungire a vizei de sedere in Romania. La acea data, Abraham trecuse pe o linie si mai moarta, Centrul de Analize din cadrul Ministerului de Interne.
    In 2001, schimbarea de putere il scoate pe Abraham de pe lista dinozaurilor si il transforma din nou in pur-sange arab, este propulsat secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Bineinteles, el il ia alaturi pe Constantin Manoloiu, pe functia de consilier personal. In martie 2003, Abraham pleaca spre Agentia Nationala Antidrog, urmat tot de Manoloiu, de data aceasta pe functia de director. Drumurile lor s-au despartit la 1 octombrie 2005, cand Manoloiu devine seful Corpului de Control al MAI.
    (Ioana Theodoru)
    AID România ii cere demisia lui Constantin Manoloiu
    “In calitate de Membru al Comitetului Strategic pentru monitorizarea Directiei Generale Anticoruptie (organism infiintat la cererea Uniunii Europene), AID România a convocat Comitetul Strategic al DGA in vederea audierii procurorului Marian Sintion si a sefului Comisiei de Control Vasile Nita, in vederea lamuririi situatiei de criza de la nivelul DGA. Facem precizarea ca am invitat sa participe la aceasta intâlnire si reprezentanti ai Comisiei Europene si ai ambasadelor care au activitati in derulare cu DGA. Comitetul va avea loc miercuri. De asemenea, AID a luat act de declaratiile ministrului de interne Vasile Blaga referitoare la situatia a trei membri ai Comisiei de Ancheta care efectueaza controlul asupra DGA. Ca urmare, datorita aparentului conflict de interese al acestora, AID ii cere demisia celui care a format aceasta comisie si care a transmis lista de investigatori la DGA: Chestorul Constantin Manoloiu (foto) – seful Corpului de Control al Ministrului de Interne, pentru asumarea raspunderii cu privire la situatia subordonatilor acestuia. De asemenea, având in vedere informatiile recente cu privire la dl chestor Manoloiu referitoare la o posibila «mita» primita de acesta, consideram ca este fireasca si normala suspendarea dlui Manoloiu din functie pâna la finalizarea anchetei de catre DGA”, se arata intr-un comunicat al AID, România, remis ieri redactiei de catre presedintele organizatiei, Alexandru Cumpanasu.
    Sursa: Gardianul Marti, 13 martie 2007
    2- Anghel Andreescu resuscitează Mafia de la Interne
    Ministerul Administrației și Internelor este paralizat, la ora actuală, de activitatea grupurilor de interese transpartinice care au fost resuscitate odată cu revenirea chestorului șef Anghel Andreescu, la șefia Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică • Împreună cu Anghel Andreescu, a aterizat la Interne și controversatul comisar de poliție Remus Șpan, finul chestorului Pavel Abraham și, totodată, protejatul patronului firmelor „Romstrade" și „Blue Air", Nelu Iordache, dar şi favoritul Noricăi Nicolai • Aflat în relații foarte apropiate cu Gabriel Oprea, Virgil Ardelean și Ioan Rus, Anghel Andreescu mai este cunoscut ca fiind împlicat în contrabanda cu țigări din nordul țării.
    Revenirea chestorului şef Anghel Andreescu în fotoliul de secretar de stat al MAI, ca şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, de săptămâna trecută, reprezintă o regrupare a cercurilor de interese care controlează de foarte mulţi ani acest minister. Debarcarea chestorului Vasile Căbulea, care era susţinut şi recomandat de către liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi înscăunarea chestorului pensionar Anghel Andreescu, înclină balanța intereselor către zone liberale mai greu accesibile grupării Antonescu.
    Omul garantat de PNL și agreat de PDL
    Chestorul Anghel Andreescu este perceput că fiind omul „garantat" de liberali, dar şi agreat de PDL. Apropierea acestuia de PDL se datorează relației foarte bune pe care a avut-o şi încă o are cu Vasile Blaga. De fapt, și acum, oamenii devotați lui Blaga, cum ar fi șeful Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, Irina Alexe, și cei doi consilieri ai ministrului Mircea Dușa - Matei Stănciuc și Niculae Cheșnoiu, sunt în continuare la butoanele ministerului. Cel care a râvnit la fotoliul lui Andreescu este actualul șef al Departamanetului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaționale, chestorul șef de poliție Marian Tutilescu, însă acesta nu a fost agreat de liberali, pentru că are „afinități băsiste și comportament duplicitar".
    Traseul carierei: de la Ologu, la Andreescu
    Cariera chestorului Anghel Andreescu (foto, jos), care înainte s-a numit Anghel Ologu, a atins apogeul în timpul guvernului Tăriceanu, când, pe 20 ianuarie 2005, a fost numit secretar de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, în cadrul Ministerului de Interne, înlocuindu-l pe Toma Zaharia, zis și Generalul „Heroină". A ocupat acest post până în 2009, când, în urma unor conflicte cu fostul ministru Dan Nica, a trebuit să se pensioneze. Până în 1990, Ologu a fost ofiţer specialist III şi şef de catedră, dar şi şef de stat major la Centrul de Formare și Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Poliţie „Nicolae Golescu" din Slatina (1984-1990). După Revoluție, a fost şef de stat major la Centrul de Studii Postuniversitare al MAI (1990-1997), comandant al Brigăzii Mobile de Jandarmi Bucureşţi (1997-1998), director al SPP (1998-1999), comandant al Jandarmeriei Române (1999-2001), iar apoi, director la Centrul de Studii Postuniversitare (2001-2005).
    Debarcat de SPP, reabilitat de Jandarmerie
    Anghel Andreescu a fost schimbat din funcţia de şef al SPP, după scandalul „Ţigareta II". În perioada în care a fost şeful Jandarmeriei Române, i-a avut printre subordonaţi pe Constantin Lecu şi pe Costică Silion, ambii intrați ulterior în atenţia şefului Direcţiei Generale Anticorupţie, Marian Sântion. Înainte de alegerile din 2000, Anghel Andreescu a fost „sprijinit" de Tudor Cerapin (prim-adjunctul său) şi de alţi „binevoitori", să se transfere la Centrul de Studii Postuniversitare din Șoseaua Olteniţei. După numirea lui Valentin Fătuloiu în funcţia de şef al IGPR, în 2005, Gelu Drăjneanu, prim-adjunctul, şi-a dat demisia şi a stat o scurtă perioadă la DGCCOA. La scurtă vreme, a fost invitat de Marian Sântion, directorul DGA, să preia funcţia de prim-adjunct al acestei Direcţii. Conform unor informaţii din interiorul MAI, Gelu Drăjneanu a fost determinat să iasă la pensie în urma presiunilor exercitate de Anghel Andreescu şi Dan Valentin Fătuloiu. În locul lui Drăjneanu, la Direcţia Generală Anticorupţie, ca prim-adjunct al lui Marian Sântion, a venit Remus Şpan, care, culmea, fusese acuzat de grave fapte de corupţie. El nu a reuşit să rămână decât câteva luni în acest post şi a fost trecut apoi ca şef de cabinet al lui Anghel Andreescu. Practic, tandemul Andreescu - Fătuloiu a tăiat şi spânzurat în Ministerul de Interne, între 2005 şi 2008, iar toţi cei care nu le-au cântat în strună au fost pensionaţi sau puși pe linie moartă.
    Tandemul Andreescu - Fătuloiu, deranjat de Sântion
    Singurul care a tulburat apele tandemului Andreescu - Fătuloiu a fost şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Marian Sântion. Atunci când acesta a început să deranjeze grupurile de interese din minister, a intrat în scenă ministrul de atunci, Vasile Blaga. Astfel, prins în menghina Blaga - Andreescu - Fătuloiu, Marian Sântion a fost nevoit să plece din fruntea DGA, prin demisie, dar în urma unui scandal de pomină. Un alt motiv pentru care Anghel Andreescu nu vedea cu ochi buni acţiunile DGA, coordonate la acea vreme de Marian Sântion, ţine mai degrabă de sentimente de „paternitate", decât de profesionalism. Este vorba despre condiţiile în care a fost îndepărtat Remus Şpan, şeful său de cabinet, din fruntea DGA. Punctul culminant al conflictului Sântion - Blaga a fost însă declaraţia lui Sântion, care l-a acuzat deschis pe ministrul Vasile Blaga de imixtiune în anchetele instituţiei. Într-o convorbire telefonică, Blaga i-ar fi spus lui Sântion, în legătură cu ancheta asupra şefului Jandarmeriei, Costică Silion: „Lasă-l în pace! Să te duci dracului, că n-a început lumea asta cu tine!". După această afirmaţie, MAI a emis un comunicat în care a precizat că „Vasile Blaga îl somează pe fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, Marian Sântion, să probeze acuzaţia adusă astăzi, privind o aşa-zisă intervenţie într-o cercetare derulată de DGA". În plus, Blaga a anunţat că îl va da în judecată pe Sântion, dacă acesta nu va aduce dovezile solicitate. Trebuie precizat că anchetele DGA coordonate de către Sântion i-au vizat la acea vreme pe secretarul de stat Anghel Andreescu (şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică al MAI), chestorul principal Nicolae Berechet (secretar general al MAI), chestorul principal Pavel Abraham (şeful Agenţiei Naţionale Antidrog), chestorul Constantin Manoloiu (şeful Corpului de Control al MAI), generalul Costică Silion (şeful Jandarmeriei Române), precum şi pe chestorul Petrică Vizitiu (directorul Direcţiei Resurse Umane a MAI).
    Lista lui Sântion
    Înainte de a pleca de la şefia DGA, Marian Sântion a făcut publică o listă a celor care alcătuiesc grupul de interese care gravitează în jurul Ministerului de Interne de la acea vreme:
    • Abraham Pavel - chestor-şef, preşedinte al Agenţiei Naţionale Antidrog
    • Alexandru Corneliu - chestor principal, director general al DGAERI, din cadrul MIRA
    • Andreescu Anghel (fost Ologu) - chestor general, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică
    • Antonescu Olimpiodor - general de brigadă, prim-adjunct al Jandarmeriei Române şi şef de stat major
    • Baci Cristian Constantin - chestor, director general al Direcţiei Juridice din cadrul MIRA
    • Băcanu Mircea Ion - chestor, director general adjunct al DGAERI din cadrul MIRA
    • Berechet Nicolae - chestor general, secretar general în cadrul MIRA
    • Bontic Neculai - general de brigadă, Jandarmeria Română
    • Crînguş Ion - general de brigadă, Jandarmeria Română, UM 0281 Bucureşţi
    • Dan Mihai Marius - chestor principal, director general al Direcţiei Generale Medicale din cadrul MIRA
    • Drăgoi Vasile - chestor, director general al Oficiului Român pentru Imigrări din cadrul MIRA
    • Dumitrescu Doru - chestor, director general adjunct al Corpului de Control al Ministrului de Interne
    • Dîrnă Constantin - chestor principal, prim-adjunct al directorului general al DGIPI
    • Dincă Valeriu - comisar-şef, director al Diviziunii Protecţie din cadrul DGIPI
    • Dinculescu Nicolae - chestor, secretar general adjunct în cadrul MIRA
    • Fătuloiu Dan Valentin - fost şef al IGPR
    • Făinişi Cristian - comisar-şef, director general adjunct al Direcţiei Generale Management Resurse Umane
    • Fuică Lucian - chestor, director general al Agenţiei Naţionale Antidrog
    • Georgescu Ionel - comisar-şef, director general adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MIRA
    • Grigoroiu Marian Valentin - comisar-şef, director al Centrului de Psihologie MIRA
    • Manoloiu Constantin - chestor, director general al Corpului de Control al Ministrului de Interne
    • Mircea Alexandru - chestor, secretar general adjunct în cadrul MIRA
    • Motoc Vasile - chestor, IGPFR
    • Niţă Gabriel - chestor principal, adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică
    • Pătraşcu Iliuţă - comisar-şef, director general adjunct al Corpului de Control al Ministrului
    • Păun Irinel - director general al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MIRA
    • Pop Nelu - chestor principal, IGPFR, inspector general
    • Popescu Marcel - chestor, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo Bucureşţi
    • Tudor Dănuţ - chestor, director general al Secretariatului General al MIRA
    • Silion Costică - inspector general, şef al Jandarmeriei Române, UM 0351
    • Vizitiu Petrică Constantin - chestor, director general Direcţia Generală Management Resurse Umane
    • Voicu Costică - rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza"
    Finul lui Abraham, pionul lui Andreescu
    Unul dintre pionii importanţi ai grupului de interese coordonat de către Anghel Andreescu, în perioada 2005-2009, mai ales în primul mandat al lui Vasile Blaga, a fost comisarul Remus Șpan. Acum, odată cu revenirea lui Andreescu la Interne, Șpan a fost reevaluat și deja a ajuns la ușa secretarului de stat, sub titulatura de consilier personal al acestuia. Cariera comisarului Remus Șpan a fost de la bun început fulminantă. A deţinut, pe rând, funcţiile de şef al Poliției Rutiere Baia Mare, şef al Poliției Baia Sprie, şef al Serviciului de Informaţii Maramureș al MAI şi şef al Serviciului de Informaţii Satu Mare al MAI. În 2003, Șpan a fost numit şef al Poliției Judiciare a PNA. În martie 2005, protectorii săi l-au ajutat să ajungă prim-adjunct al Direcţiei Anticorupţie din MAI. Promovarea sa în aceste funcţii s-a datorat şi faptului că este finul chestorului-şef Pavel Abraham, fost şef al IGP, precum şi relaţiei apropiate cu chestorul-şef Virgil Ardelean, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a MAI (fostă UM 0215, actualmente 0962). Mai trebuie precizat că Remus Șpan a fost destituit din funcţia de director adjunct al DGA, de ministrul Vasile Blaga, „ca urmare a implicării acestuia în activităţi incompatibile cu funcţia deţinută şi cu specificul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea. Blaga a fost informat la vremea respectivă, de structurile specializate ale statului, cu privire la existenţa unor date care probează faptul că directorul adjunct al DGA a intervenit pe lângă mai mulţi procurori, în favoarea unor poliţişti cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni.
    Relațiile de succes cu finul lui Vasile Blaga
    O altă relaţie „de succes" este Dumitru Pop - Remus Șpan. Cei doi sunt parteneri de afaceri, Șpan fiind reprezentantul intereselor lui Pop în București. Astfel, Remus Șpan coordonează activitatea unei firme de consultanță în construcţii a lui Dumitru Pop. Până de curând, Șpan a condus firma de securitate a societății ȚiriacAir, de pe Aeroportul Otopeni. Dumitru Pop, zis „Ofsaid", este finul senatorului Vasile Blaga, actualul preşedinte al PDL. Potrivit presei centrale, cei doi au deţinut în proprietate un hotel din centrul Vienei - Reither, care a fost vândut acum doi ani. Pop este un apropiat al fostei directoare a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, arestată de DNA în primăvara acestui an, pentru complicitate la trafic cu ţigări şi luare de mită, în valoare de 430.000 de euro. În dosarul procurorilor, se precizează că banii pentru mită ajungeau la persoane politice foarte influente, aflate la putere. Doamna Dobrescu a fost pusă în funcţie în 2005, pe vremea când Vasile Blaga era ministru de Interne, şi a ocupat acest post până la sfârşitul anului 2009. De asemenea, potrivit presei, în 2005, Dumitru Pop, având conexiuni bune la București, a ajuns în biroul viceprimarului PDL de atunci, Răzvan Murgeanu, perfectând o relaţie durabilă cu Primăria Capitalei. Astfel, firma sa, SC Bella Consulting Construcții SRL, a semnat numeroase contracte cu bani publici, de milioane de euro. Tot în 2005, în urma inundaţiilor catastrofale din acel an, o altă firmă a acestuia, fără salariaţi şi fără utilaje, a primit din partea Ministerului Mediului un contract de 10 milioane de euro, pentru repararea digurilor distruse de ape, din Moldova şi Banat. De asemenea, „Ofsaid" a câştigat numeroase contracte de salubrizare în municipiul Satu Mare, prin firma Florisal SRL, controlată de către ginerele lui Ioan Rus, Vasile Puşcaş. Potrivit unui studiu întocmit de Institutul pentru Politici Publice, această societate oferă cele mai scumpe servicii de salubrizare din ţară, costurile acestora fiind de zece ori mai mari decât în Braşov şi, în medie, duble faţă de restul ţării. De la primăria Satu Mare, Dumitru Pop a încasat peste trei milioane de euro.
    Tentaculele lui Șpan se întind în nordul țării
    La începutul anului 2005, odată cu guvernarea PD-PNL, ia amploare traficul pe zonele Satu Mare și Maramureș. Rapoartele DGIPI, dar în special unul al SRI, trimis către CSAT, atestă faptul că începând cu primăvara lui 2009, reţeaua se extinde şi sporeşte numărul de treceri frauduloase. De multe ori, „există autoturisme de teren ale Poliției de Frontieră care asigură transportul de ţigări de contrabandă pe teritoriul României, ca şi depozitele de tranzit din judeţul Satu Mare". Începuturile reţelei pe zona Satu Mare - Maramureș datează din anul 2000, de pe vremea PSD, şi au la bază structurile Inspectoratului de Poliție Maramureș. Şef era atunci Vasile Mureșan, ca adjunct îl regăsim pe Nelu Pop (fost şef al Poliției de Frontieră), iar şef la DGIPI Maramureș, Remus Șpan. Şeful Poliției Baia Mare este Ioan Pop, zis „Rapidu'". Tot pe atunci, Ioan Pop devine nașul de cununie al lui Remus Șpan, alături de Pavel Abraham, pe atunci adjunct al IGP, fost adjunct al ministrului de Interne, apoi şef al Departamantului Antidrog al MIRA, pensionat forţat la finele anului 2008. În anumite cercuri informaţionale, din mai multe surse independente, se vorbeşte că Pavel Abraham ar fi tatăl natural al lui Remus Șpan.
    Campanie împotriva incomozilor
    În 2000, Ioan Pop, Nelu Pop şi Remus Șpan încep o campanie controlată, deopotrivă în presa locală și în cea naţională, prin documente furnizate de DGIPI şi folosind agenţii acestei instituţii pentru strângerea de dovezi compromiţătoare, împotriva lui Vasile Mureșan, un pion devenit incomod pentru grupare. Campania informatică are succes doar în ceea ce priveşte ţinta ei, Mureșan este mutat la Ministerul de Interne, iar Remus Șpan - care fusese la rându-i atacat în presă de către Mureșan - este numit şef la DGIPI Satu Mare. Adică în „inima" traficului de frontieră. Nelu Pop este trimis locţiitor la IJP Cluj, iar Ioan Pop „Rapidu'" este mutat la Poliţia T.F. (Transporturi Feroviare). Se poate spune că toţi au fost victime ale războiului mediatic, provocat de ei înşişi. Nu după mult timp, pe filiera PSD, Nelu Pop devine şef al IJP Cluj, iar mai apoi, este adus de Grupul de la Cluj, ca adjunct al IGP. În 2005, devine şef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, funcţie pe care o deţine şi astăzi. Remus Șpan este numit, pe filiera Abraham, şef al Poliției Judiciare a DNA, iar în 2004, în urma unui scandal de casă, devine adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie.
    Tandemul promovărilor cu dedicaţie
    Se vede cum toţi, pe diverse filiere, au fost promovaţi în funcţii-cheie ale aparatului MIRA. Șpan este demis de Vasile Blaga, în decembrie 2005, în urma unui raport al şefului DGA, Marian Sântion, dar este numit, anul următor, adjunct al lui Nelu Pop, la Poliţia de Frontieră. Toţi au avut relaţii cu Grupul de la Cluj, cu „pepiniera" de la Universitatea Babeș-Bolyai (de unde provenea procurorul general Ilie Botoş, partener de karate - ambii centura neagră - cu Remus Șpan). În acest timp, Botoş aduce la DNA tandemul de procuroare Cristescu - Bica, din Satu Mare, foarte apropiate lui Remus Șpan, de pe vremea când era şef al DGIPI Satu Mare (Șpan şi Cristescu au reușit o captură controlată - „la pont" - de droguri). Astfel că protecţia reţelei ucrainene a început să se întărească în toate structurile statului, informative, de control, dar şi de anchetă. Iată un motiv pentru care diversele rapoarte despre traficul şi contrabanda cu ţigări ajungeau în dosare „blocate". La jumătatea lui 2006, tandemul Nelu Pop - Șpan îl numeşte şef al Poliției de Frontieră Satu Mare pe mai vechiul prieten Ioan Pop „Rapidu'", moment când, conform şi statisticilor, ia amploare contrabanda cu ţigări dinspre Ucraina. Tot în 2006, un mai vechi prieten şi protejat al lui Remus Șpan, Adiel Babici, este numit şef al Poliției de Frontieră la Vama Petea (cu Ungaria). La Vama Halmeu, a fost numit şef al Poliției de Frontieră Vasile Drăguş (adus de la Baia Mare), fost subaltern al lui „Rapidu'". Astfel că şi intrarea în ţară dinspre Ucraina, dar şi ieşirea spre Ungaria, au fost asigurate. În urma unor scandaluri locale, generate de Ioan Pop, Șpan şi Nelu Pop decid să-l sacrifice pe acesta, să-l scoată din zona de atenţie şi să-l mute şef la Direcţia Poliției de Frontieră Siret-Rădăuți (adică în celălalt punct al ţării de trafic cu ţigări din Ucraina). În locul lui „Rapidu'", este numit comisarul-şef Vasile Maxim, un fost subordonat, la DGIPI Satu Mare, al lui Șpan. Adjunctul lui Maxim este instalat Ioan Bud Tămășan, văr primar al lui Nelu Pop. Din 2008, Șpan este numit adjunct al DGIPI Central.
    Protectorii
    Protectorii grupului Șpan - Nelu Pop, în acea vreme, pe lângă Ilie Botoş, Pavel Abraham şi Ioan Rus, precum şi alte figuri marcante ale PSD-PNL-PD, au fost Norica Nicolai, dar mai ales Virgil Ardelean, care la acea vreme a informat Preşedinţia, despre legăturile PNL şi PSD, cu mafia ţigărilor. În mod paradoxal, Traian Băsescu n-a intervenit şi nici n-a folosit informaţia împotriva PNL şi PSD, poate şi pentru că afacerea se făcea în afara grupului Tăriceanu. Dimpotrivă, Băsescu s-a arătat de mai multe ori interesat de creşterea accizelor la ţigări şi de impunerea taxei de viciu, ştiut fiind că ambele măsuri încurajau şi mai mult contrabanda.
    Doctorandul lui Oprea și favoritul Noricăi Nicolai
    Mai departe, Șpan şi-a luat doctoratul în Siguranţă Naţională, sub coordonarea lui Gabriel Oprea. Culmea, Remus Șpan este autorul lucrării „Rolul informaţiei în combaterea corupţiei". În septembrie 2008, Norica Nicolai a încercat să-l impună pe Remus Șpan ca şef al DGIPI Central, după ce au fost „lucraţi", în presă, şeful de atunci al DGIPI - Petre Albu (maramureșean, la origine) şi Vasile Mureșan, ajuns şeful Serviciului Antifilaj. Tentativa eşuează, iar după alegeri, Remus Șpan dispare pentru un timp din prim-planul grupurilor de interese care gravitează în jurul Ministerului de Interne.
    „Salvatorul” de la Romstrade
    Cel care l-a angajat pe Remus Șpan după ce acesta a fost debarcat de la e Ministerul de Interne de către Cristian David, a fost Nelu Iordache, patron al Blue Air și Romstrade. În mandatul penelistului Ludovic Orban la Ministerul Transporturilor (2007-2008), Romstrade a ajuns în primele firme de construcții de drumuri din țară, mulțumită contractelor primite de la Orban. La vremea respectivă, Nelu Iordache a declarat că l-a angajat pe Remus Șpan „printr-o firmă de head-hunting" şi că pentru el nu are nicio importanță trecutul fostului comisar, afirmînd că „nu exiști dacă n-ai trecut niciodată pe la DNA". Până de curând, Remus Șpan a condus firma de securitate a firmei ȚiriacAir, de pe aeroportul Otopeni.
    Niki Florescu
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/anghel-andreescu-resusciteaza-mafia-de-la-interne-85955
    3- Chestorul Manoloiu a fost ameninţat direct de Traian Băsescu, iar la câteva zile distanţă a fost ridicat de procurori pentru audieri. “Decizia de ieri a CCR a fost declanşată de un chestor care i-a scris Ministrului de Interne după ce acelaşi chestor dăduse cifrele, dar ieri dimineaţă a scris că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine domnu’ chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă e bine, domnu’ chestor!”, a atacat Băsescu.
    See more at: http://www.dcnews.ro/motivul-personal-pentru-care-chestorul-a-semnat-adresa-anti-basescu_224674.html#sthash.UKRBD8wT.dpuf





    Îmi placeÎmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    Virgil Iordache


    2 minute

    STOP Statulului mafiot! – cancerul de care suferă România
    Jaful economic: (germană: Raubwirtschaft) este o formă de economie în care obiectivul principal este de a jefui bogăția și resursele unei țări sau a unei zone geografice. Termenul german Raubwirtschaft este sinonim cu colonialismul, unde nu există nicio intenție de dezvoltare a coloniei mai mult decât este strict necesar pentru o exploatare eficientă din punct de vedere economic.
    Termenul se aplică și în prezent unor țări considerate independente și suverane, dar care, după unii politicieni, sunt jefuite ca niște colonii.
    România este condusă de canuri mafiote (partide politice), de-servicii şantajiste cu protecţie din partea marionetelor si ticalosilor plantati în instituţiile satului corupt.
    ÎN ROMÂNIA NU SUNT PARTIDE POLITICE, SUNT GAȘTI DE INTERESE ȘI INFRACTORI CARE AU DEVALIZAT ECONOMIA! SECURIȘTI TRAVESTIȚI ÎN POLITRUCI ȘI AFACERIȘTI, COMBINATORI DE DOSARE ȘI RESURSE ECONOMICE
    Statul mafiot este aceea structură prin care resursele ţării: financiare, logistice, umane, strategice, informaţionale, etc., pârghiile de putere prin care se administrează aceste resurse, sistemele de control: poliţie, parchete, corpuri de control, Curte de Conturi, etc., sistemul puterii judecătoreşti sunt administrate de o nomenclatura aflată la putere şi care foloseşte sistemul în interes personal, de clan şi de grup în detrimentul interesului naţional. Nomenclatura mafiotă din fruntea sistemului are o mentalitate fanarioto-ceauşistă prin care statul trebuie să-i asigure ei bunastarea, nu ea, „clasa conducătoare” să fie servitorul şi administratorul sistemului în folosul oamenilor.
    Când „clasa conducătoare”, care este trans-partinică, foloseşte sistemul în interes propriu, statul devine mafiot şi în fruntea lui găsim gangsteri, oligarhi, moguli media şi baroni. Fiecare cu alaiul său de conţi, baroneţi, valeţi, majordomi, agenţi de influenţă sau cozi de topor, mai mult sau mai puţini conştienţi de misiunea lor (în funcţie de poziţia şi gradul lor din piramida puterii). Servitorii sistemului mafiot sunt peste tot. În ramurile informaţionale, economice, culturale, din sectorul energiei, al presei, etc. Ceea ce descriu aici este un nou sistemul feudal, de tipul evului mediu, sau dacă doriţi, readaptarea sistemului feudal, cu expresia lui târzie din epoca fanariotă, în vremurile noastre. Noi, cei 20 de milioane suntem vasalii acestui sistem mafior. Suntem „bateriile” care trebuie să producă energie, adică „negrii de pe plantaţie” care trebuie să plătească taxe şi impozite. Tot mai mari şi mai multe.
    Statul mafiot este în educaţie, sănătate, energie, poliţie, justiţie, media… peste tot.
    Sistemul educaţional din România a fost parazitat constant de „fabricile de diplome” private, gen Spiru Haret. „Fabricile de diplome” de stat şi de la privat au produs sute de milioane de euro pentru sistemul mafiot au ţinut şi format generaţii de tineri în ignoranţă şi subcultură. Educaţia românească de după 1989 a purtat mai multe nume sugestive: „după-blocuri”, „maneaua”, „de cartier” şi a format „băieţaşi” sau „băieţi buni”. Părinţii plăteau sute de milioane de euro pe pentru ca copii lor să înveţe la facultate. Era singura opţiune pentru că şcolile de arte şi meserii se desfiinţaseră şi nimeni nu se gândea că zecile de mii de licenţiaţi produşi pe bandă rulantă nu vor avea unde să muncească în domeniul în care erau şcoliţi.
    Sistemul de sănătate din România este parazitat de doctorii care îşi trimit pacienţii să cotizeze la cabinetele şi în spitalele lor private care căpuşează sistemul sanitar de stat. Vedem azi cum s-au făcut operaţii de „siliconare a vedetelor” şi cum parchetul găseşte sute de mii de euro cash la doctori acasă. Mafia medicamentelor a blocat introducerea cardurilor de sănătate menite să transparentizeze sistemul, spitalizările sunt umflate pentru a se deconta mai mult de la Casa de Asigurari de Sănătate, etc. În vreme ce românul moare cu zile, iar sute de milioane de euro din fondurile publice de sănătate, pentru că toţi contribuim la CAS, sunt drenate către mafia din sistem.
    Am putea vorbi mult despre mafia din energie, poliţie, justiţie… despre cum s-a distrus agricultura românească în anii 90, despre clanul notarilor, contabililor, psihologilor…
    Ce înseamnă a fi „tatăl” sau „valetul” sistemului mafiot şi care este rădăcina răului? Înseamnă să patronezi acest sistem, să profiţi de pe urma lui, să cauţi să-l perpetuezi şi să lupţi împotriva oricui care ameninţă status-quo-ul. Să susţi toată construcţia cu imperii mediatice de tipul celor construite de Dan Voiculescu, Vântu, Patriciu, Sârbu şi Ghiţă. „Cloşca” sau „naşul” care a patronat sistemul mafiot din România după 1990 a fost Ion Iliescu. „Cocoşul-şef” sau „tatăl” sistemului mafiot a fost Adrian Năstase. „Cocoşelul” sau „valetul” sistemului mafiot, în anul 2014, este Victor Ponta.
    Sistemul mafiot de azi îşi are începutul în anul 1944, odată cu intrarea tancurilor sovietice în România. Nu spun că acest sistem mafiot nu a fost precedat de altele… dar actuala cangrenă care sufocă România îşi are geneza sau actul de naştere odată cu intrarea în ţară a Armatei Roşii. Comuniştii care au pus gheara pe România au declanşat un sistem de teroare care a amputat intelectual şi moral generaţii de-a rândul. Au distrus educaţia, intelectualitatea, agricultura, sănătatea, etc. Au creat o industrie cu costuri enorme, au urbanizat forţat şi au lăsat în urmă sute de mii de cadavre şi vieţi distruse… Ce a făcut Iliescu în 1989? A vrut să-i dea jos pe cei care „au întinat numai, numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului”, dar să continue sistemul mafiot.
    OK. Mie îmi este uşor să vorbesc acum. În 1989 am avut 6 ani. Dar tatălui meu care s-a născut şi care a trăit acele vremuri, având acum 66 de ani, îi este imposibil să vadă astfel lucrurile. O astfel de optică ar însemna să-şi condamne trecutul şi să se culpabilizeze din punct de vedere moral pentru că a susţinut şi a trăit într-o astfel de perioadă istorică. Copii noştri vor avea faţă de noi o perspectivă similară. Asta pentru că vor trăi în cu totul altă lume faţă de „lumea barbară” în care trăim noi azi. Vor trăi în Statele Unite ale Europei şi se vor uita la sistemul mafiot actual, de tip statal, la fel cum ne uităm acum la relicva numită Republica Socialistă România.
    Sistemul mafiot nu a putut să fie înfrânt până azi. Experimetul CDR şi Emil Constantinescu au eşuat între anii 1996-2000, dar au fixat definitiv România înspre NATO şi Uniunea Europeană. Alianta DA – PNL-PD a eşuat şi ea. Liberalii lui Tăriceanu s-au pupat cu pesediştii în 2007 şi 2008, PDL a făcut guvern cu pesediştii în 2009, iar liberalii lui Antonescu au redat funcţia de premier pesedişilor în 2012.
    Guvernarea Alianţei DA în 2005 şi 2006, cea a PDL între 2010 şi primăvara anului 2012 şi mandatele de preşedinte ale lui Traian Băsescu au creat breşe tot mai mari în sistemul mafiot. Dar să fim bine înţeleşi. Sistemul mafiot a fost adoptat, susţinut şi exploatat şi de structuri şi oameni politici din PNŢCD, PNL, PDL şi UDMR. Breşa cea mai mare a făcut-o Traian Băsescu pentru că l-a împiedicat în 2004 pe „tatăl” sistemului, Adrian Năstase, şi pe „păpuşa” Geoană în 2009 să ajungă preşedinţi. De aceea Băsescu a fost şi suspendat de două ori din funcţie în 2007 şi 2013. O nouă bătălie se va da în acest an, când „valetul” sistemului, Victor Ponta, vrea să repună în drepturi depline sistemul mafiot. Adică, să scape de puşcărie pe toţi baronii PSD, alde, Mazăre, Duicu, Constantinescu, etc. şi dacă v-a putea să-i scoată pe cei care au ajuns deja după gratii în frunte cu tata Nastase.
    La final de mandate, Traian Băsescu vorbeşte acum despre un sistem politic de partide care e parte, mai mare sau mai mică, a sistemului mafiot. Un PSD, PNL, PDL şi UDMR care şi-au încheiat misiunea. Putem noi să le trimitem la lada istoriei în alegerile din 2016? Putem alege anul acesta un preşedinte care să nu provină din sistemul mafiot şi să-l bată pe Victor Ponta? Poate dreapta: PNL, PDL, PMP, FC, PNŢCD, Noua Republică, Partidul Verde… să bată împreună PSD la alegerile europarlamentare?
    În loc de încheiere…
    De ce sistemul mafiot este cancerul României? Pentru că aidoma unui tesut cancerigen, parazitează, se alimentează din substanţele nutritive, distruge mediul în care trăieşte şi în final moare odată cu corpul gazdă. La fel sistemul mafiot din România ne parazitează resursele, ne fură banii, ne distruge viitorul şi ne condamnă la o viaţă de sclav care se poate numi foarte bine… moarte.
    P.S.: Cauza primară de la care porneşte răul se regăseşte în natura umană egoistă. Asta dincolo de comunism, sistem mafiot, valori democratice, doctrine şi instituţii.
    Autor: Daniel Meze
    http://politicstand.com/statul-mafiot-cancerul-de-care-sufera-romania/
    ÎN ROMÂNIA NU SUNT PARTIDE POLITICE, SUNT GAȘTI DE INTERESE ȘI INFRACTORI CARE AU DEVALIZAT ECONOMIA! SECURIȘTI TRAVESTIȚI ÎN POLITRUCI ȘI AFACERIȘTI, COMBINATORI DE DOSARE ȘI RESURSE ECONOMICE
    ------------------------------------
    ***STATUL TICALOȘIT DE POLITRUCI ȘI TRĂDATORI, LINGĂI ȘI PUPINCURIȘTI***
    CLANURILE CONDUC ŢARA, HOŢI FURĂ ȘI INSTITUŢIILE STATULUI ţin de ȘASE.
    GOLANII, SLUGILE şi TRĂDĂTORII României au ajuns mari conducători, în folosul grupurilor MAFIOTE, SECURISTE, cu acceptul organelor statului care veghează şi ţin de şase la HOȚIILE acestora, culegând firmiturile rămase de la gura cetăţenilor.





    Îmi placeÎmi place · · Distribuie



    Adrian Pop PATRIOTISMUL inseamna Omenie, Bun Simt, Munca Cinstita...si logica impecabila, oferite in DAR, continuu si pana la capat, de catre Sufletul pus pres in fata profanilor.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #8
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    Virgil Iordache


    1 min

    STOP Statului mafiot! – cancerul de care suferă România
    Jenant, umilitor chiar! România a ajuns o fantomă zdrenţuită a Ţării din ʼ89, când, contrar intoxicărilor venite din partea măscăricilor „Europei… «libere»” (care pregăteau distrugerea României) şi a balivernelor actualilor analisto-panglicari, România exporta produse industriale în peste 140 de state ale Terrei, Preşedintele S.U.A. trata cu respect, iar Regina Angliei purta în caleaşcă, în văzul întregii lumi pe preşedintele unei Românii suverane – pe atunci. Diplomaţia românească se afla în poziţie demnă, constituind un factor important în acţiunile de conectare a interesele marilor potentaţi ai vremii (S.U.A., U.R.S.S., China), poziţionaţi nu tocmai prieteneşte. Nu-i niciun secret!
    Citeste:



    Deşteaptă-te, române! Nu te mai lăsa călcat în picioare!
    ziarulnatiunea.ro
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #9
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.531
    Virgil Iordache


    1 oră

    Doresc un preşedinte pentru România, nu slugă sau o marionetă pusă de clanurilor de mafioţi rezultată din jocurile făcute de de-serviciile interne sau externe împotriva interesului naţional!
    APEL CĂTRE NAŢIUNE: Forţaţi societatea civilă să se organizeze!
    „Având în vedere toate cele semnalate, facem apel la toate organizaţiile neguvernamentale şi la mediul economic să se organizeze astfel încât să putem depăşi perioada următoare, ce se anunţă şi mai plină de probleme, din cauza contextului internaţional şi a crizelor economico-financiare şi de mediu.”
    STOP Statului mafiot! – cancerul de care suferă România
    România este condusă de clanuri mafiote (partide politice), de-servicii şantajiste cu protecţie din partea marionetelor si ticalosilor plantati în instituţiile satului corupt.
    (Secretul nostru : UNIREA FACE PUTEREA! De aceea propun ca toţi romanii , toate grupurile şi partidele interesate să se unească şi să acţioneze sub aceeaşi denumire : “ALIANŢA NAŢIONALĂ DEŞTEAPTĂ-TE ROMANE”. Pentru constituirea şi începerea activităţii Alianţei, propun următoarele activităţi: .......
    de Ioan Radu Alexandru
    Dragi romani, nu mai speraţi în revoluţii şi ieşiri masive în stradă , ca şi în decembrie 1989. Oamenii se tem pentru ziua de mâine, pentru pierderea locului de muncă, pentru siguranţa personală. Iar pe oportunişti , profitori şi simpatizanţi ai sistemului actual, nu se poate conta. Deci este timpul să înţelegem căci singura soluţie este unirea noastră , a tuturor , într-o singură mişcare, la nivel naţional. Trebuie să ne unim într-o alianţă puternică, o formaţiune din care să facă parte toţi aceia care sunt nemulţumiţi de actuala situaţie din România. O alianţă care să fie condusă de către reprezentanţii poporului şi să oglindească într-adevăr cuvântul şi voinţa acestuia. Va trebui să lăsăm la o parte indiferentă, frică, orgoliul, ambiţiile personale , ambiţiile de grup şi de partid şi să acţionăm ÎMPREUNĂ pentru interesele majore ale ţării. De aceea, tuturor celor care sunteţi interesaţi, vă propun să ne unim şi să acţionăm toţi sub o singură mişcare : “ALIANŢA NAŢIONALĂ DEŞTEAPTĂ-TE ROMANE”. Atâta timp cât fiecare individ, grup, sau formaţiune politică acţionează după propriile convingeri şi interese, nu vom putea schimba niciodată nimic în România. Unindu-ne toţi cei nemulţumiţi într-o singură ALIANŢA , şi acceptând unanim cele opt puncte de bază enumerate mai jos, vom reuşi să realizăm schimbarea. Prin perseverenţă şi implicarea noastră a tuturor, această mişcare va deveni o formaţiune politică puternică, o alianţă a noastră , a românilor, a tuturor oamenilor simpli. Aşa cum a fost condusă revoluţia din 1989 prin televiziune, aşa vom folosi azi internetul şi mijloacele de comunicare pentru realizarea scopurilor noastre. Va fi foarte greu ,dar nu imposibil. Vă previn căci totul se bazează pe voluntariat, şi pe obligaţia morală pe care o avem fiecare dintre noi faţă de ţară. Dacă ţara merge bine,atunci şi noi o ducem bine. Câţi romani nu şi-au dat viaţa pentru ţara, iar noi suntem indiferenţi, nepăsători şi divizaţi, acum când România are nevoie de noi ? Trăim vremuri grele, România trece printr-o perioadă dificilă. În ultimii 24 de ani economia ţării a fost distrusă aproape complet. România a acumulat datorii externe uriaşe ; resursele naturale şi pământul sunt vândute şi se vând în continuare marilor corporaţii străine; puterea actuală acţionează după ordinele şi indicaţiile puterilor străine , fără a consulta poporul în luarea deciziilor importante ; majoritatea romanilor se zbat în sărăcie, trăind de pe o zi pe alta, iar mulţi ,în disperare, prefera să plece din ţară ; Implicarea marilor puteri în treburile interne ale României este tot mai mare şi suntem pe cale de a nu ne mai decide singuri soarta. Dar cine sunt cei vinovaţi pentru această situaţie? Cu siguranţă aceştia vor fi judecaţi de către popor , dar numai atunci când poporul va fi cu adevărat stăpân în această ţară. De aceea, vă propun o mişcare la nivel naţional şi o alianţă puternică, cu adevărat iubita de popor. O alianţă care să nu insele încrederea şi aşa firavă a românilor. Demnitate, patriotism, onoare, cinste , disciplină, corectitudine,transparenta ,acestea vor fi principiile de bază ale mişcării. Pentru o bună organizare şi operativitate, propun că Alianţa să fie condusă de către un CONSILIU format din 30 de membri, reprezentanţi ai poporului , grupurilor şi partidelor neparlamentare care sunt de acord cu cele opt obiective fundamentale, enumerate mai jos. Toate deciziile consiliului vor fi luate în mod transparent şi comunicate tuturor membrilor Alianţei. Schimbarea sau primirea de noi membri în CONSILIU se va face prin hotărârea Consiliului Alianţei. Nu vor exista lideri, ci doar reprezentanţi ai Alianţei şi responsabili pe sectoare de activitate. Deoarece vor fi mulţi membri ai consiliului din afară Bucureştiului , majoritatea şedinţelor se vor desfăşura prin intermediul video conferinţelor .
    Nu vom accepta în rândurile noastre: persoane compromise moral şi politic ; persoane care sunt împotriva tradiţiilor noastre străbune şi a credinţei noastre creştine ; persoane care fac parte din asociaţii sau organizaţii secrete; persoane care simpatizează şi susţin actuala putere; oportuniştii.
    Obiectivele fundamentale ale alianţei :
    1. Oprirea cedării de suveranitate ,apărarea caracterului naţional , suveran ,unitar şi indivizibil al statului român;
    2. Schimbarea de la putere a actualei clasei politice şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru situaţia economică actuală;
    3. Redresarea economică a ţării,punând un accent deosebit pe agricultură,industria alimentară,industria energetică, turism şi reducerea fiscalităţii;
    4. Eradicarea oricărei forme de separatism etnic şi teritorial;
    5. Stoparea jafului la nivel naţional, stoparea vânzării pământului românesc străinilor, eradicarea corupţiei şi confiscarea averilor ilicite;
    6. Favorizarea legislativă a investitorilor autohtoni şi a capitalului românesc şi limitarea monopolului exercitat de către corporaţiile străine;
    7. Stoparea exploatării resurselor naturale prin metode poluante; exploatarea acestora în interesul naţional şi prin mijloace ecologice;
    8. Transparenţă totală în politica economică şi socială ; consultarea poporului în luarea deciziilor de interes naţional;
    Secretul nostru : UNIREA FACE PUTEREA! De aceea propun ca toţi romanii , toate grupurile şi partidele interesate să se unească şi să acţioneze sub aceeaşi denumire : “ALIANŢA NAŢIONALĂ DEŞTEAPTĂ-TE ROMANE”. Pentru constituirea şi începerea activităţii Alianţei, propun următoarele activităţi:
    1. Popularizarea mişcării prin: - folosirea mijloacelor de comunicare (internet,presa,televiziune, radio);- folosirea denumirii “ALIANŢA NAŢIONALĂ DEŞTEAPTĂ-TE ROMANE” pe timpul manifestaţiilor, demonstraţiilor, mitingurilor, protestelor ;- distribuirea acestui document în ţară, prin intermediul voluntarilor pentru aducerea la cunoştinţă a tuturor romanilor despre existenţa Alianţei;
    2. Înfiinţarea filialelor locale cu denumirea Alianţei, în activitatea cărora să se implice toţi membrii şi simpatizanţii;
    3.Conştientizarea şi informarea reală a românilor despre situaţia din ţară şi necesitatea schimbării politice, economice şi sociale , subliniind faptul că acest lucru este posibil doar prin implicarea personală a fiecăruia dintre noi ; Articole în presă, reportaje, emisiuni,dezbateri, prezentări de situaţie, discursuri, manifestaţii,proteste, toate acestea având ca subiect principal următoarele întrebări:
    - Eşti mulţumit de situaţia economică ,politica şi socială actuală din România? Eşti conştient că dacă ţara ar fi fost condusă de către oameni capabili , responsabili şi oneşti , situaţia ar fi fost alta acum în România?
    – România se afla pe drumul cel bun sau pe un drum greşit?
    - Eşti mulţumit de modul în care trăieşti acum? Eşti conştient că pe zi ce trece situaţia ta se îngreunează din ce în ce mai mult? Preţurile şi impozitele, cresc, viaţa devine din ce în ce mai grea; furtul , corupţia, necinstea, indiferentă,toate acestea au fost şi sunt încurajate în continuare;
    - Dacă instituţiile în care romanii au încredere sunt împotriva vânzării resurselor naturale şi a pământului românesc,( moştenit şi dat mai departe generaţiilor viitoare de către străbunii noştri prin jertfă şi sudoare) ,atunci tu de ce eşti de acord?
    - Actuala putere acţionează în beneficiul tău şi al societăţii, sau în defavoarea ta?
    - Eşti conştient că numai printr-o mişcare la nivel naţional în care să te implici personal , se mai poate schimba ceva în România?
    – Eşti de acord cu cele opt obiective fundamentale ale ALIANŢEI ?
    4. Cooperare desăvârşită între membrii alianţei, respectând cele opt puncte enumerate mai sus;
    În concluzie: “ALIANŢA NAŢIONALĂ DEŞTEAPTĂ-TE ROMANE “ este doar pentru cei care NU sunt de acord cu situaţia politică, economică şi socială actuală şi doresc schimbarea.
    ALIANŢA presupune implicare şi sacrificii ; dar dacă îţi iubeşti patria, atunci merită.
    ALIANŢA presupune cooperare, înţelegere,competenta , disciplină, sinceritate, punctualitate, transparentă, modestie ,echidistanta; ALIANŢA presupune un legământ cu ţara şi cu poporul , pe care va trebui să îl respectăm cu sfinţenie: “Jur în faţa lui Dumnezeu şi în faţa poporului român să îmi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să acţionez doar în interesul şi pentru binele poporului român ,şi să mă implic în această cu tot ce am mai bun. Jur să respect şi să duc la îndeplinire deciziile luate de către Consiliul Alianţei , întocmai şi la timp. Jur să nu amestec interesele şi scopurile personale cu cele ale Alianţei . Jur să nu trădez “ALIANŢA NAŢIONALĂ DEŞTEAPTĂ-TE ROMANE” şi obiectivele fundamentale ale acesteia,indiferent ce s-ar întâmpla. Aşa să-mi ajute Dumnezeu” .
    Nu avem nevoie de doctrine complicate , de texte şi discuţii interminabile . Avem nevoie de fapte. Acesta este scopul Alianţei. Vă rog să înţelegeţi căci această unitate este singura şansă de a schimba ceva în România. Vă rog să faceţi publică această iniţiativă . Numai aşa vom putea învinge. Doamne ocroteşte-i pe romani.
    Cpt.(rez.) Ştefan F.





    Nu-mi mai placeNu-mi mai place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #10

Pagina 1 din 4 1234 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •