Papornița Moșului
Rezultate 1 la 3 din 3

Subiect: Tezaurul Romaniei luat de rusi…se afla in Franta! O teapa de 93 DE TONE DE AUR!

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.546

    Tezaurul Romaniei luat de rusi…se afla in Franta! O teapa de 93 DE TONE DE AUR!













    Tezaurul Romaniei luat de rusi…se afla in Franta! O teapa de 93 DE TONE DE AUR!

    By radu on February 21, 2014





    Un secol de zvonuri peste o tăcere de aur: Soarta Tezaurului României este, probabil, unul dintre cel mai bine păstrate secrete ale istoriei scolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii în care curge mai mult sânge decât cerneală. Însă atât cât a spus cerneala în tratatele de pace din răgazul dintre războiae ar fi suficient pentru un cercetător atent ca să reconstituie traseul aurului, cu totul neaşteptat, pe care îl veţi regăsi în cronologia din ancheta pe care am iniţiat-o. Studiind problema datoriei istorice a Germaniei faţă de România de 18 miliarde de euro, am găsit în arhive o conexiune cu totul neaşteptată în alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale „Der goldene Pflug. Lebensernte eines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti din 7 mai 1918. Iată, răspunsul poate fi găsit nu exclusiv la Moscova, ci chiar în inima Europei, la Bruxelles. Dacă ne-am afla într-un roman de Agatha Christie, poate chiar în „Orient Express”, am exclude din start ipoteza că cele 93.400 kg aur încărcate în vagoane într-un decor iarnă ar putea fi, în continuare, la Moscova. Voi demonstra, într-o serie de articole, care completează şi duc mai departe datele prezentate aici, povestea reală a traseului Tezaurului: Rusia – Germania – Franţa. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca românii să o cunoască.
    Problema tezaurului a fost reşapată periodic, asemeni unei poveşti cu zâne, adică fără vreun final concret, de politicienii României. Pentru că sună bine. Pentru că 90% dintre români cred că problema tezaurului este importantă. Pentru că un secret nu este niciodată suficient de bine ascuns dacă asupra subiectului se aşterne o tăcere absolută. Pentru început, iată traseul cronologic al istoriei Tezaurului.
    23 noiembrie 1916: Capitularea Bucureştilor, capitala României, în faţa trupelor de ocupaţie germană. În zilele următoare, Statul Major şi Comandatura germană au ocupat Hotel Bulevard, Capşa şi Athénée Palace.
    12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iaşi, în vagoane, cu direcţia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deţinut sub formă de lingouri, monede diverse şi bijuterii. Porneşte către Moscova al doilea transport cu valorile Băncii Naţionale a României din care aur efectiv în valoare de doar 574.000 lei (echivalentul a circa 170 de kg aur). În total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele două transporturi. Au dispărut exact 93.540 kg de aur. Reţineţi cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizie uluitoare, în păienjenişul armistiţiilor şi tratatelor de pace de după Primul Război Mondial: transportată de la Moscova la Berlin şi apoi în somaţia Antantei către Germania de a restitui „aurul României sau al Rusiei”.
    18 decembrie 1916 (1 ianuarie după calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, în Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupaţie) este următorul: ei emit indefinit, pentru a plăti soldele şi tot restul. Pe măsura ce se emite, tezaurul acoperă la Berlin în mărci. — Eu: «Dar reglementarea cu România?». El (n.r. generalul Petersen, şeful delegaţiei germane la Bucureşti): «Vom vedea la pace»”. Cu alte cuvinte, administraţia germană tipărea monedă în Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul României, pe care Guvernul român refugiat la Iaşi îl evacuase din ţară.
    5 ianuarie 1917: Banca Naţională e pusă sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, notează politicianul român. După care adaugă că Banca Naţională a fost redeschisă a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.
    5 martie 1917: o altă ordonanţă a administraţiei de ocupaţie anunţă că Banca Naţională a fost pusă sub sechestru şi închisă până la noi ordine. „Ordonanţa vizează faptul că Tezaurul şi majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.
    6 martie 1917: liderul conservator află conţinutul împuternicirilor semnate de Col. Hentsch, noul şef de Stat Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-secheştrii trebuie să se pună în posesia Băncii Naţionale; sunt autorizaţi să exercite toate acţiunile pe care Banca le poate exercita şi să dispuie de tot avutul Băncii”(…) Spiess crede că germanii vor să se pună la adăpostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iaşi”.
    http://de.scribd.com/doc/207736456/Document-e-1
    Octombrie 1917: Marea Revoluţie în Rusia. Comuniştii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul şi angajamentul Germaniei cu intenţia să încheie Frontul din Est.
    13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotărârea de a rupe relaţiile diplomatice cu România, articolul 3 al acestei hotărâri stipulând: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”.
    3 martie 1918: Rusia şi Germania semnează Tratatul de la Brest-Litovsk, marcând astfel ieşirea Rusiei din Primul Război Mondial, ca să înlăture astfel de pe Frontul de Est.
    7 mai 1918: România semneazăTratatul de Pace de la Bucureşti, un document umilitor, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de altă parte. Dincolo de cedările teritoriale impuse, România a cedat controlul activelor Băncii Naţionale către trupele de ocupaţie germane. Din interpretările asupra acestui tratat rezultă că România ar fi renunţat la Tezaur, odată cu documentele referitoare la acesta aflate în custodia BNR. Profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti. Se pare că România ar fi renunţat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.
    http://de.scribd.com/doc/207736450/Document-e-2
    27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat în continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de război şi compensări pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea şi sechestrarea averii germane în Rusia. Compensările în aur făcute de Rusia în contul Germaniei se efectuează, conform tratatului, în două tranşe: prima de 42.860 kg aur şi a doua de 50.676 kg aur. În total: 93.540 kg aur. Sunt singurele tranşe prevăzute concret în tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat să o trimită către Berlin (circa 245.500 kg aur) şi, totodată cantităţile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.
    10 septembrie 1918: se efectuează primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin.
    30 septembrie 1918: al doilea transport de50.676 kg aur ajunge la Berlin.
    http://de.scribd.com/doc/207736448/Document-e-3
    11 noiembrie 1918: Armistiţiul de la Compiegne marchează înfrângerea Germaniei şi anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german şi Tratatul de Pace de la Bucureşti. Conform armistiţiului semnat între Germania, Franţa şi Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei, care au declarat că-l vor ţine în custodie până la semnarea unui acord de pace. Formularea exactă din armistiţiu este: „Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau în aflat custodia Germaniei”. Este clar că textul din armistiţiu se referă la cele 93.536 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie (cantitate echivalentă cu cea a Tezaurului României trimis, spre păstrare, la Moscova).
    http://de.scribd.com/doc/207736453/Document-e-4
    5 decembrie 1918: potrivitdocumentelor aferente armistiţiului din 29 noiembrie, o cantitate formată din două tranşe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536 kg aur) porneşte, în două vagoane, pe linia ferată Mainz – Saarbrücken către căile ferate controlate de Aliaţi, pe riscul Guvernului francez.
    http://de.scribd.com/doc/207736445/Document-e-5
    ianuarie 1919: În memoriul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris se arată că, în ce priveşte chestiunea Tezaurului, „poate n-ar fi de dorit să i se ceară Germaniei, ca o categorie de despăgubiri, dar dl. Danielopol consideră că faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri şi asigurarea lor”.
    23 iunie 1919: I.I.C. Brătianu se interesează într-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim-ministru al Franţei), ministrului francez de Finanţe Klotz şi mareşalului Foch dacă aliaţii au primit de la germani vreo cantitate de aur în contul României. Răspunsul ministrului francez de Finanţe este negativ.
    http://de.scribd.com/doc/128701886/4...dreea-Tutunaru
    28 iunie 1919: se semnează Tratatul de la Versailles, iar Rusia, deşi NU participa la semnare, are conform art. 116 al acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretenţii de despăgubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată înapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie, în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistiţiul din noiembrie 1918.
    http://de.scribd.com/doc/207736444/Document-e-6
    16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaşte Rusia sovietică. Totodată, Germania renunţă la orice pretenţie de despăgubire împotriva Rusiei cu condiţia ca nici Rusia să nu despăgubească ţări terţe pentru confiscările şi naţionalizările pe urma revoluţiei din Rusia. Reamintim că, iniţial, România a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat iniţial la Moscova în urma sechestrării acestuia de către regimul instaurat de Stalin. Mai mulţi delegaţi ai statelor participante, printre care şi Brătianu, condamnă acest tratat pentru că favorizează Rusia.
    http://de.scribd.com/doc/207736443/Document-e-7
    Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Mareşalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, până la Odessa, însă nu scoate nici un cuvânt despre restituirea Tezaurului de către Moscova.
    1956: Rusia a trimis către autorităţile comuniste dinRomânia aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnată vreodată din Tezaurul care a luat drumul Moscovei în decembrie 1916. Şi, cel mai probabil, singura care mai era depozitată, la acea, dată, la Moscova. Dacă scădem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns iniţial la Moscova, în cele două transporturi, obţinem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantităţii stipulate în Acordul financiar germano-rus şi cele93.540 kg aur care au plecat din Germania către Franţa, conform documentelor aferente armistiţiului de la Compiegne.
    Linkuri utile:
    http://de.scribd.com/doc/207736454/Link-Uri
    Radu Golban
    sursa (cotidianul.ro)
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.546
    Drumul Tezaurului la ruşi, file de jurnal. Povestea braşoveanului care a însoţit comoara naţională la Moscova



    Autor: Simona Suciu | 9664 vizualizări







    Istoricul şi diplomatul Alexandru Lapedatu a fost cel care a însoţit al doilea transport al Tezaurului României în Rusia, în 1917. Călătoria până la Kremlin este descrisă în cele câteva file păstrate din jurnalul său.
    Tezaurul românesc a fost încredinţat ruşilor în luna decembrie a anului 1916, la patru luni de la decizia României de a intra în Primul Război Mondial alături de Antantă. Politicienii de atunci s-au temut că Puterile Centrale vor ocupa ţara şi vor fura tezaurul şi atunci l-au trimis spre păstrare la Kremlin. Prima parte a acestuia a plecat spre Rusia la 14 decembrie 1916, într-un tren cu 17 vagoane în care au fost aşezate 1.740 de cutii cu lingouri şi monede de aur.În vara anului 1917 s-a decis să plece şi al doilea transport. În acelaşi an, Rusia a întrerupt orice relaţie cu România, iar la 26 ianuarie 1918, Lev Troţki avea să confirme oficial că Tezaurul va rămâne în custodia guvernului sovietic. Trenul, aracat de hoţi în drumul spre MoscovaLa finele lunii iulie 1917, cea de-a doua tranşă a Tezaurului României era pregătită să ia calea Rusiei, încărcată în 7 vagoane ale unui tren de 15 vagoane. Guvernul l-a desemnat pe Alexandru Lapedatu să însoţească transportul de cel puţin 173 de lăzi, după cum însuşi Lapedatu notează.Alexandru Lapedatu avea, pe atunci, 41 de ani şi era secretar al Comisiei Monumentelor Istorice şi al Comisiei Istorice a României. Drumul spre Moscova a fost, însă, plin neprevăzut. Pe toată durata transportului, Alexandru Lapedatu a ţinut un jurnal. Acesta a notat că, în ziua plecării, însoţitorii au aflat că au un vagon mai puţin. Au fost la un pas să rămână peste noapte cu lăzile pline cu documente sub cerul liber, în ploaie. Prin urmare, călătoria a fost amânată.Vagoanele de clasa I fuseseră deja rezervate pentru rude, prieteni şi chiar amante ale mai-marilor vremii. Ruşii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele până când încărcătura n-a fost inventariată în faţa lor. Astfel, trenul a plecat cu trei zile întârziere, pe 27 iulie 1917. Pe drum, problemele s-au ţinut lanţ. Se dusese vestea că trenul este plin de aur, iar toţi tâlharii visau la o lovitură care să-i căpătuiască pe viaţă. Dincolo de graniţă, soldaţii ruşi dădeau năvală în vagoane sperând să fure cât mai mult aur.Trenul a fost atacat de mai multe ori, iar ruşii au fost împiedicaţi să urce în garnitură de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul. Legenda spune că peste 50 de ruşi care au vrut să jefuiască trenul au fost ucişi, însă în documentele oficiale nu se menţionează nicio victimă. Amintiri de la Kremlin„Trenul băncii“, cum era numită garnitura care ducea Tezaurul la Moscova, a ajuns la destinaţie după aproape trei săptămâni. Timp de un an, cât a stat în Rusia, Lapedatu şi-a conti- nuat jurnalul.„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică şi umedă, sală care a fost acceptată, negreşit, fără să fi fost văzută.“„9 august 1917. Ocupaţi cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei caseavem 48 de lăzi, deasupra – 26, iar la Kremlin – 99.“„23 august 1917. Azi-noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate dintre ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe şi Interne, puţine ale noastre – ale Ministerului Cultelor – şi ale Ministerului Domeniilor“, scrie Lapedatu, în jurnal.Din păcate, spun istoricii, însemnările sale nu s-au păstrat în totalitate. Au rămas doar câteva hârtii, fără să se ştie unde au dispărut celelalte. Rămăşiţele jurnalului nu sunt expuse, fiind secrete. „Au fost tot felul de legende că documentele au fost distruse intenţionat, dar acest lucru nu a fost dovedit“, a explicat istoricul Ilarion Florescu. Destinul tragic al lui LapedatuAlexandru Lapedatu s-a născut în 1876, în Săcele, judeţul Braşov. Tatăl său a fost profesor, iar mama sa – fiica unui negustor înstărit. Şi-a pierdut părintele pe când avea doar 5 ani, iar mama s-a recăsătorit cu un profesor din Iaşi. Mulţi ani a rămas în grija bunicilor care locuiau într-un sat din Sibiu. În tinereţe, a predat istoria la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov, iar ulterior a ajuns cercetător la Biblioteca Academiei Române (1903-1908) şi secretar al Comisiei Monumentelor Istorice (1904-1919) şi al Comisiei Istorice a României (1911-1919).După ce s-a întors din Rusia, în 1918, după ce a însoţit cel de-al doilea transport al Tezaurului la ruşi, Lapedatu a avut o carieră strălucită. Tot în 1918, a fost desemnat expert al delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris. După Marea Unire, Alexandru Lapedatu a predat istoria veche la Universitatea din Cluj-Napoca. A fost întemeietor şi co-director al Institutului de Istorie din Cluj, director general al Arhivelor Statului, preşedinte al Senatului, ministru al Cultelor şi Artelor, academician şi preşedinte al Academiei Române. Alexandru Lapedatu a intrat în politică în 1922, devenind membru marcant al Partidului Naţional Liberal. Ucis de comuniştiViaţa lui Alexandru Lapedatu avea să ia o întorsătură dramatică în 1950. Atunci, toate titlurile i-au fost retrase odată cu venirea comuniştilor la putere. La 5 mai 1950 a fost arestat şi închis la Sighet. A fost dus cât mai departe de Capitală, pentru ca nu cumva prietenii lui cu influenţă politică să-l scape de închisoare.A murit la 30 august 1950, când a fost băgat în celulă după o dezinsecţie. A făcut o criză de astm din cauza mirosului. Mulţi spun că a fost asasinat şi că deliberat celula sa a fost tratată cu insecticid, ştiindu-se că Lapedatu suferea de astm.„Deşi comuniştii au susţinut că moartea sa a avut cauze naturale, se spune că intenţionat în celula sa s-a dat cu de zece ori mai mult insecticid decât ar fi fost necesar. Se spune că Lapedatu avea susţinere mare în Europa Occidentală şi că se făceau eforturi pentru eliberarea sa. Puţini ştiu cine a fost Alexandru Lapedatu. Comuniştii au făcut tot ce au putut pentru a ascunde meritele lui. Lapedatu a fost unul dintre cei mai străluciţi diplomaţi ai acelor vremuri şi excepţional istoric“, a menţionat Ilarion Florescu.După 1990, titlurile academice i-au fost redate postmortem. În 1994, în localitatea natală Săcele a fost ridicat un bust în memoria sa. O placă comemorativă a fost aşezată şi la casa natală a lui Lapedatu. Sursa: www.adevarul.ro

