Dor de tara - Poezii

[Horia]

Deschid această rubrică de poezii pentru membrii forumului cât și pentru copiii acestora, consider că poezia nu este o pierdere de timp, ci hrană pentru suflet.

[Horia]

Rugăciune la necazuri
Scris de Marian ILIE
Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 19:20

Întru Tine Doamne pun nădejdea mea
şi-Ţi trimit prin preoţi lungul acatist
cu hangerul urii până la plăsea
împlântat în coasta neamului meu trist

Numai Tu ştii Doamne pricina la toate
câte ni se-ntâmplă-n fiecare veac
de-am ajuns să plângem vremile uitate
şi-ntre nemuri - iată, noi - cel mai sărac

Spiritul acela de popor la sapă
prin Grădina Maicii Bunului Tău Fiu
nu mai poartă Doamne Duhul Tău de apă
aer şi lumină-n flaş liliachiu

Parcă ne vândurăm Doamne lui Satan
nu mai suntem semeni nu mai suntem fraţi
tot mai blegi şi ţanţoşi de la an la an
şi-n nemernicie tot mai afundaţi

Numai Tu ştii cine ne dădu otrava
şi ştii calea dreaptă înspre mântuire
iartă-ne păcatul, adu-ne izbava
şi ne umple ţara de milostivire

Că Tu eşti Tăria, Tu eşti Salvatorul
ia-ne dar aproape Sie-Ţi şi ne ceartă
c-am uitat că suntem înşine poporul
uns să-i privegheze Raiului la Poartă

şi peste milenii două continente
am ţinut alături şi le-am populat
cu acele blânde energii latente
dedesubt de coama lanţului carpat...

Slavă înnalţ Ţie Doamne ceresc Tată
şi-ntru izbăvirea nemului mă-nchin
dă-ne Doamne harul Tău încă odată
şi ofrandă Ţie mă dedic. Amin!

[Horia]

Balada celui bolnav de vis
de Mircea Cruceanu

Sunt bolnav de imagini, o! mamă,
şi-s numai lumină şi-s tot numai rană!

Sunt bolnav de miresme sălbatice, crude
de ferigi, de jnepeni, de stâncile nude.
Sunt bolnav de izvoare, de poieni şi de ciute,
de doinele plânse pe vers şi lăute.

Mă-năbuş de vise, de brazi şi zăpadă,
vreau spaţiu şi chiot, vreau cer şi baladă!
Când alţii, ca lemnul, dorm somnul lor vid
prin codru-amintirii eu calea-mi deschid.

Cu Dragoş şi Molda cobor prin păduri,
descalec cu Ţara, gonind aprigi bouri.
Cu Ştefan la luptă, pornesc împreună,
răpun vârcolacii valhovnici sub lună.

Ţin sfat cu haiducii-n pădurea vălceană,
domniţe şi zâne mi-adorm lângă geană.
Mi-e inima arsă de cald curcubeu
şi rouă din doine imi cere mereu.

Cu-aprinse dorinţe şi dragoste-amară
aştept soarele-nalt să coboare pe Ţară.
Şi-mi scapără visul - izbit amânar-
de sufletul greu de steme şi jar.

Pe fruntea mea arsă aşterne zapadă,
din piept scoate-mi inima şi pune baladă.
Sunt bolnav de atâtea imagini, o! mamă,
şi-s numai lumină, şi-s tot numai rană!

[Horia]

Imn vizionar
Dan Verona
(muzica Stefan Hrusca 1981)

Infloresc în cale-ţi teii
mamă dulce, Românie,
şi zăpezile mai rare
tot acoper-o câmpie

tot mai cântă într-un munte
noaptea o privighetoare,
grâul tot va bate-n galben
cât deasupra este soare

am simţit de-atâtea veacuri
ce-i iubirea de moşie,
ce înseamnă să ari singur
pe furtună o câmpie

am simţit şi bucuria
de-a fi ţară românească,
sprijiniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă -mpărătească

ne-am simţit la noi acasă
în priveliştea solară,
cu mirosul sfânt de pâine
aurind rotunda ţară

ne-am simţit la noi acasă
între Dunăre şi mare,
ori in munţi, suind cu turme
de albine şi mioare

n-am dorit decât pe masă
aburind rotunda pâine,
n-am dorit decât să fie
apa limpede -n fântâne

n-am dorit decât lumina
să vegheze cu tărie,
somnul pruncilor în leagăn
şi-al seminţelor în glie

în rotunda noastră ţară
noi suntem ca o cetate,
peste care nu va trece
cel ce-n duşmănie bate

în rotunda noastră ţară
însemnat de veac e ramul,
să vegheze-acoperişul
unde stă la cină neamul

noi suntem la noi acasă
noi ne ştim şi dor şi nume,
unde stau Carpaţii teferi
stăm şi noi din veac în lume

astfel ne purtăm veşmântul
de fiinţă românească,
sprijniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă-mpărătească

[Horia]

Patria mea e tăcută şi blândă...
Scris de Theodor RAPAN
Duminică, 04 Septembrie 2011 16:30


Patria mea e tăcută şi blândă,
patria mea are numai trecut,
pacea mormintelor se clatină-n mine,
oriunde pun mâna, nu-i un os de-mprumut...

Cotrocenit în noapte glasul minte,
frigul din candeli e-o pajişte mută,
marmura înţelesului tace şi tace,
sângele inimii bea numai cucută...

Cum vă aştept, ticăloşi fără minte,
în ţeapa nădejdii să vă trag pe ales,
din potirul cu lacrimi, fierbinte, fierbinte,
pulberea morţii să vă dea ghes...

O, Clipa cea mare ţărâna suspină,
aprigul val nu e mort, numai zace,
între solzi de lumină şi candela
sorţii pustiul în mine Tăcere se face...

La timonă se află căpcăuni fără număr,
pridvoare de gheaţă poporul îndură,
blagoslovite fie fructele Omului,
omizile-n somn libertatea îmi fură...

La Cina de taină ia lampa cu tine,
chipul tristeţii nu-l arăta,
cine vorbeşte,
cine te-ascultă e demult în Lumină şi în inima mea...

Patria mea e tăcută şi blândă,
patria mea are numai trecut,
pacea mormintelor se clatină-n mine,
oriunde pun mâna, nu-i un os de-mprumut...

[Horia]

Rugaciune
de Jianu Liviu-Florian [Florian din Transilvania ]


Vântură-ne, Doamne, pleava aurită,
Şi păstrează numai inima rănită,
Vântură-ne, Doamne, toată îngâmfarea,
Şi păstrează numai jertfa şi răbdarea –


Vântură-ne, Doamne, templele de sine,
Şi păstrează numai dania către Tine,
Vântură-ne, Doamne, sporul şi talanţii,
Şi păstrează numai ce-mpărţim la alţii -


Vântură-ne, Doamne, pleava aurită,
Şi împarte-Ţi numai sângele cu pită,
Vânturaţi pe lume, fără de folos,
Să trăim în Tine, Domnule Hristos…


30 septembrie 2009

[Horia]

Imnul Moldovei
Ilie Micolov



În Moldova locul-i sfânt, leagăn de credinţă
Din străbuni am ctitorit pentru biruinţă.
La Suceava, între munţi Dumnezeu e-n toate
Zimbrul ţine la un loc oameni şi cetate.

Multe neamuri am ţinut ţara ca o florare
Şi pământul ce-l avem, fără supărare,
Locul pe care trăim Bucovina-i spune
Domnul Ştefan l-a sfinţit, loc de rugaciune !


Noi, la Putna ne-nchinăm si la Suceviţa,
Voroneţu-i poartă-n cer, vatră Moldoviţa,
Oamenii care-i avem toţi îs pentru ţară,
Nu ne face nimenea neamul de ocară !


N-am cerut la nimenea, că avem de toate,
Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate !
Fete si feciori cuminţi sa ne poarte neamul
Cu iubire de părinţi, ca bucovineanul !

Şi ne-om ţine drepţi şi tari, să cinstim Lumina,
În faţa lui Dumnezeu, una-i Bucovina !
Şi ne-om ţine fruntea sus cum ni-e scrisă slova,
În faţa lui Dumnezeu, una e Moldova !

[Horia]

Daca toate acestea fi-vor invatate

Fiii vostri singuri hotaresc in viata
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii vostri mai tarziu invata
Taina ei fierbinte, nobila si grea.

Fiii vostri singuri mai tarziu, fireste,
Isi aleg iubita mangaind-o bland,
Inima lor larga si sincera-si rosteste
In privinta asta cel mai greu cuvant.

Fiii vostri, insa, trebuie sa-nvete
Din copilarie inca, de la voi
Primele indemnuri, primele povete -
Dorul de lumina, scarba de noroi.

Cat sunt fragezi inca, mame, invatati-i
Sa iubeasca floarea pura din livezi.
Sa iubeasca-ntinsa mare si Carpatii,
Ce-si inalta-n ceruri fruntea de zapezi.

Sufletul sa-l aiba nentinat ca floarea,
Ochii lor sa fie limpezi si curati,
Sa nutreasca patimi vaste cum e marea
Sa inalte ganduri cat acesti Carpati.

Oamenii, din suflet, vesnic sa iubeasca,
Frati sa-i socoteasca, simpli si-ntelepti;
Invatati-i, mame, crancen sa urasca
Pe acei ce-s dusmani oamenilor drepti.

Sa iubeasca versul, sa iubeasca struna
Ce-i curat in lume, ce e nou si viu;
Cat sunt mici sa-nvate a uri minciuna.
Astea nu se-nvata cand e prea tarziu.

Sa iubeasca tara, pentru ea sa sara
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Invatati-i, mame, dragostea de tara
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea sa le sclipeasca-n licarul pupilei,
Sa le creasca-n suflet blanda ca un spic.
Sa se teama poate de rusinea zilei
Cand ar sti ca tarii nu i-au dat nimic.

Daca toate astea fi-vor invatate,
Restul o sa vina de la sine-apoi
Si-au sa se-mplineasca visurile toate
Ce le-ati pus intr-insii, mame scumpe, voi.

[Horia]

Limba Noastra
-Alexei Mateevici -

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

[Horia]

Nicolae Labis

Am iubit...

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie...