SCRISOARE DESCHISĂ adresată Preşedintelui României în legătură cu Legea privind vânzarea terenurilor agricole din România la persoane fizice şi persoane juridice străine

Data: 14 ianuarie 2014 Gheorghe Funar
Prin încălcarea gravă a Constituţie, a Regulamentelor Senatului şi Camerei Deputaţilor, prin fapte penale a fost adoptată Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărarii terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. Această Lege îi dă dreptul primului-ministru al României să coordoneze şi să controleze, prin intermediul Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare să vândă la străini, persoane fizice şi persoane juridice, o parte uriaşă din teritoriul ţării noastre, respectiv terenurile agricole ale Poporului Român, inclusiv cele din domeniul public şi privat al Statului Român, aflate la Administraţia Domeniilor Statului (A.D.S.). Legea Ponta-Antonescu-Zgonea urmăreşte să interzică, practic, persoanelor juridice române să cumpere terenuri agricole în România. În perioada ianuarie 2007-octombrie 2013, în mod deliberat şi iresponsabil, toate Guvernele împreună cu Parlamentul nu au adoptat o Lege privind liberalizarea pieţei terenurilor agricole din România, cu toate că aveau cunoştinţă despre clauzele Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. De asemenea, aceleaşi Guverne din perioada 2007-2013 nu au făcut niciun demers pentru prorogarea până în anul 2020 a termenului pentru trecerea la vânzarea terenurilor agricole la persoane fizice străine, aşa cum au făcut alte state din U.E., inclusiv Bulgaria. În ziua de 20 noiembrie 2013, Guvernul Ponta II şi-a însuşit, în unanimitate, acest proiect de Lege şi l-a trimis la Parlament, în ziua de 6 decembrie 2013. Prima Cameră sesizată a fost Senatul României. Biroul Permanent al Senatului a hotărât, în ziua de 9 decembrie 2013, următoarele: Raportul îl întocmeşte Comisia pentru agricultură; avizele le dau Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru administraţia publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, Comisia pentru afaceri europene; senatorii pot formula amendamente în aceiaşi zi de 9 decembrie 2013 (pe proiectul de Lege pe care nu l-au primit). În şedinţa de plen a Senatului din 9 decembrie 2013, desfăşurată între orele 16,15-19,30, la punctul 3 de pe ordinea de zi s-a aflat dezbaterea şi adoptarea acestui proiect de Lege, în procedură de urgenţă. Senatorul Cristian Rădulescu (P.D.-L) a declarat în plen: „Azi a sosit legea la Senat…vom fi în necunoştiinţă de cauză.” Aviz favorabil a reuşit să dea numai Comisia pentru administraţia publică. Celelalte două Comisii nu au avut timp să se întrunească şi să dea avize. În plenul Senatului a fost susţinut proiectul de Lege de reprezentantul Guvernului, apoi a fost prezentat Raportul de admitere, fără amendamente, al Comisiei pentru agricultură. La dezbateri în Senat au intervenit, pe procedură, senatorii P.D.-L: Nicolae-Vlad Popa, Alexandru Pereş, Gheorghe Flutur, Dumitru Oprea, Emil-Marius Paşcan şi Tudor Barbu (P.C.), care au precizat că: senatorii nu au primit proiectul de Lege privind vânzarea – cumpărarea terenurilor agricole; el nu a existat nici pe site-ul Senatului, inclusiv în timpul şedinţei de plen; nu au văzut nicio pagină din proiectul de Lege; nu au putut formula şi depune amendamente; este încălcat Regulamentul Senatului, art.94, alin.2, nefiind pus la dispoziţia senatorilor Raportul Comisiei pentru agricultură, timp de cel puţin trei zile. Neavând proiectul de Lege grupurile parlamentare nu au putut să-şi exprime opiniile şi nu au avut loc dezbateri în Senatul României pe acest proiect de Lege. Cu toate aceste grave încălcări ale Regulamentului Senatului şi ale jurământului pe care la depus cu ocazia validării mandatului, preşedintele George Crin-Laurenţiu Antonescu a supus votului Raportul Comisiei pentru agricultură şi proiectul de Lege, pe care nu l-au văzut senatorii. S-a votat în orb. S-au înregistrat 93 voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi 9 abţineri. Cel mult 15 minute a durat în Senat adoptarea proiectului de Lege privind vânzarea terenurilor agricole din România către persoane fizice şi persoane juridice străine, document pe care senatorii nu l-au primit, nu l-au citit şi nu l-au putut amenda. În ziua următoare, 10 decembrie 2013, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a trimis proiectul de Lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole la Comisia juridică, disciplină şi imunităţi, pentru Raport, cu termen de depunere a acestuia în 10 decembrie 2013. Deputaţii au avut stabilit termenul de depunere al amendamentelor în aceiaşi zi de 10 decembrie 2013. Avizul a fost solicitat, în aceiaşi zi şi numai de la o singură comisie, respectiv Comisia pentru agricultură. Raportul Comisiei juridice a fost încheiat şi depus în ziua de 17 decembrie 2013, având 26 amendamente admise şi 4 amendamente respinse. Acest Raport de adoptare a proiectului de Lege a fost înscris imediat pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, în 17 decembrie 2013, spre dezbatere şi adoptare. Cu încălcarea gravă a prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, proiectul de Lege a fost înscris la punctul 14 de pe ordinea de zi a plenului, fără ca deputaţii să aibă timp pentru a studia acest Raport şi cele 30 de amendamente. În Camera Deputaţilor, preşedintele Valeriu Ştefan Zgonea nu a respectat Regulamentul acesteia, Guvernul nu a prezentat şi nu a susţinut proiectul de Lege, nu a fost citit Raportul Comisiei juridice, nu au fost prezentate, dezbătute şi votate cele 30 de amendamente, nu au avut loc dezbateri generale, nu s-a prezentat opinia grupurilor parlamentare. Dintre cei 300 de deputaţi prezenţi în sala Camerei Deputaţilor niciunul nu a a luat cuvântul, nici măcar pe procedură. Preşedintele de şedinţă, domnul Zgonea a anunţat că este o lege organică, raportul este favorabil şi să înceapă votul. Cei 300 de deputaţi au votat astfel: 221 pentru, 50 abţineri, 27 voturi împotrivă. În Camera Deputaţilor a fost votată această Lege de vânzare a terenurilor agricole din România la străini, în mai puţin de cinci minute şi fără nicio intervenţie la microfon. Nefiind prezentate, dezbătute şi votate în plenul Camerei Deputaţilor cele 30 de amendamente admise şi respinse de Comisia juridică, trebuia trimis spre promulgare la Preşedintele României textul acestei Legi votat în Senat. Dar, la Preşedintele României a fost trimis, în ziua de 17 decembrie 2013, sub semnăturile preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, un alt text falsificat, la care s-a ajuns prin fapte de natură penală. Textul acestei Legi votate în Senat nu a fost amendat de Camera Deputaţilor. Această Cameră decizională nu a luat în discuţie şi nu s-a pronunţat prin vot asupra celor 30 de amendamente admise sau respinse la Comisia juridică. Cu toate acestea, la Preşedintele României a fost trimis un text modificat şi completat al acestei Legi de vânzare a terenurilor agricole din Vatra Strămoşească către persoane fizice şi persoane juridice străine. După votarea Legii în Parlament, textul acesteia a fost modificat şi completat la : art.1, lit.b; art.2, alin.2 şi 3; art.3, alin.1,2 şi 4; art.4; art.5, alin.1,2,3,4; art.6, alin.1,2 şi 4; art.7, alin.2 şi 3; art.14, alin.1, lit.d; art.16, lit.d, e şi f; art.18; art.19; art.25, alin.1 şi 2; art.26. Principalele modificări şi completări ilegale ale acestei Legi, după adoptarea ei în Senat şi Camera Deputaţilor, sunt următoarele: - Prevederile acestei Legi se aplică şi persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a statelor care sunt parte la acordul privind spaţiul Economic European.
- Persoanele juridice având naţionalitatea unui stat terţ pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan.
-Terenurile agricole din aproprierea frontierei de stat a României şi a obiectivelor speciale pot fi vândute unor persoane fizice şi persoane juridice străine.
- Au drept de preemţiune, pe primul loc, coproprietarii persoane juridice străine.
- Vânzătorul nu mai are obligaţia de a înscrie în oferta de vânzare a terenului agricol documentele cadastrale necesare vânzării – cumpărării, precum şi adresa de domiciliu.
- În cazul în care nu se respectă termenele foarte scurte (de 2-7 zile) înscrise în Legea pentru acordarea avizelor, acestea se consideră favorabile.
- Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare emite avizul pentru cumpărarea terenurilor agricole din extravilan de către persoane fizice şi persoane juridice străine. Această Autoritate poate să vândă la străini (persoane fizice şi persoane juridice) terenuri agricole din domeniul public şi privat al Statului Român.
Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole fără respectarea dreptului de preemţiune este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă şi nu cu nulitatea absolută, aşa cum a propus Guvernul şi cum s-a votat în Senat.
- Prevederile acestei Legi nu se aplică antecontractelor şi pactelor de opţiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.
- La Senat s-a votat această excepţie pentru cele înscrise în cartea funciară. Din documentele existente la Senat şi în Camera Deputaţilor, inclusiv stenogramele şi înregistrările video, rezultă că a fost adoptată ilegal, prin încălcarea Constituţiei României şi a Regulamentelor Parlamentului, inclusiv prin fapte de natură penală, Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărarii terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. Această Lege încalcă prevederile Constituţiei României, cel puţin ale următoarelor articole:
- Art.1, alin.1: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.”
- Art.3, alin.1 şi 3: „Teritoriul României este inalienabil…Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”
- Art.44, alin.2: „Cetăţenii străini şi apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.” Constituţia nu permite vânzarea terenurilor agricole la persoane juridice străine. - Art.54: „Fidelitatea faţă de ţară este sacră.” Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, inclusiv senatorii, deputaţii şi miniştrii, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.
- Art.75, alin.1: „Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor…” Această Lege nu a fost dezbătută nici în Senat şi nici în Camera Deputaţilor !
- Art.82, care prevede jurământul pe care l-au depus senatorii, deputaţii şi miniştrii, jurământ pe care l-au încălcat marea majoritate a lor cu ocazia adoptării acestei Legi de vânzare a pământului românesc la străini, inclusiv la persoane juridice străine.
-Art.135, alin.1: „ Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.” Guvernul şi Parlamentul României nu au ţinut seama, ci dimpotrivă au sfidat aceste prevederi constituţionale şi Poporul Român. Ca urmare, persoane fizice şi persoane juridice străine nu au pus niciun fel de condiţii înainte de cumpărarea terenurilor, nici o limită de suprafaţă, dar nici după cumpărarea lor. Pe cale de consecinţă, cumpărătorii străini (persoane fizice şi persoane juridice) de terenuri agricole din România vor putea: să nu le cultive; să exporte stratul de humus; să găzduiască organizaţii teroriste; să facă speculă cu terenurile cumpărate; să permită exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică sau a aurului cu cianură; să depoziteze reziduri radioactive; să permită strămutarea sau colonizarea unor populaţii străine etc. Unul dintre scopurile urmărite de Legea Ponta-Antonescu-Zgonea împotriva Poporului Român şi a României îl constituie blocarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole între cetăţenii români şi asigurarea cadrului legal pentru cumpărarea lor, a unor uriaşe suprafeţe din teritoriul României, care este un bun naţional, de către străini, inclusiv organizaţii şi state teroriste! Această Lege încalcă Tratatul privind Uniunea Europeană, art.2, pentru că nu asigură un tratament egal pentru toţi cetăţenii din Uniunea Europeană. Guvernul şi Parlamentul României îi discriminează pe cetăţenii români şi persoane juridice române care nu au dreptul să cumpere terenuri agricole în niciuna din ţările membre ale Uniunii Europene. În mod firesc şi respectând art.44 din Constituţia României, la finalul Legii trebuia înscris într-un articol distinct faptul că ea intră în vigoare de la data când se liberalizează piaţa terenurilor agricole pentru români în toate ţările din Uniunea Europeană. Pentru a ajunge la textul Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărarii terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, pe lângă încălcarea Constituţiei României şi a Regulamentului Senatului şi, respectiv, al Camerei Deputaţilor, au fost săvârşite de către majoritatea deputaţilor şi senatorilor, de către miniştrii, precum şi de către unii funcţionari publici parlamentari următoarele fapte penale: trădare, abuz în serviciu în formă calificată, trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Prin fapte penale a fost adoptată Legea de vânzare a terenurilor agricole din România la străini, persoane fizice şi persoane juridice . Această Lege este extrem de periculoasă pentru Poporul Român şi viitorul României. Ea permite lichidarea Poporului Român şi dezmembrarea teritorială a României ! Vânzarea terenurilor agricole din ţara noastră către străini, inclusiv state străine (exemplu Ungaria, care are un plan de cumpărare a terenurilor agricole din Ardeal) este o problemă de viaţă sau de dispariţie a Poporului Român şi a României! Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, ai partidelor politice parlamentare, senatorii şi deputaţii cunosc încălcarea prevederilor Constituţiei şi Regulamentelor Camerelor cu ocazia adoptării, fără dezbatere, a Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărarii terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, dar s-au înţeles să nu sesizeze Curtea Constituţională. Singurul, dintre cei abilitaţi de lege, să acţioneze pentru sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa acestei Legi este, deocamdată, Preşedintele României. Domnia Sa s-a adresat Parlamentului şi a cerut, în 7 ianuarie 2014, să reexamineze Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărarii terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. Cu toate că, în mod fals şi fără niciun argument juridic liderii U.S.L. şi unii cunoscuţi manipulatori ai opiniei publice cu televizorul, susţin că s-a creat un vid legislativ în România după intervenţia salutară şi salvatoare a Preşedintelui României care a cerut reexaminarea acestei Legi, conducerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor se încăpăţânează să nu convoace Parlamentul în sesiune extraordinară pentru analiza şi dezbaterea celor şapte constatări semnalate în cererea de reexaminare. Având în vedere toate acestea îmi îngădui domnule Preşedinte al României să Vă solicit următoarele: 1.Să cereţi Poporului Român să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la dizolvarea Parlamentului, demiterea Guvernului şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate, în primăvara acestui an, pentru un Parlament aşa cum a hotărât Poporul Român prin referendumul din anul 2009.
2.Să sesizaţi Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu faptele penale săvârşite cu ocazia elaborării proiectului Legii de vânzare a terenurilor agricole, precum şi cele din Parlamentul României care au avut loc în timpul adoptării acestei Legi la Senat şi Camera Deputaţilor unde nu au avut loc dezbateri parlamentare şi s-a înregistrat un concurs de infracţiuni.
3.Să dispuneţi consilierilor prezidenţiali să pregătească sesizarea Curţii Constituţionale a României, după ce Parlamentul reexaminează, la cererea Dumneavoastră, Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărarii terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. Uniţi salvăm Poporul Român şi România!