FENOMENE stranii în Munţii Buzăului? Relatări care îţi dau fiori




Potrivit efemeride.ro, specialiştii care au cercetat acest fenomen au remarcat că dispariţiile se produc „natural“, în anumite condiţii fizice, sau par a fi voinţa „cuiva“.
Ridicaţi şi aruncaţi
Astfel, există relatări despre teleportări stranii, toate fiind legate de căutătorii de comori, de parca ar fi un „zeu“ care apără tezaurele sacre îngropate în zonă şi „azvârle“ pe cei care se apropie prea mult de ele. Multe dintre legendele strânse de oamenii din această zonă a Buzăului se referă la comorile fabuloase ascunse prin munții din regiune. Altele însă sunt legate de disparițiile de persoane. Cu referiri în povestirile bătrânilor despre oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliți din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de către „spirite“.Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicați şi aruncați de acele spirite ce păzeau comoara.



“Am venit de Dincolo”
Specialiștii care au analizat fenomenul spun că poate că cei care au îngropat tezaurele sacre în anumite locuri cunoșteau „anomaliile“ zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate în zonă în anii ’80 au inclus şi unul mai puţin obișnuit. Unul dintre subiecții umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit să verifice cu ochii minţii ce se întâmplă cu acele „aspirări“ în ceaţa albastră, fiind dus într-un loc unde aparatele indicau o turbulenţă energetică. El trebuia doar să intre în stare de transă şi să comunice, pe cale telepatică, ce se întâmplă. Spre stupefacția celor prezenți, subiectul a dispărut pur şi simplu din faţa lor. A fost descoperit după aproape o oră, căzut la pământ, incapabil sa vorbească, la câteva sute de metri de locul din care dispăruse şi unde îl mai căutaseră cu câteva minute înainte de a fi găsit. Când şi-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo“.
Într-un tunel
Omul a povestit că a fost aspirat într-un tunel turbionar, gri, la capătul căruia se afla o lumină strălucitoare. A descris peisajul de „Dincolo” asemănător cu cel pământean, dar în culori mult mai pure. A văzut o femeie şi o fetiță aidoma ei, un bătrân şi un alt bărbat, cu ten gri, „altfel decât noi“. Omului cu pricina nu i-a venit să creadă că dispăruse aproape o oră. Dispăruseră acei oameni pe care i-a întâlnit în „ceaţa albastră“ şi nu mai găsiseră calea de întoarcere? O întrebare cu răspuns dificil de dat. În urma unor teste experimentale efectuate între 1978 – 1981, în regiunea Bozioru, a rezultat că în anumite situații când se întrunește un număr nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici şi de altă natură) este posibilă dispariția instantanee a unor persoane.
Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. În documentar, ceaţa albastră este denumită „ceaţă electronică“ sau „vârtej electronic“, fiind responsabilă de devierea unui avion cu 160 de km faţă de ruta inițială.

Oamenii lui Anu
După cum notează efemeride.ro, localnicii spun că „Ţara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Un grup de cercetători japonezi au constatat că aici se află al treilea pol energetic al Pământului, ca importanţă, primul fiind Vârful Omu. Legătura acestei zone cu străvechea civilizație sumeriană a făcut-o cercetătorul Paul Lazar Tonciulescu, în cartea sa „De la Tărtăria la Ţara Luanei“. „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu îi păstorește“ sau „oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al cărui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastică. În afară de tăblițele de la Tărtăria cu o scriere protosumeriană (datarea cu C 14 atestă că așezarea este cu 2.000 de ani mai veche decât orașele sumeriene), ceramica antică descoperită pe teritoriul ţării noastre poartă simbolul zeului Anu. „Zeii“ sumerieni coborâseră pe Pământ cu carele zburătoare şi întocmiseră înainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizația primordială.

Este celebră teoria oceanologului american Rob Ballard, conform căreia marele potop rămas în toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut în bazinul Mării Negre, care era doar un lac cu apă dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toată această regiune, iar lacul s-a transformat în mare. Triburi ale acestei prime civilizații au migrat şi înainte de Diluviu, dar după cataclism au „emigrat“ şi zeii, întemeind civilizațiile de pe malurile Tigrului şi Eufratului, Indusului şi Nilului. Dar se pare că aici a fost prima „Ţară a oamenilor lui Anu“…