    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    1.410
    http://www.descoperalumea.net/in-pre...iei-din-rusia/

    În premieră, un jurnalist rus a spus adevărul despre tezaurul României din Rusia
    de Admin · 21 ianuarie 2018
    Tezaurul-Romaniei-600x350.jpg



    foto: infopuls.ro
    (…) Așadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-ați dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titlul postării de astăzi. (…) Cu alte cuvinte, în ceea ce ține de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în niciun chip, sub nicio formă, sub niciun fel interpretări ambigue.

    Și vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanță principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, și într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluția APCE.
    De ce are această chestiune o importanță principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaștem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătății, câte ne spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOȚI! Noi recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăților mintale, că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoții bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troțki.
    Doar așa și nicidecum altfel. Și nici un fel de inepții de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ține de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nicio tangență cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui și a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaștem obligațiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic și impertinent.
    Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea „aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzații de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoștința cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putință, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Rețelei Naționale a Oamenilor de Afaceri.
    În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica țărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru.
    Aici și acum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia. Demersul României a avut consecințe deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensivă, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română. Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la graniță cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.
    În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporară, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziția dominantă pe care o aveau submarinele germane în spațiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.
    La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii. Pentru Rusia procesul-verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentul Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România. Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a și garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.
    Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecțiile muzeistice aparținând instituțiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur. Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunțit mod cu putință în procesul-verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepția valorii pur istorice a exponatelor de muzeu): 2 miliarde 800 milioane de dolari.

    „Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conținut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei. În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eșalon cu părți ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci, trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917. Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de teroriști a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronștein, alias Troțki, a declarat public cu cinism: „Activele românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își asuma obligația de păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului roman”. Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoțite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: „În toți acești ani, poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.
    E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine oricărei țări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligațiunilor de restituire a ceea ce nu-ți aparține. România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declarațiile publicate în presa sovietică reiese clar și univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.
    Și atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice și monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARȚINE! Și ne-au făcut pe toți ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere? La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul înghețat Cozit dracii le sfârteca capetele. Pentru orice creștin nu există o crima mai oribilă decât înșelarea celor care ți-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele și țopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor. Din păcate însă, nimănui nu-i pasă de „aurul romanesc”. De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredințat toata averea sa, e așa, un fleac , „o chestiune istorică”.
    Serghei Mihailovici Golubițki este un scriitor, filolog, jurnalist și specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diploma roșie) Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a susținut teza de doctor cu tema „Mitologia socială și nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeași universitate. Poseda limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză și română. In 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul „Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez și terminând cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia „TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă „Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piața americană. În clasamentul celor „100 de creatori din spațiul postsovietic”, stabilit de „Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, „pentru gândirea creatoare asupra realităților în transformare dinamică”.
    Fragmente din articolul lui Serghei Golubțki. Sursa: http://i-business.ru/ (Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia)
    sursa: timpul.md

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •