Ţinutul locuit de daci, ascuns în Munţii Orăștiei, deasupra norilor

Autor: Adevarul.ro | 1921 vizualizări





Doar câteva familii mai trăiesc în casele răsfirate ale satului Ursici, una dintre cele mai izolate zone. Departe de orice urmă de modernitate, oamenii din Ursici îşi duc viaţa ca strămoşii daci. Sunt stăpânii pădurilor din locurile neumblate.

Una dintre cele mai izolate comunităţi din zona Hunedoarei trăieşte, după propriile reguli, în Ursici, un sat de munte apărut cu secole în urmă, la mijlocul distanţei dintre cele două capitale din vremea dacilor: Sarmisegetuza Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Oamenii din Urisci şi-au construit casele din lemn pe culmile munţilor, deasupra pădurilor de fag, molid şi mesteacăn, la capătul unor poteci care unduiesc necontenit prin întunecimea pădurii, care se bifurcă de mai multe ori, pentru ca aşezarea să fie ferită de străini. Îşi îngroapă morţii în curte, la drum, împodobindu-le crucile cu flori şi ciucuri de lână, iar la naştere le aşteaptă pruncilor ursitoarele, chemate să prezică firul vieţii fiecăruia.
CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE


Cea mai sigură cale spre sat este un drum forestier îngust şi greu accesibil, mărginit pe alocuri de adevărate prăpăstii. De la poalele muntelui şi până la prima casă din Ursici, locuită de o familie de crescători de vaci, sunt cel puţin zece kilometri, iar de aici până la următorul cămin din sat care încă nu a fost părăsit de stăpâni mai trebuie străbătuţi aproape doi kilometri.
„Doar patru-cinci case mai sunt locuite în sat. În trecut fusese şi o şcoală aici, dar a rămas pustie”, spune Victoria, o săteancă în vârstă întâlnită în timp ce îşi călăuzea vacile spre adăpost. Femeia arată spre vechea şcoală, o clădire mică din lemn, cu uşi ferecate, din curtea căreia ies câţiva câini ciobăneşti lăsaţi liberi să cutreiere pădurea. Pe deal zburdă o cireadă de măgari lăsată în voia sorţii, pentru că, spune Victoria, nimeni nu poartă duşmănie vecinilor.
Satul tradiţiilor pierdute în negura vremurilor

Numele satului Ursici vine de la urs şi de la ursită, spune istoricul Dan Oltean. „Ursul şi ursita erau una la vechii daci. Pe umerii lui Zalmoxe a fost aruncată o blană de urs la naşterea sa, pentru ca el să-şi afle destinul”, a explicat Dan Oltean. Sătenii din Ursici păstrează încă sărbători vechi, uitate: ziua ursului şi ziua lupului, ambele ţinute la început de februarie.