Pagina 3 din 7 PrimulPrimul 1234567 UltimulUltimul
Rezultate 21 la 30 din 63

Subiect: Litanie catre Duhul Sfant scrisa de Parintele Arsenie Boca

  1. #21
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618








    Rugăciune pentru casă şi bunăstarea familiei


    Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.


    Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.


    Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.


    Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui,
    Dumnezeul nostru,
    şi Ţie slavă înălţăm,
    Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
    acum şi pururea şi în vecii vecilor.
    Amin.








    Ultima modificare făcută de latan.elena; 25.10.2015 la 23:08.

  2. #22
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618






    Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului




    Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii.


    Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu.

    Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.








    Doamne Iisuse Hristoase! Fie mila Ta asupra copiilor mei (numele), păzeşte-i pe ei sub acoperământul Tău, ocroteşte-i de toată pofta vicleană, depărtează de la ei pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, deschide-le urechile şi ochii inimii, dăruieşte umilinţă şi smerenie inimilor lor. Doamne!Cu toţii suntem zidirea Ta: îndură-Te de copiii mei (numele) şi întoarce-i la pocăinţă. Mântuieşte-i, Doamne, şi miluieşte-i pe copiii mei (numele), şi luminează-le mintea cu lumina înţelegerii Evangheliei Tale, şi povăţuieşte-i în calea poruncilor Tale, şi învaţă-i, Mântuitorule, să facă voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul nostru.

    Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.08.2015 la 11:50.

  3. #23
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618




    Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu - mântuiește-mă!

    Tu ai veni să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat - preînnoiește-mă pe mine cel ce m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să fiu curat la inimă și voinic la trup spre slava Numelui Tău.

    Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmașului - izbăvește-mă, dar, de robia vrăjmașului celui preamânios, necurat, spurcat și scârbos, care mă luptă întru mădularele mele și mă apleacă spre pământ, cu sila târându-mă către păcat.

    Tu ai venit să ne luminezi - luminează inima mea întunecată de patimi. Tu ai venit să le aduni pe cele risipite - adună gândurile mele, pe care mi le-a risipit vrăjmașul.

    Tu ai venit să ne întărești întru neputința noastră și Apostolul Tău a zis: „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12,9).

    Eu sunt cel neputincios până în sfârșit și nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine. Nu pot fără Tine nici să gândesc, nici să simt binele, nici să doresc binele, nici să-l grăiesc și nici să-l plinesc. Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine - dă-mi, dar, harul, dă-mi lumina și puterea de a gândi și a simți binele, și de a-l săvârși cu lesnire, precum și de a grăi și a face ceea ce-Ți este bineplăcut Ție. Așa, toată viața mea Ți-o dau Ție, lui Hristos Dumnezeu,

    Mântuitorului meu, Preînnoitorului meu. Curățește-mă, sfințește-mă și mă mântuiește. Ajută-mă, căci fără de Tine apropiată și grabnică este pieirea mea în fiece clipă. Amin.



  4. #24
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618




    Rugăciune PUTERNICĂ pentru momentele grele ale vieţii

    O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ……!Binecuvântarea Domnului Iisus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine…..!Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine … !Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi……….(se spune o singură dorinţă).Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi….(se spune numele) şi necunoscuţi şi îdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!


    Ultima modificare făcută de latan.elena; 10.08.2015 la 10:02.

  5. #25
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618




    Dumnezeule, Dumnezeul nostru, de Care heruvimii şi toate adâncurile tremură, Cel Ce de-a pururea îi asculţi pe cei ce Te cheamă cu inimă zdrobită, Cel Ce ai zis: “Mai înainte de a Mă chema de faţă sunt”, vino şi acum, Stăpâne, la noi şi pleacă urechea Ta spre neputinţa noastră !

    Cel Ce de-a pururea ne chemi pe noi, care ne întoarcem mereu de la Tine deşi Tu ne faci bine, trimite întru noi umilinţă şi, precum ai arătat odinioară piatra din pustie, arată şi inimile noastre cele împietrite vărsând izvoare de lacrimi. Cu frică şi cutremur cădem la Tine şi ne rugăm:

    Doamne, Doamne, iartă-ne greşelile de până acum, făcute din neştiinţă sau cu ştiinţă.
    Căci ştim că mare este mila Ta, Iubitorule de oameni, şi pentru aceasta îndrăznim să ne rugăm Ţie.
    Adu-Ţi aminte de noi, păcătoşii Tăi robi, când chemăm numele Tău cel sfânt şi nu ne lipsi de nădejdea noastră.
    Învredniceşte-ne să Te iubim şi să ne temem de Tine din toată inima şi să facem întru toate voia Ta, ca astfel, curăţindu-ne cugetele şi inimile, să Te aflăm milostiv în ceasul morţii şi al Judecăţii. Amin!

    (Sfântul Grigorie Teologul)





  6. #26
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618




    Rugăciune la icoana Maicii Domnului “Floarea neveștejită”




    O, Preasfântă şi Preanevinovată Maică Fecioară, nădejdea creştinilor şi adăpostirea păcătoşilor! Apără-ne pe toţi cei ce în necazuri alergăm la Tine, auzi suspinurile noastre, pleacă urechea Ta la rugăciunea noastră. Stăpână şi Maica Dumnezeului nostru, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul Tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii Tăi, pentru cârtirea noastră. Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului Tău Acoperământ. Îndreaptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre. O, Maică Marie, Preabuna şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne cu mijlocirea Ta. Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră.O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru! Tu, Ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor nouă, celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii noştri sufleteşti, ca să vedem calea adevărului lui Dumnezeu. Întăreşte cu harul Fiului Tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului Tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.






    Ultima modificare făcută de latan.elena; 10.08.2015 la 10:11.

  7. #27
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618


    ”Îţi mulţumesc, Îngerul meu de lumină, pentru sfaturile tale înţelepte, pentru bunăvoinţa ta şi pentru intervenţia ta”.
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 31.07.2015 la 18:09.

  8. #28
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.08.2015 la 17:33.

  9. #29
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618
    De mare folos este rugaciunea recomandata de parintele Gherontie:" DOAMNE, INTOARCE LA BUNATATE SI LA RUGACIUNE PE VRAJMASII MEI"






    Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.08.2015 la 09:21.

  10. #30
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.618






    Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.09.2015 la 15:41.

Pagina 3 din 7 PrimulPrimul 1234567 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •